Acum o zi, scriam un text în care propuneam să solicităm demisii ale celor prinşi cu fofârlica şi atât. Eram gata de publish, când i-am văzut pe parlamentarii PSD ieşind în haită la discursul preşedintelui. Un discurs care spunea, foarte clar, să păstreze puterea, dacă au câştigat-o, dar să o gestioneze responsabil, în folosul ţării, nu al buzunarului propriu.
E aberant să ţi se ceară să fii în serviciul ţării? Probabil că da, dacă ieşi în haită.
Am şters textul respectiv dintr-un singur buton.
*
Lozinca preferată a PSD-ului este că ne incită Iohannis. Prin două mesaje pe Facebook, un speech şi două minute de stat în piaţă, ne incită de nu ne vedem.
Nu-mi dau seama dacă PSD nu ştie, sau e incapabil să proceseze faptul că singurul lucru care ne incită e modul cum insistă să ne ia de proşti. Cum deturnează mereu problemele de pe tapet în vrăjeală şi minciuni, ca să convingă pe cei mai reduşi dintre noi că “neamţul şi corporatiştii nu iubeşte ţara”.
Ba tocmai că o iubim. Tocmai că vrem legi care să nu favorizeze penalii sus-puşi şi furtul din banul public. E pură dovadă de iubire. Altminteri, dacă am pleca în străinătate pariez că noi am găsi mai repede de lucru, şi pe bani mai mulţi.
Mă uit la mizeria aia ipocrită pe care şi-a postat-o Olguţa pe cover: “distruge-le tradiţiile, dezbină-i, fă-i să se ruşineze de ceea ce sunt”.
Corect, Olguţo, furtul din banul public e o tradiţie românească din cele mai vechi timpuri. E absolut devastator să încercăm să combatem asta. Iar voi să adunaţi toţi zombii de prin cimitire la Cotroceni. Zici că e setul de filmare al videoclipului “Thriller”.
Da, mi-ar fi ruşine să fiu românul care pune botul la demagogia patriotardă cu care încercaţi să vă mascaţi tentativele de furt. Faptul că-mi băgaţi asta pe gât mă incită teribil.
Mă incită grav hoardele de postaci cu care îmi poluezi subsolul. Proşti de te ia durerea de cap, cu interminabil timp liber, dornici să nimicească psihic prin minciuni amestecate cu ofense.
Mă incită grav Tăriceanu, cu speechurile lui doldora de aroganţă nejutificată. Măcar Dragnea a redus-o cu un semiton.
Apropo de Dragnea: mă incită că toate televiziunile îi iau LUI interviuri, deşi nu are nici o funcţie în guvern. Faptul că există o marionetă atât de evidentă şi că toată lumea acceptă tacit acest mafioţism mă scoate din minţi.
Mă incită perpetua încercare a lui Meleşcanu să izoleze demnitarii şi societatea civilă de ambasade (mai ales cele din UE). Coroborat cu speechul lui Tăriceanu, că n-avem nevoie de atrăini.
Mă irită cum se face atâta caz imbecil de prezenţa la protest a şefului de la Raiffeisen, de parcă noi am putea, sau ar trebui să cenzurăm cine vine în piaţă cu noi. Să ne amintim, PSD. Voi chemaţi lumea la protest pe liste. Au circulat pe Facebook zilele astea. Noi mergem din proprie iniţiativă, pentru că ne incitaţi.
Da, voi ne incitaţi. Asumaţi-vă asta.
Mă incită ştirile false cu care încercaţi să mânjiţi multinaţionalele. Până una alta, multinaţionalele oferă o porţiune însemnată din joburile de pe piaţă şi, în cele mai multe cazuri, salariul e pe măsură. Şi oferă un tratament corect, etic. Etica aia pe care încercaţi voi mereu s-o evitaţi cu aranjamente şi mânării.
Ne incită disponibilitatea voastră şi a postacilor voştri să minţiţi senin, fără a clipi din ochi, să-i aruncaţi oponentului în faţă cele mai halucinante aberaţii, pe principiul că “toţi avem o opinie”. Noţiunile de fapt şi de adevăr sunt inexistente pentru voi. Există doar mecanismul “opiniei”, cu care faultaţi orice logică şi orice raţionament.
Partea bună e că sunteţi atât de proşti, încât “opinia” sare în ochi ca idioată din avion.
Mă incită minciuna aia flagrantă despre Iohannis cu “românii lui”.
Un băiat din lista mea de prieteni, Valentin Drăgan, a stat să caute discursul pe net. Ce-a zis Iohannis în original? “We have hundreds of thousands of my Romanians in the street”. Adică: “Sute de mii dintre românii mei au ieșit în stradă”.
Separarea cu românii lui şi românii vecinului n-a existat niciodată. A fost nevoie doar de un creier pus pe rele din PSD s-o modifice în “Românii mei sunt în stradă”, şi acum toate babele au justificare să-i ceară demisia pentru că “e neamţ şi să se ducă-n ţara lui”.
Pe scurt, PSD, singurii care ne incită sunteţi voi.
Noi am prefera să încetaţi să ne mai incitaţi, să vă vedeţi de guvernare, iar prin guvernare nu mă refer la “încercări de fraierit populaţia legal”, ci la programul pe care l-aţi promis, şi cu care v-aţi obţinut voturile.
Altminteri, ce faceţi? Dacă politica voastră face apel doar la pensionari dezinformaţi, sărăciţi şi manipulabili şi la cefe late care pun botul la vrăjeala patriotardă, în câţiva ani vă moare electoratul de bătrâneţe, respectiv îşi dă cu toporul în cap la beţie.


Du-te la plimbare sau in Piata Victoriei ca e loc si pentru tine!
Şi altceva? Ce alte ordine mai ai să-mi transmiţi?
Nu poate presa oare sa ii boicoteze cumva? Nimic nu ucide mai repede decat ignoranta. Sa nu le mai ia interviuri, sa mearga la conferinte, sa noteze, sa plece. Sau sa iasa din sala cand incep sa vorbeasca…ca par sa inteleaga asta.
Dacă am face asta, din trei ordonanţe de urgenţă ar legaliza şi furatul de portofele.
Si al doilea comment. Divide et impera. Pare mai evidenta ruptura dintre Grindeanu si Dragnea. Probabil Dragnea a fost sfatuit sa ia distanta de guvern. De ce nu se speculeaza asta? Mie imi pare ca Grindeanu e coruptibil acum spre tabara inteligenta. Sa ii facem pe ei sa isi dea jos guvernul.
eu as propune o lege. care fura taie-i mana, care e corupt, taie-i capu’ si pe ceilalti pana-n 200.000, trage-i in teapa! a doua zi dupa ordonanta asta, nu mai avem parlament, nu mai avem guvern, nu mai avem nimic. sau daca mai avem ceva p-acolo, garantez ca nu mai e nevoie sa iesim in strada vreodata si in plus, o sa avem ca bonus niste antene futute!
imi si imaginez cum vor desena o teapa si vor sta pe ea trei sa vada daca au loc. pai e normal ma boilor ca aveti loc, dar stati sa o ridicam in picioare!
Petitia timisorenilor care circula pe facebook ar trebui ceruta in fata guvernului de protestatari.
Ăia care plecau de la firmă / uzină / depozit cu sacoşele cele mai grele ţipau cel mai tare să vină Vlad Ţepe… ăăă… Ceauşescu şi să facă ordine.