Notiţe dezordonate pe marginea unei ceşti de cafea

Dacă nu v-aţi plictisit de vrăjelile cu aromă de viaţă, marca LL (adică La Nouvelle Sappho) de vreme ce toate căutările pe google zic “Lorena Lupu (La Nouvelle Sappho)” – important, soro, de menţionat, că există 70 de lorene lupu, şi dacă nu adăugăm nick-ul autoimpus, n-o lămurim – , ele au stârnit şi un oarecare interes şi unei reviste pt. domnişoare: numărul curent din “Glamour” include un interviu cu umila dvs. servitoare. Ce-i drept, interviul relevă adevărurile din octombrie ale umilei cu pricina. E interesant de comparat socoteala din octombrie cu cea din ianuarie…

—

Pe de altă parte, nu ştiu dacă am menţionat, dar eu sunt cel mai mare fan al Corului Armatei Roşii din Rusia. Şi ceea ce îmi place f. f. mult, e seria lor de concerte halucinante împreună cu formaţia finlandeză de rock and roll Leningrad Cowboys. În caz că vă întrebaţi ce îmi doresc de Dragobete, Valentine’s sau orice altă mare sărbătoare – vreau un dvd cu un concert “Leningrad Cowboys feat. Red Russian Army Choir”. Nu de alta, dar când i-am auzit pe ruşii mustăcioşi în costume militare intonând “Sweet Home Alabama”, am crezut că fac infarct de atâta râs. Uite o mostră demenţială de cowboy finlandezi cu creste şi “roşii” în costume verzi interpretând clasicul “Knocking on Heaven’s Door” (Şi mai spune cineva că europenii au toate doagele acasă!)

—-

Îmi place în continuare să circul cu metroul. Ieri, vizavi de mine, stătea un tânăr cu o partitură muzicală. Bătea ritmul cu piciorul şi fredona mut ce vedea acolo. Complet absorbit. Uneori zâmbea, uneori se încrunta, ca orice om care citeşte pe bune ceva, şi nu simulează doar cititul, pentru ruperea gurii târgului. Lumea îşi dădea coate, două proaste chicoteau. El îşi vedea netulburat de munca lui. Nu pot decât să-i urez o carieră de succes. .