Relaţia dintre om şi ameninţarea cu moartea

La prima, plângi de sare cămaşa pe tine şi te înfiori la gândul că un om s-ar simţi mai fericit să ştie că ai intrat în nefiinţă şi acolo unde respirai tu nu mai e decât carne vineţie şi sânge închegat.

La a doua, plângi numai jumătate de pachet de şerveţele, că tocmai ieșeai pe ușă, plecai într-o excursie şi poate dădea peste tine şi un pipi neanunţat.

Între trei şi zece, plângi numai jumătate de şerveţel, că n-au de ce să moară copaci pentru idioţi de pe net.

De la zece în sus:
Gigel cretin: Ştiu unde stai, fă!
Tu: Zău? Uite, sunt într-o cârciumă, beată muci, şi mi-ar prinde bine să-mi spui unde stau.
Gigel cretin: O să vezi că o să bag cuţitul în tine. / O să te împuşc / O să te omor / O să etc.
Tu: Păi omul mort nu vede, Gigel cretin. Nu te mai paradoxa (sau paradoxi?) la mine, că mă emoţionez, şi eu când mă emoţionez mă taie pipi.
Gigel cretin: Să nu mă piş eu pe tine!
Tu: Moartă sau vie? Nu de alta dar necro-urofilia e un păcat ceva mai complex decât sodomia pentru care voiai să mă omori. Opa, stai, omori. Gigele, să faci păcate în numele lui Dumnezeu e ca şi cum ai flutura pula goală cu sloganul: “Îmbrăcaţi-vă, mă!”
Gigel cretin: Curvo, muisto, numa la pulă te gândeşti, te omor.
Tu: Voiai să spui “curva dracului”, dacă ştii bancul. Că nu eşti inclus.
Gigel cretin: Meriţi să mori.
Tu: Hai că eşti redundant. Block.

Şi în fix zece secunde, alt cont de Facebook:
Credeai că scapi de mine, fă? Te omor. Te… (Block.)

O fi boala mare, dar nu te pune cu capacitatea mea de a da sictir. Abia aia e infinită.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

9 Responses

  1. Nautilus says:

    De obicei băetzaşii care se ocupă cu omorârea altora nu se laudă în public cu asta, şi mai ales nu acolo unde procurorul îi poate identifica după avatar, e-mail şi IP.

    De asta tipii care latră prea tare nu sunt periculoşi, fiindcă nu muşcă. Mai periculoşi sunt cei care tac până uiţi de ei, şi într-o dimineaţă realizezi că ţi s-a tăiat o conductă de frână. În mod cu totul întâmplător, după ce ai spus ceea ce nu trebuie despre compania de mâncători de căcat numită OMV – Petrom.

  2. George says:

    Lorena, eu te apar.

  3. Iosif says:

    pfoa.. sa te ameninte doar ca ai fost homofila….pacat Loredana, macar ar fi putut sa te futa inainte de a te omora dar probabil nu sunt in stare

  4. Sunt gelos, supar oameni de ani de zile si desi am fost de multe ori injurat niciodata n-am fost amenintat cu moartea, ceva nu fac bine.

    • Lorena Lupu says:

      sau e simplu ghinion.

    • Nautilus says:

      Ia-te de vacile sfinte ale indienilor (de Ferentari) de la noi.

      Adică te caci în ţucalul aurit pe care îl poartă pe cap Sataniel Preafericilă, constructorul Măgăoaiei Bântuirii Neamului, după aia tragi o vomă pe laptopul de serviciu al corporatistului de OMV mâncător de căcat vegetal garnisit cu rucola şi servit cu ceai de pulă de maimuţă, şi în cele din urmă îi dobori cu un şut crucea de la Ghencea tovarăşului cel mai iubit fiu al poporului dintre Dunăre şi Carpaţi, ăla care credea că ar fi plătit datoriile.

  5. Daniel says:

    Vorba unui amic: ” nasol moment…mishto coliva!” 😀
    Interesanta chestie cu frica…

  6. vmo says:

    Mai corect ar fi fost relația dintre femei si amenințarea cu moartea. Eu unul n-am auzit de bărbați sa aibă nevoie de șervețel după ce fac pipi!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: