Unul din cele mai delicioase momente din “Mondenii” e momentul în care fotomodeaua blondă declară, dând ochii peste cap: “Ce ţară de tâmpiţi, domnule!” Umor din categoria: “Da’ la tine nu te uiţi?”
Azi descopăr cu mare plăcere că, din lipsă de ocupaţie, o grămadă de oameni citesc diverse chestii. Recunosc şi ei că nu cunosc personajele, că nu cunosc situaţiile, că nu au habar despre ce vorbesc. Dar îşi permit să arunce cu tot soiul de calificative taman din categoria de care îi acuză pe alţii. Pe ăia necunoscuţi.
Aflu cu subită stupoare că sunt ţaţă de Obor. Să-i invit pe stimabilii bloggeri să dea o raită prin Obor, să vadă agresivitatea şi mai ales limbajul de acolo? Sau stimabilii bloggeri, în imensa lor inteligenţă, sunt incapabili să sesizeze diferenţe între stiluri, tonuri şi atitudini?
Eu mă cert când am de ce. Şi când ştiu despre ce vorbesc. Tu mă umpli de respect fără să ştii despre ce vorbeşti. Care e mai de Obor dintre noi?
Conform tuturor perceptelor de PR modern si de guerilla marketing, orice moment cind se vorbeste de Dvs ar trebui sa fie prilej de mare satisfactie, indiferent cum se vorbeste. Pe bune. Acu` depinde si cine vorbeste. Daca regele sau primul ministru onoreaza pe o poetesa asa e ceva, sau un pata, sau un Liiceanu, iar daca e un mirlan necunoscut, e altceva, nu e prilej de bucurie, ca nu afla nimeni tarashenia. Faceti ceva sa va injure ICR-ul si o sa vedeti cum se umfla pinzele succesului.
Presupun că ICR-ul te înjură dacă le faci ceva, dacă ai o relaţie de orice fel cu ei, nu li se căşună aşa, hodoronc-tronc, să se lege de tine. Cum li s-a căşunat stimaţilor bloggeri.
nu-nţeleg; dacă respectivul blogger ţi-i necunoscut ce contează comentariile lui şi de ce să-ţi ştergi tu din subiecte pentru el?
când te certai cu editura, cu Andrei Ruse, cu diferiţi comentatori care intrau pe blog-ul tău -aveai motiv
aşa, e cumva aiurea să-l bagi în seamă
Respectivul blogger a intrat pe blogul meu şi mi-a lăsat un pingback.
Şi când mă certam cu ăia enumeraţi de tine era altceva. Nici unul dintre ei nu mi-a fost apropiat, nu i-am iubit, nu mi-a păsat de ei. Atunci mă certam pentru drepturile mele ca autor şi ca artist.
Am şters postarea pt. că e un demers inutil, şi pentru că nu are rost să intre acolo tot soiul de nesimţiţi de pe net cu interpretările lor pline de umori.
Lorena, parerea despre “opera” respectiva mi-am zis-o acolo unde este ea. Cat despre faptul ca ai sters postarea, e ok, oricum eu speram, asa cum am spus, sa discuti cu simona si sa reglati voi lucrurile in privat. Mi se pare oricum ciudat rau ca exista oameni care n-au nimic mai bun de facut decat sa-i comenteze pe altii… In ce lume traim…
Doamnă Lupu,
Eu mă cert şi când nu am de ce. Sau cu cine. Asta e firea mea de babă, şi te pui cu firea? Nu te pui.
Dar totuşi am aşa, un vag sentiment că întrebarea Dumneavoastră (care e mai de Obor dintre noi?) nu îşi va mai găsi răspunsul acum că aţi şters (şi bine aţi făcut!) postarea în cauză.
Totuşi îndrăznesc, fiind temerară, să vă atrag atenţia că mitocănia, fie ea şi temporară (sper), nu este chiar atât de greu de recunoscut. Cel puţin nu pentru mine. Şi postarea Dumneavoastră cam mustea, doamnă Lupu. Vorbe gen “la câte am făcut eu pentru ea, la cât am ajutat-o cu traduceri, corecturi, etc., meritam mai multă recunoştinţă” nu sunt tocmai o dovadă de rafinament. În timp ce biata fată din Ferentari tot încerca să schimbe subiectul, să vorbească despre GayFest, Dumneavoastră îi dădeaţi prieteneşte cu bâta în cap. Ceea ce bănuiesc că de altfel aţi remarcat şi singură la un momentdat.
Oricum, vă doresc să vă împăcaţi cu fata din Ferentari. Nu de alta, dar vă meritaţi una pe alta.
Deci vă rog mai uşor cu vorbele grele! Eu sunt cea mai mare ţaţă de Obor, daaa??!! 🙂
Mihaela: mda.
Rhetta Marx: stimabilă doamnă, văd că sunteţi extrem de indulgentă cu firea dvs. şi extrem de tranşantă cu a altora. ştim. ocaua mare, ocaua mică. toţi am citit povestirile istorice ale lui Dumitru Almaş.
Dar în urma a ceea ce aţi făcut, nu îmi păreţi persoana cea mai avizată de a da verdicte privind comportamentul altora. Aşa cum nu aş accepta-o pe Laura Andreşan să îmi predea ore de religie, şi nici pe Alina Mungiu Pippidi să îmi dea ore de sex oral.
Iar din postarea respectivă remarc cu regret nu aţi înţeles absolut nimic. Înţeleg, de la o vârstă e mai greu. Şi atunci, unde nu pricepem, o potrivim cum putem. Şi desigur, nu comentăm ce a spus autorul postării, ci ceea ce am înţeles noi.
thecreatrix: dacă vrei tu. 😉
Din experienta am tras concluzia ca nu exista om care sa aiba mintea atit de larga sa accepte cit de jos sint unii oameni si cit de sus sint altii. De aia apelative ca cele de care vorbesti nu mai au sens pentru mine. Desi uneori apare o senzatie de libertate cind sint folosite, si dupa aceea gasim motive “rationale” pentru care sa le fi spus.
siderite: ok.
Doamna Lupu,
Nu comentam ce a scris autorul postarii pentru ca nu am memorat-o la timp si acum, iata, a disparut. Spre binele omenirii, desigur.
Să fim serioşi. Ce treabă are omenirea cu o postare pe care am scris-o eu în încercarea de a trage un semnal de alarmă că nişte lucruri din viaţa mea se duc pe apa sâmbetei?
Ştiam cine îmi va lua apărarea pe blogul dvs., ştiam şi cine va interveni cu tot dinadinsul să îşi reverse ranchiuna. 🙂
Binele omenirii? Glumeam, doamnă Lupu. Mi se mai întâmplă. Mii de scuze.
Cât despre semnalul de alarmă pe care l-aţi tras, poate că ideea în sine era bună (în speţă, să împărtăşiţi cititorilor Dvs. problemele care vă frământă), dar punerea în practică a lăsat de dorit. În plus, dacă decideţi să vă faceţi publice sentimentele, ar fi preferabil să nu vă isterizaţi când un membru al acestui public vă atrage atenţia că aţi întrecut măsura şi că nu aveţi întru totul dreptate.
Consider o continuare a discuţiei mai curând inutilă, dat fiind că părerile noastre sunt diametral opuse. Nu vă contest însă dreptul – şi, sper, plăcerea – de a avea ultimul cuvânt.
Pe de altă parte, cunoscându-mă destul de bine, sunt aproape convinsă că nu mă voi putea abţine de la alte comentarii. Dar voi încerca s-o fac.
Cu oarecare respect,
R.
În fond, nu pe cititori doream să-i provoc la dialog, ci pe Simona. Şi am provocat-o? Da. 😀
Nu pretind că aş avea întru totul dreptate, că nu am cum; dar între “a nu avea cu totul dreptate” şi “ţaţă de Obor”, e o diferenţă majoră de nuanţă. Sau de culoare.
Stimata doamna Marx nu stiu cat de baba este, dar nu e cazul sa faca figuri cand nu e blogul ei. Tu nu ai jignit-o cu nimic, Lorena. Acuma, e drept, poate tonalitatea acelui post trebuia sa fie un pic mai blanda, dar asa scrii tu , din suflet si nimeni nu are dreptul sa se bage.Nu-i da satisfactie acestei doamne. I-am citit blogul, numai vorbe fara rost.
Păi nu-i dau satisfacţie, că nu mi-a cerut. 🙂