Un accident de maşină în pandemie

Violeta Lovin locuieşte în Bucureşti şi lucrează la un cazino online. Până nu demult, impactul “anului pandemic” n-a atins-o. E sănătoasă, industriile online încă merg de minune. Dar lucrurile s-au schimbat radical din secunda în care, cu câteva zile în urmă, a fost victima unui accident de maşină. Povestea ei e o ilustrare a modului în care şi instituţiile, şi anumite companii – în acest caz asigurătorul City Insurance – profită cu mârşăvie de pandemie să nu-şi facă treaba, să îşi ignore responsabilităţile şi să-şi bată joc de cetăţean.

TROLLYWOOD: Cum te-ai descrie ca şofer?
VIOLETA LOVIN: Destul de prudent şi atent. Văd semnele de circulaţie, reduc viteza la intersecţii, opresc la trecerile de pietoni. Sporesc prudenţa pe drumurile pe care nu le cunosc , şi, ca tot şoferul care se respectă, mai înjur când văd că nu se pleacă imediat la verde şi astfel se amplifică blocajele în trafic.

Ce mașină aveai, cât valora și ce îmbunătățiri i-ai adus?
Un Opel Tigra Twintop, o maşină decapotabilă, cochetă, de care m-am îndrăgostit la prima vedere, de când am remarcat-o în trafic la câteva luni după ce fusese lansat pe piaţă modelul. Costa 17.000 € şi, evident, nu mi-am permis-o. Am achiziţionat-o după mai mulţi ani, după ce îmi obţinusem permisul de conducere şi preţul devenise unul rezonabil pentru mine. Dragostea rămăsese aceeaşi. 🙂
Găsisem un model tocmai adus din Germania, fără accident, cu km rezonabili (110.000), care torcea ca un tigrişor în momentul în care porneam motorul, lucru care m-a topit.
Am dat pe ea 2700€ şi logodnicul meu (omul cu care am împărţit 16 ani din viaţă şi de care acum sunt despărţită) a venit cu propunerea de a îi aduce modificări şi îmbunătăţiri, atât estetice, cât şi de siguranţă. I-a fost mai uşor să creeze acest proiect având un service împreună cu fratele lui, în Constanţa.
Am fost de acord şi s-au apucat de treabă. Interiorul a fost antifonat, au fost instalate leduri pe albastru, detaliile cromate au fost făcute pe auriu, jantele au fost vopsite tot cu auriu, evacuare sport, tobă sport, running lights pentru semnalizări, farurile la fel, aplicată vopsea aurie. Apogeul proiectului a fost atins în momentul în care iniţiatorul acestuia a gândit aplicarea unei vopsele atipice. Albastru închis cu fulgi holografici mov şi perlă multicoloră, aplicată în mai multe straturi. Munca a fost una titanică, pentru că fiecare piesă a trebuit demontată şi vopsită separat. Nu e uşor, a vopsi o maşină e un proces migălos care cere îndemânare şi extrem de multă atenţie.


Maşina, în zilele ei bune.

În momentul în care proiectul a fost finalizat, şi am avut maşina în față, am simţit că nu îmi pot exprima fericirea şi că nimic nu poate compensa munca şi efortul depuse, mai ales că fusese un proiect de suflet.

Observ că ai un atașament intens față de mașina asta, îmi vorbești de ea ca despre un pet iubit.
Era o mică bijuterie pe care mi-o admira absolut toată lumea, eram întrebată în trafic ce maşină e, ce vopsea are pe ea, etc. Era făcută din suflet de către omul care mă iubea.

Descrie-mi, te rog, accidentul în care ai fost implicată recent. 
Mă duceam către serviciu, ploaie torenţială, frig, noapte. Mergeam pe o stradă din cartier pe care o ştiam cu prioritate, adică fără semafoare, stop sau cedează trecerea, toate aceste semne fiind amplasate pe străzile care se intersectau cu cea pe care circulam eu.
Era o stradă pe care am ales mereu să merg tocmai pentru că salvam timp, evitând să mai stau la patru semafoare dacă aş fi ales bulevardul principal. Ştiindu-mă pe strada fără semne de restricţie, mă deplasam cu o viteză de 35-40 km/h şi nici nu ştiu când, de pe o stradă perpendiculară cu cea pe care mergeam eu, mi-a apărut o altă maşină care trebuia să oprească la semnul STOP. La volan, un bătrân de 73 de ani care nu cunoştea străzile din cartier şi, mai grav, nu văzuse semnul STOP la care trebuia să oprească pentru a da prioritate celor care circulau pe strada cu care urma să se intersecteze. Respectiv mie şi unui alt şofer care venea de pe aceeaşi stradă, dar din sens opus. Acesta a fost şi al treilea implicat în coliziune.

Cum e să trăiești un accident de mașină?
În momentul acela, simţi că frânezi şi nu te ascultă nici o comandă. De fapt, te ascultă, dar impactul este iminent. Nu vrei să accepţi ceea ce tocmai s-a întâmplat, ai vrea să dai timpul înapoi cu câteva secunde măcar, să mai poţi face ceva, să te opreşti la doi mm de maşina din faţă, dar din păcate, asta nu se mai poate.
Mai stai două secunde să îţi revii, să te uiţi la tine dacă eşti lovit, dacă ai vreo rană, apoi te uiţi către faţa maşinii, să vezi dacă din cealaltă iese cineva, realizezi impactul şi refuzi să accepţi. Eu sint mai sensibilă şi m-a afectat destul de tare din punct de vedere emoţional.
Au început discuţiile cu şoferul vinovat, care în continuare nu vedea semnul STOP, şi care mă considera pe mine vinovată că nu i-am acordat prioritate de dreapta. Era bine să fi fost aşa. Evitam această neplăcere.

Cum ai ajuns să-l convingi că totuși a fost vina lui?
Cu ajutorul celui de-al treilea şofer implicat, care l-a luat efectiv şi l-a condus spre semnul pe care dânsul trebuia să îl vadă.
Am sunat la poliţie. Poliţia nu se deplasează dacă nu sunt victime în urma accidentului, dar toţi şoferii implicaţi trebuie să se prezinte la sediul “accidente uşoare” (AU) unde se încheie procesul verbal şi se stabilesc vinovaţii (vinovatul in acest caz).
Am făcut poze la maşini si ne-am dus la AU. Acolo, întrebarea a fost: Unde-s maşinile? Păi, sunt nedeplasabile, au rămas la locul impactului. Bun, trebuie să le vedem noi, Poliţia. Revino la locul impactului, sună la platforme căutate pe Google, că de unde naiba să iei platformă la 12 noaptea.

Deci în loc să vină poliția pe teren să le vadă, trebuie să plătești tu platformă să le aducă?
Exact. PANDEMIA!

La naibaa, făcea covid poliția dacă venea să constate accidentul, lol.
Se infectau cu Ebola şi doamne fereşte de altceva… Bun. La fel de frig, la fel de ploaie, ne-am dus maşinile pe rând, pe platformă, la poliţie. S-au făcut poze, s-a întocmit PV, s-au dat declaraţii, şi, teoretic ne-am luat maşinile acasă, tot pe platformă. Spun teoretic, pentru că vinovatul asta a făcut. Eu am lăsat-o în faţa sediului poliţiei pentru că nu aveam unde să o amplasez dacă aş fi adus-o acasă. Locul meu de parcare e inaccesibil platformei, ar fi trebuit împinsă. Multă bătaie de cap şi mulţi oameni implicaţi, oameni pe care nu aveam de unde să îi iau ca să mă ajute.

De curiozitate. Cât a costat platforma?
200 lei un drum.

Ai spus că mașina ta era nedeplasabilă. Ca și celelalte, de altfel. Ce stricăciuni avea?
Nici a celui vinovat nu se putea deplasa. Al treilea a avut ceva mai uşor, un far spart şi aripa uşor lovită. A mea are faţa avariată. Partea frontală, bară, faruri, capotă, aripi, grile, şi ce mai e pe sub capotă. Cel vinovat a fost lovit în partea stângă, a şoferului: aripă, uşă şofer, roată.

Tu ai avut vreo leziune fizică?
Nu. Airbag-urile nu au sărit, purtam centură.

Super, mă bucur mult. Acum, ajută-mă un pic. Eu nu sunt șofer. Care e procedura de recuperare a prejudiciilor?
În mod normal, în cel mai scurt timp contactezi telefonic conpania de asigurări la care vinovatul are încheiată o poliţă RCA. Având o astfel de asigurare, şoferul vinovat îţi dă asigurarea (RCA-ul) şi tu, păgubit, teoretic ar trebui să primeşti de la compania de asigurări banii reparaţiei maşinii.
Dar, pentru că e PANDEMIE, evident, procedura e alta. Contactezi compania de asigurări, au call center mai nou şi te orientează către descărcarea unei aplicaţii destinate acestui tip de evenimente. Descarci aplicaţia, faci cont, încarci toate actele, pozele şi aştepţi să te contacteze un inspector de daună.
Nu se deplasează nimeni să vadă autovehiculul la faţa locului. Totul se rezolvă din pozele pe care le faci tu şi actele trimise.
Fiind vreme ploioasă în seara accidentului, pozele pe care le-am făcut nu au relevat vopseaua şi tipul acesteia.

Am fost contactată de un inspector de daună după trei zile lucrătoare, între acestea fiind cuprins şi un weekend, mi-a cerut poze cu avariile maşinii, acte vinovat, acte păgubit, PV, şi apoi am fost invitată să aştept hotărârea lor în privinţa daunelor maşinii mele.
Odată cu pozele de la accident, eu am informat compania de asigurări prin acel inspector de daună în legătură cu vopseaua atipică, ataşând şi poze cu maşina, de când fusese scoasă din vopsitorie.

Aveai acces la actele vinovatului?
Nu i-am obţinut decât poza de pe buletin. Permisul îi fusese reţinut de către poliţie.
După alte două zile de gândiri şi deliberări, primesc mail, conform căruia se constată o daună totală, iar maşina mea, care înainte de accident se afla în perfectă stare de funcţionare, iar estetic era impecabilă, şi ar fi valorat lejer 2500 €, valora pentru dânşii doar 8290 lei, contravaloare cu care au şi hotărât să mă despăgubească.

Maşina evaluată de City Insurance la 8290 lei. 

Cum se numește compania?
Compania asiguratoare se numeste City Insurance. Am cerut recalcularea despăgubirii pe motiv că vopseaua este una costisitoare, dar părea că nu am cu cine să mă înţeleg. Omul era paralel. Sau aşa trebuia să pară.

Și nu exista o procedură pentru contestaţie sau ceva?
Puteam alege să o repar pe banii mei şi cu facturile să îi târăsc prin instanţe, dar nu mă simt suficient de puternică pentru acţiunea asta. Valoarea reparaţiei ar fi depăşit cu mult suma impusă de ei. Cea din despăgubire.
Prin urmare, am ales să nu mă cert şi, pentru liniştea mea, să iau ce îmi oferă, pentru că altă soluţie nu am văzut, de recalculare sau de schimbare a inspectorului de daună.
Cine ştie când îmi vor fi viraţi aceşti bani. Poate la primăvară. Îmi voi repara maşina şi voi plăti şi peste. E inevitabil.

Pe scurt: amiabil, fără tărăboi, nu au vrut nicicum să ia în calcul dovezile prezentate de tine?
Exact. Eu trimit poze cu maşina cu vopsea cu sclipici şi perlă, ei îmi răspund că au luat în calcul vopseaua metalică (cea standard). Vorbeşti cu pereţii.

Și în cele din urmă, ai cedat și ai semnat?
Exact. Eu, şofer păgubit, sunt pusă la o cheltuială în plus, pentru că asiguratorul nu a fost capabil să îmi evalueze corect bunul.

Cum spuneai mai devreme: nu ai un termen cert în care îți vei primi nici măcar despăgubirea asta derizorie?
Nu. E puterea discreţionară a companiei de asigurări.

Înțeleg. Asigurătorul e de un neprofesionalism criminal. Dar nu ți se pare că, neluptând cu modul lor de a lucra, îi încurajezi să continue tot așa, că ține?
Spre ruşinea mea, trebuie să recunosc că nu mă consider atât de puternică, încât să duc acest proces cu o companie de asigurări. Poate alţii au resurse, nervi şi psihic pentru asta. Eu nu. Prin urmare, îmi rămâne doar să îi ajut pe alţii prin această poveste.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Bubu says:

    Problema e sistemica. Si solutia nu convine nimanui. Explic:
    Luam 2 masini identice. Una asigurata in Ro si una intr-o tara Schengen.
    Piesele de schimb costa cam la fel. Manopera la service in Ro e mai ieftina cu ceva dar nu cu foarte mult. Softurile si unele scule speciale costa la fel, ca de regula e monopol.
    Deci firma de asigurari are cam aceleasi costuri daca trebuie sa despagubeasca.
    Cum, atunci, asigurarea masinii in Ro costa jumatate din asigurarea in tara Schengen?
    Raspuns: castiga bani din magarii. Daca nu ar merge magariile ar creste pretul. Si asta nu vrea nimeni.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: