Black Friday în perioada Covid

Scriam în alți ani că nu văd rostul lui Black Friday. Aveam prea multe haine, prea multe parfumuri, prea multe creme, prea multe farduri, 48 de eye linere diferite, de la eye liner de 10 lei de la Lidl până la eye liner de 182 de lei de la Dior și, pur și simplu, eram atât de… cum să zic? Copleșită de tot ce aveam, că nu îmi mai trebuia nimic.

Anul ăsta, a venit Covid. Și foarte multe firme mici și mijlocii au dispărut, iar odată și ele, s-au dus și bănuții. Drept care, nu mi-am mai luat lucruri drăguțe. Da, am tot ce e necesar să mă îmbrac, mi-am luat creme de zi și de noapte strict necesare pentru o îngrijire basic a tenului, mi-am luat alimente de bază pentru mâncăruri simple. Dar nu am mai făcut sesiunile alea nocturne de shopping – fetele știu! – care te lasă cu cardul gol și cu inima în flăcări. Pentru că, deși îmi place să cheltuiesc, am doza aia de luciditate care spune “nu, în lunile care vin nu ai genul de venituri proiectate care să acopere asta.”

Să numesc modul în care am trăit austeritate ar fi o nesimţire faţă de familiile cu adevărat sărace, ai căror copii se culcă nemâncaţi, sau mănâncă doar cartofi toată săptămâna, sau o ciorbă lungă reprezintă prânzul pe minimum patru zile succesive, mama nu şi-a mai luat o rochie nouă din cretacicul timpuriu şi are un singur ruj pe care îl scobeşte pe la fund, şi tot ea îl tunde pe tata, pentru că banii de frizer ar fi un lux. De ce se înhamă cineva la făcut copii când o duce atât de prost already e o întrebare pe care mi-am pus-o de mic copil, pentru că e cumva nedrept pentru viitoarele fiinţe umane să le obligi la o viaţă atât de precară calitativ, dar, hei, to each their own. Şi ăsta e subiect pentru alt text. Ideea de la care am pornit e că nu poţi numi modul în care am trăit în 2020 “austeritate”, pentru că adevărata austeritate e ce trăiesc aceştia. Dar îl poţi numi “autocontrol ferm”.

Mbun.

Cine nu se uită real pe oferte, sau se uită doar la vânzătorii greşiţi, poate spune că “daaa, măresc preţurile cu o săptămână înainte, apoi le scad, deci nu e nici o reducere”. Dar anul ăsta, sunt o mulţime de reduceri foarte avantajoase şi foarte pe bune, poate şi pentru că multe firme au rămas cu stocurile pe cap. Şi în aceste condiţii, superofertele devin interesante.

Să te răsfeţi cu câteva produse de lux după un an în care ai trăit pe basic needs îţi dă nivelul ăla de bucurie pe care, în anii când ai un flow constant de bani şi ţi le cumperi permanent, nu îl trăieşti. Şi, din acest punct de vedere, Black Friday din 2020 mi-a revelat de fapt semnificaţia reală a evenimentului.

Black Friday nu a apărut în prosperitate, ci într-o perioadă de acută criză financiară. În 1969, doi şmecheri de pe Wall Street, Jay Gould şi Jim Fisk, au colaborat în a cumpăra cât mai mult din aurul Statelor Unite, în ideea de a majora preţul în mod speculativ şi de a deveni multimiliardari. Rezultatul a fost că, în vinerea de 24 septembrie 1969, planul a fost expus, bursa de acţiuni a intrat în prăbuşire liberă şi au urmat un şir de falimente nimicitoare.

Aproape ca acum, dar maladia momentului a fost nu un virus, ci lăcomia a doi gigei.

În momente de criză economică, reducerile de preţuri au adus un moment, după Ziua Recunoştinţei, când, în sfârşit, în loc de pierdere (care se înregistra contabil în roşu), magazinele au reuşit să facă profit (în negru). Şi prima înregistrare în negru după o lungă perioadă de roşu a fost o a doua semnificaţie dobândită a termenului de Black Friday.

De aceea nu simţim nimic emoţionant în legătură cu Black Friday, într-un an foarte bun. Îl percepem ca “încă o cheltuială, whatever”. Când înregistrările în negru vin unele după altele, e “ok, bravo, aha”.

Dar prima înregistrare în negru după o perioadă de înregistrări în roşu e like “şampanie şi artificii, am înfrânt!!!”. Nu trăieşti în mod autentic un succes decât după un moment de cădere.

Şi când toată lumea se zbate în nesiguranţă legată de viitor, un Black Friday e un moment bun şi un răsfăţ necesar. Şi pentru cumpărătorul care se bucură de un produs de lux la un preţ avantajos, şi pentru vânzătorul care vede un flow de bani la care nu se aşteptase.

E bună şi criza la ceva. Te învaţă nuanţe voi ale vieţii.

 

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Adrian Dragodan says:

    Corectie… 1869, nu 1969.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: