Catalonia prin ochii lui Paul Gabor

Cu Paul Gabor sunt “friend” pe Facebook. Primul lucru pe care l-am remarcat au fost albumele cu fotografii maiestuoase, nişte peisaje care-ţi taie răsuflarea. De aici şi ideea acestui articol.

Paul e un român stabilit în însorita Catalonie, îndrăgostit de locul minunat care l-a adoptat, pasionat să-l exploreze în cele mai ascunse colţişoare. Tocmai de aceea, oferă servicii de ghid persoanelor interesate să viziteze frumoasa provincie spaniolă în afara tradiţionalelor rute turistice. Totodată, este un prozator inspirat: primul său volum, “Negustorul de pipe”, e în curs de apariţie la Editura “Herg Benet”.

Am stat într-o seară de vorbă cu Paul pe Facebook şi mi-a povestit câte ceva din viaţa lui.

După ce a terminat armata, “un loc plin cu imbecili în uniformă”, unde a chiulit cât a putut și a tras-o-n piept cu toată abnegația, şi-a descoperit pasiunea pentru radio, de care s-a îndrăgostit “ca o vită cu ochii umezi. Am făcut emisiuni în Radio Galați, m-aș întoarce oricând în țară pentru un microfon. Am lucrat și în presa scrisă, dar am spălat putina în momentul în care am observat că trebuie să scrii după dictare.”

În 2000, când şi-a dat seama că era inevitabil ca Iliescu să redevină preşedinte, iar Galațiul său natal “era mai roșu ca niciodată”, a hotărât să părăsească ţara. De ce a ales Spania? “Din pură întâmplare, știam câteva cuvinte: trabajo, toros, mañana, cuanto și agua. Nu aveam nevoie de altceva. Adaptarea a fost rapidă. Fără fasoane. Am învățat castellano în 6 luni de zile. Am trecut de la microfon la sapă, drujbă, faianță, parchet și volan de camion fără să fac nazuri. Nu am avut frați sau verișori care să mă primească în casă. Am bătut singur la uși și mi-am văzut de-ale mele. Te integrezi dacă vrei, dacă ai bun-simț și dacă nu ești tâmpit. I-am respectat pe spanioli, le-am respectat casa și obiceiurile și ei, la rândul lor, mi-au respectat munca și felul meu de-a fi. E simplu, sunt atitudini de bază pe care orice emigrant ar trebui să le cunoască. Nu poți intra în casă străină aruncându-ți chiloții pe masa din sufragerie.”

Cred că, inclusiv în casa noastră, dacă am intra fără să ne aruncăm chiloţii pe masa din sufragerie şi fără să le permitem altora s-o facă, ar creşte brusc şi exponenţial calitatea interacţiunii umane.

După o perioadă în care a lucrat ca şofer de camion, Paul a decis să-şi schimbe profesia. “Nevastă-mea se săturase să-mi dea haleală la cutie și eu să fac dușuri prin benzinăriile din Germania și Franța.” Timp de trei ani, a urmat cursurile unei școli de fizioterapie japoneză (Shiatsu) și, în timpul liber scrie (a scris cartea de care v-am spus mai sus, şi mai ţine şi blogul paulgabor.com), vizitează locuri mai puţin obişnuite şi face fotografii. Îi place să fie ghid. Îi plimbă pe cei care-i solicită serviciile prin Spania. “Le arăt că turismul are și o altă fațetă, nu doar cea clasică, a selfie-ului în fața catedralei și a unei paella congelate, mâncate în fugă pe terasa unei cârciumi de prost-gust. Îi duc pe trasee necunoscute, le arăt Spania reală, sate, orășele, obiceiuri cu care nu se intră în contact într-un city-break clasic, îi duc în restaurante care nu sunt incluse în circuitul turistic, unde se mănâncă în mod real și autentic. Le arăt că Spania există într-adevăr și că oferă și altceva decât toros, flamenco, paella și sangria – șabloanele cu care ne-au obișnuit, din păcate agențiile de turism de oriunde.”

În cele ce urmează, Paul vă va prezenta cinci locuri minunate din patria sa adoptivă.

Roc de Sant Gaietà

 

“Roc de Sant Gaietà se află pe malul Mediteranei, la 75 de km. distanță față de Barcelona și 25 de km. de Tarragona. Localitatea a fost construită în anii ’60, pornindu-se de la ideea unui amestec arhitectonic, aducându-se în același spațiu influențe de pe întreg teritoriul Spaniei. Se pot vedea porți islamice, interioare romane, o copie fidelă a intrării principale în Catedrala din Avila, clădiri gotice, case cu aer andaluz și nelipsitele mozaicuri inspirate din stilul lui Antonio Gaudi i Cornet. Un vechi sat pescăresc adus astăzi la rang de atracție turistică. Pentru a mânca în restaurantele de pe malul mării este recomandabil să faci rezervare din timp, în special în plin sezon estival”, spune Paul.

Guimera 

“Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns a fost să mă opresc în fața barului de la șosea (se mănâncă minunat, să nu uit să zic). De acolo poți vedea panoramic toată așezarea, urcată pe deal, casele par aruncate la întâmplare, iar sus, pe coamă, se văd ruinele castelului din Guimera și Biserica Sfânta Maria.

Un labirint imens de străduțe pietruite care se intersectează haotic, arcuri din piatră de care te poți lovi cu ușurință dacă nu te apleci, uși minuscule, ferestre pe care abia le ghicești, săpate în pereții caselor vechi de sute de ani.

Călătorul se regăsește fără să-și dea seama în Evul Mediu, în plină epocă gotică a sec. XIV. Guimera are doar câteva zeci de locuitori, printre care și câțiva români și marocani care muncesc în agricultură. O măcelărie ascunsă în hățișul de străzi, o brutărie în care se vând și dulciuri artizanale pe lângă pâinea care te amețește prin miros, un mic magazin cu de toate la care ajungi după ce îți iese sufletul urcând – da, oamenii trăiesc normal chiar dacă satul pare desprins din basmele acelea cu arcași și armuri grele. Pentru mine, Guimera reprezintă Catalunia medievală, profundă, partea care a reușit să se ascundă până acum de hoardele de turiști, de autocare și de blițurile aparatelor de fotografiat.”

Alforja 

“Prin Alforja treci atunci când intri în ruta vinurilor catalane ale Tarragonei sau dacă vrei să ajungi în zona montană Monsant.

Un sat tipic catalan cu casele lipite între ele, cu străzi înguste, pietruite, deasupra cărora se înalță turnul bisericii Sfântul Mihai, lăcaș construit în sec. XVII în stil neoclasic. Localitatea se află la baza masivului Monsant, din zonă încep multe rute montane și este punctul de sosire al zborurilor cu parapanta. Primele atestări documentare sunt din anul 1152.

În zonă au fost mine de argint din care arabii au extras zăcăminte o bună perioadă de timp. Castelul din Alforja, din care au mai rămas doar câteva ruine, a fost construit pe resturile unei fortărețe romane. Datorită unei puternice comunități evreiești, Alforja a cunoscut o importantă prosperitate economică în sec. XIII și XIV. Numele localității provine din arabă: Alfurg sau Al-Hurga – deschizătură sau separație, trecătoare.”

4. Mare de Deu de Montserrat din Montferri

“Unii o numesc biserică, alții îi spun chilie.

Biserica Maicii Domnului din Montferri este o mică bijuterie arhitectonică ce poate fi găsită cu ușurință în mijlocul zonei viticole Montferri, în apropierea orașului Valls din provincia Tarragona. Proiectul îi aparține lui Josep Maria Jujol, colaborator apropiat al lui Gaudi, și a fost început în 1925, omagiu adus masivului montan Montserrat din apropierea Barcelonei. Construcția a început înainte de războiul civil spaniol, a fost oprită de regimul franchist și finalizată în 1999. A devenit cunoscută publicului larg datorită internetului și a numeroaselor aprecieri venite din partea vizitatorilor.

Se poate vizita la sfârșit de săptămână, prețul de intrare fiind simbolic: 1 euro. Autorul proiectului și-a mai pus semnătura și pe casa Batlló, casa Milà, parcul Güell și Sagrada Família din Barcelona, Teatrul Metropol din Tarragona, Casa Neagră din Sant Joan Despi, Biserica din Vistabella, Casa Planelis și fântâna din Plaza Espanya din Barcelona.”

5. Monasterio de Santes Creus

“Călătorul care nu folosește Google, sau alte minuni ale tehnologiei moderne, nu-și imaginează că într-un sătuc oarecare din Catalunia există o construcție monumentală din sec. XII.

Pe teritoriul localității Aiguamurcia (Tarragona) se află mănăstirea regală Santes Creus „Sfintele Cruci” – un lăcaș care a fost conceput mai întâi ca loc de veșnică odihnă a ilustrelor familii din Catalunia medievală. Aici se află mormintele lui Pedro III de Aragon 1240-1285, al lui Jaime II de Aragon 1267-1327 și al soției sale, Blanca d’Anjou 1283-1310.

Cu o arhitectură solidă și austeră, așezământul religios reflectă modelul canonic al mănăstirilor Cister – împreună cu Vallbona de les Monges și Poblet. Biserica, o reală trecere de la romanic la gotic, găzduiește slujbe religioase din anul 1225. Cu toate că oferă o senzație diafană și grandioasă în același timp, este un templu de mari dimensiuni, solid și auster. Mănăstirea Santes Creus a fost declarată monument național pe 13 iulie 1921 prin decret regal. Este singura mănăstire inclusă în circuitul Cister în care nu există viață monahală.”

Pe Paul Gabor îl găsiţi pe Facebook, aici, şi pe blogul lui, aici

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Alina says:

    Minunat ! Multumesc !

  2. Lorena Lupu says:

    Mă bucur că ţi-a plăcut.

  3. Maria says:

    N.am indraznit sa intreb cu ce se ocupa domnul Paul Gabor, desi banuiam ca sunt interesante activitatile lui. Ma bucur sa aflu ca .i plac calatoriile in locuri si in maniere diferite…noua ne place sa calatorim mult si in acelasi scop.
    Vom contacta cu el daca vom simti nevoia. Multumesc pentru articol.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: