Pride de Iaşi şi afurisenia popească

Mâine are loc la Iaşi marşul Pride. Mi se pare un lucru minunat faptul că oraşele mai mari ale României încep să-şi organizeze propriile evenimente LGBT. Pe de o parte, pentru că e un semn al asumării şi acceptării persoanelor cu identitate de gen şi orientare sexuală diferite, şi pe de alta, multă lume nu are timp liber sau suma de bani necesară pentru a face drumul până la Bucureşti.

Dar, pentru că există Marşul Pride, există şi spume furibunde din partea Arhiepiscopiei locale, şi e cazul să discutăm subiectul.

Anul trecut, cu restricţiile ba ridicate, ba puse la loc, Pride s-a nimerit să se suprapună peste nu mai ştiu care mare sărbătoare religioasă. Nu şi-a dorit nimeni asta, pur şi simplu, aia a fost fereastra de oportunitate. Toţi homofobii pământului şi mamele lor au început să ragă incoerent că e conspiraţia satanei, că e începutul apocalipsei pe pământ, că vin gayii să le necinstească sărbătoarea şi că ptiu ucigă-l crucea văleu oioioi.

De data asta, nu mai sunt restricţii. Şi desigur, cum comunitatea LGBT nu îşi propune nici o secundă să necinstească nimic, şi-a ales o zi random din iunie. Probabil, una negociată cu primăria, să nu se suprapună cu rusaliile, că după aia să vezi circ şi pandalii de la sfinţii taici, şi cu ce alte mari sărbători sunt în restul lunii, sincer, nu mă interesează.

Dar dacă LGBT locali şi-au ales o zi liberă de orice sărbătoare sau eveniment religios, arhiepiscopia s-a sforţat un pic ŞI A INVENTAT UNA. Doar ca să aibă argument să facă numitul circ şi numitele pandalii.

Voi aţi auzit de Duminica Părinţilor şi Copiilor? Nici eu. Şi asta pentru că e o găselniţă ingenioasă a popilor ieşeni, venită aşa, pe ultimă sută de metri, strict pentru a desfiinţa Marşul Pride.

Comunicatul Arhiepiscopiei: „Ziua de duminică, 5 iunie 2022, este una specială pentru familiile creștine. Prin hotărârea nr. 629 din 12 martie 2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prima duminică de după data de 1 iunie (Ziua Internaţională a Copilului) este consacrată drept Duminica Părinţilor şi Copiilor. Așadar, o zi în care, mai mult decât în celelalte, se cuvine să reflectăm asupra frumuseții familiei binecuvântate de Dumnezeu cu prunci.”

Dar facem pariu, stimat auditoriu, că indiferent de ziua aleasă pentru marş, arhiepiscopia ar fi găsit hodoronc-tronc o sărbătoare de care nu ştia nici cel mai înflăcărat pupător de moaşte, să se aolească şi să se lamenteze că uite, ai dreacu ghei, vor să ne necinstească?

Am şi eu o curiozitate, dacă tot suntem în acest punct.

Cine o fi fost primul şmecher care a avut revelaţia asta: că poţi spurca mai eficient persoanele LGBT dacă le opui noţiunea de familie. Şi de ce chestia asta a devenit material de propagandă.

Şi persoanele LGBT au familii. În cazul bun. În cazul mai puţin bun, distanţarea între persoanele LGBT şi familii nu e niciodată la iniţiativa persoanei LGBT, ci mereu la iniţiativa unui tată intransigent care crede că dacă-l baţi destul pe copil, poţi scoate gay-ul din el, sau la a unei mame fanatice care îi mai şi spune copilului grozăvii de genul “prefer să fii mort decât gay”. Real story, jur.

Şi persoanele LGBT îşi doresc familii. Ba mai mult, la câtă silă de commitment au multe persoane hetero în ultima vreme, ai senzaţia că persoanele LGBT sunt ultimele care îşi mai doresc familii. Taman din dorinţa de a avea un trai familial liniştit şi integrat social se cer dreptul la căsătorie şi la a avea sau adopta copii.

Păi da, Lorena, dar familia gay va influenţa orientarea copilului adoptat, mi-a ouat la un moment dat un adânc cugetător.

Pă buneee?? Şi atunci cum se face că milenii de familii straight şi îndoctrinare religioasă hardcore nu a reuşit să facă să dispară persoanele gay, lesbiene şi transgender?

Familiile LGBT ar fi un excelent mod de a acorda şanse reale la o viaţă şi o educaţie copiilor abandonaţi de familii straight care nu şi-au putut asuma, din varii motive, întreţinerea şi creşterea lor. Şi asta pentru că o relaţie stabilă între două persoane de acelaşi sex nu e foarte diferită de o relaţie stabilă dintre două persoane de sex opus. Mai dispar şi aşteptările toxice de genul: tu eşti femeie şi TREBUIE să te supui în toate, şi comunicarea e cu atât mai bună.

Deci, chiar dacă există o duminică a părinţilor şi copiilor, nu văd de ce nu ar putea fi doi părinţi de acelaşi sex şi copiii lor adoptaţi.

Repet. Opoziţia dintre comunitatea LGBT şi noţiunea de familie este una falsă, creată cu scopul de a instiga la ură. Singurul păcat împotriva firii, dacă e s-o ardem pe limbaj religios. Pentru că “firea”, adică mersul natural al lucrurilor, este specifică fiecărui individ în parte. Nu mi-e foarte clar de ce se consideră că preferinţa pentru sexul opus, luată de una singură şi fără alte date, conferă superioritate purtătorului şi de ce numitul purtător derivă bucurie din a hărţui şi molesta persoane cu alte orientări.

În acest caz, e vizibil că elementul toxic din ecuaţie, iniţiatorul de conflict, e Arhiepiscopia. Şi partea tragică e conferită de numărul mare de aplaudaci lobotomizaţi: Da, domle, vin gayii şi ne necinstesc familia.

În ce mod e familia ta afectată de nişte oameni care sunt vizibil preocupaţi să şi-o construiască pe a lor şi atât?

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea