Boala perfecţiunii este o boală extrem de rară. Atinge 0,5% din populaţie, ba uneori nici atât.
Superficialii ar putea spune că în zonele cu sisteme greşite ale valorilor (gen ze American dream, bani & duşmani, etc.), boala perfecţiunii e chiar mai rară decât în cele eco-demo-psiho-socio-friendly. Dar nu e aşa. Pentru că în cazul oamenilor superficiali, eco-demo-etc.-prietenia este o simplă lozincă. Ei sunt aşa pentru că li s-a zis că aşa e bine, dar nu au o motivaţie profundă pentru asta – ceea ce îi face egali cu proştii care vânează casă în Pipera, ca să se plângă pe urmă că au apă maro şi net din părţi.
De aceea, nu pot iubi cu adevărat şi nu mă pot simţi cu adevărat liberă decât atunci când vorbesc cu un alt om bolnav de perfecţiune. Abia ăla te poate înţelege de ce suferi, pentru că are exact aceleaşi simptome. Că perfecţiunea lui e mai albă, mai neagră, mai moale sau mai tare decât a ta – prea puţin contează. Dimpotrivă, asta face ca perfecţiunea celuilalt să fie numai a lui, aşa cum perfecţiunea ta nu poate fi decât a ta. Nu ai cum să invidiezi un frate bolnav de perfecţiune – exact din aceste motive. Că nu alergaţi pe aceeaşi bandă, deci încăpeţi.
Oamenii pe care perfecţiunea nu i-a durut niciodată sunt ăia cu “merge şi-aşa”. Îi vom numi “nepăsători de perfecţiune”. Un bolnav de perfecţiune nu se va înţelege niciodată cu un “nepăsător de perfecţiune” pentru că ăla nu vrea nimic în plus de la sine. Ăla va încerca mereu să te tragă în jos, să-ţi taie din aripi, “de ce faci aia, de ce faci ailaltă, ce rost are să faci aia, că oricum nu vei ajunge ĂLA, ce rost are să vrei aia că oricum blabla”. Tu vei încerca să-i deschizi ochii: “De ce NU faci aia, de ce NU faci ailaltă, ce rost are să NU faci aia, că nu vei ajunge ĂLA, dar vei ajunge un TU mai bun, blabla”. Şi veţi vorbi singuri, fiecare în parte. Ceea ce naşte nemulţumiri.
Prin urmare: Cu “nepăsătorii de perfecţiune” poţi avea conversaţii plicticoase sau superficiale, poţi bea o cafea, poţi, la o adică, pierde puţin timp. Dar o întâlnire în adevăratul sens al cuvântului – mă refer la întâlnirea reală a spiritului – nu o poţi avea decât cu un om care este la fel de bolnav de perfecţiune ca şi tine. Ăla îţi poate fi prieten într-un fel în care “nepăsătorii de perfecţiune” nu vor fi niciodată. Pentru că e făurit din acelaşi material – magnetul de perfecţiune.
Ți-au scăpat două virgule la început.
da Lorena, e ideal ce spui.
dar perfectiunea cere timp. si cum dracului sa faci daca ai toate datele azi pentru ceva care trebuia facut ieri. si din toate colturile se-aude ” lasa bah ca merge si-asa”? cauti un “perfect” si beti o bere.
Cred că ți-au scăpat cîteva diacritice. Şi niște virgule. da’ merge, adică e inteligibil ce-ai spus, de acord. Cum adică să beţi o bere?
da, corect si matur. si-n cercu’ vostru, acolo la sanatoriu, unde sunteti toti Napoleon (desigur, napoleonu’ celuilalt e numai al lui, aşa cum al tau nu poate fi decât al tau) e misto. bine, mai socializati si cu doctorii, da’ aia nu va pot intelege cu adevarat.
ah, si va jucati cu magneti.
ce replică de ţaţă proastăăă şi mărginită, haha. you can take the person out of the garbage, but you can never take the garbage out of the person. acum urlă că te-am jignit pe nedrept. cam ca proasta ailaltă, care, vezi Doamne, avea dreptul de la Mama Natură să mă frece la melodie cu viaţa mea privată, până mi-a pus toţi nebunii idioţi pe cap, dar la prima mea tentativă finuţă de şto, ţipă ca din gură de şarpe. Vă meritaţi una pe alta, pe deplin.
ce te faci cand notiunea ta de perfectiune e total diferita de a majoritatii si pari un superficial si un nebun, chiar si in ochii altui bolnav de alta perfectiune decat a ta? probabil ca un bolnav de perfectiune totusi va intelege, iar ceilalti sunt prea anosti ca sa conteze.
@MILF nebunii sunt cei care au un comportament total diferit decat majoritatea, a carei distributie gaussiana traseaza NORMALUL. dar daca normalul asta e artificial si total gresit.
normalul e moartea evolutiei caci uniformizarea duce la specializare si vulnerabilitate la schimbari
mersi lorena ca esti nebuna, ai fi anosta altfel
recunosc ca nu te compari inca cu creca, da’ esti pe drumul cel bun. “normalul e moartea evolutiei caci uniformizarea duce la specializare si vulnerabilitate la schimbari” – aici mi-ai placut maxim.
lasă bă proasta în pace.
“normalul e moartea evolutiei caci uniformizarea duce la specializare si vulnerabilitate la schimbari” – insist, SUPERB! merge de status pe facebook.
insist, nu îţi cere nimeni nici aprobarea, nici dezaprobarea. ce te îngrămădeşti pe-aici ca smegma?
bolnavo care-ai recunoscut tu ca esti bolnava, ne jucam cu jocuri de cuvinte? stiu si io, stiu si io! ia: it’s nice to be important, but it’s more important to be nice. e?
stai calma ca io nu urlu. ca nu-ti place tie de mine e mai degraba un compliment.
la faza cu meritatul una pe alta am ras bine. de ce zicea mantzy ca n-ai umor? daca-i ziceai si lui o replica de genu asta, sigur isi schimba parerea.
tu nu eşti nici important, nici nice, deci nu înţeleg de ce te rupi în figuri.
mai stiu: porcu’ rama, da’ rama nu porc =)) tu esti si una si alta.
uite-o bă pe idioată cum spune căcaturi şi râde singură de ea. explică-ne şi nouă, ce senzaţie e să fii atât de crâncen de proastă?
exagerezi, tu. daca ne luam la intrece in prostie, sigur pierd. io nu-mi pun poze horror pe blog si nici nu ajung sa rada lumea de mine ca n-am stiut sa dau o muie discreta.
una la mână: ce-ţi pui tu pe blog e problema ta şi nu te-a întrebat nimeni ce pui pe blog. două la mână: nu e vina mea că am dat de un retard nefutut care simte nevoia să facă publice rarele ocazii în care întâlneşte o femeie altfel decât la ghişeu. şi trei la mână: orice ţărănoi prost care îşi bagă râtul penibil în chestia asta îşi ia ban şi o căruţă de mui indiscrete. deci, continuă acest trolling pe riscul tău. eu m-am săturat de gaşca voastră de ţopârlani subunitari ca IQ ca de mere pădureţe.
UPDATE: Iar când am zis orice ţărănoi prost, evident că m-am referit la ORICE ŢĂRĂNOI PROST, nu doar la ea. uite cum e să mai dai două banuri în cinci minute.
Perfecţiunea este relativă. De multe ori merge în direcţia gândirii de tip fixist, cu ochelari de cal. O fecioară (ca zodie) te va certa că nu ai pus obiectul pe dulap exact în poziţia din care l-ai luat. Un profesor de română te va evalua în funcţie de cât de corect te exprimi în scris sau verbal. Toate acestea sunt până la urmă lipsite de importanţă deoarece se află undeva la periferia ta. Contează esenţa. Iar dacă ţi se pune pata cu perfecţionismul pe o anumită temă, s-ar putea ca după un timp să observi (sau nu) că acea temă sau acel aspect care te interesa nu este unul esenţial, nu este atât de profund cum ai crezut la început. Şi în acest caz nu contează.
La polul opus perfecţionismului se află delăsarea.
Dacă am de făcut o treabă X, ex de tradus o carte, mai ales dacă îmi place asta şi dacă serviciul meu, viitorul meu, impactul sau efectul cărţii asupra altora etc depinde de cât de bine fac eu acea treabă, atunci e bine să încerc să o fac cât mai aproape de perfecţiune. Dar nu prea mult.
A nu te lamenta, a nu căuta scuze pentru situaţia în care te complaci, a găsi sau inventa noi şi noi căi de a ieşi la liman, a-ţi urmări obiectivele până în pânzele albe – asta nu înseamnă că eşti bolnav de perfecţiune. Înseamnă că eşti activ, dinamic, opusul leneşului. E o diferenţă de nuanţă. Să fii activ este bine. Să fii perfecţionist este puţin altceva şi de la un anumit nivel nu mai este bine. Vorba aia din bătrâni, e bună o măsură în toate. Sau vorba lui Einstein, totul este relativ. Aşa că te chiuni degeaba.
scuze, foarte frumos şi poetic, dar când vine câte un cocalar sau o ţaţă să mă fută la icre cu tâmpenii irelevante, pur şi simplu îmi pierd cheful.
Păi Lorena, dacă observi un sens peiorativ repetat, ban. Dacă are proxy, ignoră-l. Lasă-i să vb singuri. E cea mai bună palmă. Gândeşte-te: ei de aia vin aici, ca să fie băgaţi în seamă. De aia înjură, că altfel nu le răspunde nimeni la comentarii pe bloguri. Şi faptul că îi înjuri la schimb, e o victorie pentru ei. Le dai apă la moară. Detaşează-te, ce te doare pe tine de cum gândeşte x şi y? De aia nu mai poţi tu dormi, de aberaţiile care le debitează cutare? Aşa, în fiecare zi o să fie cineva care să se trezească să te critice cu aiureli, că fac prin rotaţie… Adică: merită să îţi strici cheful pentru cineva care vorbeşte tâmpenii pe blog? Nu cred. Crezi că pe ei îi doare undeva ? Dă-le pace în lumea lor… Iar dacă o să te abţii să le mai dai reply, la un moment dat o sa renunţe şi o să plece, că nu mai are farmec.
s-o crezi tu. mentalitatea trollului e următoarea: – uite-l pe ăsta, la pariu că n-are sânge-n coaie să se ia în gură cu mine? (mă rog, în taste).
iar asta cu renunţatul şi plecatul e un basm. am o gaşcă de trolli care spumegă zilnic în spam. sunt banaţi de 3-4 luni, dar asta nu-i împiedică să urle singuri.
da dar tu în principiu răspunzi pe blog la acuzaţii. apoi, fă un calcul simplu. dacă cineva te înjură şi tu îl înjuri la loc, o să zică: da, ai dreptate? o să te înjure a doua oară. dacă nu îi răspunzi, va fi penibil să se bage singur în seamă şi să posteze de mai multe ori fără să aibă un reply de care să se ia direct. şi oricum vor fi mai puţine înjurături. şi eu zic mai departe că până la urmă va ieşi.
tu când îl vedeai pe portarul de la Sala Palatului că se enervează pentru că faci scandal la toţi care trec pe acolo, nu te umplea asta de satisfacţie şi de dorinţa de a face un scandal şi mai abitir? 🙂 Imaginează-ţi că pur şi simplu te-ar fi ignorat, nu forţat, ci pur şi simplu nu s-ar fi sinchisit, nici nu te-ar fi băgat în seamă…
deci: oamenii nu au simţul penibilului. insist, am idioţi banaţi de mai multe luni care vorbesc singuri într-un mare stil. asta ar face chiar dacă nu ar fi banaţi.
iar situaţiile nu se compară, EU CHIAR AVEAM CE CĂUTA ACOLO. Omul ăla mă ţinea dintr-o treabă reală şi serioasă.
Trollul nu se compară cu mine cea blocată într-o treabă serioasă, ci cu un scandalagiu oarecare venit să facă circ pe la poartă. Dacă taci şi-l ignori, crede că te-a intimidat. Dimpotrivă, trebuie chemată paza şi administraţi bocanci în gură.
indiferent că ai fost sau nu îndreptăţită în acea situaţie, indiferent de motivele pentru care comentează ei, senzaţia respectivă de satisfacţie când vezi că ai reuşit să-l enervezi pe celălalt este universală.
nu vreau neapărat să te conving, doar mi-am spus părerea, pe care mi-o menţin.
ar fi frumos un plugin cu care să poţi face în aşa fel încât comentariul persoanei X să îi apară lui în browser dar nu şi celorlalţi. deci el să creadă că a comentat, dar nimeni (cu excepţia lui) să nu îi vadă comentariul… 🙂
aşa, ar fi frumos un plugin eliminator de idioţi. dacă unul e idiot, să-i apară pe ecran: “oops, you’re too stupid to read this. use some omega-3!”
Ai dreptate la faza cu enervatu’.
da, dar al tău ar fi imposibil de realizat… 😛
io nu pricep în ruptu’ capului 1) cum de o informaţie ca aceea la care se referă MILF ajunge publică.; 2) ce relevanţă are ea în vreo discuţie. îmi aduce aminte de ce spunea pleşu: scrii un articol despre flori de câmp şi forumiştii încep comentariile aşa: dute dreaq comunistu-le!
2. evident că n-are nici o relevanţă, dar na – proştii nu pot decât să semnalizeze.
dan: eu nu am văzut nici o informaţie. şi chiar să fi fost postat jurnalul intim al lorenei furat de sub pernă, nu cred că schimbă cu ceva interesul meu pentru blog sau opinia despre autorul lui. însă, vezi tu, există persoane care sunt orientate spre bârfă şi scandal. şi dacă de exemplu în presă apar 100 de articole reliefând diferite calităţi ale unui artist şi un singur articol care zice că artistul s-a împiedicat şi a căzut cu nasul în zăpadă la o reuniune, ei pe acel articol îl văd. n-o să-i schimbi tu pe ei şi nici ei pe tine… 😉
dar io nu vreau să-i schimb. doamne, fereşte. încercam să pricep un mecanism care te face să ignori total subiectul unui text şi te “obligă” să-ţi aduci aminte de nişte picanterii legate de autoarea acestuia. şi încă n-am reuşit să-l pricep.
mecanismul ţăţismului impertinent.
mecanismul e simplu. eu când eram mic de tot, şi am auzic că X şi cu Y s-au pupat şi au făcut sex în parc noaptea, X şi Y fiind adică alţi copii de vârsta mea, brusc m-am simţit cumva mai inteligent şi am simţit că am un atu în faţa lor, că îi am cumva la mână. că uite ce ştiu eu despre ei. când de fapt ei, dacă chiar făcuseră, îşi trăiau copilăria precoce… :)))) în timp ce eu eram ăla prost.
ba cum nu! exista perfectionisti in cautarea de mediocritate, oameni care se straduiesc sa fie mediocri! pe principiul adams cu succes is failing at failing! apropo, te citesc de pe mobil and it;s a pain!
citeşte-mă pe fix. 😀
Oamenii bolnavi de perfectiune au mari asteptari de la ceilalti si de la ei. Cred ca atunci cand nu le iese ceva, sufera mai mult decat cei care stau indiferenti. Cei care sufera de delasare? Poate se tem de esec, de lucrul bine facut. Eu cred ca e important sa vrei sa tinzi spre perfectiune
Ultima oare când am auzit vorbuliţa asta, smegmă, mă delectam cu filmul The Nine Lives of Thomas Catz.
Dacă tot îţi place perfecţiunea, bagă un oki şi caută filmul întreg:
ştiu filmul.
Aha, eşti perfect informată
Nu te-a dat pe spate?
Nam inteles astai despre cineva in mod specific sau mai mult asa la general.
Da ! 😀
Imi pot imagina ca pt. unii e greu sa fie perfectionisti daca ei sunt imperfecti! Cum poate un perfectionist sa se uite in oglinda, dimineata, cind are ochii bulbucati?
Eu nu am probleme pt. simplu fapt ca eu sunt perfect, tot ce fac si spun e perfectiune pura, chiar micile “scame”, “riduri”, nu fac decit sa-mi sublinieze perfectiunea.
Nu esti perfect pana nu ajuti si pe altii sa fie perfecti ca tine. Na!
Păi, NŢ, cu numele tău ca să fii perfect ar trebui ca cu stânga să-ţi furi singur portofelul în timp ce cu dreapta câţi o fugă de Bach la clavir sau verginal.
cânţi, hoo!
Ce sa nu faci cu nepasatorii de perfectiune:
Sa nu incerci sa-i schimbi!
Am mai avut astfel de porniri in trecut( cu femei mai ales, ca na, parca imi parea rau cateodata de cate o femeie frumoasa insa fara pic de ambitie sau personalitate) si am fost de fiecare data dezamagit de reactie.
Acum, retrospectiv, ma gandesc ca poate nu am fost eu un pedagog bun. Totusi, cat timp nu doresti semnificativ schimbarea unei persoane, nu merita sa o faci.
Filosofia de viata pe care o am in prezent este sa ma bucur de calitatile fiecaruia(bineinteles, cat timp nu ma deranjeaza prea mult defectele).
Sa-ti dau unul dintre citatele cele mai apreciate de mine, ca tot se potriveste:
The resonable man adapts himself to the world;
the unresonable one persists in trying to adapt the world to himself.
Therefore all progress depends on the unreasonable man.
G.B. Shaw
Aicia n-ai dreptate, sorry.
Sa fii perfectionist intr-un domeniu in care esti total antitalent e patetic, cel putin.
Tu esti perfectionista in a canta arii de opera sau a proiecta masini de Formula 1 ?
Poate nu inteleg eu bine si tu te referi la oamenii pasionati.
Esti aristotelica.
Am facut o baie in piscina din Sf. Georgel in cinstea ta. Frumusica zona 🙂