Corbu Verde (II)

E 5 august. Jumătatea şcolii de vară de la Corbu Verde şi a cincea tentativă ratată din partea mea să prind momentul când soarele se naşte din mare. (Menţiune: textul ăsta e scris la şase dimineaţa, dar l-am postat acum, să vă prindă treji pe mai mulţi, iubiţi cititori. Episodul I, aici.)

Un cort sforăie încetinel lângă mine. Mai încolo, dorm cei doi câini ai taberei. Nu i-a decretat nimeni proprietate personală şi nu le-a încredinţat nimeni funcţia de paznici. S-au aciuat pe la noi, pentru că îi hrănim. Unul îmi simte privirea. Se uită la mine, dă puţin din coadă şi se culcă la loc.

Am în faţă o mare interminabil de albastră şi de pură. Aşa cum numai în absenţa populaţiei de urangutani infecţi se poate păstra.

În tot acest timp, am frecventat cu seriozitate workshopurile şcolii de la Iaşi (“uărcşuuuoooop!” e strigătul de luptă care ne adună la lucru), şi cred că am detectat particularitatea stilului lor.

Bine, aţi putea obiecta, arta actorului e una şi aceeaşi. Da, dar poate fi abordată din unghiuri diferite. În plus, fiecare profesor al fiecărei universităţi are particularităţile şi ideile lui. Acestea fiind punctate, pot afirma că şcoala de la Bucureşti pune accent pe individualitate şi intenţii, în timp ce aceea de la Iaşi, pe comuniune şi emoţii.

Dacă lucrezi un text cu un profesor bucureştean, o să se preocupe cum eşti, cum exprimi, cum funcţionezi tu. Un profesor ieşean pune accentul pe ce şi cum oferi şi ce, respectiv cum primeşti pe scenă. Şi unul dintre primele exerciţii pe care le-am făcut aici, în grup, a fost unul extrem de simplu: o pungă de croissante a circulat în popor. Fiecare avea sarcina simplă să ofere un croissant persoanei de alături. Şi nu-l primeai decât dacă simţeai din partea celuilalt energia pozitivă caldă, autentică, dorinţa de a dărui. Dar dacă-l primeai, trebuia să primeşti din toată inima, cu apreciere pe care s-o simţi clar şi s-o transmiţi prin atitudine şi privire.

Descriu acest exerciţiu pentru că mi se pare definitoriu pentru mecanismul dăruirii şi receptării care defineşte şcoala din Iaşi.

Apoi, dacă lucrezi un text cu un profesor bucureştean, o să te ajute să-l defalchezi pe idei şi intenţii logice, să pui virgulă şi punct acolo unde e cazul să fie puse. Un profesor ieşean se concentrează pe emoţiile textului şi pe traseul acestora. “Logica ţi-o determini tu singur, că de-aia ţi-o dau Dumnezău minte.”

Fiecare şcoală are virtuţile ei, şi de aceea sunt burete de informaţie, să decantez ce e valoros în ambele.

Workshopul de dans al lui Edi Stancu are loc în mare. Sună a fun, şi chiar este. Dar e şi provocare, pentru că dacă ai un dezechilibru sau un balans exact când vine un val mai mare, te cam dai cu fundul de fundul mării. Iar eu abia m-am vindecat după căzătura de la IOR. Eniuei, viaţa fără vânătăi e tristă.

Concluzie: am porii dilataţi de caniculă, nu m-am mai machiat de două zile, am nisip în toate orificiile posibile. Dar mă simt de 18 ani şi sunt fericită.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger