Să vorbim un pic despre raportul profesor – elev

Zilele trecute, a fost acest caz din Buzău. O profesoară de desen decide să-i dea un 3 la materia ei unui elev. Elev descris drept un premiant, un olimpic, un băiat inteligent.

Elevul, nemulţumit de pedeapsă, postează pe grupul de Facebook al şcolii un videoclip. Public. De pe YouTube. Un videoclip în care profesoara, pe atunci tânără, neliniştită, membră a unei girl band sinistre, cu alură de prostituate, cum arătau toate girl bands pe la finalul anilor 90 – început de mileniu – presta total aritmic, autotunată până la nivelul de sonerie de Nokia 3300. (Bătrânii cunosc modelul.)

În urma acestei “obrăznicii”, direcţiunea decide să scadă nota la purtare a elevului la 2, şi posibil să-l exmatriculeze. Noroc că a intervenit Corina Băcanu, a fost sharuită masiv de întregul Facebook, preluată de televiziuni, şi acum am înţeles că Ministrul Educaţiei în persoană a luat cazul în mâini.

Şi totuşi, au apărut comentatori care să spună că profesorul trebuie respectat, că sigur 3 la desen se justifica într-un fel şi că elevul ar fi trebuit să accepte nota şi să tacă spăsit.

Eu am prins ambele trenduri de educaţie. În şcoala primară, încă ne temeam de învăţătoare ca de Vladimir Putin. Încă transpiram la ore ca o prostituată la biserică. Aşa se făcea şcoală pe vremuri. Dând autoritate deplină, necontestată şi incontestabilă, profesorului. Elevul trebuia să execute ordine şi să tacă.

Dar cine citeşte acest blog de ceva vreme, ştie exact părerea mea despre orice formă de autoritate absolută. Şi anume: că e un teren fertil pentru abuzuri, care dă mână liberă, incorect, tuturor psihopaţilor care ar putea ajunge în respectiva poziţie de putere.

Era mai uşor de condus şi de gestionat ora când toţi elevii erau capete plecate?

Probabil.

Dar şcoala nu ar trebui să te deprindă doar cu ipostaza de supunere şi umilinţă. Pentru că, dacă face asta, te construieşte propriu-zis ca pe un potenţial sclav, un idiot util, cineva care nu gândeşte cu capul propriu.

De ce e ţara asta în rahatul de acum?

Aş îndrăzni să afirm: datorită educaţiei de modă veche, care a crescut yesmani, şi aceşti yesmani continuă să promoveze raporturi de autoritate – umilinţă.

În acest tip de raporturi, nu poţi fi decât fie călăul, fie victima. Nu există o atitudine calmă, relaxată, de cooperare.

Şi ăsta e unul din motivele pentru care răspund agresivităţii cu agresivitate. Oamenii incapabili de comunicare normală, mai ales la mize zero, privesc universul în relaţii de tip călău – victimă, şi nu ai decât să alegi dacă vrei să le fii călău sau să le fii victimă.

Prin urmare, modelul respectiv de educaţie era complet greşit.

Dar chiar şi în modelul respectiv de educaţie, părerile despre profesori existau, ca şi acum. Ştiai care e idiot, care e total pe dinafara materiei, care e uşor de păcălit cu complimente, şi care e un om care se bucură realmente că evoluezi la materia lui.

Copiii nu-s tâmpiţi. Asta uită toată lumea. Doar pentru că-s mai scunzi şi mai plăpânzi decât noi, nu înseamnă că nu judecă. Sau că nu vă judecă.

Oh my god. Poate că te judecă mai aspru chiar decât un adult, pentru că nu au experienţa de viaţă care să îi facă să înţeleagă ce înseamnă sărăcia, disperarea, bolile grele, nesiguranţa, şi multe alte probleme cu care începi să empatizezi abia după ce ai trecut pe acolo.

Mbun. Deci şi noi, exact ca Andrei, ştiam exact care profesori sunt umplutură la catedră şi care sunt dascăli.

Deja, când am ajuns la liceu, pătrunsese democraţia bine de tot, iar asta însemna că profesorii slabi, dezinteresaţi, slab pregătiţi sau, hai s-o spunem pe nume, tolomaci – deci, vinovaţi de diverse forme de incompetenţă – deja aeau parte de un tratament relativ nasol din partea noastră.

E un lucru bun? Categoric, nu.

Dar e o lecţie de viaţă pentru un profesor. Dacă elevii tăi nu te ascultă, nu te respectă, nu învaţă, înseamnă că undeva ai eşuat în misiunea ta de dascăl.

Din acest punct de vedere, şi meseria de profesor, şi activitatea de content writer pe net, pe care o am eu, au feedback imediat. E atentă lumea, reacţionează cu interes, se discută cu înflăcărare? Great job.

Oamenilor li se fâlfâie? Nu le pasă de subiect? Fac zgomot de fond? E semn că s-a strecurat undeva un bruiaj. Poate tu ca profesor nu stăpâneşti suficient materia, poate că nu reuşeşti să-ţi comunici bine ideile, poate că nu reuşeşti să induci în aceşti copii interes pentru ceea ce transmiţi.

Asumă-ţi şi schimbă abordarea. Educaţia, ca orice lucru cu oameni, e dedicată în primul rând să-i ridice pe beneficiari, nu pe tine. Scopul învăţământului e să producă oameni mai deştepţi şi mai buni, nu să-i creeze cadru câte unui ratat eşuat la catedră să facă paradă de sine.

Ce a putut desena atât de prost, sau de greşit copilul acela, să ia 3 la desen? Vreau să văd şi eu desenul care a luat această notă.

Sau, cum suspectez de fapt că s-a întâmplat, nota nu a fost acordată pe desen, ci ca o pedeapsă pentru ceva extracuricular, să zic aşa. Fie un ton obraznic, fie un refuz de orice natură, fie atitudine teribilistă de adolescent.

Dar tu ca profesor, nu ai sarcina de a nota atitudini şi replici. Nota nu e destinată să fie un bici sau o riglă de dat la palmă. Nota trebuie să evalueze nivelul de cunoştinţe al elevului şi atât.

Aşadar, prima greşeală a fost a profesoarei. Ea era adultul din ecuaţie, ea ar fi trebuit să fie omul mai înţelept, care să găsească un mod de a-l face pe copil interesat de ceea ce are să-i transmită, ea ar fi trebuit să creeze un climat propice creativităţii.

Iar asta mi se pare ceva mult mai uşor de obţinut la desen decât la fizică sau chimie.

Daţi-mi o oră de desen undeva, exact atât de ignorantă în domeniu cum sunt acum, şi pariez că la sfârşitul anului şcolar vă produc o expoziţie de acuarele ale copiilor. Făcute de ei, cu drag, fără să ridic măcar o dată tonul la ei.

*

Acum, dacă Andrei ar fi făcut rost, din surse obscure, de vreo filmare privată cu profesoara în ipostaze intime de orice natură, sau chiar beată mangă la un party, vârsând pe pantofii vreunui agăţac, aş fi înţeles nota scăzută la purtare şi restul scandalului. Da, să etalezi public aspecte private din vieţile altora e extrem de urât. În prezent, bântuie pe Facebook a nu ştiu câta nebună care mă vorbeşte de rău. Eu ştiu lucruri compromiţătoare despre ea, dezvăluite de guriţa ei personală, şi aş putea s-o umilesc public cum neam de neamul ei n-a fost umilit. Dar n-o fac special pentru că a da publicităţii informaţii private e o ticăloşie. Iar eu am multe defecte, dar ticăloşia NU e printre ele.

Numai că Andrei n-a postat o filmare privată. A postat un clip public pe pe YouTube. Un clip în care persoana a apărut nesilită de nimeni, din voinţă proprie. S-a făcut de râs pentru că a ALES să se facă, nu a intervenit vreo forţă de coerciţie.

Cum bine spunea un comentator de pe pagina Corinei Băcanu, profesoara a ratat şansa de a se face simpatică. De a spune: “Da, măi copii, ştiu, e un clip prost. Ăştia erau banii şi asta era tehnologia la care aveam acces. Aveţi grijă în ce vă băgaţi, să nu vă treziţi şi voi în mizerii similare.”

Toată lumea a făcut minimum două – trei tâmpenii în tinereţe de care îi e ruşine, sau de care îşi aminteşte cu plăcere vinovată. Probabil că şi tipa asta şi celelalte două fete se vedeau deja ASIA, Cream, Andre sau whatever. Şi probabil că şi ele s-au distrat copios filmând mizeria aia. Dacă făcea o oră dedicată acestui subiect, în care discuta onest cu clasa, liceenii ar fi purtat-o pe braţe la final, ca pe artista decăzută şi kinky a liceului.

Pentru că, de cele mai multe ori în viaţă, sinceritatea e cea mai bună politică. Te face vulnerabil şi iubibil. Când te dai tu singur jos de pe piedestal, oamenii de cele mai multe ori te pun instant pe altul.

Dar când alegi să persişti pe calea coerciţiei şi a opresiunii, nu faci decât să hrăneşti un război al orgoliilor care, uimire mare, îţi va dăuna tot ţie.

În final, Andrei are toată viaţa înainte. O plajă interminabilă de oportunităţi. Iar tu o să ieşi la pensie o acritură scârboasă, care n-a învăţat nimic din greşelile tinereţii.

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. Nautilus says:

    Nu ”se făcea” şcoală. Așa se face școala azi. Chiar dacă legile și regulamentele zic altfel.

    Cu puțini ani în urmă, o bloggăriță se dădea vitează ca matadorul în fața taurului înfuriat. Că legea te protejează, că faci reclamații în scris, ceri reevaluarea lucrării și alte rahaturi d-astea.

    Viteaza noastră se credea la bodega de cartier, sau, după caz, de Cartier. V-a insultat Gigel, luați o cafea și-o prăjitură din partea casei, să vă treacă. V-am reevaluat lucrarea, nu era de 3, vă dăm 5 și ziceți mersi că nu v-am scăzut nota la purtare. Sau că nu v-am dat o riglă groasă, d-aia cu care desenau arhitecții pe vremuri, după ceafă.

    Dacă bloggărița noastră ar fi trecut pe la bodeg… ăăă, ”colegiu național” și s-ar fi ciocnit cu adevărat de Gigel, n-ar fi pomenit de regulamente și reclamații doar în teorie, ar fi știut cum stă treaba. Dacă îți iei rigla după ceafă, rămâi doar cu ea. Faci reclamație, ți-o iei a doua oară și ți se mai leagă și tinicheaua de coadă, să fii hăituit câți ani mai ai în școala aia. Așa încât lumea rămânea numai cu prima riglă.

    MAI ALES elevii buni. Jegurile plimbătoare de cataloage știau că de la unii prea golani sau prea proști riscă o bâtă de baseball seara în gang. Sau vreo îmbrânceală în fața tramvaiului, când e peronul aglomerat. Aveau mare grijă pe cine își aleg drept minge de dat cu piciorul.

  2. Lorena Lupu says:

    Şi ăsta e un lucru bun? Nu e. Deci, e un lucru care trebuie schimbat.

  3. litza says:

    “Nota trebuie să evalueze nivelul de cunoştinţe al elevului şi atât.” – gresit. Nota are mai multe functii – se invata la pedagogie 101. Pe langa evaluare, printre altele, are si functie de coercitie (normala, nu echivalenta cu rigla la palma). De ex.: nu ti-ai facut tema, ia un 4. E si un instrument de incurajare. De ex. un elev mediocru, care ia de obicei 6-7, se vede ca s-a straduit si face o data o lucrare de 8. Daca primeste un 9 in loc de 8, aprecierea usor exagerata intentionat poate fi un stimulent sa se straduiasca si alta data. Este un instrument de sanctionare a fraudei (copiat – nota 1). Si altele, pe care un pedagog bun le stie folosi cu masura si combina intr-un mod pe care pana la urma il apreciaza si elevii. Rezultanta este o alta functie – cea de ierarhizare, care acum nu mai e politically correct. Dupa note se alegea, pe vremuri, cine sunt premiantii, cine venea in toamna la corigenta sau chiar cine repeta anul.

  4. Nautilus says:

    litza: cam așa se vede din perspectiva de stăpân absolut, care împarte cățeilor oasel… adică notele.

    Când ești elev, simți altfel osul… adică nota.

    Spre exemplu, dacă unul a fost tot timpul de 10, și, chiar dacă n-a știut să răspundă la jumătate din întrebări, a luat 8… să nu i se strice media. Asta e treaba mai puțin rea.

    După care vin variantele mai nasoale:

    – unul mai golan ia 6 să îi iasă media de trecere… ca să nu se lase cu vreo bâtă de baseball noaptea în gang;
    – unul mai prost ia 10 ca să îi iasă medii bune… fiindcă taică-său a adus materiale de zugrăvit clasa. Sau i-a dăruit un inel de aur profesoarei;

    Mai rău e atunci când un elev de 5 a știut foarte bine lecția și a luat 7… ca să nu se strice ierarhia. Nu cea dintre elevi. Ilie Năstase, care a abandonat școala după clasa a IX-a, știa mai bine de ce.

  5. Alex says:

    Bai fato, de-asta imi place mie de tine. Tu ceri oamenilor sa gandeasca. Din pacate, pentru mult prea multi, ceri prea mult. ☹️

  1. December 14, 2018

    […] cel cu şcoala, de ieri. Subiect serios. Sensibil. Important. Important pentru că e vorba despre educaţie, despre […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger