Adevărul e că mamele singure nu știu să crească băieți

Ieri seara, a intrat în vorbă cu mine un antifeminist. Spre deosebire de alți antifeminiști, care recurg la retorica ”toate sunteți pr0aste și c00rve” și își iau block instant, antifeministul de ieri mi s-a plâns de maică-sa. Că l-a crescut singură, și a fost excesiv de autoritară și de abuzivă. O discuție fără injurii și fără atacuri? OK, bagă. Și a zis, iar eu am citit ce a zis.

Aici, remarcăm și ceea ce am remarcat în cazul propriei mele mame: da, a fost excesiv de autoritară și de abuzivă, dar ea măcar A FOST ACOLO. Taică-tu, exact ca taică-miu, a dat de greul condiției de părinte și a ușchit-o să copilărească din nou.

Ăsta e, am constatat recent la terapie, unul din motivele pentru care nu vreau copii. Spaima neasumată că voi nimeri pe unul ca taică-miu, să mă lase cu povara integrală pe cap. OK, fair point, I take it. Și da, e un motiv solid și valid. E frustrant să fii fraiera care își ordonează viața în jurul copiilor, în timp ce gigel pune palma-n cur și e din nou adolescent întârziat, și uneori se zgârcește și la plata alocației. Un lucru pe care știu sigur că nu-l vreau e destinul de mamă singură.

Motivele mele inconștiente sunt la fel de rezonabile și de raționale ca acelea asumate, iubesc asta.

Prin urmare, nu feminismul e de vină pentru copilăriile noastre ratate și mamele noastre rănite care își urlau frustrările la noi, ci pieile pwlii de tați incapabili să fie tați. Chit că – nu e frumos din partea mea – la maturitate am comunicat mult mai bine cu taică-miu, decât cu maică-mea. E și firesc. Taică-miu a golănit cât a vrut, nu a acumulat frustrări, nu și-a refuzat berica de seară că avea copilul nevoie de caiete dictando și bloc de desen, el nu avea decât scuze de cerut. E extrem de ușor să redevenim prieteni când tu ai doar scuze de cerut. Mai greu când tu ai ranchiună pe mine că am fost povara care ți-a tufut tinerețea. Și la final, am tupeul să vreau o viață de sine stătătoare.

Unde i-am dat dreptate antifeministului este un punct: mamele singure nu știu să crească băieți.

Excepțiile merită tot respectul. Dar, din câte am observat, erorile se duc, majoritar, în trei direcții:

a) Mama sugativă

E genul de mamă care își concentrează pe fiu toată afecțiunea de după dispariția tatălui. Lugu-lugu toată ziua, mic dejun la pat, eu sunt prietena ta cea mai bună, love-love-love, mama ta trebuie să știe totul.

Rezultatul? Băieții respectivi rămân toată viața într-o relație amoroasă platonică cu mamele lor. Nu pot avea vieți adulte de sine stătătoare, că one man showul Mămica rulează 24 / 7, cam ca Truman Show. Adeseori îi găsești la 40 de ani locuind tot acasă, serviți pe tavă de mămica și plângându-se că femeile din ziua de azi sunt toate pr0aste și c00rve, că niciuna nu e dispusă să fie slugă moca la schimb cu zero efort.

b) Mama Hitler

E genul de mamă care conduce prin intimidare. În ochii minții vede nonstop filme în care tu te prostituezi anal și prizezi cocaină, și atunci, instituie asupra ta un control violent, cu palme peste bot și urlete din nimic. Și nu toți au puterea interioară pe care am avut-o eu, să plec naibii din acest aranjament îngrozitor la 18 ani. Mulți, în special băieți, rămân blocați în copilăria lor abuzată, ca Norman Bates în Psycho.

c) Mama cool.

E genul de mamă care nu vrea să fie ca celelalte mame nebune și isterice. Și atunci, închide ochii când fi-su trage pe nas acasă, sau își aduce gașca de dependenți de jocuri de noroc, și nu își revine nici când ajunge pe drumuri, că fi-su a vândut casa fie să cumpere droguri, fie să bage la păcănele. Genul de mămică iubitoare care, atunci când fi-su și alți șase hăndrălăi abuzează în grup o elevă la Vaslui, se duce la poliție să declare că fetița respectivă e ”c00rvă”.

Realitatea e că unul dintre puținele medicamente la bull$h!tul unui adolescent e autoritatea unui tată. Care-i spune calm: Fiule, ești un idiot.

Aceste cuvinte și tonul calm pe care sunt rostite lovesc adânc.

Problema e că și tații de acest tip sunt atât de rari, încât, dacă toate mamele singure s-ar fi abținut de la reproducere, rămânea România nepopulată.

Dar am o veste bună, pe care i-am spus-o și antifeministului: boss, de la 18 ani în sus, ești legal pe c**ul tău. Dacă vrei o viață nouă, poți începe să lucrezi la ea chiar azi.

Nu mai pierde timp învinuind-o pe mă-ta și feminismul. Ia tot acest timp, investește-l în tine, caută un job mai bun, o misiune cu sens, fă bani, adună-te, și vezi un psiholog. Trăiește. Și când trăiești, brusc mă-ta și feminismul încetează să mai fie problemele covârșitoare ale vieții tale. Dimpotrivă: când trăiești, capeți un vibe de om responsabil, cu toate țiglele pe casă, care e mai atractiv pentru femei decât zece mii de declarații de dragoste.

***

Îți place să citești aceste articole? Poți ajuta în mod direct la scrierea lor. Iată cum.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.