Strange Dream / Un vis ciudat

I chased a pickled cucumber all night

Usually, I keep my dreams for myself. First of all, because I don’t remember them in the morning; and second, because I think people have more interesting topics than what I dreamed last night. But this one was the freakiest dream I had in a long time, and I remembered it perfectly.
I had entered a huge stone castle, with beautiful mahagony furniture and an overall fairy tale flavour; except for the inner yard, where a huge and contemporary pool was awaiting swimmers. Actually, it was awaiting me, as I was all by myself in the castle. The only swimmer at hand.

I had a huge issue: that all its gates were locked, and all its cellars were empty, and I was starving to death. And, while I was swimming and trying to ignore my desperate hunger, suddenly a big bird flew above my head and dropped (yeah, I know it’s a cliche!) a huge jar of assorted pickled vegetables. Beautifully coloured, just like the jars you may buy at a peasants’ fair. The jar of pickled vegetables fell into the pool, and, due to the water pressure, its cap loosened and all the beautifully coloured vegetables spread all over the pool. So I plunged into the water and tried to pick them one by one: cornichons, red peppers, white cauliflowers, small green tomatoes, carrots, even mustard seeds, because I yearned for them as well.
Finally, the only trophy left was an immense cucumber, that was sailing away from me. It was sinking, I plunged deep into the water to chase it, and when I was about to grab it, it suddenly came to the surface. And again, and again. In the end, I woke up excruciatingly tired, went to the closest supermarket and bought a jar of pickled cucumbers, and devoured them. It was 4.22 AM.

Am fugărit un castravete murat toată noaptea

De obicei, îmi ţin visele pentru mine. În primul rând, pentru că nu mi le amintesc dimineaţa; şi în al doilea rând, pentru că mi se pare că oamenii au subiecte mai interesante de abordat decât ceea ce am visat eu noaptea trecută. Dar vis mai cretinoid decât ăsta nu am avut de foarte mult timp. Atât de cretinoid, de fapt, că nu am izbutit să îl uit.
Intrasem din întâmplare într-un castel uriaş de piatră, mobilat superb cu mahon, şi învăluit într-o atmosferă de basm. Cu excepţia curţii interioare, unde se afla o piscină imensă, cât se poate de contemporană şi dornică de înotători. De fapt, dornică de mine, pentru că eram singură cuc prin castelul ăla. Singura înotătoare disponibilă.

Aveam un singur bai în liniştea serii: toate porţil erau zăvorâte, şi pivniţele erau goale. Iar mie îmi suna apa (piscinei) în cap de foame. Şi în timp ce mă bălăceam io aşa, încercând să mă mint singură că nici nu îmi era chiar aşa de foame, am văzut deodată o pasăre mare, care a trecut în zbor deasupra capului meu, şi a scăpat din cioc un borcan enorm de murături asortate. Din alea frumos colorate, pe care le vând ţăranii pe la târguri. Ca dovadă că a fost un vis şi nu un film cu proşti, borcanul nu m-a pocnit în cap, ci a căzut în apă, aceasta a făcut capacul să sară, şi toate murăturile s-au împrăştiat prin piscină. Iar eu m-am scufundat în valuri şi am început să le culeg unul câte una: cornişoni, ardei roşii, gogonele, morcovi, conopizde albe… Nu lăsam nici seminţele de muştar să îmi scape, pentru că băleam de pofta lor, mai-mai să dea piscina pe dinafară.
În cele din urmă, singurul trofeu care a mai rămas prin piscină era un imens castravete murat, care mi se tot îndepărta din cale. Se lăsa spre adâncurile piscinei, mă adânceam şi eu după el. Când să îl înhaţ, ţuşti, se ridica la suprafaţă. Şi tot aşa de 8 ori (dacă ştiţi bancul cu Ion care a alunecat pe coaja de banană şi a căzut în cuţit.) Până la urmă, m-am trezit extenuată, m-am îmbrăcat la repezeală în ce s-a nimerit şi m-am dus la non-stopul de la colţ. Mi-am cumpărat un borcan de castraveţi muraţi şi l-am înfulecat pe nemestecate. Era 4.22 noaptea.