Români obișnuiți și animalele lor

Nu ascund faptul că, pentru mine, scrierea textului de ieri a fost o tortură. Iubesc animalele din tot sufletul meu – și dacă aș fi bogată și celebră, și aș avea chestii prin muzee și statui în piețe, categoric v-ați duce doi la HBO să declarați cu maximă convingere că sunt zoofilă, drept care oamenii v-ar crede și ar retrage instant chestiile de prin muzee și statuile de prin piețe.

Mă doare să le văd chinuite, maltratate, ucise.

Dar trebuie să vorbim despre autorități care alocă din pix bani de adăposturi și în realitate îi cheltuie pe bobițe de 30.000 de euro punga, și atunci, asta e, și băieții plâng câteodată, darămite fetele.

Partea proastă e că rămân cu un uriaș gol în inimă după. Mereu. Și-mi zic: de ce, la 25 de ani, țineam blog numai de trolaje și glume, și aveam câte 400 de likes la fiecare, iar acum nu mai pot?

Și o voce tenebroasă din adâncuri: “Pentru că o să îmbătrâneşti şi o să mori, mwhahahaha!”

Şi eu pe o voce şi mai tenebroasă: Suge-o.

Încercând să mă recondiţionez pe interior, am dat un status.

Şi ăsta e miracolul social media, s-a creat un vox pop ad hoc. Pentru cine nu știe ce e vox pop: e genul ăla de material video, audio sau scris în care pornești pe drum cu un microfon, un reportofon, o cameră de filmat și întrebi oameni la nimereală ce cred sau simt despre o temă dată.

Ei bine, în acest caz, mă uitam siderată cum vox popul se naște de unul singur, fără să fugăresc eu pe nimeni.

O să consemnez răspunsuri de la oameni care au adăugat şi poze cu fiarele din dotare. Care n-aţi pus poză, n-aţi simţit momentul, rămâneţi report pe alt moment când magia internetului ne surprinde iar.

Dorin Tătar: Partikip! Proaspăt adoptată.

Cristina Andrei: Găsită pe stradă, ținută temporar de cineva cu multe pisici și apoi adoptată de mine. A trebuit să merg după ea până la Sibiu, dar mi-a picat cu tronc când am văzut anunțul de adopție pe Facebook și n-am mai avut ce face.

Ilona Nicoleta Blaja: Țiganca adoptată de pe maidanul francezilor ♥️

Ilona Nicoleta Blaja: Și soră-sa, Ducesa! Tot Maidaneză franțuzoaică :))

Radu Florin: and co

.

Felix C. Savin: Eu am preluat-o pe a mea. Pleca o colegă de tot în străinătate, nu a găsit cui să o lase, fata mea voia un animal, așa că am luat-o. Nevasta și-a pus mâinile în cap, nu era obișnuită să aibă animal de apartament, și mai ales că era o pisică mai nebună, sărise recent de la etajul cinci și avea analize îngrijorătoare, plus că nu era un pui, avea deja un an. Acuma e membru de bază în casă, și stă numai după fundul nevestei.

Mihai Gen: A dat mașina peste el. După, l-au mâncat alți câini. L-am păstrat 🙂

Mihai Gen: Ăsta era sub roată, era să-l fac bucăți. L-am păstrat.

Cristina Gherghel: Băiețelul meu adoptat din Grecia și stabilit în Germania 🙂

Elena Otilia: Adoptat acum 3 ani. Ceilalți, din păcate, unii au murit, alții au mers către alți stăpâni. Acum aștept primăvara, că sigur vor fi mulți pui aruncați în stradă. Unii cu siguranță vor ajunge la noi. Sper ca printre ei să fie și un motănel negru, ca Pulică al tău și ca răposatul meu Stelul. ❤️🤗

Adela Ștefănuț: Chester din adăpost. Al treilea cățel al familiei.

Laurentiu Coman: Blanco – maidanez adoptat acum un an. Acum face parte din familie. Are apucături de maidan, dar îl iubim 😋

Claudia Ionuț: Jerry, luat din curtea unei fabrici pe când avea vreo o lună jumate.Anul ăsta împlinește 11 ani! 🙂

Natalia Bogdan: Laika, aruncată de când era bebeluș în curtea firmei noastre.

Natalia Bogdan: Și Sophia, aruncată în câmp, în zona industrială, când era doar un boț de blană.

Nikoleta Tr: Inimioară….adoptat din stradă, de pe Banu Manta😻

Natalia Bogdan: Și, nu în ultimul rând, Musette. De pe stradă.

Diana Stroescu: Cățel cu o poveste alambicată și tristă, motan răposat la 6 ani din cauza unui soi de hepatită de cauză necunoscută, dar găsit pe stradă înconjurat de câini, jegos de nu se vedea ce culoare are și plin de toți puricii din univers. Acum a rămas doar cățel și două mioarle, dar când ne vom muta la curte vom mai adopta un cățel sau doi, că al meu e prea prieten cu toată lumea.

Lumi Șerban: Și eu am luat-o de pe stradă, acum 7 ani. Am făcut-o bruxelleză între timp😻

Lucreția Radu: Kyra

Caroline Cristea: Cea din stânga ar fi trebuit să crească în stradă. Avea deja urechea tăiată, semn că a fost sterilizată. Între timp, era și promovată pentru adopție, poate-poate. Nu am putut să o las. Cumva parcă mă chema să o iau. Așa că am luat-o. De fiecare dată când nu nimerește litiera (destul de des), fac cu nervii, apoi mă gândesc că dacă nu era aici, cel mai probabil acum nu era deloc. Mă scoate din sărite de cel puțin două ori pe zi, înainte de masă, când urlă ca disperata de parcă e ultima ei masă. Mi-a venit să o dau la un moment dat, dar de fiecare dată, când mă uit la ea, îi văd urechiușa și îmi aduc aminte de ce e la mine, așa că îmi trece instant. Ne îmbrățișăm, ne iubim, ne împăcăm, a doua zi o luăm de la capăt.

Alexandra Dumitru: then and now stories cu ai mei.




Asta din urmă sper că e now and then. – L.

Adina Someșan: Salvat de la moarte și adoptat, acum 2 ani jumate, de atunci membru al familiei noastre.

Alina Claudia Şalavarin: Ne-am găsit în vremuri tulburi și ne-am salvat reciproc. În 5 ani, am schimbat multe, iar ele au fost mereu lângă sufletul meu.

Liliana Elena Jighira: Ne-a ales el, a fugit după soțul meu până i s-a cuibărit între papuci. Cum puteam să-l lăsăm pe stradă? Avea maxim două luni, acum are 9 ani.

Marilena Popa: Luată dintr-o curte de la ţară, udă, flămândă şi plină de paraziţi, la 1.4 kg. Nici acum nu are curaj să se urce singură în maşină şi tremură tot drumul.

Arpi Nistor: Boshetarul nostru

Bianca Ion: Ea e Miți😊
Când am adoptat-o, era plină de răni, nu pot decât să-mi închipui prin ce trecuse, şi era cea mai speriată pisică pe care am văzut-o vreodată. Acum e o răsfățată zăpăcită. Şi o iubesc!

Clara Demeter: Plasat doiş’pe, crescut două, adoptat una.

Ana Teodora Popa: Tanu-Motanu de pe gard. După vizita veterinarului, s-a schimbat în Şoseţică şi s-a făcut şi bine.


Ana Teodora Popa:
Şi pe nebuna asta am moşit-o, maică-sa plângea pe afară, gata să nască. Adusă în casă, s-a pus pe fătat. I-am plasat pe ceilalţi şi am păstrat Tigruţa.
Le-am umplut casa de animale alor mei de-a lungul anilor :))

Nu uitați, dragi copii: oricât de amărâți, săraci, neputincioși vă simțiți la un moment dat, aveți o superputere pe care nu v-o ia nimeni și cu care puteți face miracole. Iar acea superputere a aptitudinea de a îngriji.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Alina says:

    Ce frumuseti! Am adoptat si eu o pisica adorabila, nu stiu cum am trait fara ea inainte. Incerc sa mi conving toti cunoscutii sa adopte, hranesc cateva pisici ale nimanui si donez constant la asociatii care se ocupa de animale.
    Din pacate nu e suficient pentru ca atatia oameni fac doar rau. Am sterilizat anul trecut 2 pisici ale nimanui, cu greu au fost si adoptate apoi. Anul asta au fost abandonate alte 2 pisici acolo gravide. Efectiv efortul meu a fost inutil. O iau de la capat cu hranitul, strans bani pentru sterilizare, gasit parinti pentru pui. E infinit acest ciclu pentru ca oamenii nu vor sa auda de sterilizare si apoi cand au animale gravide arunca puii sa i creasca niste fraieri ca mine.

  2. RB says:

    “Ne-am găsit în vremuri tulburi și ne-am salvat reciproc.” Ce frumos <3

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger