O formă de scuze

Dragă Internet,

Îmi pare rău că ai ales să te simţi profund ofensat de un cuvânt românesc absolut normal şi de uz larg. “Babă”. Atât de ofensat încât mi-ai urat să mor, m-ai ameninţat că o să mor, mi-ai propus acte sexuale orale, normale şi anale, ai propus altora să mă “trimită” la acte sexuale, orale şi anale, mi-ai urat să fac cancer, AIDS şi sifilis şi să înnebunesc, ca să citez doar hardcore stuff.

Dragă Internet,

Am folosit termenul babă pentru că eu mă simt perfect confortabil cu ideea că într-o zi voi îmbătrâni. Pentru că am suficiente talente care pot fi folosite la orice vârstă. Pentru că înaintarea în vârstă îmi va face un serviciu major: vor înceta oamenii să mă privească ca pe o pradă sexuală, care trebuie “provocată” şi “cucerită”, şi mă vor privi ca pe o fiinţă umană. Pentru mine, băbismul va fi un avantaj.

Am şi scris pe tema asta. Iată.

Nu îmi pare rău că am folosit termenul “babă”, îmi pare rău că ţi-am stârnit toate fricile abisale legate de uzura fizică şi morală, şi că, probabil, asta te-a determinat la un astfel de tratament.

Dragă Internet,

Chiar dacă eu am păcătuit grav – în viziunea ta – folosind termenul “babă”, poţi să dormi liniştit că ultimele patru zile de presiune psihică, prin mesaje, mailuri, postări publice şi denigrări rupte de context m-au pedepsit peste limita toleranţei.

În plus, dragă Internet,

Tu, care predicai empatia, erai ciudat de lipsit de empatie în mirarea ta: “de ce răspunde fata asta violent la agresiune verbală?” Ştiu, e mai uşor să predici empatia decât s-o simţi real. Şi mă întreb, dragă Internet, dacă empatia pe care o simţi doar când sugerează alţii că ar fi cazul să fii empatic te face să dormi bine la noapte. Probabil că da.

Aşadar, dragă Internet,

iartă-mi termenul “babă”. Crezi că poţi face asta? Sau rămânem duşmani pentru eternitate, pentru că e mai simplu?

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

12 Responses

  1. miryam rhod says:

    Se obisnuise Internetul cu “pula” din texte si sare din cur in in sus pe motiv de “baba”. 😀

  2. Ratacind pe net says:

    Off topic. Felicitari pentru review-ul din Nine O’clock! Am vazut ca am de-a face zilnic cu ziare/media

  3. Vali Popa says:

    😳

    La un concurs “Mister Univers” erau trei probe:
    1.Sa ridice un bolovan de 200 Kg.
    2.Sa intre in cusca unei leoaice si sa-i rupa o laba.
    3.Sa f*** o baba.
    Au venit la concurs o multime de concurenti dar nici unul nu a trecut de proba cu leoaica.
    La un moment dat vine si Bula.
    Ridica bolovanul si apoi intra in cusca leoaicei.
    Toata lumea era nerabdatoare si la un moment dat iese Bula hotarat si zice:
    -Unde-i baba sa-i rup laba??

  4. 1. Ce facem cu Mos Crăciun?
    2. Bunicii mei se făceau toată ziua moș și babă, așa se strigau ei și nu am văzut-o pe bunica aruncând cu făcălețul și pe bunicul cu cârja. Dar de, atunci nu eram toți domni și doamne!
    3. Une erau toți acești apărători ai exprimării corecte acu câteva luni când într-un text ați făcut-o Mihaela Rădulescu babă? Sau principiile nu se aplică chiar pentru toată lumea?
    Și 4 io propun să se scoată babele din calendar, nu de alta dar ne-om trezi în plină astenie de primăvară cu altă isterie națională.

  5. cristi says:

    Parca-l vad pe Internet ca arde lumanari cu curu-n sus la biserica Sf. Anton! Si sa vezi ce patesti ulteior… Brrrr! Mi-e groaza!

  6. krantz says:

    Ce naiba-i asta? Dă-o dracu de formă! Parcă n-am şti că internetul nu uită şi nu iartă! Asta face toată ziua. Pînă cînd va muri sufocat de atîta political correctness.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading