Sunt copil sărman, am șapte părinți acasă

E riscant să faci satiră în ultima vreme, că există mereu șansa ca un prost să citească și să i se pară o idee bună. Asta, sau realmente guvernul Dăncilă e într-o dilemă fără sfârșit, într-un program de guvernare rămas brusc fără busolă, de când principalul obiectiv al PSD pe prezentul mandat, cel cu Dragnea președinte, s-a prăbușit în hău, și vor să propună cele mai sinistre și mai evident oligofrene proiecte de lege, să se asigure că iau pauză de guvernare, pentru că au dinamitat economia și nu mai știu pe unde să scoată cămașa.

Deci, cum? Copiii să fie obligați să-și întrețină părinții? Părinții care au cotizat cinstit la pensie toată viața lor? Sau, și mai frumos, părinții tip taică-miu care, când a văzut că părințeala e efort, și-a pus palma-n cur și a redevenit tânăr fecior, bagabontul vieții sale ca într-un film cu Raj Kapoor și, pentru că mama era o demnă (a se citi o fraieră) și nu l-a acționat în instanță, n-a contribuit nici măcar un chior pentru creșterea noastră?

După cum bine și-a amintit un prieten de pe Facebook, ideea a apărut inițial într-un text mai vechi de satiră de pe Times New Roman, pe care nu-l găsesc acum cu Google, dat fiind că primele trei pagini de căutare sunt pline doar de reacții indignate și glume la adresa noului proiect pesedist.

Sper că ne e clar tuturor că legea asta nu va ajuta decât părinții de tip parazit atârnache.

Atitudinea părintelui normal față de copilul lui, chiar și la 80 de ani, este: Ce pot să-i ofer, să-i fie bine. Cu ce pot să-l ajut, să-i simplific eforturile, să-i preiau din greutăți, să-i dau putere și iubire.

Niciodată un părinte cu adevărat iubitor nu va beneficia de o lege menită să-i prejudicieze copilul pentru propriul lui interes.

Dar nu toți părinții sunt normali, așa cum nu toți copiii sunt normali. Există părinții cărora nu le-a păsat niciodată (taică-miu) și părinții care-și privesc copiii ca pe o investiție (să-mi aducă o cană de apă la bătrânețe.)

Acum, nu știu dacă taică-miu ar reapărea brusc să încerce să mă mulgă de bani. Probabil că nu, pentru că în iresponsabilitatea și boemia lui, am remarcat totuși o formă oarecare de spirit de echitate. După ce a încercat să-mi mansplain niște lucruri la un moment dat, l-am pus instant la locul lui, explicându-i că, la cât de grav a ratat față de mine ca părinte, nu are nici un drept la autoritate. Și în loc să insiste – caz în care îi făceam o paradă de morți materni până înapoi în maimuță – a cedat scurt și a zis: Da, mă, n-am fost cine știe ce tată.

Deci, probabil că taică-miu nu mi s-ar lega de gât ca piatra de moară. Pentru că știe că n-a avut nimic de oferit niciodată. Dar sunt mulți alți nepăsători de teapa lui care, cu cinism de nedescris, ar profita de lege să-și stoarcă de bani copiii. Copiii pe care nu i-au susținut nici măcar să treacă strada.

Și la final, să ne gândim la părinții japcă. Părinții eu te-am făcut, eu te omor. Părinții râie. Ăia pe care i-am întâlnit de atâtea ori în mailurile din poșta redacției. Vaca aia funestă care împrumuta bani de la copila din clasa a XII-a să-și cumpere geantă sau să plece la mare, și apoi începea s-o abuzeze verbal când venea momentul să-i returneze.

Ce vor face genul ăsta de lipitori când și dacă legea le va permite să-și jupoaie cu două mâini copiii?

Nope, nenea guvernu, nu așa. Când eram copil, o țineai pe mama la muncă, la întreprindere, opt ore, plus două ore transportul, dus și întors. Pentru că era cadru fruntaș, frecvent o țineai peste program, sau îi trasai sarcini de muncă pe care le aducea acasă. Venea la cinci după amiaza și se apuca tot de muncă. Eu petreceam cu ea două-trei ore, și nici măcar nu o plăteai în plus, pentru că noțiunea de remunerare a orelor suplimentare nu exista în comunism.

A muncit femeia pe rupte pentru voi, mai mult decât pentru mine. Pe mine doar a descărcat mervii pe care i-a produs climatul de stres, minciuni de la obraz despre realizările comunismului, și constanta hărțuire post-divorț de care aveau parte femeile pe atunci.

A fost în mult mai mare măsură negrișorul statului, decât mama mea.

Acum, întreține-o.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Ady says:

    dragă stat, când eram eu copil, i-ai dat mamei post la dracu’ cu cărți, într-un sat uitat de lume. din comună în sat nu mergea nicio rată, așa că mergea pe jos pe vipie sau viscol. pe bucata oraș-comună circula o singură dată pe zi o rată dus-întors.
    când eram eu copil o puneai pe mama să stea minim 2-3 ore pe zi la cozi ca să poată cumpăra orice poate însemna mâncare și multele dintre lucrurile strict necesare vieții care nu erau de mâncare.
    când eram eu copil o țineai pe mama la ședințe, îi cereai să participe la coruri și alte ”activități artistice” pt Cântarea României.
    când eram eu copil subfinanțai sectorul în care lucra (învățământul preșcolar) și nu produceai nimic pe care ar fi putut cumpăra pe banii proprii ca material didactic. așa că o puneai pe mama să facă ore suplimentare pentru a-și produce singură, pe banii proprii, cam orice înseamnă material didactic (fișe zilnice de lucru, materiale pt lectura după imagini, etc) sau o puneai să folosească pt asta ceea ce cumpărase pentru proprii copii.
    când eram eu copil făceai la fel și cu tatăl meu, profesor. bine, pe el îl scuteai de ”activitățile artistice”, că ți-ar fi stricat programul, dar îl trimiteai vreo 2 luni pe an în practică agricolă din creierii dimineții până seara.
    când eram eu copil nu dădeai căldură în școala în care preda tatăl meu, astfel încât a făcut tuberculoză și a stat 6 luni într-un sanatoriu departe de casă. iar sănătatea lui se resimte și azi, la 35 de ani de atunci.

  2. antigelu says:

    @Ady: tuberculoza e o boala infectioasa. De la frig si umezeala/praf faci bronsita -> pneumonie – > astm/cruce.

    Tata a fost permanent 6-22:00 la birou sau in delegatii la bucale, la minister/centrala, a stat 4 ani cu pensie si s-a dus. Mama a fost mereu schimbul doi, de la 13:00 la 23:00. Am fost cap de familie de la 9-10 ani. Deci pina la urma fratii ar trebui sa ma intretina ei pe mine la batranete :D, conform legii.

    “Atitudinea părintelui normal față de copilul lui, chiar și la 80 de ani, este: Ce pot să-i ofer, să-i fie bine.”
    Imi da mesaj mamon, cum ca sa ii comunic numarul meu de cont pentru ca vrea sa imi transfere 10.000€. O sun si ii spun sa stea linistita. Nu bag mina in foc pentru restul de fomisti din familie. Vanduse o mosternire si dorea sa o imparta imediat, la 75 de ani, sa ne ajute.

  3. Ady says:

    @Antigelu, chiar și infecțioasă, tot de la serviciu/școală a luat. ba chiar era cât p-aci s-o dea și lu’ frate-meu, care avea 3 ani la vremea aia. a fost și el suspect. tata în sanatoriu, mama umbla prin reședința de județ cu frate-meu. și am o vagă senzație că o perioadă ne-am controlat toți. am senzația dubiosă a unor amintiri despre ”radioagrafii”/raze. îmi amintesc frigul din cabinete și răceala plăcii ăleia de care trebuia să mă lipesc.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: