Wow

Comentariile de la postul anterior şi toată afecţiunea care a venit valuri-valuri mi-au amintit de copilărie.

Ştiţi, maică-mea era divorţată, îl ura pe taică-miu care o neglijase şi o înşelase cu o curvă penală şi-şi descărca ura asta asupra mea. Mă futea la melodie zi şi noapte, pompa tone de agresiune în mine.

Şi, la un moment dat, după nişte ani în care mi-am dorit să mor, am făcut apendicită şi am ajuns la urgenţă, la spital, m-au operat repede şi, până să apuc să sun acasă, eram deja sub perfuzie. Pe atunci nu existau mobile, şi o infirmieră a sunat de la telefonul cu fise din holul spitalului, să anunţe că eram cu un apendice mai uşoară.

Maică-mea a venit într-un suflet, realmente disperată.

Ea: De ce nu mi-ai spuus nimic???
Eu: Pentru că nu presupuneam că ţi-ar fi păsat.
Ea. Ce tâmpenii vorbeşti. N-aţi ştiut niciodată să-mi apreciaţi sacrificiul etc. etc.

Şi a revenit la răcnetele ei obişnuite, eu la surzenia selectivă, şi fiecare la pizda mă-sii. Şi mă gândeam la momentul precedent de disperare, care fusese real. Şi mă întrebam aşa, visător: Ce rost are atâta dragoste, dacă n-o arăţi niciodată, iar eu mă simt mereu cel mai detestat copil din lume, în preajma ta?

Sincer, m-aţi făcut să mă simt ca în acel scurt moment în care am constatat că maică-mii de fapt îi pasă.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

73 Responses

  1. Sectia papusi Spitalul 9 says:

    Of, da’ noi te iubim tot timpul si cel putin nu tipam la tine! Ce esti asa?

  2. jademan says:

    Contează că n-are legătură?… Ni the fucks I give : ! 😀

  3. voi nu. voi tăceţi şi ţipă haterii. 😀

  4. adim1 says:

    Cred ca pentru 50% dintre mame se respecta zicala cu drumul spre Iad si intentiile bune. Pe de alta parte, genul asta de mame te caleste psihologic, macar atat.

  5. mesterul says:

    da’ noi chiar te iubim

  6. jademan says:

    “Ni” = “look”. 😀

  7. ancuta says:

    Lorenaaa….:*

    • Dan Puric says:

      Lorena nu este, da’ dacă doriţi cu Fecioara Maria, protectoarea acestui Neam, tocmai mă aflam într-o conversaţie transcendentală cu Dânsa. Ce doriţi să aflaţi? Cum se fac copiii cu însămânţare in vitro?

  8. g2-c3a3b707f0bddfc44e154da7ea1a0ef8 says:

    Tu chiar vrei sa scriem la fiecare articol “da Loreno, ce bine ai dat-o p-asta, esti geniala!”? Adica stiu ca asta ti-ai dori, dar chiar vrei?

  9. ILUZIA says:

    suna dramatic mai ales ca suntem in contexul onlinelui dar cuvantul mama si a-ti pasa sunt ca iubirea si natura in poezia lui eminescu”-teme indisolubile”. doar ca unii se exprima mai prost. si e greu .si ea va avea DOAR pe voi.

  10. Ciprian P. says:

    Ne pasa, iar in tacerea noastra ne mandrim cu tine(hai ca-mi dau lacrimile). Pe viitor sa ne zici ceva si de copii aia care primesc totul si isi desconsidera(uneori chiar isi urasc) parintii! Multumim!

  11. mediocre says:

    Zicea evreul ala de Herbert in “Dune” ca o parte din datoria de a fi parinte este sa vrei sa-ti omori copilul. Cred ca o copilarie fucked up este esentiala pentru dezvoltarea catorva simturi in plus. Eu sunt recunoscator for my dysfunctional family. Cred ca si tu, duduie, ca ce nu ne omoara ne face mai ciudati, eh ?

    No, noi trimitem vibratii pozitive si te citim in continuare in tacere, mai fa roll call cand mai ai nevoie, desi mie nu mi-ai facut impresia ca ai avea nevoie de altcineva sa te apere sau sustina.

    • de obicei, nu am nevoie, dar… nu e diferită atmosfera acum?

      • mediocre says:

        Nu pot sa zic da sau ba pentru ca nu urmaresc comentariile, in general. Le-am citit mai devreme pe alea din “i’m sexy and i know it” sa vad ce set you off. Am vazut niste pustani obositi care se leaga de semantica si alte mizerii, doar-doar oi vedea ce destepti sunt. Si am tras concluzia ca vor sa ti-o traga, atata tot. Stii, e tehnica aia de cacat, de agatat fatuci naive, nu mai stiu cum ii zice, ceva gen negative conditioning or something. Ideea e ca masculul vine cu o atitudine negativa si fatuca se simte obligata sa se justifice si sa arate ca de fapt nu e proasta, si cauta aprobarea masculului.

        Something like:
        Fatuca: “Mie imi place Offspring”
        Masculul: “Offspring ? Ala-i punk pentru copii. Sunt de cacat. Aia canta doar pentru retarzi. Asculta si tu Ramones sau ceva mai elevat, nu porcarii d-alea”
        Fatuca: “Da, dar… da, ai dreptate, dar imi plac si alte formatii…”

        Stii, mizerii de genul ala. Fix aia am vazut eu in comentariile alea negative. Si bineinteles, tu nu pui botul si atunci ei incearca si mai tare, mai adanc, mai repede si asa mai departe, exact ce ziceai acum ceva luni vis-a-vis de o abordare pe facebook, tampitul cand vede ca nu ii merge cu placa lui, in loc sa o schimbe o mai pune o data. Da-i in sloboz. Pana la urma scrie acilea in dreapta tatalui ca “V-aţi delectat cu mine de 1,392,156 ori”. Cainii latra, caravana trece. Uita-te la accesari unice si alte alea, lasa-i pe tampiti. Ti-am zis, majoritatea te citeste in tacere si asta e un semn de respect. Un om decent nu se duce la Chuck Palahniuk sa-l futa la cap ca eroul din “Choke” e constipat, ia povestea asa cum e, cauta intelesul, se lumineaza, etc.

        Atmosfera tu o creezi, acum ceva vreme ai zis sa nu te batem la cap daca trec X zile si nu postezi nimic, sa nu te abordam cu intrebari ale caror raspunsuri le aflam pe google si etc., si inteleg. This is your world and yours alone. Si de aia venim aici. Uite, fa un experiment si da disable la comments cateva saptamani, sa vezi ca lumea tot te citeste. Sincer, ce zice gigel coman din vacarestii de jos este irelevant. Pricep ca e frustrant sa creezi si sa scrii si sa vezi ca feedbackul vine de la niste primate care stiu doar sa urle si sa isi marcheze teritoriul. Dar tu ai creat si ti-ai eliberat creatia in lumea asta fucked up si aia e tot ce conteaza. Cine e destept baga la cap si aia se vede la traffic. Restul e tacere, hm ?

        • Gigi says:

          mai mediocre…tu in principiu ai mare dreptate….dar cand naiba mai ai timp sa faci radiografia societatii cand vorbesti asa mult ?

        • Dan Puric says:

          Bă! Tu să spui rugăciunea lui Iisus, Mântuitorul! E scurtă, bă, învaţ-o-n pula mea!

        • Cosmin s says:

          Doua chestii scurte…. O rugaciune si pula lu “puric”….

        • Dan Puric says:

          Gicule, Tu ai auzit de rugăciunea Sfântului Anton? Bă, e ceva fantastic, Bă! N-ai mai văzut şi n-ai mai auzit. Te rogi de el să-Ți toarne-n Cur beton! Bă, numai mintea poporului român putea să o inventeze pe asta, Bă, Gică! Ex-tra-or-di-nar!

      • Lotus says:

        – Fără ţigări şi alcool, câte o aspirină dimineaţa şi seară, cât mai multe exerciţii fizice şi o vizită pe zi pe blogul Lorenei Lupu acompaniată de o baie cu nămol. După două săptămâni reveniţi la control.

  12. Cosmin s says:

    Lol… Pana la urma suntem toti sclavii copilariei noastre… 🙂 (nu fac mishto, dar ieri a fost ziua mea, deci am trecut prin acelasi gen de ratioanament).

    • Cosmin s says:

      Where the wild roses grow

      • Dan Puric says:

        Ești sclavul Satanei, Cosminache. Vrăjmaşul te atacă, fii atent la mine ce-ţi spun, bă, pulis, unde te vede mai slab. Şi pe tine te vede slab la limba română. Ce e aia Where the wild roses grow? Unde îţi creşte rozeta sălbatică? Bă, ciucuraş, rozeta creşte sălbatic de la împlîntarea cu sămînţă a lui Belzebut, bă. Du-te la biserică şi te roagă.

        • Cosmin s says:

          Lol, tu esti usor oligofren bag seama… Oi fi eu slab la romana dar punctul tau slab e creierul, chestia respectiva e (evident) in engleza si de altfel titlul unui cantec by kylie minogue & nick cave. Cand ai de gand sa iti scrii biografia, apropo de ciucurasi, excludema te rog- iar apropo de unde imi creste roza, raspunsul e in inima si s.n. Roza-cruce daca stii ce-i aia. A…. Si apropo cum e sa fi un laba trista care “gets his kicks” din a jigni oameni pe bloguri?

        • Dan Puric says:

          Bă, Gică, Tu eşti virgin. Fii Sfîntul nostru Fecior. Vrem să ne rugăm la Tine! Senzaţional! Senzaţional, Bă!

  13. Gigi says:

    ha….poti sa imi scrii tu autobiografia:) bummer…ptr amandoi:)

  14. Dan Puric says:

    Bă, Gică! Până să-ţi scrie altu’ biogafia, pune mâna şi citeşte Patericul – Vieţile şi învăţăturile sfinţilor, ca să nu rămâi fătălău. E fantastic, bă! Fantastic. Patericul românesc e sen-za-ţio-nal! Habar n-ai, bă, despre ce vorbesc. Senzaţional!

    • gigi says:

      si eu sunt senzational, dar nu ma cinteste nimeni….

    • Cosmin s says:

      Asa e curule …… Asta gurule…… Invata-ne tu cum sa nu fim patetici….. Tu care te descurci atat de bine….

      • Dan Puric says:

        Bă, dacă Te prind prin Sfînta Biserică, îţi dau cu Icoana Născătoarei de Dumnezeu să-Ţi iasă Capul prin aură şi o să ne închinăm la Feciorul şi Pruncul. Super tare, Gică!

        • Cosmin s says:

          Lol cand si unde vrei, zi locul si ora labAgiule

        • Dan Puric says:

          Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cântă cu lăuta, şi cântau din lăutele lor. (Apocalipsa 14, 2).
          Cosminuşe, deşi am făcut mimă, era glasul meu. Senzaţional! Nu-ţi vine să crezi!

        • Cosmin s says:

          Esti un talent si ala nu….. Acu mimeaza o gaina si dispari

        • Dan Puric says:

          Bă, Gică, de ce nu dispari Tu? Eu o să devin Sfântă Moască, o să-mi taie pula şi o să vii Tu să mi-o pupi în catedrala care îmi va purta numele, “Catedrala Mântuirii lui Dan Puric Mărturisitorul”, ca să te vindeci de beteşugul sifilisului şi patima sculamentului, blestemate fie-le numele.

        • Cosmin s says:

          Lol! Sa inteleg ca nu a vrut puric sa te futa? Ai ramas cu complexe??

        • Dan Puric says:

          Bă, Gigele, ești fantastic, bă! Nu mai băloși așa după pulă, că spurci cu venin satanist Mirul Sfânt. O să-ți vină și ție rândul. Roagă-te la Bunuțul pentru răbdare.

        • Cosmin s says:

          Bravo!!! Esti tare! Acu citeste tot ce ai scris pana acum la acest post si mandreste-te!! Esti un adevarat!!

        • Cosmin s says:

          @lorena: da scuza-ma… Presupun ca acum trebe sa si declar iubire eterna si neconditionata ca sa aiba si asta subiect de a juisa…. Scuze ca am dat-o in d-astea dAr nu m-am putut abtine…. :)) sper ca ramane sa ne vedem asa cum am discutat pe privat 😉 :)) cA sa se bucure si puricii :))

  15. stressat says:

    ”Ne tragem din copilăria noastră ca dintr-o țară” (sau mă rog ceva similar) zicea nenea de Saint-Exupery, zicea bine. Omfg, mamele te pot pune pe șine sau te pot întoarce pe dos. Cunosc.
    Situația devine interesantă puțin mai târziu, când se schimbă rolurile… Dar asta-i altă discuție.
    Oricum, acum ai depășit momentul, mai rămâne să faci ceva cu unii comentatori.

  16. Ei,nu se pune problema asa. Ne place ce scrii, dar nu totdeauna gasim formula corecta pentru a raspunde. Nu avem cuvintele la noi.Cred ca in real life te iubeste multa lume. Cat despre parinti, ei ne iubesc oricum, doar ca nu stiu s-o arate

  17. cipslim says:

    Evident ca ne place ce scrii, ce dracu tot cautam noi pe aici?

  18. pierre says:

    Cool. Daca tot suntem asa veseli, haideti sa ne intalnim si sa ne futem. Cu Lorena pe post de guru. Eu zic sa nu vina ala de mai sus care asculta kylie minogue si alti poponari. Iar Ramona, doar insotita de dan puric. Si fara alcool, sa nu va faceti Iluzii.

    • gigi says:

      poti sa incepi tu singur :)) spune-ne dupa o saptamana cum a fost si poate ne apucam si noi

      • pierre says:

        Apuca’te de pula si trage. Vezi sa nu te ranesti.

        • Cosmin s says:

          @ pierre: am o dilema tu asa crezi ca futi sau doar ai orgasm cand esti smecher pe net? Vrei sa postez ip- ul tau aici? Cu tot cu datele de contact?

        • Cosmin s says:

          Lucrez la asta…. Daca nu reusesc in doua ore inseamna ca nu pot…. Si ma voi duce inapoi sub piatra mea ….

        • Cosmin s says:

          Mda, nu am reusit…
          Toate bune! Eu caut o piatra.

        • Dan Puric says:

          Amin! Te-a bătut Atotputernicul, vezi? Şi-a bătut pula de tine. Fantastic!

        • Cosmin s says:

          Stii ca tu erai porcu de hranit? In rest da eu m-am laudat si am luat-o in palma…. nashpa mie dar tu cum de ai capatat iar glas abia cand am sfevlit-o eu?

        • pierre says:

          Cosmin s, baietelule, nu o ard anonim pe bloguri ca sa fut, doar ma distrez cu labis de’alde tine. Intelegi vreo ceva?

        • Cosmin s says:

          Eu am priceput….

          Macar un banc:

          Vulturul si leul erau in avion, trece stewardesa, vulturul: papusa eu sunt smecher da-mi o votca, tipa se uita la el si ne avand chef de scandal ii aduce o votca, vazand si ursul faza cere si el o votca ca si el e smecher…. Stewardesa enervata apasa pe un buton si ambii sunt catapultati din avion… In aer vulturul bandu-si linistit vodca dand din aripi se uita la ursul cazand:
          Daca nu stii sa zbori.. De ce faci pe smecherul….

        • Cosmin s says:

          @lorena: scuze. ip-ul se poate afla doar ca nu pot eu acum. Faptul ca am lasat impresia ca l-as primi de la tine este gafa mea. Scuze!

  19. Dan says:

    @Lorena Lupu: Ştiţi, maică-mea era divorţată, îl ura pe taică-miu care o neglijase şi o înşelase cu o curvă penală şi-şi descărca ura asta asupra mea.
    ============
    Gata, am aflat de unde curge valul de ură. Ceva tot se întamplase. Puteam să jur.

    Ce să zic… lucrurile astea nu se vindecă niciodată. Vei urî în continuare pentru o vină care nu-ți aparține. Iar când părinții își descarcă ura asupra copiilor consecințele pot fi dezastruoase. Șansele ca aceștia să-și mai clădească o familie sunt egale cu zero. Șansele ca aceștia să fie fericiți sunt egale cu zero. Ok, acum chiar că am plecat de pe blog 🙂

    • care val de ură, prostule? faptul că fut în gură ocazional câte un prost incapabil de comunicare n-are nici o legătură cu ura. pur şi simplu, sunteţi proşti şi enervanţi, drept care vă meritaţi bocancul în gât.

  20. Dan says:

    Nu fuți ocazional. Fuți tot ce mișcă. Și dacă nu mișcă îi dai un ghiont. Haide, Lorena! Ce naiba, ești o persoană inteligentă! E elementar, cred că și un student în primul an la psihologie știea despre ce e vorba.

  21. Dan says:

    Mă cărasem și nu prea, pentru că nu lămurisem încă problema. Acum lucrurile încep să prindă contur. Nu voi mai posta în alte locuri decât cele care se referă la mine. Iar dacă nu vor mai exista postări care să mă aibă în vizor nu voi mai comenta. Ce am avut de aflat am aflat. Nu mai am alte curiozități.

    • da, băi. iar activezi butonul “scenarita”. presupun că ar fi o stupizenie din partea mea să te rog să-ţi bagi scenariul pavelcoruţian înapoi în paporniţă şi să plictiseşti la alte mese cu aptitudinea ta de a detecta teoria conspiraţiei în plăcuţele de înregistrare ale maşinilor care trec pe stradă.

  22. Dan says:

    Lorena, teoria asta a conspirației despre persoanele abuzate emoțional în copilărie e mai veche. Face parte dealtfel dintr-o masă mai largă de teorii, există răspândite pe tot pământul facultăți de profil iar cei care le absolvă poartă numele de psihologi și se ocupă pe cât posibil cu asemenea lucruri. Coruț se ocupă cu altceva. Nu confunda lucrurile.

    Apropo, dacă vreun prieten de pe blog se ocupă cu psihologia poate ne lămurește mai bine. Că pe mine mă crezi mai puțin, din moment ce mă clasezi la coruțieni.

    • să nu confundăm facultatea de psihologie cu oamenii care se folosesc de reputaţia ei ca o scuză pentru a-şi propaga delirurile. e ca şi cum am confunda medicii cu vracii.

      dar, gata. ai cerşit suficientă atenţie cu talentul ăsta al tău de a bate câmpii profetic. te rog frumos, lasă-te şi lasă-ne. vizitează-l pe unul dintre psihologii menţionaţi mai sus, va avea lucruri interesante de spus despre nevoia ta de a vedea lucruri cu ochi deschişi şi de a-ţi proiecta asupra altora fanteziile.

  23. Dan says:

    Mai exact care sunt delirurile? Că am definit aroganța ca simptom al unei traume (vezi discuțiile purtate anterior)? Că am bănuit o traumă și până la urmă s-a dovedit că există una? Păi astea nu sunt fantezii. Chiar tu ai spus că există o traumă. Eu doar am bănuit. Și nu e fantezie, e o chestie elementară. O știe toată lumea. Mă rog, probabil în varianta comestibilă, nu în termeni de specialitate. Unde sunt fanteziile?

    • ce prost eşti, omule. ce infinit de prost eşti.

      nu ai auzit în viaţa ta de sens figurat. creierul tău neted pricepe doar enunţuri de tip “ana are mere” şi atât.

      eu, prin postarea cu aroganţa, explicam simplu diferenţa dintre infatuare stupidă şi încredere în forţele proprii. dar neeaa, degeaba ţi-a explicat jumate de comentărime cum stă treaba, tu le delirai pe ale tale.

      dar demagogia penibilă de tip aroganţa-e-rea nu te-a împiedicat să dai o labă infatuată de tip “oh, ce valuri am stârnit”, când am avut eu o seară în care m-a târşâit peste măsură prostia voastră agasantă şi hărţuitoare.

      aşa cum, prin “fut tot ce mişcă”, mă refeream strict la modul meu de a pune mereu punctul pe “i” şi de a trage întotdeauna la ţintă. ca şi în cazul tău. ţi-am citit de la primele comentarii profunda incapacitate de comunicare şi nevoia de a face profeţii despre om, aşa, bombastic şi demagog, să-i cerşeşti atenţia. asta nu înseamnă că te urăsc. înseamnă, pur şi simplu, că te găsesc agasant, dar şi demn de milă. cât de singur şi de ignorat trebuie să fie cineva, să-şi găsească preocuparea de prooroc al bloagelor?

  24. Dan says:

    @Lorena: eu, prin postarea cu aroganţa, explicam simplu diferenţa dintre infatuare stupidă şi încredere în forţele proprii.

    Postarea ta a avut ca reacție acei imcompetenți care-și pierd prețiosul timp explicându-ți cât ești de arogantă. Tu lor le-ai răspuns, despicând firul în patru pe blog, cu siguranță nu de față cu ei. Ca o paranteză am aflat de blogul tău tocmai de la o asemenea persoană, coleg de condei, care-ți făcea un portret deloc măgulitor pe blogul său. În postare ai încercat să atenuezi situația, să o maschezi, dar discuția despre pișabili/nepișabili a scos la iveală ce trebuia. Eu nici măcar nu te-am acuzat de aroganță, ca alții, ci doar am fost curios să aflu motivul ei.

    @Lorena: să-i cerşeşti atenţia.

    Nu. Dacă era de atenție îmi făceam un pic de reclamă, îmi adunam oameni pe blog, băgam o adresa de mail, un id de mess. Nici vorbă de atenție. E o leapșă. Am găsit portretul tău pe blogul cuiva – condeier ca și tine – și mi-am zis: Wow, asta trebuie încercat! Primul contact cu blogul a fost copleșitor, acel Fut tot ce mișcă mi s-a părut fabulos. E atât de greu de înțeles? Ceva plutea în aer, ceva trebuia aflat.

    Și am aflat. NU e vorba de atenție.

    @Lorena: înseamnă, pur şi simplu, că te găsesc agasant, dar şi demn de milă.

    Mulțumesc, dar nu-i nevoie, eu am avut o copilărie ok.

  25. Dan says:

    Fuck, acu’ chiar că am devenit incoerent. E 4 fără un sfert, ce pretenție să mai am?

    1. Un coleg de condei te-a descris pe blog, eu mi-am zis să văd ce e cu treaba asta.
    2. Am intrat pe blog și m-a izbit o senzație de ură, de încrâncenare, de dispreț.
    3. Am presat să aflu motivul ascuns (probabil traume în copilărie).
    4. Am aflat, am plecat.

    NU bănuiam că voi stârni un tsunami pe blog.

  1. August 22, 2012

    […] de vreo câteva zile bune mă tot gândesc la ea şi la viaţa ei, invidiind-o cel mai adesea, pe Lorena Lupu, o femeie aparent fragilă, delicată şi dramatică, cu ochi blânzi, plină de farmec şi […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger