Un pensionar

Îmi fac analize și radiografii zilele astea. Am aproape de casă o clinică privată, elegantă, curată. Faptul că totul costă – și nu e ieftin – ține numărul de pacienți sub control și ai liniștea aceea care-ți trebuie când nu te simți bine și n-ai chef de popor nici cât negru sub unghie.

Dar înaintea mea la recepție e un domn în vârstă. Trimis de medicul de familie, pentru că la clinica asta radiografiile se fac repede. Pe bani. Și recepționera începe să înșire sume. După ce totalul sare relaxat de 500 de lei, omul începe să bombăne furios:

-Am muncit o viață întreagă degeaba!

Recepționera e tânără și frumoasă. Are un salariu decent, tenul îngrijit, un machiaj discret cu produse de calitate, unghii crem. Nu e o persoană rea și arogantă, se vede pe chipul ei regretul că nu-l poate ajuta pe om.

-Domnule, nu eu fac regulile, îmi cer scuze. Eu doar vă spun cât costă fiecare.

-Dar nu lucrați cu casa, insistă el acuzator.

-Există anumite pachete, dar radiografiile nu intră în ele.

Și moșul începe să înjure exasperat. Vine un băiat solid – paza, și îl întreabă pe bătrân dacă mai are nevoie de ceva. Omului i se oprește valul de morți și de răniți la vederea voinicului. Între noi fie vorba, câtă lașitate. O abuzezi verbal la liber pe femeia delicată, care nu pare aptă fizic să te ia de guler, dar devii brusc civilizat de cum se prezintă riscul de a o încasa în freză.

Iar eu stau așa, așteptând să-mi prelucreze tânăra datele personale și trimiterea, și meditez:

Ce țeapă existențială de proporții a luat grupul de vârstă trecut de 60 – 70 de ani de la comuniști. De la niște nebuni cu tichie care și-au imaginat că pot crea ei o societate utopică unde proprietatea privată nu există și unde totul e gratis și la comun.

Mă rog, societate utopică ca pretext; în realitate, o dictatură nemiloasă unde cetățeanul era lipsit de orice fel de drepturi și respect, și presat să devină o rotiță anonimă într-un mecanism uriaș. Și odată ce mecanismul uriaș a sărit de pe șine, toți acești oameni cărora inițiativa individuală și spiritul de antreprenor le-au fost extirpate din fașă au devenit niște rotițe anonime complet inutilizabile, atârnând disperat de gluma numită pensie. Ultimele fărâme ale unui mit îmbrățișat de niște șnapani cu ajutorul a sute de mii de idioți utili.

Nenea ăla a fost și el tânăr, probabil. Și într-o societate normală, și-ar fi făcut poate o firmă. Un mic magazin. O echipă de construcții. Ar fi cumpărat trei autocare și ar fi început o mică companie de transport.

Dar a fost spălat pe creier că nu, tu trebuie să fii angajatul nr. 35688 la uzina Paloșul Partidului și la schimb, partidul tătic va avea grijă de tine până la moarte, casă, bani, spital gratis, transport gratis, fericire gratis.

Și ce ușor le-a fost unora, mai ales celor temători și slabi, să lunece în această himeră.

Și ce dureros e să te trezești că în realitate, nimic nu e gratis, iar tu afli acest adevăr la vreo 80 și ceva de ani, când nu mai poți decât să pretinzi și să primești.

-Cum plătiți, cash sau cu cardul? mă întreabă fata drăguță de la recepție.

-Cu cardul.

-Contactless?

-Cum altfel, haha.

The future is contactless.

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Vlad says:

    Nici in capitalism nu pot fi toti patroni, nu toate afacerile au un final fericit samd, cei mai multi oameni vor avea pensii mult mai mici decat salariul si in capitalism — la pensie vor trebui sa-si ajusteze stilul de viata.

    Dar ca pensionar ar trebui sa ai la dispozitie mai mult timp — socru-meu se plimba prin super-market pana gaseste produsul cel mai ieftin si pe ala-l cumpara, pandeste oferte samd, dar nu se duce sa se planga la casa ca un produs e prea scump.

    Nu cred ca mosu’ din articol era pentru prima oara in fata acestei situatii, asta e modul lui trist de a interactiona cu lumea — trist ca a albit degeaba.

  2. antigelu says:

    Pe aici se spune ca e bine sa ajungi la cabernetul medical inainte de ora 10. Ca aia e ora cand pensionarii termina prin gradina si se infiinteaza si ei la o barfa. Nec plus ultra insa l-am vazut la o sectie de politie, cand o batranica care nu avea ce face acasa, de singuratate a venit la sectia de politie pe jos si ca sa aiba subiect de vorba si cu cine vorbi, a vrut sa se reclame singura.

    Chiar daca erau preturile fixate de donsoara, tot nu se justifica trasul ei prin cacao cu injuraturi. E vorba de cei 7 ani de acasa. Care se pare ca la mosulache au cam fost demult, ca nu isi mai aduce aminte de ei. Am nimerit acum multi ani prin Otopeni, m-a rugat cineva sa ii iau o cafea, m-am dus…la bar mi s-a comunicat pretul. Am spus doar atit: va bateti joc de mine? Si am ras impreuna. Asta e.

    Cat despre teapa luata de acea generatie: cunosc cel putin doi pensionari, care la iesirea la pensie unul a intrat la casa la supermarket, celalalt la banda la fabrica de electronice. Ambii ingineri, cariera, etc. Dar nu au vrut sa stea degeaba.

    “Am muncit o viață întreagă degeaba!” Iesitul la pensie la 55-60 de ani nu e o “viata intreaga de munca”; mai ales ca marea majoritate a fost sub comunisti. Astia crescuti cu Mihaela, Album duminical si la rand la paine si alimente stim care era “munca” pe vremea aia. Sa fim seriosi.

    Ma duc si eu la private, nu stai la coada, ai laborator si RMN in aceeasi cladire fara coada de stat si primesti rezultatele imediat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: