Cum setăm limite sănătoase

Ideea unui acest articol mi-a venit în urma unei interacţiuni recente cu o persoană care abia mă cunoscuse într+un context irl, nu citea nici bloguri şi s-a gândit că e o idee bună să-mi facă program.

Putem vb. la tel.?

Îmi cer scuze, nu sunt în starea de spirit adecvată. 

Te înțeleg! Hai să vb. la tel. și îți promit că te vei mai liniști.

Îmi cer scuze, nu sunt acum în dispoziția potrivită pentru asta.

De ong answer!

Wrong answer!

Încearcă să treci peste starea aceea…

Ok, nu am chef acum sună mai puțin ong?

074x.xxx.xxx

Este și în profilul meu…

Stimate domn, care parte din N și U necesită desen?

Ok.!

Am înțeles.

Noțiunea că altul are drept de decizie pe ceea ce face vă e complet străină?

Deloc!

Doar că tb. să vezi lucrurile din altă perspectivă.

Bun. Dacă eu spun că nu îmi doresc acum o conversație la telefon, vă invit să recepționați informația ca atare și să nu insistați.

Ok.!

Sorry!

***

Acest gen de interacţiune este suportat de fetele mele, care nu şi-au creat o reputaţie de scorpii pe net, zi de zi. Remarcaţi cum politeţea iniţială este taxată drept “ONG”. cum îşi ia nenicul ăsta libertatea să se obrăznicească cu “Wrong answer” (pe timpul meu, da???), cu “încearcă să vezi lucrurile din altă perspectivă” (aia în care poate îţi fabrici de undeva chef de vorbă şi timp de oferit), cum îşi bagă numărul de telefon cu sila după ce refuzasem explicit şi ferm de trei ori şi aşa mai departe. Noroc că am maturitatea să nu-l public. La câţi troli bântuie pe aici, ar fi avut câteva zile palpitante, şi jur că le-ar fi meritat. Dar GDPR încă penalizează astfel de iniţiative.

Teribilă, îngrozitoare interacţiune. Şi de aici, hai să vorbim împreună despre noţiunea de limite. Bine, limitele în limba română sună a ceva negativ. În engleză, se numesc boundaries şi reprezintă spaţiul personal al unei persoane şi setul de reguli şi de principii pe care nu le încalci.

Boundaries sunt ca uşa de intrare a apartamentului.

Nu primeşti pe oricine neinvitat în apartament, şi cine intră, trebuie să respecte regulile casei: să îşi pună papuci, să agaţe haina unde îi indici tu s-o agaţe, să nu se cace pe covor şi aşa mai departe.

Dar există întotdeauna martorii lui Iehova, colindătorii afoni şi vecina pusă pe harţă care au pretenţia să facă razie pe la tine la cele mai nasoale ore, bat ca boii la uşă şi urlă: Ştiu că eşti acasă!!

E uşor să bagi în morţii mamei lor insistenţii care ţi-s cu desăvârşire străini, un pic mai greu să-i ţii la distanţă pe ăştia, pe care deja îi cunoşti real şi al naibii de greu să setezi limite unei familii băgăreţe şi agasante. Dar, pentru sănătatea ta psihică, merită să înveţi să  faci asta.

Persoanele care se tem de conflict tind să cedeze mai mult şi mai mult teritoriu personal. Şi problema cu invadatorii de tipul celui citat mai sus este că, cu cât le cedezi mai mult spaţiu, cu atât ţi se urcă mai mult în cap. Next thing you know, s-au instalat în fotoliul tău, îţi mănâncă mâncarea şi îţi confiscă bugetul. Ca să continuăm frumoasa mea analogie cu boundaries ca uşă de apartament.

Şi realitatea e că, de câte ori permiţi să ţi se încalce un boundary, o trăieşti ca pe o traumă, în cazuri serioase, şi ca pe un motiv de oftică, în chestii mici.

Când eşti nemulţumit(ă) de viaţa ta, pentru că e plină de genul ăsta de interacţiuni şi tu eşti mereu fata bună care lasă de la ea, e semn că e cazul să citeşti acest articol.

A) Odată ce ai setat limite, fii fermă în privinţa lor. 

Nu mă interesează să stau la palavre cu tine la telefon. Punct. Insişti degeaba, nu am acest timp, şi chiar dacă l-aş avea, am minimum cinci treburi prioritare în ochii mei.

Când insistenţa se lungeşte prea mult, poţi înceta pur şi simplu să răspunzi. Sau dacă ţii neapărat la politeţe, spui ceva de genul: Îmi cer scuze, mă strigă copiii, mă duc să văd ce au spart de data asta.

“Nu” înseamnă N şi U, nu este poate şi nu este probabil că da. Dacă voiam să spun: să mă mai gândesc, spuneam: să mă mai gândesc.

Odată ce-ţi impui cu hotărâre Nu-urile şi lumea se învaţă că nu te suceşti ca trenurile în gara Ploieşti, vor începe să te streseze mult mai puţin.

B) Setează-le din timp.

Să zicem că Ionel e amorezat de Marghioala. Marghioala nu e interesată de Ionel, dar merge pe principiul: nu îmi place singură. Ionel o scoate în oraş. El vrea sex, ea vrea o ciorbă moca. Apoi Marghioala ajunge la Ionel acasă şi în timp ce el îi scoate sutienul, se trezeşte: Nu îmi doresc să facem sex.

Dacă Ionel se nimereşte a fi genul de pisălog care îşi bagă numărul de telefon când tu îi spui a treia oară că nu ai chef, violul e o certitudine. Apoi, pas de demonstrează la poliţie că tu ai fost violată. Te-ai dus la ăla acasă? Da. L-ai lăsat să-ţi scoată sutienul? Da. A fost sex consensual, palarevedere.

Setează limitele foarte ferm şi foarte clar din timp. De dinainte să-şi facă speranţe. Dacă nu eşti tâmpită, ştii că în momentul în care un bărbat te invită acasă la el, îţi spune de fapt: hai să ne fxtem. Şi sincer, ciorba aia moca nu merită deranjul. Refuză, dacă ştii că nu vrei sex, şi stai acasă la tine. E şi spre binele individului. Ce sens are să i-o scoli şi să-i recomanzi să continue manual?

C) La un moment dat, opreşte conversaţia. 

Să zicem că ai o mamă tradiţională, lipită de coada cratiţei, care te freacă la icre să te măriţi şi să-i faci nepoţi, deşi tu nu ai nici urmă de emoţie maternă şi când auzi prunci ţipând ca din gură de şarpe din Mega Image, oftezi: Reclamă la prezervative.

I-ai zis odată. I-ai zis de două ori. I-ai zis de cincizeci de ori. “Şi, ce e cu băiatul ăla cu care te-ai pozat pe Instagram, când te mă…” “Opa, stai că mi-a dat cafeaua în foc. Byeeeeeeeee.”

Şi închizi.

Dacă închizi de fiecare dată când te ia cu un subiect de care n-ai chef, la un moment dat, se prinde de ea informaţia că nu agreezi subiectul.

D) Nu te teme de “nu îmi doresc asta”, “nu am timp” şi “nu mi se pare interesant”

Când se pune câte unul cu gura pe tine să-i faci câte un serviciu care pe tine nu te ajută cu nimic, îţi consumă şi timp, şi ştii în rărunchi că ăla nu va avea EVER recunoştinţa să facă un serviciu la schimb, cât despre plătit, sula şi căciula.

Şi ăla se va apuca să insiste pe toate părţile, căutând să anihileze motivaţiile tale iniţiale. Până la urmă, dacă ajunge să despice firul de păr în patru, opt şi şaisprezece, poţi ajunge şi tu la rădăcina problemei: PENTRU CĂ NU VREA PULA MEA, OK????

Sigur, asta nu se face cu oamenii cu care ai un contract şi care te-au plătit. Dar se face cu misecuveniştii, mocangiii, vampirii energetici, lipitorile şi atârnătorii.

E) Sugerează că există consecinţe. 

Să zicem că tu ai anunţat foarte clar să nu fii sunată înainte de ora 14, că ai job de noapte şi ai şi tu dreptul la somnul tău. Şi se găseşte unul şi acelaşi bou / una şi aceeaşi vacă, să zicem taică-tu, care numai de-al tracu sună la 8 dimineaţa.

Şi îi spui o dată, de două ori, de cincizeci de ori. Spune-i omului, cu calm şi foarte ferm, că sau încetează să te sune înainte de două, sau veţi rupe complet comunicarea telefonică şi îl pui la numere filtrate.

Dacă începe să ţipe, oops, uite ce pui de somn s-a năpustit în patul meu, paaaa.

Şi în ultimă instanţă, aplică respectivele consecinţe. 

Dureros, dacă e vorba de membri de familie, dar dacă ei nu cooperează cu nimic să fie bine, să nu fie rău, nu ai de ales.

Pune-l pe taică-tu la numere filtrate o lună. Dacă te întreabă, îi spui: Ţi-am zis de 4568 de ori să nu suni înainte de două? Ţi-am zis. Ai ban, ca pe Facebook, o lună în cap.

Dacă încalci standardele comunităţii încă o lună, mai primeşti o lună de ban.

Şi tot aşa, repetat.

Setează limite clare legate de lucrurile pe care nu le tolerezi şi nu le accepţi, şi, chiar dacă te vor deranja pe viitor insistenţe ca discuţia citată de mine mai sus, va fi un deranj minor comparativ pe furia pe care o resimţi faţă de propria persoană, atunci când cedezi de gura celuilalt.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.