Cinci reţete de leneşi cu legume mexicane

În caz că vreţi reţete serioase, conform datinii din bătrâni, executate cu profesionalism şi ştiinţă, mergeţi pe bloguri profesioniste de cooking. Pe siteul meu nu veţi găsi decât încropeli. Adică: idei extrem de simple, pe care le poate înjgheba şi cel mai ordinar leneş (eu, dar şi voi, că altfel nu aţi fi dat click pe acest titlu) cu minimum de efort, dar să iasă ceva ok ca gust la final.

Din acest punct de vedere, unul dintre ingredientele mele preferate este mixul mexican. Poate cel mai ieftin pacheţel de legume de la raionul de congelate, mixul mexican include mazăre, fasole, morcov, porumb şi bucăţi de ardei roşu. Ca atare, e săţios datorită proteinelor din leguminoase şi carbohidraţilor complecşi din porumb, apoi mai vine şi morcovul cu carotenu-i aferent să dea un boost petrecerii. E o combinaţie de legume care nu te face să boceşti de fomică mică în 2 ore după ce ai mâncat.

Aşadar, ai înhăţat o pungă de mexican mix de la producătorul tău preferat (dacă era articol sponsorizat, aici intra sponsorul, dar nu e, deci lăsăm la latitudinea spectatorului) şi tocmai baţi cu lingura de lemn în masă, strigând: “OK, Lorena, cum tranform asta într-o cină de leneşi?”

Păi, iată.

5. Omletă 

Freci fundul obraznic al unei tigăi cu abur cu un cub de unt, sau mă rog, cu un strop de ulei dacă eşti vegan, dar, dacă eşti vegan, de ce ai mânca omletă?

Pui legumele în tigaie, sărezi şi piperezi după gust. Când prind culoare şi mirosul lor începe să facă sexting cu stomacul tău lihnit – semn că legumele-s pe făcute, spargi două ouă, le arunci deasupra şi începi să mesteci fioros cu ce ustensilă se nimereşte pe acolo. Ideal una cu coadă de lemn, că nu te frigi, dar eu fac de obicei omleta cu furculiţa cu care o şi mănânc, pe principiul “Dacă murdăreşti două chestii, ai de spălat două chestii”.

Dacă ai piaţă lângă bloc, ca mine, decorezi cu ce pătrunjel / mărar / whatever ierburi ai adunat de pe la pieţaşi în drum spre casă. Dacă nu, suferă în tăcere. Oricum, verdeaţa e doar de impresie. Pe ideea de “sunt cel mai antitalent bucătar din univers, dar ce frumos ştiu să mint.”

4. Legume mexicane cu orez 

Iată şi o reţetă vegană, pentru veganul care deja urlă că e inadmisibil aşa ceva.

Iei o ceapă mare, (ba chiar două, pentru că singurul aliment mai bun decât ăla cu o ceapă e ăla cu două cepe), o tai în bucăţi mici, o arunci în tigaia cu fundul lubrifiat ca descris mai sus. O prăjeşti un pic la foc mic, apoi adaugi orez (gen, 200 de grame) şi amesteci. Dacă ai un pic de vin alb în casă, ţâşti peste. Şi amesteci, pentru că orezul e foarte nesătul de lichid şi tinde să se lipească. Exact ca mine.

Acum, că baza aromatică a fost setată, completezi cu apă, să fiarbă bine orezul, şi mai amesteci periodic. De la un punct încolo, când orezul se înmoaie, adaugi şi legumele mexicane şi, tot aşa, amesteci. Când toate par moi şi delicioase, iei de pe foc, îţi pui o porţie şi balotezi.

Dacă nu eşti decât vegetarian, poţi să razi caşcaval afumat deasupra. Sau brânză veche de oi sibiană.

3. Porceală nesimţită 

Încropeala aceasta e varianta carnivoră a reţetei de mai sus. În loc de orez, înhaţi din supermarket o caserolă de carne tocată şi o conservă de roşii tăiate cubuleţe. Şi desigur, ceapa.

Freci fundul obraznic al tigăii cu unt sau etc, tai ceapa, o pui la foc mic. După ce ceapa se îngălbeneşte de invidie, iar mirosul devine obscen de sexy, desfaci carnea tocată şi o întinzi relativ omogen în tigaie, amestecând-o cu ceapa cea îngălbenită. Le laşi un pic aşa, până ce lichidul deja existent dă semne de dispariţie, apoi, pentru că vrei porceală nesimţită, nu tigaie arsă, completezi cu apă şi laşi să fiarbă. Exact ca orezul, carnea tocată are nevoie de mai mult timp de fiert decât legumele tale mexicane şi decât roşiile.

Hai un sfert de oră, gen. Deşi recunosc, eu nu mă uit la ceas. Când gustul şi mirosul îmi spun că o chestie a fiert destul, înseamnă că a fiert destul. Nu uita să mai completezi cu apă dacă e cazul. Insist: scopul nu e să faci tigaie arsă, iar carnea tocată e o sugativă ordinară. Eu o contabilizez la necesarul zilnic de 2 litri de apă pe zi.

Bun. Carnea miroase porcesc de bine (de unde şi numele încropelii), şi a prins şi culoare îmbietoare? Se adaugă mixul mexican şi roşiile din conservă (şi, eventual, încă puţină apă, în funcţie de cum arată situaţia pe front), apoi se pune capacul tigăii cu abur, ca toate astea să se aburească obscen între ele. Când mai scoatem capacul, o facem strict pentru a amesteca şi omogeniza.

Produsul final îmi iese de obicei cam zemos, pentru că eu tind să adaug mai multă apă decât e necesar. Ia-o ca pe un sos rafinat de roşii. Cât muncesc ăia la Chefi la cuţite pentru un sos de roşii? Al tău vine cu teritoriul.

Ca aspect, porceala nesimţită arată de parcă ar mai fi mâncat-o cineva o dată. Ca gust, e un deliciu. Şi de obicei, ies mai multe porţii.

 

2. Legume mexicane cu filet de somon afumat 

Unele hipermarketuri oferă filetul de somon afumat şi condimentat cu piper boabe. Nu e neapărat cel mai ieftin aliment, dar iese o bunătate. Iată cum:

Freci fundul obraznic exact ca mai sus, cu ce te lasă inima, deşerţi legumele în tigaie, de data asta fără condimente, că are somonul tot ce trebuie. Când sunt gata, scoţi somonul din frigider şi îl beleşti de partea cu solzii peştelui, pe care o arunci în gunoi şi duci instant punga la ghenă sau tomberon, altfel Pulică al tău va extrage chestia aia din coş şi o să ţi-o târâie prin toată casa, eventual o să mănânce din ea, atras de mirosul de peşte, şi o să vomite.

Deci, duci gunoiul, revii, te speli pe mâini, asculţi o piesă de Michael Jackson şi înjuri un hater. Zece minute. Zece minute în care legumele tale se răcesc cât de cât, iar somonul revine la o temperatură care-i potenţează aroma. Apoi, torni legumele într-o farfurie, sfărâmi  somonul peste ele, omogenizezi amestecând cu frenezia cu care i-ai face prima labă iubitului plecat în armată acum 18 luni şi mai laşi cinci minute să se împrietenească. Frenezia nu e doar de amorul artei: vrei ca aroma de somon, fum şi boabe de piper să penetreze viguros legumele mexicane şi să formeze un act de iubire adevărată.

Îmi vei mulţumi când mănânci.

1. Legume mexicane À la Hongroise

Orice aliment poate fi maghiarizat cu două componente: slănină şi boia de ardei. Aşadar, ce vă mai trebuie: slănină dată cu boia de ardei, boia de ardei separat, că ce pu*a ta, o viaţă ai, un ardei kapia sau nişte pastă de ardei iute Eros Pista.

Ungem – frecăm fundul obraznic al tigăii bla-bla, şi de data asta punem la prăjit slănină ardelenească tăiată cubuleţe, alături de un ardei kapia tăiat şi el cubuleţe. Sau singură, dacă n-ai ardei, caz în care ţine-l pe Eros Pista prin preajmă.

Ok. Slănina se prăjeşte repede, devine sticloasă şi decadentă. Atunci adaugi legumele mexicane, şi laşi să se pătrundă de aroma şi perversitatea situaţiei. Pe final, adaugi câteva linguri de Eros Pista şi amesteci ca şi cum viaţa ta ar depinde de asta. Şi, desigur, boia de ardei cu generozitate.

Aroma slăninii prăjite, combinată cu aceea de ardei în toate formele lui de dezagregare, va fi ceva prea sexy pentru universul cunoscut şi veţi orgasma cu strigături pe cale orală. Apoi veţi reveni la mine pe blog să vă ştergeţi de fluide corporale cu colţul alb şi să ziceţi:

“Mersi, Lorena. Habar n-aveam că lenea şi antitalentul culinar pot naşte concocţii atât de diabolic de bune.”

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Maya says:

    Am citit și am râs!bravo,voi pune in practică și eu cate ceva!😊

  2. coca says:

    Am mancat bine si m-am distrat si mai bine.Le-am incercat pe toate.Multumesc.

  1. May 14, 2018

    […] Cinci rețete cu legume mexicane […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: