Poșta redacției: Telenovela „colega insuportabilă” continuă

Periodic, oferim iubire cititorului nostru. În sensul în care el sau ea, sau chiar tu, de ce nu, ne trimi(te)ți problema voastră de suflet pe birou@lorenalupu.com. Noi citim, cugetăm și analizăm, apoi propunem o soluție sau dăm o opinie ÎNTR-UN ARTICOL PE BLOG.

Sau în consultaţie privată, contra cost.

Apoi, mai sunt și cei care abuzează de această rubrică…

***

Bună, Lorena!

În primul rând, îți mulțumesc pentru poșta redacției, pentru că citești tot, pentru că publici, și ne dai tuturor sfaturi folositoare și păreri faine. (Poate că, de la un punct încolo, a sosit momentul să lăsăm mulțumirile și să trecem la donații, ce zici? Lorena.)

Doresc să îți scriu ultima parte despre colega mea insuportabilă (pun eu link aici pentru ep.1 https://lorenalupu.com/blog/posta-redactiei-colega-mea-insuportabila/ și pentru ep. 2 https://lorenalupu.com/blog/posta-redactiei-colega-insuportabila-ep-2/). Și vreau să spun că am scăpat de grija pentru ea. 

Iată cum s-au întâmplat lucrurile:

În primul rând, am făcut terapie. Am o terapeută super de treabă care preferă să vină la mine acasă, sau să ne ducem la ea, că e de la mine din cartier. Printre altele, la terapie, am și scris pe o foaie de hârtie ce mi-a făcut M și i-am dat foc, la fel am făcut și cu o foaie pe care am scris toate sentimentele negative ce le am față de ea, etc. Odată, am luat o foaie de hârtie, am considerat că acea foaie de hârtie este M/o reprezintă pe M, pe o parte am desenat-o pe M într-un mod caraghios, pe alta am scris diverse “complimente” pentru ea, și chestii cum că o urăsc, etc. Apoi, phihoterapeta m-a întrebat ce i-aș face acelei foi care o reprezintă pe M. I-am spus că aș găuri-o pe mijloc, iar psihoterapeta mi-a spus că pot face asta. Tot așa, am ajuns să mâzgălesc foaia, să îi mai dau câteva găuri, să îi tai marginile cu foarfeca și să i le rup. Apoi, am decis că vreau să o arunc pe jos și să o calc. Am făcut asta, apoi, nu știu cum de, dar am ajuns să călcăm toți pe acea foaie, adică eu, psihoterapeuta, tata, care intrase între timp în cameră (cu permisiunea mea și a psihoterapeutei), și fratele meu cel mai mic, care are 9 ani, și care venise și el la “distracție”. Apoi, acea foaie a fost, bineînțeles, scoasă în curte și arsă complet. Dar, spre deosebire de celelalte foi pe care doar le-am ars, acesteia îi dădeam foc câte puțin, apoi o stingeam cu piciorul, doar ca să o aprind iar. Până la urmă, când a ars complet, am și vânturat cenușa cu mătura. 

Menționez că acest gen de terapie, alături de altele (nu doar asta făceam la terapie, normal) m-a ajutat foarte mult să mă eliberez. Iar cea mai mare eliberare sufletească am simțit-o în momentul în care au călcat pe foaie și tata, psihoterapeuta și fratele meu. Bine, m-a eliberat și când am “chinuit” acea foaie, exact așa cum m-a chinuit și M pe mine. Dar bine că a trecut. 

Acum, bineînțeles, continui terapia. Chiar dacă m-am eliberat de ura față de M, mai am multe de lucrat, atât la stima de sine, cât și la multe altele, inclusiv ca să pot spune/exprima ceea ce simt, la a spune “nu”, etc. 

Dar, lucrul care m-a ajutat cel mai mult a fost următorul:

La un moment dat, tipa care este directoarea firmei, dar se află momentan în concediul de maternitate, a scris pe grupul de WhatsApp al firmei că M i-a dat unfriend la Facebook. De acolo a început discuția. Eu am scris că pe mine M m-a blocat absolut peste tot, inclusiv pe WhatsApp. La un moment dat, X, patronul, a întrebat dacă M mai este, la contul lui de Facebook, la prieteni. De menționat că X își folosește contul de fb strict pentru administrarea paginilor firmei, iar toți care fac, printre altele, și partea de marketing a firmei, inclusiv eu și directoarea, avem datele de logare, date de către X. Și, da, doar pe X îl mai avea M la prieteni, din toată firma. Apoi, X a spus: “dacă M a dat unfriend sau block celorlalți colegi, nici eu nu vreau să mai fiu prieten pe Facebook cu ea. Intrați în cont, fetelor, și scoateți-o de acolo, să nu o mai am nici eu. Asta, dacă nu vreți să o mai urmăriți…”

Eu, de acolo, dau tot mesaj vocal: “doar să o scoatem de acolo, sau să îi dăm block cu totul?”

X:”Dă-i block cu totul! Fă cum ai chef!”

Și așa un block i-am dat… Din tot sufletul. 

Apoi, tot eu, tot pe grup: “X, încă o mai avem pe site-ul firmei.”

X: “L, șterge-o tu de pe site.”

Și vreau să spun că, atunci cînd am șters-o de pe site-ul firmei, m-am simțit de zici că am atins Nirvana. Efectiv, a fost o senzație de bucurie, de pace, de eliberare, de “stăpânul lumii” (nu știu cum se descrie senzația asta), toate amestecate și nu numai, de nici nu am cuvinte cum să explic. Știu că a fost momentul în care m-am simțit cel mai bine, în toată situația asta. 

Apoi, m-au și lăudat ceilalți colegi pe grupul de WhatsApp al firmei că am șters-o pe M de pe site. A fost ceva fabulos, oricum. 

Printre altele, M a făcut mult măgării, chiar și după ce a plecat din firmă. Inclusiv mi-a creat un cont fals de Facebook, în care a pus toate pozele de pe contul meu de Facebook, și s-a apucat să scrie în numele meu N mizerii și inepții, inclusiv o poveste în care “eu” descriam cum “îmi place să fac rău unei femei văduve și cu copil mic, căreia, dacă i-ar fi trăit bărbatul, i l-aș fi furat”, și multe altele, postări în care “eu” descriam cum am făcut chestii sălbatice cu șefii mei la job, postări în care “eu” denigram firma în care lucrez, etc, numai prostii. Din fericire, acel de cont de Facebook fals nu a “trăit” mai mult de câteva zile. (Apropo de conturi false de pe Facebook și de pe alte rețele sociale: nu pot înțelege cum de există niște oameni atât de cretini încât să facă așa ceva; nu e prima dată când mi se fac conturi false, și, bineînțeles, nu sunt singura persoană căreia i s-au făcut conturi false. Eu consider că oamenii care fac conturi false altor persoane, și mai și postează chestii jenante, umilitoare și discreditante, în numele altor persoane, ar trebui pedepsiți cu închisoare cu executare – mai ales că un astfel de cont fals poate dăuna foarte mult persoanei vătămate, cauzând stres, frustrare, și chiar pierderi financiare, în cazul în care persoana vătămată își câștigă banii folosindu-se de imaginea ei, cum  este, de exemplu, un recruiter – care își câștigă prospecții și clienții cu ajutorul social media, și nu numai, sau cum este un scriitor, artist, șamd.) 

Însă, printre altele, M a făcut și un lucru bun: mi-a sunat foștii angajatori (care m-au concediat abuziv, m-au chemat ulterior înapoi, etc – voi scrie și despre asta), ca să le spună acestora ce fel de persoană sunt eu. A crezut că îmi face rău, dar treaba a decurs în felul următor: fostul patron, cu ocazia aceasta, m-a abordat, și am ajuns la un acord de împăcare cu acesta – eu îl dădusem în judecată, și cu ocazia asta ne-am înțeles, am mers și la avocat, mi-a oferit o sumă satisfăcătoare de bani, și mi-am retras plangerea. Și am primit deja toți banii în cont. Și, cu ocazia asta, m-am eliberat și de resentimentele față de foștii angajatori. Dar, clar, sub nicio formă, niciodată, nu aș mai lucra pentru acea firmă, sau pentru acei oameni. 

Vreau să povestesc și despre cum eu mi-am permis obrăznicia (da, recunosc că a fost deplasat să pun o astfel de întrebare) să îl întreb pe X despre dacă și cu parcă, nu cumva s-a plimbat cu M pe-o barcă: această bănuială mi s-a născut din următoarele lucruri: 

Atunci când am fost recrutată de către firma în care lucrez, prima persoană care m-a contactat  a fost M. Iar eu și M am fost, preț de câteva săptămâni, prietene la cataramă. Și, evident, vorbeam verzi și uscate. Pe atunci, soțul lui M trăia, iar ea mi-a spus că se află în proces de divorț cu el (în același timp, M îi spunea lui X că soțul vrea să o părăsească, iar ea nu știe cum să îl țină lângă ea, și lângă copil). Tot atunci, X era, pe bune, în divorț de soția lui. Ambele situații pur și simplu au coincis, neavând legătură unul cu celălalt. Și eu, cum eram prietenă cu M, și ambele cam slobode de gură, am ajuns, din vorbă în vorbă, să  ne spunem tot felul de chestii, gen inclusiv “dat din casă” – vă rog să nu faceți așa ca mine, că, evident, nu e bine. La un moment dat M mi-a spus că abia așteaptă ca să se finalizeze divorțul ei, că X o place, și că atunci ea se va cupla cu X. Am luat-o ca pe o glumă bună și am râs, deoarece X este cu peste 10 ani mai mare decât noi, și, efectiv, total nepotrivit cu M. Timpul a trecut, și a urmat apoi faza aceea în care M mi-a spus că se duce cu soțul la restaurant (iar în mintea mea era: “Cum, te duci cu el la restaurant? Parcă erați în proces de divorț!” – dar ei nu i-am spus nimic atunci), dar, de fapt, era cu el la urgențe, deoarece acesta luase o supradoză de droguri – iar eu am stat până la 1:30 la ea în casă, cu copilul ei, și mă panicam. De altfel, atunci a fost și momentul în care am zis: “gata, eu la asta acasă nu mă mai duc”. Și i-am spus lui M să îmi cheme ea un taxi, ceva, că eu nu mă duc așa acasă, cu trotineta, că nu am la mine nici cască, nici vestă reflectorizantă, și că, în orice caz, este extrem de periculos să mergi noaptea pe o trotinetă, și încă și așa o distanță mare. Iar M a venit, de unde a fost ea, cu un Bolt, și i-a spus băiatului de la Bolt să mă aștepte, ca să mă ia pe mine și să mă ducă pe mine acasă. Iar băiatul de la Bolt nu era nimeni altcineva decât C, un băiat cu 1 an mai mic decât mine, care stă pe o stradă paralelă cu mine, și cu care spărsesem semințe și jucasem de-a v-ați ascunselea o copilărie întreagă, și cu care mă întâlnesc ocazional când cumpăr pâine sau câte ceva din vechiul magazin al cartierului nostru. Și îmi povestește C că el a început să frecventeze biserica de vreo 6 luni, că se dă pe calea credinței, că nu știu ce. Eu, mirată, îl întreb cum de, că doar el este din familie de ortodocși, și cum de face acest pas, ce părere are familia lui, ce îl determină să ia o astfel de decizie. El îmi spune că o place pe M, și că vrea să o salveze pe M din căsnicia ei nefericită, că are de fapt un fel de pseudorelație cu M, dar că lui i se pare că M îl tot amână și îl tot duce cu preșul, că așteaptă de atâta timp divorțul ei… În același timp, C mă întreabă mirat cum de eu m-am angajat la firma lui M, ca să am grijă de copil, să fac curățenie și secretariat. Parcă il aud: “Cum de tu, fată cu facultate, care ai lucrat acolo și acolo, și care știi germană, te-ai angajat pe un post unde faci munci de jos? Păi tu nu știi că limba germană este, de fapt, calificare curată? Nemaivorbind de faptul că ai studii superioare…”

Eu, atunci, am rămas atât de mirată, de nici nu știam ce să spun. Văzându-mi tăcerea, C spuse: “Ce, ți-a mâncat Miki (motanul pe care l-am avut în copilărie, și care a trăit 18 ani) toată limba? Ești ok?”

Eu: “Băăăi! De unde M, firmă? De unde eu, femeia de serviciu a lui M? Și de unde tu, viitor soț al lui M, care se dă la șeful? Dacă nu te cunoșteam, jur că ziceam că ai cu capul rău de tot:”

Și i-am povestit că eu și M suntem angajate în aceeași firmă, pe posturi similare, și … etc. Și l-am mai rugat să îmi mai explice o dată faza cu religia și cu M, că toată povestea deja nu face sens pentru mine. (De menționat: eu și M facem ambele parte din religii neoprotestante, dar diferite; însă religiile noastre sunt asemănătoare.) C mi-a explicat că a cunoscut-o pe M drept o femeie de afaceri de succes, femeie faină, cu firma ei, dar chinuită de soțul ei drogat, care îi păpa banii și o chinuia, etc. Și că M i-a spus că îl place, că oricum este în proces de divorț, și că nu îl poate accepta pe el oricum, că ea nu își poate lua soț decât dacă acesta este de religia ei. Și el, orbit de iubire (nu știu ce fel de iubire, mă rog), a decis să meargă la biserica lui M, ca să poată avea un viitor împreună cu ea. Când C m-a lăsat la poartă, acesta mi-a strâns mâna, și mi-a zis:” Mulțumesc, M, că mi-ai deschis ochii, și că mi-ai confirmat ceea ce și eu simțeam și vedeam, dar nu aveam puterea să cred, nu știam ce să cred… Dacă ai știi ce varză e în capul meu acum…”

Eu: “Și în al meu, crede-mă. Fii puternic…Seară faină!”

Nu știu dacă am spus: atunci, C mi-a spus că soțul lui M este la spital cu supradoză, fapt spus apoi și de X, către mine, atunci când am “pârât”. 

După, eu m-am distanțat de M, fără a-i spune nimic. Iar M mă considera în continuare prietena ei, și tot trăgea de mine, ba să vin la ea, ba să vină ea la mine -și, da, a mai venit. Asta a fost până în ianuarie, când eu, de anul nou, am luat o răceală din aceea urâtă, și am făcut o febră, de n-am fost nicicum în stare să lucrez, atunci când a început din nou activitatea firmei. L-am anunțat pe X de situația mea, iar el a scris pe grupul de WhatsApp. Nu trece nici un minut, și mă sună M. Eu aveam o voce de avea vorbeam, abia o auzeam – aveam “tot capul înfundat” – așa îmi descriam eu atunci starea. M a spus că eu mă prefac, că știam că ea are nevoie de ajutor cu copilul, că va aduce ea copilul la mine, etc. Eu i-am spus lui M că, dacă vrea ca și bietul ei copil să fie la fel de bolnav ca mine, poate să îl aducă. Acest lucru a enervat-o. 

Apoi, lucrurile au decurs în felul următor: ea știa că eu nu sunt în relații bune cu fostul meu angajator, deși nu știa de ce, și nu avea detalii (și îmi spunea constant: “L, eu știu că îmi ascunzi ceva, trebuie să îmi spui” – nu i-am spus nici până în ziua de azi), iar mie foștii angajatori nu îmi dăduseră, la plecare, acea adeverință din care reiese că nu am avut concediu medical în ultimele 12 luni, deși le-am cerut-o. Iar eu, cum am avut atunci concediu medical, aveam nevoie de ea. Am dat un e-mail foștilor angajatori, și le-am cerut adeverința, ei nu mi-au răspuns, le-am scris pe WhatsApp, ei mă amânau de pe o zi pe alta; în fine, și m-am nimerit cu M la birou, și încă singură cu ea în birou. Ea făcea pontajele și le trimitea la contabilitate, și se credea foarte importantă pentru asta. Mi-a spus că vine sfârșitul lunii ianuarie, și ea are nevoie de acea adeverință de la foștii șefi, că altfel nu îmi poate valida contabila concediul medical. Apoi, M a început de-odată să îmi spună că ea știe că eu mint, și că de fapt eu nu am contactat deloc foștii mei patroni, și că vrea să îi dau ei, atunci, nr foștilor partoni, ca să îi contacteze ea. I-am spus că nu îl pot da, iar M a spus că poate lua nr de pe internet. A spus că eu fac totul intenționat, doar ca să îi încurc ei treburile cu contabilitatea. Și eu, de frică să nu cad mincinoasă, și să nu îmi sune ea foștii patroni, ca să nu afle ce nu trebuie (X știa situația mea; i-am explicat-o din primul interviu, ca să fiu sigură că nu o află altcumva) i-am arătat e-mailurile și mesajele pe WhatsApp cu foștii angajatori, în care le ceream acea amețită de adeverință. Și i-am spus lui M că voi discuta cu X, să pot lipsi câteva ore de la job, ca să pot merge și să scot acea adeverință de la casa de asigurări de sănătate. M mi-a spus că nu se poate; eu i-am căutat pe internet și i-am demonstrat că se poate; apoi a spus că nu e corect ca X să îmi dea liber pentru o adeverință care trebuie să îmi fie dată de către foștii angajatori. Apoi, M a spus: “Știi ce? Sună-i acum, de față cu mine; așa ceva nu se mai poate!”

Și m-a pistonat să îmi sun foștii angajatori în fața ei, cu telefonul pe speaker. Dar nu am pus telefonul pe speaker, fapt care a morcovit-o. Până la urmă s-a terminat și chestia cu adeverința. 

Câte ceva (nu tot) despre ce a fost cu foștii mei angajatori, și cu faza cu adeverința, Lorena a scris aici: https://lorenalupu.com/blog/posta-redactiei-fostul-sef-ma-santajeaza/

Și partea a doua despre acel subiect (presimt că va fi și partea a treia, dacă mai poate Lorena să mai citească și să mai scrie articol despre atât de multe chestii). 

Mărturisesc că a fost foarte umilitor și traumatizant, atunci când M m-a pus să îmi sun foștii șefi. Și, da – acela a fost momentul în care M a început, de fapt, să facă pe dominatoarea cu mine. Eu, de fel, sunt o fire moale și blândă, care seamăn cu tatăl meu în tinerețe – și el era moale și “mocoșit” – așa îl numea mama. Dar acum, tata, cu mintea unui om matur, mă susține, și când, de multe ori,  nu știam cum să reacționez în legătură cu M, tata mă sfătuia, și astfel am ajuns să o domin din nou pe M. (Și mama mea mă susține; și l-a susținut, de-a lungul timpului, și pe tata, și pe restul. De fapt, mama este sufletul tare și stânca familiei noastre; ea, deși este blândă, nu a fost niciodată moale; și ne-a învățat și pe noi să fim încrezători. Uneori, mama este încăpățânată; așa cum este, eu o stimez și o ador.) 

Deci, greșeala mea este că, odată, am plecat capul/m-am făcut preș în fața lui M; după, dacă ea a prins că mă poate domina, iar eu o dominam pe ea – deja această dominare reciprocă este un conflict în toată regula. 

Și, apoi, au decurs toate celelalte, așa cum le-am scris în ep.1 și ep.2. 

Revenind, încă un lucru care mi-a dat de bănuit a fost faptul că M își permitea foarte multe în firmă; ne vorbea de sus tuturor, se purta cu un tupeu din acela urât, iar întrebarea tuturor era: “Cum de își permite?” X îi atrăgea atenția, dar nu în fața noastră; iar eu, nu știu de unde, aveam impresia că lui M nu i se atrage atenția. Iar X ne spunea deseori că trebuie să îi oferim înțelegere lui M, din cauza situației ei familiale. Apoi, după ce soțul lui M a murit, ea nu mai muncea nimic. Și, într-o astfel de situație de Doamne-ferește, este de înțeles și de tolerat. Dar până la un punct. Dar când deja trec nu știu câte luni de la acel tragic eveniment, iar persoana în cauză, pe lângă că nu muncește, îi controlează pe alții, provoacă conflicte (nu doar cu mine a avut M; nu știu cu cine din firmă nu a avut nimica), minte de se încurcă în minciuni, își ia concediu de la sine-putere, și și altele… logic că nu o mai poate tolera nimeni în firmă, Doamne iartă-mă. 

În plus, când mie mi-a murit verișorul, ea a manifestat zero empatie, și m-a sunat să îmi dea ordine,și să îmi spună ce să fac, deși știa că am 3 zile libere. Asta e, în familia fiecăruia moare câte cineva; mor chiar și oamenii tineri; accidentele, bolile, și altele nu cruță pe nimeni. 

Alte faze care mi-au întărit convingerea eronată că M și X ar fi împreună:

M îmi tot spunea că ea are cheltuieli mari (de fapt, la toată lumea spunea asta); dar că a primit ea 1000 de lei, 2000 de lei, 250 de euro, etc, că altfel nu se descurca. Și cumva îmi dădea de înțeles că X i-a dat acei bani. Sau poate era totul numai în capul meu. În fine, nici măcar nu contează. 

Ea avea momente când flirta pe față cu X; acest lucru nu l-am spus doar eu. 

La un moment dat, eram în birou mai mulți, iar ea a început să vorbească despre dieta keto, și despre cum a slabit ea (nu mi s-a părut că a slăbit, btw). La un moment dat, X a întrebat-o care e motivația ei pentru a slăbi, iar ea i-a spus pe un ton din acela, ca și când se pisicea: “Am de mers la o nuntă, și nu îmi permit să îmi cumpăr o rochie nouă. Și e mai ieftin să slăbesc și să încap într-o rochie pe care o am deja. Asta e, dacă nu sunt bani, nu îmi pot permite.” – pe mine asta m-a șocat. Mai ales modul cum a spus-o, și gesturile, tonul… 

Și au mai fost și altele asemenea, dacă le enumăr, nu mai termin nici mâine. 

Apoi, când a izbucnit “marele conflict” între mine și M, atunci când a vrut din nou să îmi verifice toată activitatea și eu i-am spus lui M că nu e șefa mea, și m-a sunat X, i-am spus tot. Mai ales faza cu C. X mi-a spus că ar fi trebuit să îi raportez situația din timp, nu să se ajungă la așa ceva. 

Ultima fază, și cea care m-a făcut să îl întreb pe X a fost următoarea: atunci când a concediat-o pe M, eu eram în birou. Și X i-a spus lui m: “Dar noi o să mai vorbim, bine?” Și eu am interpretat asta altfel. După ce M a plecat într-un final (că nu se mai lăsa dusă din birou, efectiv), l-am întrebat pe X: “Dar, serios, tu și cu M sunteți împreună?” 

X a râs, și a întrebat: “Cu cine?” 

Eu: “Cu M.”

X: “Eu, cu M?” (Și a făcu o mutră din aceea cum fac oamenii când le este scârbă). “Nu, niciodată. Cu asta?” Și a început să râdă, vizibil amuzat. Apoi a întrebat: “Ce te face să crezi că eu și M am fi sau am fi fost vreodată împreună?” 

Eu i-am spus tot; am luat-o de la Adam și Eva, și i-am spus tot; a spus că el are o relație de peste un an, și că niciodată nu s-ar încurca cu o colegă. Mi-a mărturisit chiar că o singură dată lui i-a plăcut de o colegă, și că i-a spus asta în ziua în care ea a decis să plece din firmă (chiar aș fi fost interesată să aflu mai departe, dar, dacă X nu mi-a povestit de la sine, eu nu îl mai întreb; poate odată îmi va povesti, cine știe). A spus, de asemenea, că e vina lui că i-a fost prea milă de M și a tot discutat cu ea, și a sperat că se schimbă. A spus că trebuia să ia atitudine să o concedieze mai repede. Și a spus că, dacă știa mai devreme că M s-a folosit de mine ca să îi stau cu copilul, plus cu altele, și că am efectuat eu, de fapt, anumite sarcini de muncă, și că ea își însușea acea muncă, și multe altele – altfel ar fi fost situația. Adică, nu ar fi stat M atâta în firmă. 

Și, referitor la faptul că a lumea a scris în comentarii că poate mie îmi place de X – da, lumea a ghicit bine. Îmi place de X, și fac tot posibilul să mă ascund. Îmi place să cred că X nu s-a prins, însă sunt sigură cu nu e așa, că el e bărbat matur, sigur știe să citească oamenii și să își dea seama. Și că, fiind un adevărat gentelman și un bun manager, se face și el că nu vede. Doar are nevoie de mine în echipa lui, pentru munca pe care o fac. Și el este într-o relație. Deci, am oricum zero șanse. Și nici nu are rost o discuție despre asta. Cred că la mine e o prostie copilărească de moment, care îmi va trece. Am auzit de N fete cărora le-au plăcut de șefii lor, de colegii lor, etc, și le-a trecut.

Referitor la faptul că X ar fi putut să o aibă pe M drept amantă: ar fi avut tot dreptul. Oricine are dreptul să se … cu cine vrea. Dar atâta timp cât nu afectează relațiile de muncă. Adică, dacă o angajată are o relație cu șeful ei, indiferent de ce tip de relație ar fi fost, această relație i-ar fi putut oferi, cel mult, păstrarea postului propriu în companie, etc – nicidecum puteri să controleze pe toată lumea, inclusiv pe persoanele care erau mai sus în ierarhie decât ea, și dreptul de a se purta urât la infinit, fără a suporta (aparent) nicio consecință… Dar nu. Nu a fost, oricum. Și dacă ar fi fost, oricum nu era treaba mea. 

Iar despre faptul că eu mi-am permis să îl întreb un lucru atât de personal: chiar este foarte urât ce am făcut. Noroc că X este om cumsecade. Nici măcar nervii pe care îi aveam în acel moment, nici toate resentimentele față de M și sentimentele față de X, și nimic pe lume, nu m-ar fi calificat cu nimic să îi țin lumânarea lui X. Repet: foarte urât ce am făcut … Atunci, i-am cerut scuze, însă X m-a iertat deja până să apuc să le cer. Am mai discutat, pe parcurs, despre asta cu X, de multe ori X mă tachinează cu faptul că eu l-am întrebat așa ceva, și se amuză. Și acum îmi este rușine de faptul că atunci am fost atât de nesimțită și am întrebat așa ceva, și încă într-un moment atât de nepotrivit, și atât de direct… Să sperăm că X uită și trece peste, ce să mai zic.. 

Important este ca eu, în primul rând, să trec peste toate ce au fost, și să continui terapia. Și, da, chiar și acum voi mai scrie pe încă o foaie chestii despre M, voi merge în curte, le voi da foc… Nu știu cum se numește tipul acesta de terapie, sau dacă e doar ceva improvizat de către psihoterapeuta mea, dar la mine funcționează. 

Rănile sufletești, resentimentele avute din urma unor situații traumatizante, ura pe cei care ți-au făcut răul și altele asemenea se vindecă foarte, foarte greu. Și necesită timp, efort, consecvență, terapie… și, nu în ultimul rând, voință de a trece peste. Știu, și am încredere că voi scăpa de toate traumele și fantomele trecutului. Acum mă  bucur de faptul că nu mai simt nevoia să văd ce face M, unde s-a angajat, cum se mai postează, etc. Să fie sănătoasă, și să îi fie bine. 

Mulțiumesc mult, Lorena! 

O seară bună îți doresc! 🙂

P.S: Dacă veți face și voi, cei care citiți, terapia mea cu foile, aveți grijă unde le dați foc, să nu aprindeți ceva și să dați vina pe mine 🙂

***

Dragă X,

Cum am spus și în mica notă de mai sus: A SOSIT MOMENTUL SĂ LĂSĂM MULȚUMIRILE ȘI SĂ TRECEM LA DONAȚII. Pentru că, ok, M. o fi abuzat de tine, dar și tu abuzezi de mine cu văicăreala asta interminabilă legată de ea, chit că, între timp, înțeleg că a ieșit cu totul din viața ta.

Ți-am oferit toată înțelegerea, susținerea și empatia în primele mailuri, cât timp problema era prezentă în viața ta, dar când problema a dispărut, și tu ne pistonezi în continuare cu tot filmul interacțiunii tale cu M, o spun: It’s enough.

Începi cu, vai, ce frumos, m-am eliberat de ea, după care îmi mai scrii un roman fluviu despre tot ce ți-a făcut. Chit că ne-ai mai povestit o dată tot ce ți-a făcut în mailuri precedente. Da, știm. Și da, cred că vorbesc în numele întregii tabere de cititori când spun: Ne-am săturat de subiectul M. ca de mere pădurețe. Nu înțelegem de ce ne mai freci la icre cu ea, când e out of your life. Și last, but not least: CÂND AI DE GÂND SĂ LAȘI ALL THIS BEHIND YOU.

Sentimentul meu e că faza cu foile și cu tortura aplicată lui M. mai mult te trimite într-o realitate a ta în care tu o poți chinui pe M, și prin urmare, îi prelungește prezența în viața ta. Ca dovadă că mi-ai mai reluat, în detaliu, tot ce ți-a făcut M.

Vei trece peste în momentul în care vei lua decizia fermă și conștientă să treci peste, și să începi să trăiești într-o realitate în care M nu mai există. Până atunci, te vei minți că ești ok și vei continua să-ți torturezi cunoscuții și rudele cu povești despre M.

Dacă eu, un om străin, sunt deja sătulă de M cum e câinele de lanț, îmi imaginez că rudele, prietenii și colegii tăi sunt OVER IT.

Și știi care va fi efectul? Că vor începe să te evite și să se scârbească pe tine, pentru că un om care transmite tot timpul frustrare și ranchiună nu e o companie plăcută.

Da, M a fost un om extrem de nasol în viața ta, dar ce zici să iei această energie pe care i-o dedici ei și s-o investești în familie și oamenii ok din jur? Dacă i-ai iubi pe ei cu implicarea cu care te concentrezi pe ea, ar fi mai fericiți și ei, și tu.

ȘI DA, MĂ AȘTEPT LA O F***ING DONAȚIE DIN ACEST PUNCT ÎNCOLO, SAU NE OPRIM DEFINITIV.

Lorena.

***

Dacă apreciezi această rubrică, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.