Faptul că spectacolele independente se dezvoltă şi încep să capete notorietate şi profitabilitate nu doar în Capitală, ci şi în oraşele mai mari sau mai mici e un lucru bun, pe care vreau să-l promovez cât pot. Una dintre cele mai fabuloase experienţe pe care le-am avut la Oradea, din acest punct de vedere, a fost spectacolul comun cu trupa de improvizaţie ImproPatzan Show. I-am cunoscut cu exact o jumătate de oră înainte să intrăm în scenă, şi totuşi, văzând acel spectacol, ai fi jurat că am copilărit împreună.
Pentru că nivelul de profesionalism şi umorul acestei trupe de mic oraş (formată din Eugen Neag, Alin Stanciu, Andrei Stan şi Radu Tudor, toţi patru actori profesionişti) nu e cu nimic sub nivelul trupelor mari, binecunoscute nouă, fanilor improvizaţiei, l-am invitat pe liderul şi decanul de vârstă al echipei, Eugen Neag, să-mi spună câte ceva despre experienţa lor. Iar voi, dacă vă nimeriţi prin Oradea pe 8 mai, vineri, nu rataţi următorul lor spectacol. Improvizaţia e pe bune, toate titlurile, situaţiile şi spaţiile se iau de la public, şi-i puteţi conduce pe membrii trupei în cele mai dificile ipostaze. Se vor descurca de minune.
TROLLYWOOD: Când aţi descoperit teatrul de improvizaţie?
Eugen Neag: Eram în anul 2 de masterat la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, când am făcut un workshop de 7 zile cu actriţa Mihaela Sîrbu. Workshop bazat pe improvizaţie şi teatru sport (detest termenul de “teatru sport”, dar altul nu avem). Am continuat după aceea cu profesorul Liviu Topuzu şi, după vreo 6 luni de antrenament, am avut primul spectacol.
De ce nu-ti place termenul de “teatru sport”?
Mi se pare că e un termen impropriu pentru un spectacol, fie el şi de improvizaţie. Sportul e una şi teatrul e alta, nu cred că ar trebui confundate.
Ce anume te-a cucerit în workshopurile de improvizaţie?
Cred că libertatea de exprimare şi dezvoltarea creativităţii.
Când ai decis să “oficializezi” pasiunea?
Impro Patzan e a doua trupă pe care am făcut-o. Am mai făcut o trupă la Târgu-Mureş cu Prof. Liviu Topuzu şi cu Alin Stanciu (Improspectorii). Numele a fost preluat de prof la Teatrul Municipal Baia-Mare.
Impro Patzan l-am creat tot împreună cu Alin Stanciu ( am fost colegi la masterat şi acum suntem colegi în Teatrul Regina Maria din Oradea) şi cu Radu Tudor (la vremea aceea coleg cu noi la Oradea). Toţi trei am mai făcut show-uri de improvizaţie înainte să ajungem la Oradea şi am zis că ar fi frumos să ne continuăm acest hobby.
In noiembrie 2013 am avut primul spectacol.
Remarc o mare loialitate a ta faţă de acest gen teatral. Aşa eşti în general sau are teatrul de improv ceva special?
Aşa sunt faţă de orice gen teatral. Loialitatea mare faţă de improvizaţie vine din satisfacţiile pe care le primeşti la fiecare spectacol, şi aici mă refer la faptul că, deşi e un gen de spectacol destul de solicitant fizic şi psihic, în urma lui te simţi plin de energie. Cred că asta poţi confirma şi tu. Improvizaţia stă la baza şi dezvoltarea teatrului.
Bine, mie îmi place teatrul de improv. pentru că nu am text de învăţat. Urăsc să învăţ texte.
Eu mi-am dat şi dizertaţia din improvizaţie. Am scris despre “importanţa improvizaţiei în formarea şi dezvoltarea actorului-student”. A fost mai mult un manifest împotriva conducerii universităţii, care voia să scoată improvizaţia din programa anului 3 licenţă. Dacă nu cumva au şi scos-o.
Serios? Profesorii au vrut să elimine improvizaţia la Târgu Mureş?
Voiau să se facă improvizaţie doar în anii 1 şi 2 (adică 4 semestre). Şi în anul 3 să bage cine ştie ce materii opţionale care nu interesează pe nimeni şi nu folosesc nimănui.
Chiar aşa, care crezi că sunt cele mai inutile materii din programa şcolilor de actorie?
Nu mai ştiu exact ce materii sunt acum în programă. Mie, în facultate, mi se părea inutil cursul de management cultural. Da, ar fi fost interesant, dacă ar fi fost predat de un profesionist. Nu de un prof care voia doar să-şi întregească norma.
Ce anume îi face pe anumiţi actori să nu fie buni improvizatori?
Nu ştiu. Poate lipsa imaginaţiei. Poate că le e teamă că nu au un text şi o situatie prestabilită, cum se întâmplă într-un spectacol regizat… Poate mijloacele limitate de a crea spectacolul.
Ţi s-a întâmplat vreodată să te blochezi într-un exerciţiu de improvizaţie? Dacă da, cum ai depăşit momentul?
Cred că faptul că te blochezi e interesant pentru spectator; aşa şi modul prin care depăşeşti blocajul. Oricărui improvizator i s-a întâmplat să se blocheze; în asemenea momente trebuie să faci haz de blocajul tău. Să recunoşti că ai greşit. Nu să te faci că nu s-a întâmplat nimic.
Am remarcat că aveţi un public considerabil, şi că aţi transformat improvizaţia într-o experienţă de succes.
Cum aţi reuşit asta? (Şi vreau un răspuns sincer, nu “prin muncă şi abnegaţie”)
La primul spectacol, au fost în sală vreo 30 de oameni, dintre care 20 erau prieteni de-ai noştri. Cu timpul, au început să vină tot mai mulţi, iar acum avem un grup de spectatori care vin la fiecare spectacol, oriunde am juca (în Oradea). Aşadar, meritul este şi al lor, că îşi fac timp şi pentru teatru. Bineînţeles, un merit aparte îl are şi Lucia Bochiş, cea care se ocupă de organizarea şi promovarea spectacolelor noastre.
Noi avem bucuria de a improviza şi cred că şi asta îi aduce pe oameni la spectacol. Mai nou, am început să fim chemaţi la tot felul de evenimente să facem câteva momente de improvizaţie.
Mvaaai, evenimentele corporate ar merita un roman, în viaţa oricărui artist cerut de public. Hai, zi din ale voastre. Care a fost cel mai amuzant eveniment de acest gen?
Am fost înainte de Crăciun la petrecerea de final de an a unei firme din Oradea. Partea amuzantă a fost că atunci când am ajuns la petrecere, omul care ne-a invitat era cel mai beat dintre toţi. Nu te puteai înţelege cu el. Aproape tot spectacolul, a vorbit, până când Radu, în timpul unui exerciţiu, i-a dat un şerveţel şi i-a spus să îl ţină în gură până la finalul show-ului că o să-i facă bine. În momentul ăla, şi noi am început să râdem.
Dar să vă plătească şi-a adus aminte?
Da, da. S-a distrat şi el foarte tare pe faza asta. După vreo lună, ne-a chemat la un alt eveniment.
Foto: Alexandru Gavra.
Sh*t They Say