Dacă e să spun că cinemaul românesc e subfinanţat, ignorat, dispreţuit de public, vampirizat de favoritisme şi partizanate, lumea o să caşte şi o să zică: Da, bine, Lorena, spune-ne ceva nou.
Şi cu toate acestea, periodic, câte un artist român creează o poveste care reţine atenţia juriilor internaţionale, şi acestea răsplătesc povestea cu un premiu.
Şi pe loc apar masele largi de căcaţi cu ochi, care încep să facă spume: “E o prostie! E o banalitate! Nu e artă!”
Dacă era o prostie şi o banalitate, cum se face că nu ai venit tu cu ideea? Şi nu ai secerat tu toţi laurii disponibili în zonă cu ceva atât de banal şi uşor de făcut?
Tocmai îmi terminasem de băut cafeaua, mă uitam la nişte poze cu pisici pe feed şi mă pregăteam să mă apuc de lucru, când mi-a picat sub ochi următoarea discuţie
Şi atunci am zis: Hold everything. Aici se impune să facem pe cineva vedetă.
Una la mână: să nu vezi tu personal un film (“Ai văzut tu filmul, sau doar te-ai documentat din presă?” “Înţeleg unde baţi” – adică nu, normal că nu l-am văzut), dar să-l iei pe Dan Negru – of all people, Dan Negru – de reper cultural şi moral spune despre tine că eşti prost de behăi.
Pentru că of all people, taman Dan Negru are exact ZERO motive să se vaiete de vulgaritatea a orice. Emisiunile lui au folosit ţâţe pe post de proptele din cele mai vechi timpuri. Şi nu obiectez. Emisiunea lui, deciziile lui profesionale. Măcar dădea job şi o pâine unor doamne. Dar când Dan Negru of all people, care a folosit masturbarea ca element principal de atras audienţa, se vaietă de masturbarea oricui altcuiva, parcă vedem cum ipocrizia se pogoară peste văi în valuri negre şi prinde chip omenesc, apoi arată un deget mijlociu cu un emoticon de “haha” în vârf.
Dan Negru e ca semiprostituatele alea românce de prin anii 90 – început de 2000. Le zic semiprostituate pentru că nu aveau un bordel, sau un anunţ, sau orice altă modalitate de a promova businessul. Dar escortau carcaleţi proaspăt îmbogăţiţi şi diverşi străini veniţi să testeze climatul economic în România şi ofereau servicii sexuale complete contra cost. Exista şi o piaţă pentru asta, şi SPECIFIC pentru asta, ca dovadă că în presa vremii abundau anunţurile cu “Om de afaceri căsătorit, caut assistant manager atrăgătoare, fără obligaţii, flexibilă.” De ce să-ţi pese, ca assistant manager, de statusul conjugal al şefului tău, mă întrebam eu pe atunci, cu naivitate specifică de puştan.
Bun. Şi aceste semiprostituate au îmbătrânit, li s-a fleşcăit pielea, şi subit, au fost cuprinse de o moralitate vajnică şi cotropitoare, de oiţe ale Domnului. E ca şi cum menopauza le-ar fi dat Shift Delete la memorie. Subit au început să se ducă la toate slujbele, să viziteze maeştri spirituali (whatever the fuck that is) şi să vitupereze la adresa depravării. Rili, fatah? Dar când erai la capătul profitor al depravării, era bine, nu?
Aşa şi Dan Negru. Acum, că testiculele nu-i mai funcţionează, subit masturbarea nu i se mai pare artă. Tot ce i-a rămas e prostata, şi cum se poate stimula mai bine aceasta? Prin inserţia de obiecte în anus. De aici şi recomandarea cu ursul.
OK. Acum că am lămurit problema cu Dan Negru, să revenim la imbecilul din imagine, cel care a reuşit să mă enerveze.
2018, şi încă judecăm femei care n-au profesii legate de look după cum arată. Bravo, boss. Încă îşi permite Gicu Căcat să cârâie că Simona Halep şi-a micşorat sânii – de parcă ar fi avut el vreodată acces la sânii ăia, fie ei mici sau mari, sau că Adina Pintilie e “nasoală şi cu breton”.
Vă imaginaţi vreodată hoardele de proşti înjurând un jucător de tenis sau un regizor pe bază de look? De ce ar face-o. Sportivul sau regizorul trebuie să-şi facă treaba. Ah, şi să fie rezonabil de urât. Singura categorie care primeşte balamuc comparabil cu femeile discutabile estetic este cea a bărbaţilor frumoşi. Cum are unul o faţă fină, atrăgătoare, cum e sigur poponar (termen rostit acuzator, de parcă ar fi poponar pe anusul părerologului sau ceva), fustangiu, pizdificat sau “beta cuck”.
“E urâtă cu spume” / “Nu aş fute-o nici plătit” discutau alţi doi proşti sub un clip pe YouTube. Era cumva un clip cu vreo asistentă TV sau vedetă de tabloid? Fuck no. Era un clip cu Angela Merkel. Femeie care face relativ clar, prin profesie, vestimentaţie, coafură, atitudine, că n-o interesează câtuşi de puţin dacă ai fute-o tu sau nu, şi prin urmare, premisa fututului pică din start.
Mai departe: argumentul ăla cu criticii care se excitau la Vanessa Redgrave şi Monica Vitti în loc de naraţiunea lui Antonioni mi se pare de fapt o mărturisire. Ăsta, ca târlete redus mintal, a fost incapabil să proceseze o naraţiune, şi în timp ce nevasta o făcea, el rămânea să bălească la Redgrave şi Vitti. Era nivelul LUI personal de înţelegere şi asimilare. Şi e uman să-i suspectezi pe ceilalţi că ar fi mânaţi de aceleaşi motivaţii ca tine. Tu nu procesezi o poveste simplă? Sigur n-are cum s-o proceseze altul. Mai mult ca sigur, toată lumea e ca tine, un complex random de celule în jurul pulii.
Bun. Să trecem acum la cea mai jenantă parte. Faza în care puletele analfabet are impresia că poate el să “le scrie la Berlin” (cui mai exact la Berlin? Juriului internaţional, care probabil că deja s-a cărat care-ncotro?) “să-i ia premiul duduii nasoale cu breton”.
Chiar presupunând că ar avea suficientă minte să dea un goagăl cu “membrii juriului Berlinale 2018”, să le afle cumva mailurile şi să le chiar scrie într-o engleză inteligibilă, tot ce-ar obţine ar fi ca ăia să-i râdă în nas şi să dea delete mailului. Ei s-au bazat în opţiunea lor pe criterii artistice. Pentru că, spre deosebire de gherţoiul nostru părerist, ei chiar văd filme. Şi tot ei au un radar de ignoranţă uluitor. Se prind din trei vorbe cam la ce nivel te situezi.
Apoi, când e confruntat şi întrebat dacă a văzut filmul, o dă pe pseudopatriotism retardat şi pe “cinematografele goale”. Chit că nu se duce nici la filmele special gândite să fie crowd – pleasere. Chit că unicul lui mod de a vedea filme e pirateria.
Decizia de a face un film ambiguu, dificil, sau unul care să placă populaţiei, este strict a artistului creator. Şi nu ai de ce să ragi la el, decât cel mult din poziţie de producător – sponsor. Dacă sunt banii tăi la mijloc, da, poţi să-i spui că vrei un film de public. Dacă nu, poţi cel mult să optezi dacă plăteşti sau nu bilet. “Cinematografele goale” sunt problema CNC şi a eventualelor programe de popularizare a cinemaului desfăşurate de acesta.
Iar în acest caz specific, al Adinei Pintilie, CNC a refuzat să finanţeze filmul. De două ori. Banii de producţie au venit din cu totul alte surse. Deci chiar nu ai tu, cocalarul român prost ca noaptea, ce să guiţi despre responsabilitatea faţă de cinema-ul românesc.
Şi ca să încheiem pozitiv: sexul a fost o temă fundamentală a tuturor formelor de artă. Şi de entertainment. A fost încă din vremea scrijeliturilor prin peşteri, este şi va fi atâta timp cât omul va avea organe destinate plăcerii fizice. Să te miri că exact filmul X sau spectacolul Y are o temă erotică e nu doar o manifestare ipocrită, ci şi o dovadă de ignoranţă. Nu e o raritate să fii prost, ai mulţi confraţi în România, Dar măcar nu-ţi flutura prostia cu fală, public. Ţine-o şi tu aşa, mai ferită.
Am citit ieri ce părere are despre film criticul pete bradshaw din the Guardian.Masacru. opiniile sunt mult mai împărțite decât la alte filme premiate românești. Deci, de văzut.
Dar şi finalul cronicii lui Bradshaw admite că a fost pus pe gânduri.
Foarte bine articolul, ca de obicei 🙂
Cu mentiunea ca filmul a fost finantat de Centrul National al Cinematografiei (la al doilea concurs):
“De asemenea observând informațiile din spațiul public cu privire la susținerea din partea Centrului Național al Cinematografiei, menționăm că proiectul a fost respins doar o singură
data de către Comisia de Selecție în cadrul concursului de selecție proiecte cinematografice
sesiunea 2011, urmând ca în cadrul sesiunii din 2012 să se claseze pe primul loc cu un
punctaj total de 79,95 alocându-i-se astfel un credit direct pentru producție în valoare de
700.000 lei. De asemenea în urma câștigării concursului de proiecte, regizorul a devenit
eligibil pentru obținerea finanțării nerambursabile ce îi revine în baza calității artistice, sprijin
ce s-a ridicat la valoarea de 623.000lei. Echipa filmului a beneficiat și de susținerea CNC în
ce privește prezența acestora la Berlin pe durata festivalului acoperind costuri de
aproximativ 100.000lei”
Sursa informatiei: http://cnc.gov.ro/wp-content/uploads/2018/02/CP_TMN_Berlin_26.02.2018.pdf
*foarte bun articolul (scuze pentru eroarea de mai sus)
Lorena, un sincer bravas si nu mai am cuvinte !
Mă bucur că ţi-a plăcut.