Baconschi și casiera de la Mega Image

Azi, dragi cititori, ne vom ocupa de niște analiză literară pe text.

Textul de azi este:

Ce a vrut să spună autorul?

Autorul, dragi copii, a vrut să ne prezinte drama intelectualului modern, alienat într-o lume a problemelor meschine și mărunte, o lume incapabilă ontologic şi epistemologic să-i înțeleagă nemurirea de Hyperion eminescian – eroare fatală transmisă de personajul teluric Casiera prin apelativul “omul ăsta”.

Drama eroului este cutremurătoare şi implacabilă, după cum se observă din cele 900 de haha-uri din imagine, într-un cotidian înclinat să caute mai degrabă soluţii practice: “Nene, dar matale n-ai frigider acasă?”

Se ştie doar că starea glacială a Luceafărului nu este dată de avuţii meschine şi de uz efemer, cum ar fi electrocasnicele, ci de limpezimea de gheaţă a spiritului. Din păcate, berile artizanale consumate cu precădere de intelectualul eminamente superior, care ţine să ne demonstreze pe această cale că nu este sclavul consumerismului de masă (gen Bucegi la 2.5 litri la preţ de 2, care ar fi justificat invocarea referenţială cu sintagma “omul ăsta”, ci un etilist, vreau să spun elitist de înaltă ţinută, cum ziceam, berile artizanale nu se aduc la temperatura spiritului numai cu puterea nemuririi şi forţa interioară a sorgintei celeşti.

Personajul mărunt şi meschin, insignifiant de-a dreptul Casiera are mai multe păcate. Pe de o parte, mâini durdulii. Se ştie că, în lumea nemuritoare şi rece a geniului nostru încap doar mâinile lungi şi osoase. Şi numai două degete deodată.

Pe de altă parte, predispoziţia de a ajuta saci de băşini cu nasul pe sus (opa, mă iertaţi, mi-am ieșit din personaj), solicitând ajutor TAMAN pentru a nu încurca oamenii cu erorile tehnologiei contemporane meschine şi mărunte, în contrast strident cu superioritatea incontestabilă a eului narativ.

Pe de a treia parte, confuzia tragică. Personajul meschin Casiera nu avea în fața ei un om. Avea în fața ei o entitate dintr-o specie rară, o combinație de zeu, astru și bere artizanală obligatoriu rece.

Drama profundă a eroului neînțeles țâșnește din toate virgulele acestui text de o înșelătoare simplitate, trasând o axă de filon postreligios abia schițat. Nu ne e greu să descifrăm în personajul rămas cu beri artizanale calde o fibră divină, tributară celei de-a doua pogorâri a lui Mesia, a cărui cruce umanizatoare este înlocuită fatidic de logoul Mega Image, un cult păgân răspândit ca ciupercile după ploaie pe aproape fiecare străduță a unei lumi superficiale şi materialiste, populată de specia banală și decăzută numită generic “oamenii ăştia”.

***

Dacă îţi place acest blog, ai avut vreodată intenţia să-l susţii dar ai tot amânat, acum ar fi un moment foarte bun.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.Ce le-a fătat mintea

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. Morbo says:

    totusi, cam aiurea sa fii numit asa, dupa ce te mai si tine in loc. o durea gura sa zica “domnul”? sigur el i s-ar fi adresat cu “doamna”, ca oricine are cativa ani de acasa, nici macar 7.

  2. Alexandra says:

    Și când te gândești că acest căcăcios a fost ministru și ambasador, realizezi de ce dracului nu dăm înainte deloc. Ce fel de diplomație poate face un individ care se contrazice cu o biată casieră care dorea să-l ajute? Cât de înfumurat, de mizerabil și odihnit trebuie să fii ca să treci prin viață așa cum trece gâsca prin apă?

  3. Irina says:

    De acord că Baconschi ține nasul pe sus până la stele, dar multe casiere sunt nesimțite. La mine în oraș se angajează pe pile la supermarket și din acest motiv multe afișează o atitudine de superioritate și miștocăreală față de clienți. Pe mama a jignit-o una fără motiv, aștepta răbdătoare la coadă împreună cu alți oameni mai în vârstă și casiera, cu un zâmbet batjocoritor, a întrebat-o pe alta: “Vezi ce de tineret stă la mine la coadă?”

    • Lorena Lupu says:

      Femeia asta se chinuia să-l ajute!!!!
      Problemele tale cu casierele de la tine din oraș sunt impresionante, înduioșătoare chiar, dar nu fac obiectul prezentei postări, iar să justifici comportamentul lui prin “casierele de la mine din oraş sunt nesimţite” e dovada certă că eşti genul de dobitoacă făcută grămadă care justifică existenţa continuată a misoginismului în zilele noastre.
      Proasto.
      Marş de pe pagina mea.

  4. Nicol says:

    Dacă era o casieră cu corp de model și-i încălzea berea între sâni, nu se supăra tovarășul.

  5. Radu says:

    Daca era salvamar si nu casiera, tot asa pedantic era Baconschi?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: