Speed dating: am flirtat cu unsprezece tipi în două ore

Mulţi oameni se plâng de singurătate. Fie din cauza atenţiei sporite pe care au dedicat-o carierei, fie că le-a plăcut să se distreze, fie că au preferat hobby-uri care i-au ţinut departe de sexul opus. La asta se adaugă o oarecare formă de alienare: viaţa socială s-a mutat în mare măsură pe online şi lipsa antrenamentului faţă în faţă poate naşte multe momente jenante în întâlniri cu necunoscuţi.

O soluţie care îndepărtează o parte dintre riscurile interacţiunii cu oameni despre care nu ştii nimic e speed dating-ul. Adus de şase ani în România de agenţia SingleBell, acesta e un exerciţiu agreabil de interacţiune cu mai multe persoane de sex opus, pe un număr limitat de minute. După ce toată lumea se întâlneşte cu toată lumea, fetele îi punctează pe băieţi, băieţii le punctează pe fete, şi cei care îşi acordă reciproc punctaj de minimum trei puncte din cinci primesc numerele de telefon ale celuilalt. În cel mult două ore şi un suc, vezi o mulţime de oameni, glumeşti cu ei, le pui întrebări, răspunzi la întrebările lor şi, ce e mai important: ştii că şi ei sunt acolo pentru că îşi doresc un partener de sex opus.

O şedinţă de speed dating costă 50 de lei şi include şi o băutură. Astfel elimini încă un moment cu potenţial penibil: nota de plată. Şi dilemele de tip: laşi un bărbat pe care nu vrei să-l mai vezi în viaţa ta să-ţi plătească consumaţia? Laşi o femeie pe care mori s-o atingi să-şi plătească singură consumaţia, cu riscul să sară în taxi şi să nu-ţi mai răspundă la telefon?

Am ajuns mai devreme. Mi-am luat un nume fictiv, pentru că nu voiam să risc momente de genul: „aaa, tu eşti aici la trolat”. M-am îmbrăcat drăguţ, dar nu periculos, m-am machiat corect, dar nu spectaculos, să nu ies în evidenţă prin nimic.

Şedinţa la care participam eu era pentru grupa de vârstă 28 – 35 de ani şi se ţinea la The Bankers. Când am ajuns, la parter, o organizatoare ţinea de vorbă un număr de domni. La etaj, la mese numerotate, ca să asigure rotaţia, domnişoarele îşi verificau ultimele detalii ale machiajului, îşi dădeau mesaje pe telefon sau îşi mascau în diverse alte mici gesturi mărunte emoţia. Două dintre ele s-au salutat cordial. Se împrieteniseră la altă rundă de speed dating. „Cum a fost cu…?” „Mm, n-a prea mers treaba”. Altă domnişoară îşi celebra ziua de naştere. Drept care, ne-a omenit pe noi, o sală plină de necunoscuţi, cu şampanie şi tort.

La ora şase fix, conduşi cu discreţie de organizatoare, au venit domnii.

speed2

Primul m-a luat puţin prin surprindere, pentru că era foarte hotărât – ca emoticonul cu „feeling determined” – şi setat pe o relaţie. „Caut să-mi refac viaţa, cât mai repede. Spune-mi lucruri despre tine!”. A trebuit să-l temperez şi să-i mărturisesc că eu căutam doar oameni noi, nu neapărat un mariaj în weekendul următor.

Partea bună e că, oricât de insistent ar fi un interlocutor, oricât de presat te-ai simţi, în exact şapte minute sună clopoţelul salvator. Tot ce ai tu de făcut e să savurezi şapte minute de interacţiune cu un om, dacă îţi place, ştiind că oricum îi vei da punctaj de trecere; respectiv să menţii discuţia cât mai agreabilă în cele şapte minute, dacă persoana nu ţi se potriveşte.

Am fost unsprezece fete şi unsprezece băieţi. Unii dintre ei, frumoşi de-ţi lăsa gura apă. Şi nu numai gura. Alţii, amuzanţi până la lacrimi. Am râs şapte minute de am scuturat masa. Alţii, seducători prin blândeţe, naturaleţe, omenie. Alţii, disperaţi să găsească o nevastă. Alţii, mai simpluţi, mai modeşti.

Şi da, şapte minute sunt suficiente să-ţi dai seama dacă vrei să revezi un om sau nu. Nu doar pentru ceea ce îţi spune sau îţi ascunde. Îi simţi din mişcări, priviri, gesturi, mers, atitudine şi, mai presus de toate, vibe-ul pe care îl transmit.

M-am măritat de vreo trei ori în cele două ore. Adeseori, clopoţelul a întrerupt conversaţii absolut savuroase. A doua zi dimineata, biruită de curiozitate, am sunat-o pe organizatoare: „Cum stau cu punctajul general?”

„Bravo. Opt din unsprezece te-au vrut. Şi şapte ţi-au dat punctaj maxim, de 5.”

„Hehe, şi nici măcar nu m-am străduit.”

*

„De fapt, când am început, nu eram o agenţie, eram doar o fată cu un vis”, îmi povesteşte Valeria Simona State, fondatoarea SingleBell.

I-a plăcut de foarte mică să aranjeze întâlniri între oameni singuri, pentru că-i plăcea să-i vadă „cuplaţi şi fericiţi”. O preocupa calitatea relaţiilor, pentru că, spune ea, „vedeam câtă suferinţă se datorează relaţiilor nepotrivite şi defectuoase”.

În 2009, a apărut un prim eveniment: în calitate de cursant dedicat al Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti, a fost invitată de reprezentantul unui restaurant să organizeze o petrecere de Valentine’s pentru oameni singuri. A trecut cu avânt la organizare, la selectarea participanţilor şi a muzicii, la realizarea manuală a decoraţiilor, când, cu două ore înainte de eveniment, s-a văzut silită să anuleze party-ul. Cu o inadecvare tipic mitocănească, patronul făcuse rezervări din afară în sala destinată petrecerii. I-a sunat pe toţi participanţii; pe unele fete le-a prins la coafor, pregătindu-se cu entuziasm.

Şi atunci, a înţeles că a cazul să-şi pună în aplicare ideea de una singură.

Speed datingul l-a descoperit în filmul „Hitch”. „Mi s-a părut foarte amuzant şi interesant, şi atunci a sunat clopoţelul”. A început prin a organiza sporadic întâlniri, rafinând pe parcurs conceptul, învăţând din greşeli, perfecţionând pe parcurs detaliile logistice şi organizatorice şi, în plus, participând la ateliere şi conferinţe în care prezenta publicului ideea de speed dating.

La început, s-a bazat pe comunitatea Neogen, binecunoscutul site de matrimoniale. Desigur, în primii doi ani a înfruntat valuri – valuri de miştocăreală şi sarcasm. Bărbaţii, din orgoliu, îi trânteau în nas că se descurcă şi singuri să-şi găsească partenere, iar femeile se temeau că se vor întâlni cu ciudaţi. „Am avut străini care abia aşteptau să vină la evenimente, lor li se pare ceva foarte natural, să ieşi şi să cunoşti oameni noi. Românilor le e ruşine să zică unde se duc. Am avut chiar un cuplu care s-a căsătorit, dar nici până azi părinţii lor nu ştiu unde şi cum s-au cunoscut”.

A fost nevoie de timp, comunicare, workshopuri şi conferinţe pentru a schimba mentalităţi, dar, treptat, lucrurile au început să se lege. În februarie 2010, a început să organizeze evenimentele sub un PFA, iar la sfârşitul anului i s-au alăturat soţul şi o prietenă.

Au spart gheaţa cu o petrecere de amploare, Super Speed Dating Party, în decembrie 2011, care a numărat 170 de participanţi, un concert al trupei Ţapinarii şi un veritabil program de entertainment. A venit şi PRO TV-ul să facă reportaj. Din 2012, s-a extins şi şi-a făcut firmă.

În prezent, comunitatea SingleBell are peste 10.000 de membri. Unii sunt inactivi, pentru că sunt în relaţii fericite. Iar unele cupluri care s-au cunoscut la evenimentele lor apar neanunţate în plin speed dating să aducă flori şi bomboane, pentru că au găsit fericirea.

„Asta e principala mea motivaţie”, încheie Simona. „Faptul că-i pot ajuta pe alţii să fie mai fericiţi.”

SingleBell sunt şi pe Facebook.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

58 Responses

  1. Kathy Bates says:

    Cândva, biologul Bulă studia un purice, şi a ajuns la concluzia că dacă i se taie picioarele, puricele nu mai aude când i se strigă: “Sări!” Nici măcar dacă e un purice românesc şi i se strigă asta în portugheză.

    Toate teoriile legate de întâlniri, matrimoniale, flirturi, seduction community şi alte rahaturi pornesc de la ideea “calităţilor personale”. Pe care atitudinea, obiceiurile, modul de a vorbi, de a te îmbrăca şi de a te purta trebuie să le demonstreze. Să dai impresia că ai fi frumos, deştept, amuzant, spiritual, elegant, cu şcoală şi carieră. Vorbesc la genul masculin fiindcă se adresează în primul rând bărbaţilor.

    Şi asta e o mare înşelătorie. Fiindcă toate “calităţile personale” puse la un loc nu ajută la nimic atâta vreme cât fraierul nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru a funcţiona în societate. Nu e măcar atât de conservator cât să se poată integra.

    Spre exemplu, fraierul trebuie să dea un răspuns favorabil atunci când i se fac sugestii legate de familie, copii sau relaţie de lungă durată, chiar dacă el nu crede în aşa ceva.

  2. Joker says:

    Nu sint in “plaja ta de varsta”, pare-se. Nici o sansa sa ne bucuram de cele 7 minute ale noastre, ca doi necunoscuti ce suntem.
    🙂

  3. Joker says:

    Da’ numa’ estetic..
    😀

  4. dadatroll says:

    Ar fi super sa fie siun site din asta da pentru oameni cares casatoriti. Stai fatan fata timp de sapte minute si fiecare se joaca Candy Crush.

  5. Ratacind pe net says:

    Kathy Bates, pedofilul cartierului in care am crescut era asa: frumos, destept, amuzant, spiritual, elegant, cu scoala si cariera. Vorbea respectuos si era saritor cu oamenii – deci functiona foarte bine in societate. Plus ca avea si familie, copii. Le-au luat decenii sa se prinda.
    De aceea cred ca se bate prea mult apa in piua cu prima impresie (care poate fi foarte bine orchestrata de un maestru).
    Si cu 7 minute…jocuri de societate… flori fete filme sau baieti pentru copii in varsta.

  6. boemul says:

    am fost de vreo patru ori la d-astea, de un an incoace, pana acum m-am ales cu doua relatii cam scurte. sa vedem daca e diferit cu cea cu care ma vad de vreo luna.
    da’ nota 5 n-am dat niciodata, maxim 4 🙂

  7. jademan says:

    Cuvinte frumoase despre oameni frumoși. Ca de obicei. 🙂

  8. Una says:

    Lorena, te urmăresc de mult și te admir, dar n-am comentat niciodată până acum.
    Întâmplător am fost și eu la speed dating la SingleBell de (prea) multe ori. Eu una, fără să am cine știe ce pretenții și fără să fiu vreo zână, abia dacă întâlnesc 1-2 indivizi pe seară cu care să pot purta o conversație decentă (nu vorbim de mai mult). Frumoși de-ți lăsa gura apă? Adică cel puțin 2? Amuzanți? Tot cel puțin 2? Seducători? Come on…
    Înțeleg că din asta trăiești, dar totuși cred că se putea exagera un pic mai puțin… E ca și cum ai face reclamă la Matiz și ai susține că ai condus personal cu 230 la oră și erau 6 în masina + bagaje. Puteai să te mulțumești măcar cu 170 la oră și 4 oameni… 😛

    • Lorena Lupu says:

      poate am avut eu noroc. de ce trebuie să extinzi experienţa ta asupra mea? mai ai puţin şi mă dai afară de la mine de pe blog, unde eu vorbesc despre experienţele MELE.
      şi să fi fost în cazul tău patru persoane din zece. ţi se pare puţin? abia asta e îngrijorător cu adevărat.

  9. Una says:

    Nu extind nicio experiență asupra ta, doar prezint perspectiva cuiva cu mai multe experiențe. Poate ți-or fi adus ție un lot ales pe sprânceană, ca pentru advertorial.
    Patru persoane din zece (frumoase, seducătoare, amuzante, să te facă să zgudui masa de râs, blânde, omenoase etc. etc.) ar fi deja extraordinar de mult. (Se aplică la ambele sexe.) Tu ai enumerat cel puțin 6. De-aia îmi permit să fiu sceptică.
    Un advertorial mai moderat/realist ar avea mai multe șanse de reușită, just saying.

    • Lorena Lupu says:

      Reiau, şi reiau o singură dată. Eu am povestit experienţa MEA. pe blogul MEU. nu e nimic anormal în faptul că lui x îi apar 2 persoane mişto în plus faţă de y. aşa e viaţa.

      în altă ordine de idei, “mai multe şanse de reuşită” comparativ cu ce? ai tu statisticile de reuşită sub nas şi vii să-mi faci observaţie? pentru că, pe de altă parte, eu chiar am statisticile sub nas.

      şi în a treia ordine de idei, tu eşti un user moca al acestui blog. iei zilnic entertainment, nu oferi nimic la schimb. chiar ţi se pare că, dintre toţi oamenii, tu ai fi în poziţia să mă tragi pe mine la răspundere?

  10. Una says:

    Depinde ce înțelegi prin reușită. Eu înțeleg reușita din perspectiva firmei SingleBell, care te-a plătit, și aș cuantifica-o în oameni care, după ce citesc acest advertorial, se duc efectiv la speed dating. Din faptul că vorbești de statistici pe care le ai sub nas, înțeleg că tu numeri reușita în numărul de click-uri/vizitatori.
    Eu una, când citesc un asemenea advertorial, mă gândesc „dă-o-ncolo, ce prostie, minte de rupe pământul, nu m-aș duce niciodată la așa ceva”. Dacă ar fi o relatare mai verosimilă, poate ar convinge pe cineva.
    Vrei să iei în considerare un feedback onest sau nu, e opțiunea ta. Totuși cred că sunt în targetul acestui advertorial, iar asta ar trebui să te intereseze. 😉

    • Lorena Lupu says:

      ăsta nu e feedback onest, ăsta e un răspuns plin de ranchiună şi rea-voinţă vizibilă de la o poştă.
      “minte de rupe pământul”. uite, pe mine chiar nu mă interesează genul de interlocutor care-mi vine cu din astea.
      şi am o singură soluţie. nu mă mai citi.

      pentru ultima oară ţi-o povestesc: TU EŞTI UN USER MOCA. O persoană care vine, râde zilnic, sau plânge, sau ce altceva e pe meniu, şi niciodată în viaţa ei n-a recompensat asta cu absolut nimic. ba mai şi postează răutăţi pe care are tupeul să le intituleze feedback onest.

      şi am şi explicaţia: caracter de cea mai joasă speţă.

      serios, nu mă mai citi. nu mă interesează să fiu furnizorul tău moca de distracţie cu plata în rahaturi.
      pleacă tu de bună-voie ca să nu te suprim eu cu sila.

    • Lorena Lupu says:

      şi pentru că ai început să-ţi dai arama pe faţă înjurând (exact reaua voinţă pe care o mascai în lecturing mai sus), ai parte de un superb ban. Eşti liberă să te cerţi în spam cu toţi boţii şi ceasurile rolex. baftă.

  11. Una says:

    e blogul tău, aici nu pot să te contrazic, poți să te ștergi unde vrei tu cu el… :))

  12. Octav says:

    Care-i faza cu ”caut oameni noi”? Se numește speed dating, nu social meeting. Dating = întâlnire. De ce ocupați locul altor persoane care vin cu scopul de a avea o relație? Pt o banală socializare cu scopul de a cunoaște persoane noi, există excursii, seri tematice de boardgames, feisbuc etc. Unii sunt mai eficienți și nu vor să piardă timpul cu texte false, pline de stereotipii și spun exact ce obiectiv au. Asta arată că știu ce vor și ar trebui să fie de apreciat. Nu a zis nimeni că vrea să-ți pună inelul pe deget din prima seară, doar pt că ți-a spus că își dorește o relație de durată. Și dacă ar fi să

  13. Octav says:

    Și nu. 7 minute nu-s suficiente. Asta o spune cineva apropiat de vârsta adolescenței. Un om matur s-ar gândi că bă, poate omul ăla e un pic agitat pt că a avut o zi infernală la lucru, un trafic de … , poate banca a refuzat să-i acorde împrumutul. Nu trebuie brusc să punem etichete pe oameni. Nu întotdeauna îți poți controla total emoțiile și poate uneori ai si un pic de stare anxioasă când vorbești cu cineva la prima vedere. Sau poate îmi vine să fac glume ca să mă destind și tu mă iei drept neserios, necunoscându-mă deloc. Ți se pare normal? Mie nu. Dacă ar fi toată lumea să se rezume la niște 7 minute banale, pai cum dracu ar mai rezista cuplurile ani de zile, care și-au dat timp chiar luni de zile să se cunoască bine?

  14. Octav says:

    Cine e mai prost aici, oare?

  15. Octav says:

    Nu ți se pare un gest mârlănesc să etichetezi niște oameni? Mie da.

  16. Octav says:

    Vrei să facem un test IQ să vedem împreună care e mai prost?
    Nu, zdreanţă. Eu nu am să-ţi demonstrez ţie nimic. Când vei putea tu să scrii astfel de articole, şi să le structurezi aşa, discutăm. În morţii mă-tii de jeg figurant.
    Văd că le ai cu jignitul oamenilor.

    • Lorena Lupu says:

      Una la mână: un autor de site merge să vadă cum e acolo şi să descrie experienţa. iar tu vii să-l întrebi de ce a fost acolo, ce te face asta? Prost.
      Două la mână: toţi cei de acolo, exceptându-mă pe mine, erau la dating. Dar senzaţia de insistenţă şi disperare nu-ţi aduce puncte în plus. Poţi să găseşti scuze penibile, dar prima impresia s-a creat aşa- şi n-o s-o schimbi.
      Trei la mână: nu vei fi EVER în poziţia să mă respingi, pentru că genului tău de cretin nu i-aş acorda nici o secundă.
      Patru: too much pisălogeală retardată.

  17. Octav says:

    Eu unul să fiu la speed dating cu așa comportament mârlănesc te-aș respinge de prima dată. Pt că nu te porți ca o doamnă. Ți-ar sta bine scuipând semințe.
    Şi ce, scârbă, tu te comporţi ca un domn postând atâtea comenturi unul după altul? Care pizda mă-tii de disperat e problema ta? De unde morţii mă-tii de muist ştii cum mă port eu cu OAMENI NORMAL, nu cu căcaţi pisălogi ca tine?

  18. Octav says:

    1 la mână, pe mine nu mă interesează că tu ești nu știu ce autor de site, pt că acel eveniment a fost creat pt persoane singure, ”deșteapto”, nu pt cei care fac experimente sociale”!
    pe mine cu atât mai puţin că eşti tu un comentac sugaci de şosete. ştii despre eveniment DATORITĂ acestui text, deci mucles.
    2. Îți arăți caracterul mârlănesc din ce în ce mai mult.
    şi tu pisălogeala retardată, gunoi bolnav.

  19. Octav says:

    PS: par cam NF după ura cu care mănânc căcat interminabil în comentarii. Nu prea știu să mă controlez.

  20. Octav says:

    Mă doare adevărul. Sunt un lăbar random şi am un comportament infantil și de maidan. Dacă hauhaul ăsta inept e vorbitul meu frumos, o să mor singur de labă.
    Am trecut doar să-mi vărs frustrările şi sunt un trist.

  21. Octav says:

    Știi că pt hărţuirea asta interminabilă mă poţi da în judecată? Doar că sunt un jeg fomist şi rămân pe drumuri după executarea silită.

  22. Octav says:

    Este un simplu dialog purtat online, drept care tabăr pe capul tău cu 6895478 de idioţenii, hărţuiri, acuzaţii tâmpite şi agresivitate, şi tot eu mă crizez că reacţionezi aferent şi încep să mă victimizez.

    • Lorena Lupu says:

      tu nu de o relaţie ai nevoie ci de un psiholog. nici o femeie n-o să te suporte aşa. ţi-o zic cu înţelegere şi milă.

  23. Octav says:

    Nu degeaba îmi modifici comentariile. Lătrăturile mele agresive, pline de injurii denotă agresivitate (lol) nu ale tale, care nu-mi datorezi mie, un căcat cu ochi random de pe net fix nimic, deci nu ai obligaţia să-mi înghiţi bullshitul patologic.
    Nu am puterea să-mi asum că nici dracu nu trebuie să-mi suporte delirul ore în şir, drept care m-am proţăpit aici şi latru în continuare. Mă ajută şi lipsa de ocupaţie.

    • Lorena Lupu says:

      Da, băi. Eu sunt de vină că nu s-ar atinge nici dracu de tine, nu isteria necontrolată cu care te iei de om că nu-ţi suportă gargara. Acum că am elucidat-o pe asta, te cari înapoi în găoaza internetului, de unde ai apărut?

  24. Octav says:

    O singură chestie mai zic și închei. E atât de penibil ce fac, încât realizez că n-are sens să te superi. Te rog să deduci că atâta pot. 😉
    Eu jignesc că nu suport că nu pot da comenzi şi porunci pe siteurile altora, eu nu pricep că un site nu e lectură obligatorie, şi nu mă pune nici dracu să-l citesc, eu nu pricep că pe autor îl doare în pulă de problemele mele de idiot căcănar inutil, eu sug pula iar, şi iar şi iar şi iar, şi tot celălalt e de vină că îmi spune să tac în morţii mamei mele de prost şi să mă car dracului.

    Da, am nevoie de psiholog. Atâta futere la melodie pe un text pe care nu l-am comandat şi nu l-am plătit nu e comportamentul unui om echilibrat.

    PS: dacă tot vorbm de lipsă de ocupație, și tu poți considera că timpul alocat acestor comentarii ale mele pline de ură ține de lipsă de ocupație.
    Clar, zdreanţă, diferenţa e că mie-mi latră o potaie turbată de 30 de comentarii în curte, ceea ce e de natură să mă deranjeze direct, if you see my point.

    PPS: Eu N-AM prietenă, altfel aş fi ocupat s-o fut şi nu aş suge moloz cu atâta insistenţă pe net.

  25. Octav says:

    Am zis că mă opresc, dar n-am cum, fiind un căcat pisălog fără ocupație care se hrănește din a agasa și hărțui pe alții.

    1. Sunt ipocrit pentru că îmi arog un ton super agasant și țâfnos de tragere la răspundere, deși nici pula nu/mi datorează nimic, apoi tot eu mă lamentez când sunt trimis în vagin matern.

    2. Sunt idiot că nu pricep că editezi comentarii pentru că jegurile de teapa mea sunt transparente și au nevoie să li se pună adevărul în față.

    3. Sunt atât de retardat că speculez despre traficul tău la postări fără să am date, doar din încercarea de a te provoca mai mult. Realitatea e că nu știu nimic despre traficul tău, doar sug pula.

    4. Sunt prost pentru că cred că genul ăsta de harță lungă și fără sens îmi asigură atenția serioasă a cuiva, nu doar miștouri, pe care, disperat fiind, le iau drept semn de băgare în seamă.

    5. Sunt prost că ameninț un om care nu are timp și răbdare de hauhaul meu.

    6. Sunt prost că nu pricep cum funcționează genul ăsta de reportaj, dar aberez în jet liber.

    7. Sunt prost pt că cred că pot intimida un om prin jigniri și insistențe, atunci când n-am în morții mele de rahat imbecil NICI UN argument plauzibil.

    8. Când eu jignesc, nu este o jignire, pentru că vita de mine are monopol în mintea ei pe jigniri.
    Nu, căcat, n-ai nici un monopol. Mă piș interminabil și cu jet pe boarfa sifilitică de mă-ta, că a căcat un jeg atât de insistent și de bolnav cu capul.

    Pot să arunc tot veninul din mine, dar n-ai cum să schimb situația: sunt o muie proastă oploșită nejustificat pe un text al cărui scop nu l-am înțeles, dar nici nu e treaba autorului să mi se justifice, că nu-mi datorează nici timp, nici explicații.

    Și da, recunosc, un defect de-al meu e că sunt un rahat bolnav cu capul, obsedat și cu fixații și nu-s în stare să move on, în morții mamei mele de potaie turbată.

  26. Lorena Lupu says:

    Here, jegosule. I fixed it.
    Singurul argument de care are borâtura slinoasă de tine nevoie e: eu pentru siteul meu fac ce experimente vreau eu și nu tu îmi faci program. Restul e hauhau.

  27. Octav says:

    PUT A IPOCRIZIE DE LA O POȘTĂ, CÂND EU ÎNCEP DIRECT DIN A ACUZA DE PARCĂ SITEUL ERA AL MEU, APOI TOT EU MĂ VAIET CĂ SUNT RĂNIT ŞI JIGNIT.

    DACĂ NU VOIAI RĂNIT ŞI JIGNIT, MIZERIE, AVEAI OPŢIUNEA UNUI TON DECENT DE OM CĂRUIA NU I SE DATOREAZĂ NIMIC. ÎN PIZDA MĂ-TII DE CRETIN CARE NU-ŞI ASUMĂ RESPONSABILITATEA CĂ E TRATAT CUM O CER ACŢIUNILE LUI.

    E ca și cum o fată își bate joc de un băiat la tel cum fac toate femeile din viaţa mea, pentru că sunt genul ăla de lătură enervantă pe care sau o ia cineva în serios şi înnebuneşte, sau râde de cât sunt de lepră obsedată.
    Când ipocrita putea să-i blocheze nr, – dar de ce să-l blocheze ea, băi idioţea? El nu e responsabil de comportamentul lui? De ce funcţionaţi numai la coerciţie şi block? Singuri nu vă prindeţi când sunteţi proşti? Şi tot tu acuzi pe celălalt că tu te comporţi ca un cur? SUGE-O.

    DACĂ AI FI VRUT SĂ FACI TRAFIC PE POSTĂRI ÎN MOD CURAT ȘI LA MODUL PROFESIONIST -chiar fac. Dar nu cu vome umane ca tine. Crezi că lătratul tău obsedat şi bovin e trafic?

    N-AM niciun gram de logică în argumentele mele, pentru că vita proastă şi obsedată de mine nu pricepe o chestie simplă: nu căcatul agasant de mine face legea aici, CI TU. La tine pe site scrii ce vrea pula ta.

    Și ca să închei până data viitoare când o să simt nevoia să mai stresez pe cineva. Parcă promisesem mai sus că închei o dată, dar proştii obsedaţi ca mine promit multe căcaturi de care nu se ţin.

    • Lorena Lupu says:

      Da, chiar, mizerie. Ea trebuia să-l blocheze?
      El nu e cu nimic responsabil de un comportament cretin?
      E ca şi cum ar spune hoţul: Eu nu sunt responsabil că fur, voi trebuia să mă băgaţi la închisoare.
      Nu, căcat. Eşti DIRECT RESPONSABIL de faptele tale. În continuare eu la mine pe site fac CE EXPERIMENTE DECID, şi tu nu faci program. Poţi să faci spume la gură cât morţii tăi vrei tu şi nu schimbi asta.

  28. Octav says:

    Eee, drăcia dracu.
    ”Care-i faza cu ”caut oameni noi”? Se numește speed dating, nu social meeting. Dating = întâlnire. De ce ocupați locul altor persoane care vin cu scopul de a avea o relație? Pt o banală socializare cu scopul de a cunoaște persoane noi, există excursii, seri tematice de boardgames, feisbuc etc. Unii sunt mai eficienți și nu vor să piardă timpul cu texte false, pline de stereotipii și spun exact ce obiectiv au. Asta arată că știu ce vor și ar trebui să fie de apreciat. Nu a zis nimeni că vrea să-ți pună inelul pe deget din prima seară, doar pt că ți-a spus că își dorește o relație de durată.”
    Pe asta ţi-am lămurit-o deja. Am făcut experimentul special pentru a crea articolul. Şi disperarea dă prost şi scârbeşte. Cam de câte ori se presupune că trebuie să ţi se deseneze?
    Exact aici trebuia să se şi oprească bullyingul tău, which was not the case.
    Restul hauhaului idioţesc de rahat obsedat pisălog care caută vinovaţi pentru comportamentul lui oligofren se şterge.
    PS: Şi când nu vrei înjurat, nu începi cu drăcia dracului.

    • Lorena Lupu says:

      Also, mi-ai plătit tu cei 50 de lei de participare, să ai motive de ragi ca animalul? Nu. Eu am plătit, şi dacă am plătit, şi n-am încălcat regulile jocului, am vorbit cu toţi, nu vii tu să-mi faci reclamaţie.
      Imbecilule. Vii să ragi la oameni ce fac din banii lor şi ce experimente fac pe siteurile lor. Atât de dezaxat să fii.

  29. Octav says:

    Octav February 27, 2019 at 5:40 pm
    Care-i faza cu ”caut oameni noi”? AM ÎNCEPUT EU CĂ ”DRĂCIA DRACULUI” PRIMA DATĂ? PUNE-ȚI OCHELARI. ASTA AM ZIS-O ADINEAURI.

    BULLYING SE NUMEȘTE ATUNCI CÂND CINEVA TE STRESEAZĂ ȘI TU NU POȚI NICI MĂCAR SĂ-I DAI BLOCK.
    Nu, căcat idiot, bullying e când cineva te stresează, deşi ştie că acest contact e nedorit. Blockul nu e o condiţie. Poate e mai interesant pentru mine să fac o muie proastă ca tine să priceapă că e responsabilă de ce morţii ei face decât să dau block.

    ÎN CAZUL TĂU, CARE AI CĂUTAT DOAR SĂ ÎNTĂRÂȚI PRIN LOGICĂ, FAPTE ŞI INFORMAŢIA REPETATĂ SUCCESIV CĂ MIZERIA DE MINE NU IA DECIZII PE SITEUL TĂU, e cât se poate de evident că Da, e bullying.

    DACĂ TOT FACI BLOG, INFORMEAZĂ-TE MAI ÎNTÂI ÎN PRIVINȚA TERMENILOR: Lorena plăteşte hostingul, Lorena plăteşte domeniul, Lorena plăteşte tot = Lorena face meniul.

    DOAMNEEEEEEEEEE CÂTĂ PROSTIE ZACE ÎN NIȘTE OAMENI, GEN ÎN IDIOTUL SIFILITIC ŞI MUIST DE MINE.

  30. Octav says:

    Încă n-am prins-o că unde n-am cotizat şi n-am plătit nimic, nu emit pretenţii. Cum ziceam mai sus, ce idioţi pot fi nişte oameni, gen eu.

    • Lorena Lupu says:

      Parcă ameninţai că te cari singur în morţii mă-tii, mizerie. De-asta nu-ţi dau block. Chiar mă interesează de câte repetiţii e nevoie până pricepe un căcat muist insistent bolnav cu capul ca tine că nu face meniul pe banii şi munca altuia. Trust me, vei primi de la mine educaţia pe care au omis să ţi-o dea mă-ta şi tac-tu.

  31. Octav says:

    Javra de mine pretinde că e întărâtată de adevăr: că cine plăteşte face meniul.
    Mă piş pe întărâtarea ta. Îţi cumperi site, faci ce reportaje vrei tu acolo şi eu jur să nu latru a prost în comentarii, fix pentru că n-am contribuit cu nimic.

    Tot javra de mine se dă ea bullyzată.
    Am venit eu după curul tău slinos să te caut pe net să te deranjez cu ceva, mizerie? Fuck no. Reacţionez doar la ce căcat infect postezi, din monopolul pe care îl ai în mintea ta pe jignire. So, nu mai suge pula aiurea şi n-o mai iei la muie.
    Când te oploşeşti tu pe tarlaua altuia, tu eşti ăla cu invazia şi deranjul. Aşa funcţionează viaţa.

    • Lorena Lupu says:

      O mai dai mult pe asta cu întărâtarea ca scuză pentru comportamentul tău patologic de animal hărţuitor? N-o cumpăr. E strict o scuză patetică.
      Dacă era întărâtare reală, te căutam eu să te incit. Ceea ce, cum se vede cu ochiul liber, NU se întâmplă. Marş cu minciunile. Jeg bolnav.
      Şi în continuare nu faci tu meniul aici, so, spume la gură minunate în continuare.
      E deosebita mea plăcere să le înlocuiesc cu adevărul situaţiei.

  32. Octav says:

    Dacă ai posibilitatea să pui STOP unei discuții TĂCÂND ÎN PIZDA MĂ-TII și tu totuși n-o faci, dimpotrivă POSTEZI ÎN CONTINUARE texte agresive, ăla e bullying.
    Când tu refuzi să blochezi un om, dar ÎI SPUI REPETAT CĂ NU E ÎN POZIŢIE SĂ-ŢI SPUNĂ CE SĂ FACI, se numeşte comunicarea termenilor. Pentru că da, pe când intri în casă la cineva, respecţi TERMENII ŞI CONDIŢIILE GAZDEI. Dacă mama îmi dădea o brumă de educaţie, aflam asta de la ea.
    Dacă omul ăla va răspunde PENTRU CĂ ÎN MINTEA LUI EL ÎŢI FACE ŢIE REGULI PE BANII TĂI, omul e un idiot bolnav care-şi găseşte scuze.

    Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. – ADICĂ EXACT CE FACE MUIA SLINOASĂ DE MINE PE PAGINA TA. ÎN LOC SĂ IA LA CUNOŞTINŢĂ CE I S-A COMUNICAT, SĂ TACĂ ŞI SĂ SE CARE. Toate jignirile MELE, toate denigrările la adresa TA, TOATĂ PISĂLOGEALA INTERMINABILĂ ŞI OBSEDATĂ constituite bullying.

    TU doar MI-AI răspuns la jigniri. Atât. ARE relevanță că e site-ul tău, de vreme ce nu tu mă cauţi, şi nu tu mă freci la cap, ci eu stau proţăpit la tine pe tarla să fac pe prostul, sute de mesaje la rând.

    De ce? Pentru că sunt un gunoi de om.

    Iar dacă n-am prins-o până acum, în continuare tu plăteşti, tu faci meniul, eu latru degeaba, deşi aş fi putut tăcea în pizda mamei mele curve după primul comment şi noţiunea că nu mă calific să-ţi spun ce să faci.

    • Lorena Lupu says:

      Yawn. Mai cântă şi la altă masă, serios. Şi caută musai consult de specialitate.
      Te vei opri singur după ce procesezi în morţii mă-tii că a) nu faci reguli altora. b) eşti responsabil de comportamentul tău.

      Şi jur că te pun să te înjuri singur până le procesezi pe astea două.
      Că dacă-ţi dădeam block, jigodia funestă de tine răgea că nu i se acordă atenţie.
      Ei, iată atenţie, vomă slinoasă. Ai azi parte de lecţia de lungul nasului pe care nu ţi-au dat-o părinţii tăi idioţi.

  33. Octav says:

    Şi prostul de mine în continuare aberează ameninţări şi tâmpenii, pentru că cretinismul galopant îl opreşte din a procesa că a) nu face reguli pe tarlaua altuia b) e alegerea lui să mănânce căcat în continuare, şi dacă alege asta, îşi asumă consecinţele.

  34. Danny says:

    No offense, dar îi cam dau dreptate lui Octav. 🙂 Bullying-ul sau, mai pe românește, hărțuirea, se traduce prin insistențe repetate, care II ADUC O TEAMĂ celui în cauză. Acea teamă face persoana în cauză să adopte două metode:
    1. Să intre în defensivă, incuind ușa (sau după caz, să dea block)
    2. Să iasă cu bâta să se lupte cu “inamicul”, ieșind din zona ei de siguranță, NEAVÂND ALTĂ SOLUȚIE.

    Dacă persoana care este pusă în situația de a se apăra nu este vreun nene cu ceafă lată, va alege instinctiv prima opțiune. (De altfel și cea mai bună în astfel de situații) Niciodată un om care are o temere față de altul nu va alege lupta directă ca metodă principală de apărare. Și să fim serioși, mă îndoiesc să vezi un individ cu ceafă lată care se baricadeaza în mașină, cand coboară altul la el cu o bâtă. 🙂

    De aici se deduce că, comentariile lui ție nu ți-au provocat nicio temere. Pt că dacă ar fi făcut-o, reacția naturală de apărare a organismului tău ar fi fost aceea de a-i da block instant. Și e evident că n-a fost vorba de nicio temere, pt că el nu te-a amenințat practic cu nimic, nu a susținut că pune poze compromițătoare cu tine pe nicăieri, nu ți-a zis că te așteaptă în nu știu ce loc etc. Deci ideea de hărțuire se anulează din start. Poate fi cel mult enervant că a tot continuat să îți bazaie pe la urechi. :))

    Legat de participare la dating, n-ai de unde să știi că, într-adevăr, nu ai stat pe locul viitoarei potențiale soții ale unui candidat. 🙂 Să nu te superi pe mine, dar e umila mea părere. Ce pisici să fac si eu la ora asta, n-am somn. :)) Ai plătit, într-adevăr, nu zic nu, dar ai redus șansele unei persoane care voia să se mărite, de a participa la dating. :)) Și, spre amărăciunea mea, sunt multe persoane de sex feminin care se duc acolo doar de distracție, necautand ceva serios. Seen it, tested it. 🙁 Poți să crezi că uneori m-am gândit că unele participante sunt puse acolo de organizatori, ca să “umple numărul locurilor”? O să zici că-s paranoic. :))

    Legat de traficul pe postări… Nu sunt în măsură să-mi dau cu părerea, nu te cunosc, nu am stat să analizez blocul tău, am intrat pe el căutând pe net speed dating, poate poate găsesc și o altă firmă care oferă un timp un pic mai mare de cunoaștere între candidați. 5-7 min e prea puțin, sincer. Dar, un lucru îți pot spune cu certitudine: în ceea ce privește SEO, cu cât sunt mai multe comentarii pe un blog, cu atât respectiva postare e mai virală. E exact ca pe feisbuc. Și asta e independent de conținutul articolului inițial. Contează și cuvintele cheie din articol, desigur, dar nu numai.

    Cât despre paralela cu fetele în telefon… Să știi că e vorba si de principiul cauză-efect. Dacă ea are intenția inițială de a-l înjosi pe el, de a-l pune la punct, de a-l arăta cu degetul că nu-i bun de nimic, că nu i-a adus ei nimic bun în viață, că nu a făcut nimic bun cu viața lui și apoi să închidă telefonul, iar el să resune ca să îi ceară socoteală, el ar face-o pe bună dreptate și nu are ce să își asume în acest sunat, fie el și repetat. Iar ea i-ar servi pe tavă, ca să continue răzbunarea puerilă un “De ce insisti? Ești penibil! Mă agasezi, ești insistent”. El nu e penibil în acest caz că cere lămuriri, pt că cineva i-a judecat fără niciun drept viața, însă ea a procedat imoral și nejustificat. 🙂 Dacă, în schimb, ea îi zice “Nu ne potrivim, îmi pare rău” și el revine agresiv cu apeluri, jignind-o că nu o poate avea, atunci e o altă situație și atunci da, tre’ să-și asume reacțiile deplasate.

    M-a amuzat partea cu “N-ai citit regulile site-ului meu”. :))) Eu nu am văzut să scrie la Terms & Conditions “Atenție, dacă nu te oprești când îți zic s-o faci, încep să te înjur de mama. :)))) Prin navigarea pe acest site, îți accepți acordul de a fi înjurat, dacă e cazul.” :))))

    Acum, sper să nu mă înjuri și pe mine. 🙂 Ești drăguță chiar și când te enervezi. 🙂 Hai, noapte liniștită și fii mai relaxată, viața e frumoasă. 🙂 Mă bag la un film. Cele bune!

    • Lorena Lupu says:

      Chiar dacă aș avea vreo temere, n-o să acționez ever pe baza ei, când dreptatea este de partea mea. Și dreptatea e că dialogul trebuia să se încheie după fix două replici:
      -De ce ai stat pe locul viitoarei soții a lui Gicu?
      -Pentru că a) la mine pe site eu plătesc, deci eu fac ce experiment vreau eu b) viitoarea soție a lui Gicu nu era acolo in the first place.

      Restul discuției e doar boala de cap a lui Octav, comportament compulsiv-obsesiv, incapacitatea de a respecta boundaries ale altora care nu-i datorează nimic, iar faptul că-i dai dreptate unui asemenea specimen bolnav îmi spune teribil de multe lucruri despre tine.

      PS: ce om sănătos cu capul nu-și asumă responsabilitatea propriului comportament, acuzându-te în schimb pe tine că nu-i dai block?

  35. Ovidiu says:

    E o mizerie ce fac, în calitatea mea de muist idiot jegos, să aprob un bully care a postat 5789765 de commenturi insultătoare, ignorând că i se cere să înceteze, iar nivelul meu de limbaj este infect si de foarte joasa speta. Asta e caracterul nostru, atata putem si atat ne duce capul, cand nu avem argumente ne adunam ca potaile turbate si latram fara sens, incapabili sa procesam ca nimeni nu ne datoreaza timp si rabdare.

    • Lorena Lupu says:

      fie că ești același creep de pe alt nick, fie că ești alt creep la fel de prost. mă piș pe voi cu jet. nu-i faceți observații și reguli unui om pe banii, timpul și resursele lui, iar faptul că aprobați un delir de 4898578 de comentarii cu zero asumare a disconfortului cauzat gazdei care ceruse clar încetarea deranjului spune clar că sunteți ultimele gunoaie.

      În continuare: care veniți cu o părere redactată aproximativ decent treceți, care veniți să lătrați idiot vă înjurați singuri. Până pricepeți toți – sau singurul bou sub 4654 de nickuri – că nu faci scene cuiva care nu e datornicul tău, și dialogul ăla trebuia să dureze fix două replici, cum am zis ^^.

      Unicele argumente de care au căcații de voi nevoie pe acestă speță e: siteul e al meu, fac ce vreau, și dacă am 50 de lei de dat pe speed dating să-l descriu pe siteul meu, fix asta o să fac. Și nu vă fute pe voi grija.
      Dacă sunteți prea proști să procesați asta, ghinion. Eu v-am dat unicul argument pe care vi-l datoram pe subiect, chiar în replica cu numărul doi. Restul e deranj nesolicitat și insistență imbecilă de căcați bolnavi cu capul.

  36. sorin dobrescu says:

    In primul rand apreciez ca articolul este corect scris, fara partinire si cu degajare. Un “reporter” a vrut sa vada despre ce este vorba si apoi sa impartaseasca impresiile sale, altora. Altora care il apreciaza, ca de-aia intra pe blogul lui. In consecinta, parerea “reporterului” este importanta pentru ei, clar! Asadar s-a adresat cititorilor sai. Punct.
    Experimentul a mai fost facut de ziaristi de-a lungul timpului, atat in tara cat si in afara unde, de altminteri, a si aparut prima data. Nu este ceva rau, exact asta fac ziaristii, vorbesc, spun, descriu, informeaza despre orice subiect iar asta nu face exceptie. Nu vreau sa intru in polemica “X l-a privat de sansa vietii lui pe Y de a-si gasi fericirea”. Este fortata concluzia pentru ca 1) X va mai participa la intalniri pana isi va gasi jumatatea, el crezand in sistemul speed dating si 2)Daca Y, adica jumatatea lui nu a ajuns acolo din cauza ziaristului, ei bine, va ajunge la intalnirile urmatoare, fiind la fel de convinsa de sistemul speed dating.
    Una peste alta, este la fel ca la o petrecere unde tipul intarzie si o rateaza pe potentiala partenera, venita singura si fix in scopul asta, de a cunoaste pe cineva. Apoi, peste ani, intalnindu-se intamplator si amintindu-si momentul, ea spune ca daca ar fi stiut, ar mai fi stat o ora inainte sa danseze cu Z, actualul sot cu care are doi copii si de care tocmai se desparte, fiind in divort!
    Nu am fost personal la astfel de intalniri desi ma inscrisesem pe o lista. Mi-am cunoscut actuala partenera pe “sentimente.ro” chiar inainte de primul speed dating. Asadar, chiil out, nu va certati pe ipoteze, nu merita!
    Iar Lorena poate sa faca ce experimente vrea ea, este un om liber intr-o lume libera! Daca vreodata abereaza si cineva pune boticul la vreo ticneala de-a ei, o face ca un adult, responsabil si in cunostinta de cauza! Asta, precizez, in viata ei particulara! Cat despre blog, scrie ce-o taie capul, c-asa vrea ea! Nu este nimeni obligat sa citeasca sau sa sara la bataie!
    Vorba aia, viata-i scurta , hai s-o facem lata! 

Leave a Reply to OctavCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading