Şi iată interviul. În exclusivitate pt. Playboy, courtesy of Events & Yahoo România. Mersi, Andreea, mersi, Dan, şi un călduros îndemn: LET YOUR ARTISTS COME TO MAMA!
Iar vouă, dragi wankeri, vă dorim o lectură plăcută. Aici.
PS: Tot Events, iakakum pun eu aici un clip cu Al Di Meola. N-o luaţi neapărat ca pe un apropo.
Ce le-a fătat mintea
Super relaxat omul. Bravo!
Bravo lui, nu bravo mie. Că, din câte vezi, I did my best to challenge him.
Pai eu cred ca tu l-ai relaxat. Langa una crizata si cu intrebari de rahat, nu mai era el relaxat. Starea aia tu i-ai dat-o.
Da, unora le plac femeile care-i enervează. E un paradox.
isa: eu n-aş zice, după cum am citit răspunsurile lui. cred că omul ăsta ar fi relaxat în prezenţa oricui, doar că dialogul ar fi (poate) diferit.
uite-l cât de diferit poate fi:
ok, ce să zic, nu te pot contrazice, nu cunosc omul, nu am fost la interviu. impresia mea a fost că în dialogul dintre voi doi el a strălucit iar tu nu te-ai prea văzut. apoi mi-am dat seama că ăsta e de fapt scopul unui reporter, să-l pună cât mai bine în valoare pe interlocutor şi nu pe el. ai lăsat totul să curgă, ai reuşit să fixezi camera pe el, nu ai zis ceva senzaţional dar e mult mai bine decât alţi reporteri care strică totul de parcă şi-ar lua lor interviu sau nu reuşesc să îl facă să se deschidă pe celălalt. repet, opinia mea, subiectivă. pretty good.
eu nu am de ce să mă văd, că nu eram eu intervievatul. iar eu nu trebuia să ZIC chestii, ci să ÎNTREB chestii care să-l facă pe ălălalt să ZICĂ chestii.
sau uite-aci ce diferit e! 🙂
ştiu filmarea, ăla e un concert caritabil. în showuri caritabile nu cauţi calul de dar la dinţi.
faza e aşa: un interviu e ca un dans. în dans, femeia e cea frumoasă, elegantă, graţioasă, face toate figurile şi atrage atenţia, dar bărbatul e cel care conduce. dacă un bărbat conduce prost, dansul e ratat.
în interviu, omul care pune întrebările e ca bărbatul care conduce. Celălalt va fi cel pus în valoare, va fi splendid, inteligent, spiritual, va face spectacol de graţie şi farmec, dar numai dacă tu ştii să îl conduci.
de aceea nu sunt eu Patapievici, care dansează singur jumătate de dans:
întrebarea e tot un zis. nu ai pus o întrebare care să mă facă să cad de pe scaun, sau să mă ridic de pe el. sunt unii reporteri deosebit de originali care au sclipiri de geniu în anumite momente şi reuşesc întrebări superbe, bineînţeles fără a prejudicia interviul ci din contră. acum poate că le-am înflorit dar cred că am reuşit să mă fac înţeles la ce m-am referit. la tine totul a fost foarte cursiv. dar foarte profesionist. aproape nota maximă. prin comparaţie pe reporterii pe care îi vezi pe la tv i-aş nota de multe ori cu 2 sau 3, deci ca să vezi sistemul meu de evaluare după care te judec acum.
habar nu am ce te face pe tine să cazi de pe scaun sau să te ridici de pe el.
eu zic că am acoperit cam toate domeniile de activitate ale omului şi altele pe lângă.
ceea ce m-a făcut să te apreciez de două ori mai sus. asta nu înseamnă că nu eşti perfectibilă. ţi-am zis ce note dau la alţii.
există două modalităţi mari de a lua un interviu funny, excluzând din start patapievicismele şi andreigheorghismele:
a) să-i pui omului întrebări despre peşti, biciclete, Walpurgisnacht, modalităţi de conservare a căcatului, nemurirea sufletului, tigăi cu abur şi stimulatoare ale perineului. În acest caz interviul devine o glumă şi nu afli nimic concret despre om.
b) să-i pui întrebări normale şi să arăţi omenirii cum gândeşte, în mod real, acel om.
eu merg pe b), dacă omul e o personalitate interesantă. Prefer să pun reflectorul pe ce-i poate capul, nu să mă remarc eu prin genialitatea unor tâmpenii la care nici dracu’ nu s-ar fi gândit. Mai ales că vorbim despre vedete internaţionale pe care nu le ştii ca pe palma ta. Dacă ai o problemă cu acest gen de interviuri, e ok – sunt o serie de oameni de presă cât se poate de buni care întreabă demenţe. Ţi-i recomand călduros.
şi mai e o chestie: nici un bucătar profesionist nu găteşte la fel o legumă fadă cu una aromată de la natură.
dacă e o legumă fadă, da, trebuie să adaugi condimente de nu ştiu ce tip, să dai gust mâncării. dar dacă leguma are atât de mult gust şi parfum, ar însemna să fii vită penibilă dacă, în loc să construieşti pe aroma ei naturală, să te apuci tu, cu de-a sila, să îi adaugi un polonic de Delikat şi unul de Fuchs. Că nu ai de ce.
şi mai este (cel puţin) o modalitate, cea în care observi un punct sensibil la interlocutorul tău şi plusezi subtil pe el, până când acesta se deschise şi îţi spune mai multe despre subiectul care te interesează decât dacă l-ai fi întrebat în mod direct… 🙂 dar ce vorbesc eu prostii, că nu am făcut jurnalistică şi eu nu iau interviuri. 🙂
amice, tu eşti tâmpit sau te faci? zi să mori tu că n-am făcut asta, în toate punctele sensibile! zi să mori tu!
sau na, poate ai citit alt interviu decât cel linkuit de mine. altfel nu ştiu ce dracu vrei.
😛
nu pui zamă de roșii, indiferent de care. și pui un pic de sare. da’ numai un pic. în rest, merge leguma și crudă, ce-are?
deși în ceai nu se recomandă nici un fel de legumă.
Ok, Lorena. Zi-mi un punct sensibil de-al lui, dar care să nu fie ceva de domeniul evidenţei, gen muzica. Că ai stat jde minute cu el. Şi zi-mi ceva ce ţi-a zis, eventual chiar fără să fi avut iniţial intenţia de a se destăinui, pentru că ai ştiut cum să mizezi pe acel punct sensibil chiar fără să îl întrebi în mod direct nimic legate de acel subiect. Uite, spre exemplu, unul din punctele tale sensibile ar fi, după umila mea părere, faptul că te consideri un reporter perfect sau aproape perfect. Iar dacă te-aş fi întrebat direct despre cum se iau reportaje şi cu ce se mănâncă treaba asta, nu ştiu dacă mi-ai fi dat la fel de multe detalii şi informaţii cum mi-ai dat în comentariile de mai sus…
prietene, din comentariul ăsta deduc că nu ai citit interviul. îl reciteşti şi vorbim.
ce postare de PR.
La fel ca id-ul tau. Iti promovezi casa de toleranta?
ce comentariu de NF.
tipule, trolezi.
colosală partea cu “e bine că v-aţi mai destupat şi voi la minte”. mă mir că nu i-ai tras una după ceafă pentru aforismul ăsta.
în rest, chapeau pentru interviu!
nu e chiar aşa. dacă observi, tot interviul e pe un ton de futere reciprocă la melodie. a deschis el cu “you’re with playboy now, what a promotion”, am continuat eu cu cântatul soft şi cu hipstăreala şi tot aşa. deci era în ton cu ce fusese înainte.
da, aşa e, mai ales că playboy şi-a făcut un (re)nume şi prin interviurile neconvenţionale. totuşi, mă aşteptam ca respectiva chestiune să te înfurie olecuţă. 🙂
păi dacă asta fusese de la bun început cheia jocului, nu avea de ce să mă înfurie.
De ce măi ? Că are dreptate. La fel de tare e faza cu alinierea la globalizare. Uite cât de bine o surprinde fără să trăiască aici, în timp ce mulţi dintre noi nu o vedem, exact ca peştii care nu văd apa pentru că trăiesc în ea.
La cum gândeşte tipul ăsta şi la cât de autentic este (trăieşte în conformitate cu principiile şi conştiinţa lui), dă clasă de departe foarte multor “artişti” de la noi. Care, în plus, s-au scărpinat o dată în cap (sau în altă parte) şi au scris două rânduri şi după aia se cred buricul pământului.
Dar ce-mi vad ochii? nu mai moderezi comentariile?
ce rost are? să stau toată ziua să dau approve? doar nu băui gaz.
Da’ de ce nu l-ai întrebat ce gravatar are pentru mama diaspora?
http://twitter.com/#!/MAMADIASPORA
Iai supto si astuia?
Uite şi primul ban al zilei de astăzi. Că era seara prea frumoasă fără de-astea.
uite, mă, mîine-poimîine e ziua lui, să nu uiți să-i zici la mulți ani
http://www.facebook.com/horiaromanpatapievici
Da, da, să-mi zici la mulți ani. Mă fac că n-am văzut nimic.
Mi-a placut interviul, chiar daca genul de muzica al lor nu ma prindedefel
Foarte cul!
Lorena, ai făcut şcoală:
Mai deunăzi făceai vorbire de smegmă şi eu, receptiv, hop cu comentariul că nu mai auzisem demult vorbuliţa asta.
Iar azi, pe două bloguri, găsesc menţiuni, ba chiar un tip care şi-a luat nickul în acest sens.
Şi, un truc, ca să iei interviuri tot mai bune. Nu uita, pe la mijlocul interviului să spui: Ştiu că v-aţi întors de curând din Italia, ce impresii aveţi de acolo şi ce proiecte de viitor aveţi ?
Știu că v-aţi întors de curînd din istanbul. cîtă marfă aţi adus de-acolo şi ce sortimente de blugi aveţi?
Damo, un distih care o să-ţi meargă la lingurică. Nu sunt versurile mele, le-am păstrat mulţi ani în zona nemăturată a minţii, special pentru tine.
O spun tare, să se-audă pân-la fabrică la poartă:
Dacă laşi fasolea crudă, cu ghiveciul o faci fiartă!
Lorena, felicitări. 🙂 It made my day. Sunt un mega-fan Eugen Hutz şi Gogol Bordello şi am fost super entuziasmat să văd un interviu în română. Ai făcut o treabă foarte bună. Felicitări. Şi mulţumesc. 🙂
mersi, ariel.
Şi postul meu însemna felicitări pt interviu, acu mă uitai pe el şi mi s-a părut ambiguu, miştoul era pentru interviurile ălea vomante de la tv gen anii 90. Ca să n-avem vorbe
ok. 🙂
As fi vrut si io sa citesc interviu, da n-am putut, cind am intrat acolo s-au napustit pa mine o multime de muieri despuiate, ptiu Doamne, toate se uitau la mine si aveau priviri aprige, am clickat ici colo, am pierdut firu interviului, Lorena, nu cumva esti si tu printre despuiatele alea? La ce pagina?
Bine ca nu m-a prins nefasta!
deci, aici ne supărăm.
există o diferenţă între un account manager şi un portar, într-o firmă? altfel formulat: dacă lucrezi ca account manager la firma X. şi cineva te întreabă dacă eşti şi tu printre obiectele de decor, e sau nu e un motiv să-i arunci o scrumieră în cap?
——————
eu sunt responsabilă cu conţinutul intelectual, nu cu cel curistic. a nu se confunda.
Bine ca mi-ai spus, ca tare eram ingrijorat… acum poate gasesc liniste sa citesc interviuuu..
P.S Da despuiatele nu erau rele!
nici dulapurile nu-s rele, şi totuşi, îţi displace să te înşire cineva la categoria de mobilă a unei case.
Patapievici, nu degeaba ţi se zice intelectual, prinzi repede. Dacă îmi spui şi de unde erau versurile alea, îţi dau o premă.