Intru eu online să văd ce mai e nou. Prima postare care îmi apare e a unui nenic ofuscat. Că ce sunt, dom’le, influencerii, niște unii care se îmbogățesc din nimic, și nu fac nimic, și nu sunt cu nimic mai buni decât pr0stituatele de pe centură, și blabla.
Știți care era partea amuzantă și ipocrită? Că nenicul acumulase vreo 100 de likes și se purta exact ca un influencer: răspundea la comentarii, dădea likes celor ce îl complimentau, crea user engagement. Singurul lucru care lipsea e din postarea lui era ”nu uitați să dați follow” de la final.
Practic, omul nostru soogea poola în numele virtuții.
Primul semn că omul nostru mânca rahat turcesc era generalizarea. Plasarea tuturor influencerilor în categoria ”nu fac nimic, nu sunt buni de nimic”.
E adevărat, TikTok e plin de adolescenți care se bâțâie stângaci și adună 100.000 de urmăritori. Dar tot TikTok – și Instagram, și Facebook, și YouTube, și ce o mai fi – găzduiesc suficienți creatori de conținut care propun subiecte interesante de discuție, au valoare informativă sau satirică, și sunt cu adevărat captivanți.
Ca simplu utilizator, ține de tine să selectezi influencerii în care te regăsești și să îi ignori pe cei care postează înjurături goale.
Mie cultura influencerilor mi se pare un lucru bun, pentru că democratizează noțiunea de entertainment. Părinții noștri aveau câteva programe TV, și niște directori în costum gri care decideau cine merită o șansă ”pe sticlă” și cine nu. Cum sora voastră nu aprecia avansurile de la babalâci când avea 20 de ani, pentru ea a fost un ”nu”. Și e ok. Acest ”nu” m-a forțat să cresc prin calități personale, nu prin sprijinul unui conglomerat media, și acum nu sunt Lorena de la Cutare Emisiune, ci Lorena și punct.
Dacă părinții noștri aveau de ales între Abces Dinrect, Un Show Păcătos și alte câteva abominații media de genul – btw, toate aveau la un moment dat același obicei extrem de frustrant de a alege asistente tv special din categoria care își monetiza nurii, apoi se distrau din a le insulta că sunt c*rve, în loc să aleagă direct mironosițe virgine – noi avem un spațiu online plin de creatori care propun varii forme de conținut. Mai serios sau mai hazliu, generalist sau nișat pe anumite domenii, mai scump sau mai ieftin.
Mie mi se pare că libertatea de a alege e întotdeauna un lucru bun. Ai mai multe șanse să găsești ceva care să-ți placă. Nu de alta, dar pariez că nu toți vă regăsiți în Survivor și nu toți vreți să vedeți pe cineva cum mănâncă păianjeni pentru amuzamentul vostru.
Revenind la spumele nenicului care soogea poola în numele virtuții: da, e bine că există influenceri. O piață media bazată strict pe tv e de o tristețe incomensurabilă. Iar tu ca public decizi pe cine susții să crească și cui dai block.
Eu de exemplu am dat block nenicului. Ipocrizia mi se pare cel mai scârbos lucru din lume.
***
Îți place să citești aceste articole? Poți ajuta în mod direct la scrierea lor. Iată cum.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.


Sh*t They Say