Animale și petarde

Nu voi începe tradiționalul meu rant împotriva petardelor, și deja bine cunoscutul “Care e farmecul în mizeria asta, altul decât faptul că îţi scoţi din minţi vecinii, precum şi străinii random de pe stradă”, respectiv “de ce să dai 1.000 de lei pe petarde, numai imaginează-ţi câte tuşuri pentru ochi şi pungi de ursuleţi gumaţi ai putea cumpăra din ei”.

Deja ştiţi.

Deja ştiţi şi faptul că singurul motiv pentru care nu circulă din nou un clip viral cu mine luându-le morţii în p petardiştilor este pentru că nici un **lifrici din ăsta care bubuia (de prost) când l-am interpelat nu a avut inspiraţia să mă filmeze. Cert e că mă transform, încet – încet, în co-Săgetătorul meu Vadim Tudor. Încep să-i înţeleg intim puseele de isterie bruscă şi necontrolată, când mergi liniştit pe stradă, cu mintea la ale tale, şi deodată, trei idioţi fac bum pe lângă tine, doar aşa, că se poate, şi li se pare că tu, femeia, o să te uzi băltoacă şi o să gemi ca-n filme porno dacă îţi demonstrează cu bubuieli cât sunt de maskuli alfa şi feroki. Singura ferocitate de care-mi pasă e ferocitatea cu care plăteşti facturile, gogule. În rest, bagă-ţi petarda în c, musai aprinsă, să simtă şi sfincterele tale ce simt nervii mei. În morţii mă-tii de loser.

Deja ştiţi că aş susţine cu toată fiinţa mea o lege care să scoată petardele în afara legii. Adică pe bune. Iarba e ilegală, deşi tot ce face e să-ţi dea o stare de relaxare chill şi senină, iar mizeriile astea, bune doar să dea atacuri de panică şi anxietate celor predispuşi la ele sunt legale.

Hei, dar stai. Ziceam că nu voi începe tradiţionalul meu rant. Când colo, iată ce fac. Vă zic eu că mă transform în Vadim Tudor.

Am început acest text cu o altă intenţie. Şi anume. Se dă câine. Se dă pisică. Se dă bubuială de petarde la poarta trecerii spre noul an fabulos care ne da scoate din buda în care ne-au băgat 2020 şi 2021.

Câinele priveşte îngrijorat în zare. Începe să tremure. Bubuitul continuă. Câinele îşi aminteşte brusc că e văr cu lupul şi începe să lăulească lung şi cutremurător. Petardele continuă. Câinele aleargă agitat prin tot apartamentul, urlând de parcă ar fi asistat la apocalipsă. Îl iei în braţe. Şi descoperi lacrimi şi bale pe bluză. Câinele plânge cu lacrimi.

Pisica s-a speriat de petarde în primul an de existenţă. Apoi a constatat că bubuiala nu se apropie, rămâne undeva la linia orizontului, drept care, să fie la ei acolo.

Când începe bubuiala, pisica doarme cu p în sus. Bum, bum, bum. Se trezeşte. Se uită întâi la voi cu reproş în privire, de parcă aveaţi vreo legătură. Constată că nu făceaţi nimic de natură bubuitoare. Ciuleşte urechile. Nu, scandalul nu se apropie. A, dacă apocalipsa nu ne afectează direct, muriţi sănătoşi. Se întinde comod pe perna ei, îşi pune lăbuţele peste căpşor şi urechi, şi începe să sforăie.

Iar eu vă spun vouă, dragi prieteni. Pisica e profesor de şcoala vieţii. Dacă aş putea deprinde de la ea arta miserupismului la acest nivel, aş trăi 100 de ani fără riduri.

La mulţi ani!

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Ana G. says:

    Pisicule mele(am două) înebunesc în noaptea aia, mai speriate de atât nu ar putea fi. Nici în brațe nu stau, aleargă de colo-colo căutând unde să se ascundă ca să nu mai audă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading