Toţi suntem familiari cu Farmec Gerovital. Era lăptişorul demachiant Doina, care se găsea în buticuri prin pieţe. Şi în cabine de teatru de stat. Erau cremele de gălbenele şi altele asemenea, în cutie albă. Foarte ok, nu zic nu. Şi cremele de antiaging, un pic mai scumpe, cum e şi firesc, iar astea erau doar la magazine.
Am şi cont pe site-ul lor, şi o vreme, eram cumpărător fidel. Până când m-a scos din sărite tendinţa de a scoate din circulaţie produse foarte bune, la preţuri extrem de rezonabile, şi de a relansa EXACT aceleaşi produse, după câteva luni, într-un ambalaj mai luminos şi cu preţ triplu.
Acum, la început de an, Gerovital a lansat şi makeup, lucru pe care îl anticipam de ceva timp, şi, dată fiind calitatea cremelor care au (mai) rămas pe palierul normal de preţuri (că să fim înţeleşi, n-o să plătesc 80 de ron pe un produs care alaltăieri era în Lidl-ul de lângă mine cu 30 de lei), eram interesată să văd ce au de oferit. Dar când am văzut preţurile, mi-a căzut faţa. Cât, mă? 50 de lei pe un ruj? 100 de lei pe o paletă de 6 nuanţe de fard? Marş.
E extrem de iritant când un brand aşa numit de drug store (pe româneşte: ieftin) începe să facă pe brandul de high end. Nu ai nici bugetele de promovare, nici clasa, nici designul produselor de high end, şi niciodată Marc Jacobs sau Kat von D nu vor fi de găsit în Carrefourul meu de la colţ sau la tanti Miţa din Piaţa Obor.
OK. Să ne limităm pentru azi doar la rujurile noi Gerovital. 49,98 lei. Vă voi prezenta cinci variante de ruj cu care veţi face o afacere mai bună, veţi plăti mai puţin şi veţi avea buze frumoase şi hidratate.
True Colour Perfectly Matte de la Avon.
Preţ standard 29,75 lei, în prezent la ofertă, 15.99 lei (avon.ro)
Poate că Avon enervează pe multă lume, prin distribuitorii care te sună periodic şi-ţi insistă cu cataloagele – serios, Avon, îmi place să merg eu la cumpărături când vreau un produs cosmetic, şi să caut eu după ele, nu să mi se bage ele pe gât cu insistenţe negustoreşti – dar două produse Avon sunt mereu reuşite, sau cel puţin decente. Mascara şi rujurile.
True Colour acesta este pigmentat, uniform ca aplicare, stă unde-l pui, nu se transferă pe zone unde nu ai chef de el şi persistă mai multe ore pe buze, cu condiţia să bei cu paiul şi să nu mănânci ca românul de sărbători.
Hydra Extreme de la Maybelline
Preţ: 19 lei (aoro.ro)
Un ruj care, pentru mine, e echivalentul mâncatului sănătos. Nu ţine foarte tare de foame, dar mamă, ce bine te simţi.
Hydra Extreme nu e teribil de pigmentat, e genul de finish mai degrabă natural, în schimb, cum îi spune şi numele, e un miracol pentru buzele omului. E rujul pe care îl port de obicei iarna – sigur, nu iarna asta, dar nu e niciodată târziu. Pentru că e atât de hidratant, cremos şi fin, cumva creează şi iluzia de buze mai pline şi mai mari, cel puţin în cazul meu, care le am mari oricum, dar mi se pipernicesc de la frig. (Nu e un filler pentru buzele de tip linie sau cele de tip cioc de găină.)
În mai puţin de o oră, culoarea se duce precum gloria mundi, dar iată un truc. Iei un creion de buze într-o culoare aproximativ similară şi în loc să desenezi doar conturul, îţi colorezi uniform buzele cu el. Aşa asiguri o continuitate a culorii, până apuci să te duci la baie să mai aplici un strat.
Preţ: 26,99 lei (cora.ro).
(Precizez că aş fi dat link la aoro, pentru bunul obicei al lui aoro de a pune toate nuanţele unui produs pe aceeaşi pagină, să nu bântui de colo până colo pe site căutând gama completă, dar nu vreau să pară că am vreun deal cu aoro.)
Sunt fan Rimmel. Îmi plac fondurile lor de ten, concealerele, rimelurile (obviously, trebuie să fii tare pe ceea ce faci, să ajungi ca numele brandului să fie asociat în conştiinţa populară cu termenul folosit în mod curent pentru produsul cu pricina) şi rujurile.
Oh, my god, cât de bun e The Only One. Pur şi simplu nu am ce să-i reproşez. Nu am ce. Uniform este. Pigmentat este. Cremos este. Rezistă atât de bine, că ar putea demonstra în Piaţa Victoriei cu o flamură #rezist. Şi mai are şi dunga aia la bază, care-ţi comunică nuanţa fără să desfaci produsul sigilat prin magazine, în caz că iar a şterpelit cineva testerul.
OK, au exagerat poate puţin pe partea de parfum. Dar la cât e de bun produsul, mi se fâlfâie falnic în vânt.
16H Lip Colour Lipstick de la Dermacol
Preţ: 35 de lei (aoro.ro).
Da, ne întoarcem pe aoro.ro. Pur şi simplu, mă enervează prea tare apucătura altor siteuri de a prezenta fiecare nuanţă drept alt produs.
Hai să cântăm un imn de slavă colegilor noştri de Europă de Est cehi şi produselor cosmetice aaabsolut fabuloase, demenţiale şi sublime pe care le oferă pe piaţă, ok?
OK.
Dermacol e un brand cehesc dezvoltat în Praga, iniţial pentru studioul de film naţional, şi au fost la fel de revoluţionari pe plan mondial în makeup, cum a fost dr. Ana Aslan în îngrijirea pielii. Prin urmare, produsele Dermacol sunt şi acum de o calitate de uiţi să respiri şi, spre deosebire de Gerovital, preţurile lor au rămas normale.
Produsul ăsta, 16H Lip Colour, e mama noastră a tuturor celor cărora ni se usucă şi ni se crapă buzele. Jumătate e un ruj lichid care, o dată pus de buze, formează un strat persistent şi uniform, jumătate e un gloss care, adăugat periodic peste ruj, asigură moliciune, strălucire, pufoşenie şi bot de raţă perfect pentru selfies. Ca să nu adaug că cele două pot fi folosite şi separat, în caz că aşa doreşte artistul.
Culorile sunt mai soft şi mai naturale, dar, oricum, aşa sunt şi femeile pe perioada zilei.
Preţ: 39 lei
(da, tot aoro.ro. Vreau să văd din start numărul de nuanţe disponibile, nu să muncesc pentru asta, cum ar vrea prietena mea Simona de la elefant.)
O companie de prestigiu, care creează makeup de decenii. Checked. Culori şi pigmentaţie incredibile. Checked. Aplicare fină, uniformă şi confortabilă, fără “sângerări”. Checked. Formulă cu vitamina E, omega 3 şi ulei de argan, care să îţi vitaminizeze şi catifeleze pielea buzelor. Checked. Aproape 50 de nuanţe disponibile (bine, nu toate pe aoro.ro, dar mai goagăl şi tu.). Checked. Persistenţă: în jur de trei ore, dacă nu iei nimic în gură după aplicare.
*
Deci, sorry, Gerovital, n-o să mă vezi cumpărând makeup de la tine prea curând. Nu la preţurile astea.
Foto deschidere: pixabay.com.
Pe mine m-au enervat maxim ca au scos de pe piata gama Happiness, mai exact crema cc cu zmeura… A fost singurul produs de genul care se potrivea perfect cu nuanta tenului meu dubios :P. Oricum, mersi de ponturi, chiar eram in cautare de niscaiva rujuri faine 😀
Cu plăcere.
Produsele Gerovital sunt foarte bune, comparativ cu game dermatocosmetice mult mai scumpe(triple sau cvadruple ca preț). Că s-au trezit și ei să plaseze produsele mai sus ca preț , înainte să facă o campanie de marketing ca lumea, e discutabil. Dar cine stie ce pot, va face eforturi să cumpere în continuare. Pentru că merită( vorba unui alt brand celebru care pentru creme nu prea merita…).
Mie-mi place Revitalift.
În altă ordine de idei, pe skincare nu m-am băgat, că nah, acolo-i recomandă experienţa. Zic de makeup, unde-s newcomers.