Ce bine ne-ar prinde şi nouă o zi a recunoştinţei

Parcă-l aud pe dacopatul ortodox de serviciu: “trădătorilor de neam şi ţară, aţi fi în stare să adoptaţi toate sărbătorile stupide ale străinătăţii, doar pentru că n-aveţi fibră românească în voi.”
Ba avem fibră românească berechet. Şi nu doar că o avem, dar îi şi ajutăm pe compatrioţii noştri din străinătate să şi-o păstreze.

wow
*

Acum că ne e clar de ce mă simt extrem de relaxată cu contribuţia mea la sentimentul românesc al fiinţei, să explic de ce cred că ne-ar prinde bine o sărbătoare a recunoştinţei.

*

Toţi avem traista plină de poveşti. Poveşti cu binele pe care l-am făcut altor persoane. Persoane care au înhăţat acel bine ca şi cum li se cuvenea şi apoi ni s-au defecat în cap cu prima ocazie. Şi ne-au recompensat cu rău. Şi ne-au stins un pic din zelul de a mai face bine vreodată. Desigur, nu ne-a ţinut mult. Am mai făcut bine şi altora, şi altora, şi altora. Pentru că realitatea e că singurele momente de fericire autentică din viaţa unui om sunt acelea în care poate schimba ceva în bine în viaţa altui om.

*
Dar noi nu avem o cultură a recunoştinţei. Şi asta doare, oricât ne-am ascunde pe după: “În fond, am făcut-o pentru mine în primul rând”.
Sentimentele reale, pe care nu ni le putem asuma sincer pentru că picăm tot noi de nebuni isterici, sunt “P***a-m-aş pe morţii tăi de gunoi uman ingrat, care te-ai născut buricul pământului şi meriţi ofrande pentru simpla existenţă.”
Cine îmi spune că i-a făcut un bine altui om, a fost răsplătit cu ţeapă şi n-a simţit o furie neagră şi nevoia de a-l bate pe acel alt om cu un bocanc peste faţă, minte ca porcul.

*

Dar, deşi ştim cât de ofticantă e nerecunoştinţa, noi înşine suntem extrem de misecuvenişti şi de nerecunoscători.

O mulţime de alţi oameni au traista plină de poveşti similare în ceea ce ne priveşte pe noi. Ne-au ajutat, ne-au fost alături, ne-au susţinut, iar noi i-am lăsat cu fundul în baltă. Unii din prostie temporară. Alţii din prostie permanentă. Alţii pentru că odată cu sacii în căruţă, au avut impresia că nu vor mai avea nevoie niciodată de om, şi atunci, de ce să se mai complice.

E greu să fii om şi e mult prea simplu să fii populaţie. Şi de aceea, ziua recunoştinţei ar fi o sărbătoare imperios necesară pentru poporul român. Să mulţumim, odată pe an, tuturor celor care au făcut şi fac lucruri pentru noi.

Iar aici pe blog, eu vă mulţumesc celor care mă susţineţi. Nu o faceţi de obligaţie, pentru că nu există nici o obligaţie. O faceţi din apreciere pentru timpul de calitate pe care îl petrecem virtual împreună. Şi o faceţi pentru că puteţi şi pentru că, din punctul vostru de vedere, merită.
Aveţi toată recunoştinţa mea.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Andreea Selaru says:

    Esti minunata, draga Lorena. Sa fii bine.

  2. Traian says:

    #tecitescdin Germania

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger