Poşta redacţiei: Prietena mea certăreaţă

Intro: Periodic, oferim iubire cititorului nostru. Nu, Gicu, nu sub formă de sex, stai jos. În schimb, luăm o dramă personală pe care mi-o trimiteţi pe mail, pe birou@lorenalupu.com, şi găsim o soluţie, pe care oricum n-o veţi urma, dar măcar ne distrăm.

Şi misiva de data asta:

Dragă Lorena,

Te iubesc şi te citesc de o mie de ani, îţi mulţumesc că exişti şi te rog să-mi răspunzi marţi că e ziua mea şi ar fi un cadou adevărat pentru mine.

O să încerc să-ţi descriu problema mea pe scurt, că citesc rubrica asta şi mi-e mie ruşine de ruşinea unora care scriu cearşafuri interminabile de text. Frate, cine vă citeşte? Nimeni. Eu vreau să fiu pe scurt şi la obiect.

Am o prietenă. E prietena mea cea mai bună. Am fost cele mai apropiate tot liceul. Mi-a ţinut secretele cu băieţi, dar şi eu pe ale ei. M-a ajutat cu nişte probleme personale, dar şi eu pe ea. Ne-am ajutat cu bani, cu haine, cu machiaj, cu tot ce vrei tu.

Treaba e că acum prietena mea, care e o fire mai dificilă, s-a certat la sânge cu o gaşcă de tipe cu care eu mă înţeleg foarte bine. Ştiu şi versiunea ei, şi versiunea lor, şi fiecare are oarecum dreptate, dar niciuna nu renunţă la orgoliu. Tipele nu se bagă, dar prietena mea mă tot bate la cap, că dacă suntem prietene, ar trebui să rup şi eu relaţia cu tipele alea şi să le întorc spatele, dar mie nu mi-au greşit cu nimic şi îmi place de ele. Chiar nu văd de ce ar trebui să mă cert dacă nu mi s-a făcut mie nimic rău.

Îţi mai spun că prietenia asta e testată în trei ani, şi fata e foarte de încredere, pe când tipele alea sunt drăguţe, dar nu am avut ocazia să am nevoie de ele, să văd dacă îmi sunt sau nu prietene la nevoie.

Tu ce ai face în locul meu? 
X.

*

Dragă X.,

Dacă cineva şi-a luat mu… farine pentru prieteni în viaţă, eu sunt omul.

Şi dau un exemplu.

La un moment dat, o prietenă mi se plângea foarte tare de un nene, că făcuse şi că dresese. Nu intru în detalii, pentru că amândoi sunt în lista de prieteni pe Facebook.

Şi atunci, eu l-am luat la admonestat pe nene. Intervine prietena mea, cea care cu câteva ore înainte mi-l porcăia privat pe tip cu sete şi zice ceva de genul: “Vai, îmi cer scuze eu pentru reacţiile Lorenei”.

Atunci, mi-a căzut faţa. Concret, asta mă montase să par eu nebuna cartierului, pe problema ei, să pară ea Lady McBitch în comparaţie şi să facă paradă de virtute.

Atunci, am zis: “Corect. Chiar nu e câtuşi de puţin treaba mea, mă iertaţi că m-am băgat, orvoar.”

Ăla a rămas vag tâmpit, pentru că nu văzuse ever pe cineva trecând de la luptă voinicească la zen buddhist, iar aia, de parcă era Daenerys părăsită brusc de Unsullied care ar fi decis să facă pact cu whatever oaste duşmană.

 

Şi după ce se consumă momentul, tot aia, indignată. (De fapt, indignată că-i stricasem coregrafia din care ea ieşea Zâna Zorilor, dar nu era să recunoască asta.)

-De ce te-ai băgat?

-Deci, tu mă fooţi la icre trei ore legat de cât de porc e ăsta, apoi tot tu mă întrebi de ce m-am băgat?

-Dar nu ţi-am cerut să te bagi.

-OK.

Eu mă săturasem deja de episodul ăsta de ipocrizie infectă, în care drama reală, dar imposibil de formulat nu era că mă băgasem, ci că mă scosesem prea devreme, când mă prinsesem că setupul mă punea în poziţia prostului.

-Măcar recunoşti partea în care mi-ai mâncat trei ore din viaţă să te vaieţi de ăsta, sau şi asta e tot în capul meu?

-Da, ok, am zis nişte lucruri despre el.

-Bun. O să te rog pe viitor să nu-mi mai reţii timp cu căcaturi de genul. Mai ales dacă tu public joci opusul.

Şi aia s-a supărat fleaşcă şi de atunci discutăm gen o dată pe an să ne zicem la mulţi ani. Aia nu-mi iartă că n-am fost suficient de unealtă manipulabilă, iar eu nu-i iert tentativa de a mă fi folosit pe post de nebuna care face circ.

Ce vreau să spun cu această poveste?

Că adeseori, prietenii vor încerca să te folosească în diversele lor joculeţe de supremaţie şi orgolii. Ceea ce mie, personal, nu mi se pare niciodată ok.

În secunda în care se presupune că iubeşti şi respecţi un om, nu-l foloseşti pe post de Sperietoarea de Ciori şi nici de Hopa Mitică.

Drept care, tu vei căuta pe undeva o fărâmă de coloană vertebrală şi-i vei spune prietenei tale precum urmează:

-Hani eingiăl suiti pai, nu mi se pare corect nici uman, nici prieteneşte, să-mi impui mie duşmăniile tale. Mie cutăresele nu mi-au greşit cu nimic, eu mă înţeleg cu ele şi le plac. Şi nu ai de ce să mă obligi să-mi stric relaţii pentru că aşa vrei tu.

Tu eşti prietena mea cea mai bună, ele sunt doar amice de la distanţă, dar tu mă şantajezi şi ele nu. Avantaj: ele.

Dacă-ţi face o criză de nervi, te scuzi şi spui că ai programare la dentist. Pentru că nu vrei să fii în nici o relaţie, fie de iubire, fie de amiciţie, în care cineva foloseşte criza de nervi ca mod de a-ţi influenţa deciziile.

Nu, nu e ok ca un om, care se declară prieten, să-ţi impună să preiei bagajul adversarilor lui. Mai ales dacă nu-s şi ai tăi. Mai gândeşte-te că unii oameni sunt natural conflictuali şi iscă câte o duşmănie cu spume acolo unde tu n-ai reuşi nici măcar să aduni material de un biet reproş.

E dreptul tău să te bucuri de relaţiile TALE, create prin felul tău de a fi. Iar cine are conflicte, să le rezolve.

Nu fi proasta nimănui.

Sper că ţi-am fost utilă.

Cu prietenie,

Lorena.

PS: La mulţi ani!

 

***

Îţi place Poşta redacţiei? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: