Există interviuri “de serviciu” şi interviuri “de suflet”. Şi asta nu ţine de notorietatea invitatului, ci de capacitatea lui de a lăsa garda jos, de a da la o parte preconcepţiile şi nevoia de formalitate.
Un astfel de interviu de suflet este acela cu Alexandru Dabija. Care mă aştepta la capătul unui drum de cinci ore până la Sibiu. Drumul spre poveste.
Dialogul a durat trei ore şi a fost umezit din belşug cu diverse “fine spirits”. Veţi vedea în revistă. Pe site, vă ofer un scurt teaser. Aici.
Ce le-a fătat mintea
Absolut minunat omul.. seamănă cu mine 😛
A meritat revista să o cumpăr doar pentru acest articol!
mă bucur mult. 🙂
Tangenţial, tot de teatru.
Am fost acum vreo 3 ani la O noapte furtunoasă a lui Colceag. Mi-a fost ruşine de ruşinea actorilor şi, mai ales, a regizorului. Publicul (de la Palatul Copiilor) părea că se amuză, era pe gustul lui spectacolul.
Singura consolare retroactivă pe care am putut-o găsi este că, şcoler fiind, am avut-o de profesoară pe nevasta lui Colceag şi i-am scos peri albi laolaltă cu ceilalţi derbedei din clasă.
Ieri am ajuns în ultima clipă la Tarul Ivan la Metropolis. Nevasta, abilă, îmi ascunsese că regia e a lui Colceag. M-am îndrăgostit de spectacol din clipa când s-a ridicat cortina şi a fost o încântare totul, inclusiv pauza.
Colgeac, eşti iertat cu felicitări, scuze doamnă Colceag, am fost un derbedeu, regret.
O spaimă tot am avut: savantul, cu halat, fes şi ochelari stătea la început cu spatele şi am crezut că e Mălăele. Juca atât de bine încât am crezut că e cazul să-mi reconsider părerea despre acela. N-a fost nevoie, era Marius Gâlea, formidabil, ca toţi ceilalţi.