Ce faci dacă ai părinți homofobi?

Zilele astea, Antonella găzduiește la ea o fată trans cu o poveste extrem de tristă. Părinții, oameni cu idei tradiționaliste, au dat-o afară din casă pentru că nu vrea să fie bărbat.

Și considerând câte mesaje cu “să nu spui la nimeni” primesc de la tineri din toate culorile curcubeului, realizez că, deşi oficial legea care contesta identitatea de gen a fost declarată neconstituţională, neoficial avem o ţară de părinţi care îşi mână copiii spre ce cred ei că e bine, orbi la personalitatea acestora, iar copiii speriaţi se ascund adânc în dulap, de teama consecinţelor.

Drept care, e nevoie să scriu acest articol.

Aşadar: ai altă orientare sexuală sau altă identitate de gen decât cea de bărbat sau de femeie. Dar, ghinion, taică-tu e dac verde şi a votat AUR în speranţa că ăia o să facă obligatorie violenţa domestică, să poată da în mă-ta până rămâne văduv, iar maică-ta o arde pe ortodoxie gravă care o învaţă că basically femeia e de vină pentru orice în general şi că abuzul se converteşte în bile albe în lumea de apoi, drept care, se văicărește toată ziua și cam asta e soluția ei la orice problemă.

Sau similar.

Întâi îţi spun ce să NU faci.

Nu îi pui pe un piedestal imaginar, la modul că, indiferent cât sunt de proşti şi de răi, sunt părinţi şi crucea mea e să îi mint frumos toată viaţa, fie din milă, fie din frica de puterea castratoare şi paralizantă pe care o au părinţii cu adevărat abuzivi. 

Părinţii tăi sunt oameni, şi, în calitatea lor de oameni, sunt limitaţi ca oricare alţii. Dacă nu le poţi comunica real nimic despre tine, că ignoră sau ţipă peste tine, chiar mai limitaţi decât majoritatea. Şi în calitatea lor de oameni, va fi nevoie să ia notă despre adevărul tău, fie că le convine, fie că nu.

Dacă îi suspectezi că te-ar putea da afară din casă, amână coming out până îţi câştigi independenţa materială. 

Cine citeşte acest blog de ceva vreme ştie că noi suntem fanii banului câştigat prin munca proprie. Banul câştigat prin munca proprie îţi dă demnitate. Îţi permite să ieşi pe uşă cu fruntea sus de oriunde. Inclusiv din casa părintească, dacă e cazul.

Sigur, acum, cu Covid, treaba se complică, dar şi acum. Am fost să-mi iau mâncare de la Carrefour. Pe uşă: Carrefour angajează! Apoi, m-am dus să ridic un produs de la showroomul Emag. Altă pancartă: Angajăm colegi! Se caută forţă de muncă în continuare peste tot.

Fii pe picioarele tale, caută o chirie ok, şi după ce ştii că ai unde să fugi, pregăteşte-te de conversaţia inevitabilă. De ce inevitabilă? Pentru că TU AI DREPTUL LA ADEVĂRUL ŞI IDENTITATEA TA, aşa cum dacul verde are dreptul la a lui, şi nu cere permisiune de la nimeni pentru asta. Şi e important ca alţii să-ţi respecte adevărul şi identitatea, aşa cum o respecţi şi tu pe a lor.

Și independența materială mai are o caracteristică, extrem de agreabilă: te face mai self-confident și mai puțin înclinat să iei bullshit de la alții.

Pregăteşte-te mintal de criză şi repetă-ţi că eşti suficient de puternic să treci peste. 

Mai ales când părinţii sunt atât de drama queen, încât ai senzaţia că eşti la Schimb de mame zi de zi, cu diferenţa că maică-ta nu pleacă nicăieri, ştii că o să urmeze show.

Dar CINE EŞTI TU ÎN REALITATE e mai important decât frica de isterii fără rost. Pentru tine, e identitatea ta. Pentru ei e “oloooo, uiuiuuu, ce-a să-o zică vecinele.”

De ce e important să le spui?

Pentru că, din cauza tăcerii tale şi a celor ca tine, ei nu ştiu câţi dintre voi sunt “altfel”, şi latră pe net din ignoranţă.

Dă-le timp. 

Mai ales pentru creierele extrem de spălate ale tradiţionaliştilor care ştiu una şi bună, că eu te-am făcut și eu te omor, au nevoie de timp să proceseze noțiunea că nu, copilul nu e plastilină din care modelezi ce vrei tu, ci e om de sine stătător și poți doar să-l înveți să te mintă și să se mintă singur, în niciun caz să-l schimbi cu ceva.

Nu încerca să extragi cu insistențe acceptarea și înțelegerea. Tu le-ai spus ce era de spus, de aici e treaba lor să proceseze sau nu. Lasă-i pur și simplu în pace, să deschidă ei subiectul data viitoare. Și dacă-l deschid din același unghi al ignoranței și spălării pe creier, mai explici o dată. Nu cedezi, pentru că viața și adevărul tău sunt ale tale, nu ale lor.

Și în cele din urmă, dacă ei insistă cu ale lor, poți lua decizia, dureroasă dar necesară, să retragi ambasadele și să-ți vezi de viața ta pur și simplu. Așa cum ei nu  te pot schimba pe tine, nici tu nu-i poți schimba pe ei. Dacă bunăvoința de a se informa și de a înțelege nu există, caută-ți propriul trib, de oameni deschiși mintal și emoțional, cu care poți comunica liber.

Și important

Nu lăsa experiența negativă derivată din experiența cu părinții tăi să modeleze cine ești tu ca om. 

Abuzul parental tinde să fie una dintre acele chestii care te marchează pe viață. Mai ales dacă se întâmplă la vârste la care tinzi să crezi că ți se întâmplă pentru că tu real ești un om de calitate inferioară și că e normal să fii tratat așa.

Vestea bună e că abuzul parental NU are legătură cu tine, ci cu demonii interiori cu care se luptă părinții tăi, cu slăbiciunea și instabilitatea lor mintală pe care o compensează făcând excese de autoritarism față de tine și cu inadecvarea care îi face să se refugieze în teorii conspiraționiste demente, pentru că a rezolva probleme cere efort și responsabilitate, iar a învinui pe Satana, flacăra  violetă sau SRI-ul și pe Șoroș de ele nu.

De asemenea, când te confrunți cu o situație grea, poți decide dacă ești eroul acelei întâmplări sau victima ei. Să te complaci în ipostaza de victimă e mai simplu. Vai, vai, vai, toată ziua și nimic concret să schimbi ceva.

Să găsești forța interioară de a o lua mereu de la capăt, pe pagină albă, e dificil, dar e singurul mod în care merită să trăiești. Iar dacă ai nevoie de terapie pentru asta, just do it.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.