Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.
Şi misiva de data asta:
Servus, Lorena!
Am văzut ultimul post în care ziceai că nu îți mai scrie lumea ca înainte la Poșta Redacției, așa că m-am gândit că acum am șanse maxime să primesc un răspuns la misiva mea.
Și iată problema: acum 6 luni, în familia noastră au venit doi copii perfecți: frumoși, cuminți, isteți, tot ce îți poți dori. În general, după evenimente din astea, femeia e cea care evită momentele intime alături de partener.
Nah, la noi e taman invers. Și nu, Lorena, nu mi-am schimbat înfățișarea, nu sunt nici balenă, nici troll nespălat. Mă gândeam că nah…și-o fi găsit vreo tufă, da’ îți zic că nu are când (între bebe și munca de acasă, chiar nu are când). Și da, se implică în creșterea copiilor, tragem cot la cot, pe partea asta e fără cusur. De sufocat nu-l sufoc, avem spațiu suficient ca fiecare să se desfășoare în camera lui.
Am deschis subiectul, zice ca sunt nebună, că mi se pare mie că nu mă vrea. În concluzie, nu mai am idei. Nu înțeleg, Lorena, de ce evită sexul. Că eu m-aș toată ziua, dacă mă înțelegi *wink wink.
Dă-mi, te rog, un sfat, că în curând mă dau ăștia de la ora 5 pe post pentru viol.
Mersi fain!
X.
***
Dragă X.,
Te felicit.
Te felicit că ai un bărbat responsabil, care pune osul la treabă în casă și care te ajută cu droaia de sarcini care vin odată cu nașterea copiilor mici. Crede-mă că de animale coțăitoare care nu mișcă nimic în casă e plină lumea. Ar trebui să fii recunoscătoare cerurilor că ai tras lozul de aur.
Acum, faptul că nu îl prea atrage sexul poate avea mai multe explicații:
1. A asistat la naștere.
De pe la finalul anilor 90 a apărut moda asta cu tatăl care e prezent la naștere. Pe de o parte, e o idee bună, pentru că nimic nu vindecă un gigel de obiectificarea corpului femeii ca prezența la o naștere. E o epifanie. Abia după ce vezi cu cât sânge și chin vine pe lume un copil, începi să înțelegi adevăratele consecințe ale actului sexual.
Dar cu asta vine la pachet și reversul. Că imaginile respective îl vor urmări când va da să se apropie de tine. What was seen cannot be unseen.
2. E pur și simplu foarte obosit. As in foarte, foarte obosit.
Merge la muncă, lucrează full time, apoi vine acasă și începe să schimbe scutecele bebelușilor sau să le facă baie, să spele vase sau să bage haine la spălat. Muncă, urmată de muncă și de încă niște muncă.
Sunt bărbați cărora surmenajul nu le afectează cheful de sex, dar sunt și bărbați mai sensibili, care nu au cum să se simtă bărbați după 12 – 14 ore de muncă, și au nevoie pur și simplu să mănânce ceva cald și să se culce, pentru că mâine începe totul de la capăt. Nu e că nu te vrea, ci pur și simplu nu mai are de unde.
3. O includ pe asta strict ipotetic. Dar poate că a avut un fling pe vremea sarcinii.
O sarcină e un uriaș test de rezistență al unei relații. Pentru că, din zece povești de amor, cinci se alimentează din atracția fizică pe care el o resimte față de ea. Modificările aduse de sarcină reduc drastic atractivitatea fizică, prin urmare tipului începe să-i fugă atenția. Și își neglijează partenera, care începe să se simtă nemulțumită și frustrată, și așa, multe divorțuri apar după o naștere sau în jurul unei nașteri.
Tipul ăsta e prea responsabil, din câte îmi reiese, să te părăsească, dar e posibil ca, în ultimul tău trimestru de sarcină, să-și fi găsit ceva de f*** pe margine. În schimb, când și-a ținut copiii în brațe prima oară, l-au invadat brusc rușinea și vinovăția, și a început să muncească într-o disperare, să se revanșeze.
***
Acum, că am examinat posibile cauze, hai să vedem ce poți face.
Nu pretinde sex și nu bate cu pumnul în masă pe subiect.
Sexul nu se cere. Au luptat generații de feministe să ai dreptul să spui nu, când nu vrei să faci sex, dar asta se aplică și bărbaților, nu numai ție. Și e foarte bine că nu se cere, pentru că DORINȚA SEXUALĂ NU ESTE STIMULATĂ DE PRETENȚII.
Dimpotrivă: un discurs de genul: Trebuie / Ești obligat să faci sex cu mine induce doar târșeală și respingere.
În schimb, poartă ceva provocator, glumește sugestiv și ține mereu o sticlă de vin sec în frigider.
Nu neapărat pentru zilele de muncă, când omul abia așteaptă să cadă în pat, cât pentru weekend. Când are și el un moment să se relaxeze, să o ia încet și să se bucure de un moment de liniște. Fă-l să se simtă bărbat, dacă vrei să te facă să te simți femeie.
Sper că ți-am fost utilă,
Lorena.
***
Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.
Ce le-a fătat mintea
Inca un motiv: tatii implicati pierd in mod ireversibil 7% din nivelul de testosteron dupa primul copil, pentru ca natura vrea sa te imblanzesti putin si te pune in contact si cu latura ta mai nurtuting-feminina.
Poate 7% nu pare mult, dar e echivalent cu o imbatranire de 7 ani.
Si tatii trec prin niste schimbari majore.
Apoi, din experienta, exista o perioada de reajustari in care sa vezi femeia de langa tine din nou ca pe o fiinta sexuala, chiar daca nu ai asistat la nastere.
Dar problema principala e ca au o problema si omul nu vrea sa recunoasca ca au o problema.
Când recunosc vreodată bărbații că au o problemă, lol?
Legat de pct 1: asta nu cred ca se întâmpla in Romania, din păcate, poate pe la privați. In afara e ceva normal. De asta bărbații sunt ceva mai reținuți acolo. Le scade din testosteron? Foarte bine, dacă asta ii face tati mai buni. Eu as introduce prezenta obligatorie la naștere. Dacă îți pui numele pe certificatul de naștere si vei avea drepturi, stai acolo si vezi cum vine pe lume. Doar văzând cum vine un om pe lume, poate mulți vor avea mai mult respect pentru partenera si femei in general, dar si pentru mamele lor. Ar fi util inclusiv pentru femeile fără copii (nu femei gen Lorena sau feministe in general, care au întotdeauna o atitudine pro femei), ci pentru alea gen Tanti Frizerița Irina, care face content râzând de mame. Am divagat, sorry.
e printre primele semne că nu mai e atracție, e normal, o mare parte din căsnicii nu durează mai mult de câțiva ani, chiar cu copii la mijloc. Unii se mai mint, o mai tărăgănează dar ajung la aceeași concluzie.