Sărmanul Eminescu

Ieri, am asistat la (scurte momente de) omagieri ale poetului nepereche, şi am văzut sute de statusuri pe Facebook. Unele, de la oameni care aveau habar despre ce vorbesc, de la intelectuali, de la fiinţe educate care aduceau informaţii şi puncte de vedere interesante. Şi extreeeem, dar extreeem, dar multe clişee regurgitate, idioţenii siropoase, patetisme jalnice, analfabetisme funcţionale, de la diverşi făcători pe culţii.

Şi m-am gândit cu tristeţe cum s-a învârtit poetul în mormânt ca elicea de ventilator.

Pentru un spirit liber, cum era Eminescu, genul ăsta de festivități penibile și obosite erau tot ce ura mai mult în viață, și o și scrie peste tot, ba atunci când critică înclinația spre saloane a câte unei partenere de amor, ba atunci când satirizează fățărnicia și superficialitatea celor prezenți.

Să știe că într-o bună zi va fi numele lui subiect de ceremonii stupide, cred că nu s-ar mai fi apucat de scris.

Apoi, te și uiți ce gen de om îl ia pe Eminescu de exemplu să se bată în piept. De obicei, e genul de om Breaz, ca ministrul culturii de acum, sau ca Veorik. Genul de om a cărui ultimă lectură a fost în clasa a șasea, când l-a obligat profa de română cu amenințarea corigenței să citească volumul “Poezii” de Mihai Eminescu, şi de atunci, n-a deschis o carte nici măcar să rupă o filă şi să facă un cornet pentru seminţe.

Când îi întrebi ce citesc, ce repere culturale au, singurul nume care le vine e al unui om care a murit în 1889. După aceea, în cultura română – şi în cea internaţională, s-au mai întâmplat un secol şi aproape jumătate, cu multă impostură, dar şi cu multe lucruri interesante şi valoroase, dar acestea nu aveau cum să-i atingă, de vreme ce nu li se băgau pe gât în regim de îndopare a gâştelor.

Îmi imaginez cât de chinuitor ar fi pentru un om care a aspirat la cultură şi cunoaştere toată viaţa, care a citit toată literatura contemporană lui şi care a parodiat din plin pretenţiile fără bază, faptul că toţi inculţii îl citează drept preferatul lor.

E tragic.

Dar măcar inculţii de rând sunt inofensivi. Şi cel mai tragic e că se folosesc de numele lui Eminescu politrucii corupţi pe care el îi descria cu cea mai profundă scârbă. Ăia pe care i-ar separa în două cete, de smintiţi şi de mişei, i-ar închide în două temniţi largi şi le-ar da foc, după propriile mărturisiri.

Singurul om pe care l-ar flata acest tip de posteritate e cineva de teapa lui Breaz sau a Vioricăi. Părerea lui Eminescu e redată tot în opera lui: “Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură, / Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.”

Să fi fost martor la toate penibilităţile de ieri, Eminescu ar fi fost peste măsură de mâhnit.

 

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Luka says:

    Mda, trist dar adevărat… Totuși am avut parte de o experiență idedită care, pe cât de paradoxală era, tot atât și… dătătoare de speranță. Pe Facebook cineva distribuise o postare penibilă, prin formă și conținut, de pe ste-ul jandarmeriei române. Era vorba de un simulacru total artificial de discuție cu caracter cultural între niște jandarmi la fel de… artificiali. 🙂 Cuvântul „penibil” este caracterizarea perfectă, ÎNSĂ… comentariile, nu puține, au adus soarele pe strada mea. Nu înjurături, nu cuvinte urâte, ci versuri peste versuri(cred că sunt sute de comentarii), dedicate jandameriei, prelucrări ale poeziilor lui Eminescu.
    Pe lângă aspectul funny al situației am fost impresionat de latura „artistică” a demersului. Atât de mulți oameni au ales să facă bășcălie de impostura din articol, cu arma poeziei lui eminescu. Cred că este de departe cel mai tare elogiu adus poetului.

  2. Lorena Lupu says:

    asta da.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger