Dacă citim aberaţiile debitate de sugeranişti zi de zi pe paginile noastre, descoperim iar şi iar mentalitatea medievală: femeia la cratiţă, la mop, cine ţi-a dat drumul afară din bucătărie şi cine te-a dezlegat de calorifer.
Mentalităţile de acest tip infestează mentalitatea gigelui din două surse de propagandă: cea rusească, pe filiera Telegram – Călin Georgescu – dacii verzi – haur – sos – pot şi cea a conservatorismului american, pe filieră de ONG-uri ca CPF şi sectele de fanatici religioşi.
Pe lângă gay şi evrei – altminteri cele mai paşnice şi no-combat comunităţi – extremismul nu încape nicicum de drepturile femeii. Extremismul nu poate coexista nicicum cu o femeie liberă, stăpână pe opţiunile ei. În toate dictaturile, fie că sunt în Orientul Mijlociu, Orientul Îndepărtat, Rusia putinistă şi încet-încet, SUA trumpistă, avem bărbat fioros, lângă care nu suflă nici musca, şi femeie terorizată de frică, forţată să se împuiască atunci când vrea stăpânul, lipsită de orice libertate personală.
Se impune întrebarea: De ce? Ce are extremismul cu femeile?
Şi există mai multe răspunsuri.
A) Femeia e mai practică.
După o perioadă de naivitate, romantism şi visare, de până la, să zicem, 25 de ani, femeia se prinde că nu tot ce zboară se mănâncă şi începe să pună problema practic: Ne permitem financiar un copil? Merită financiar să facem x? Nu e pierderea mai mare decât câştigul?
De aceea, femeile nu pornesc războaie. Cele mai deştepte îşi ignoră pur şi simplu duşmanii / duşmancele şi se concentrează pe ce rentează. Chiar şi cele mai proaste aleg să ţipe şi să urle, sau sparg o farfurie sau bibelouri, obiecte fără prea mare valoare materială.
Bărbaţii, când sunt asmuţiţi la ură, vor să distrugă, să masacreze, să radă totul de pe faţa pământului. Într-o societate bazată pe egalitate, femeia se opune şi zice: are vreun rost să le distrugem ălora satele, ca apoi ei să vină să ne distrugă satele nouă?
Femeia ia în calcul consecinţe şi ramificaţii, bărbatul sare cu capul înainte şi vede el pe parcurs dacă apare ceva neprevăzut.
De aceea, într-o societate dominată doar de voci masculine e ca pe stadion la ultraşi: Pe ei, pe mama lor. Fără „totuși, nu e o idee mai bună să negociem, că poate ne înțelegem altfel”?
Nu întâmplător în Evul Mediu, perioada când orice neînțelegere se termina cu spânzurătoare și ardere pe rug, puterea era toată în mâna bărbaților.
B) Femeia e mai greu de manipulat.
Din nou, excludem vârstele până în 25 de ani, când lipsa de experiență și literatura siropoasă destinată femeilor te fac să mergi după fentă.
Țin minte, în decembrie, pe TikTok, când a venit tare propaganda lui Călin Georgescu. Cei care au pus botul au fost în proporție de 70% bărbați și băieți. Da, să plece străinii din țară, să plece supermarketurile, toată lumea să crească porc și vacă în curtea blocului, să fim daci liberi.
Femeile: Dar stai așa, dacă pleacă supermarketurile, eu din ce fac aprovizionarea pentru casă? Cum să cresc porc în curtea blocului, după ce că muncesc opt ore la serviciu și fac toată treaba în apartament, tot eu să prepar și mâncarea pentru porc? Să mori tu cu mă-ta.
Femeile au fost cele care au văzut cu ochii minții societatea post-apocaliptică de apă, paie și bătaie din Valahala lui guru Dilimache, au conștientizat că dacă închide ăla spitalele, că tu știi mai bine ce ai decât medicul, nu au unde să ducă copilul bolnav, și dacă le închide diliul granițele, dispar joburile de afară, care întrețin cam 30% din familiile din România.
Bărbatul se înflăcărează de la spiciuri pline de idealuri, femeia aude și calculează: Aha. Aia presupune să pierdem A, B și C. Fuuuck nu.
C) Femeia e mai empatică, și empatia ei e molipsitoare.
Citești ororile pe care le comit rușii în războiul cu Ucraina, toți prizonierii torturați și uciși în chinuri, toți adversarii politici care pică întâmplător de la înălțimi, și îți dai seama că genul ăsta de atrocități nu au loc decât într-o societate de bărbați dresați să disprețuiască și să deteste femeile.
Femeia are mereu în vedere suferința celuilalt, suferă cu gândul la copii uciși și violuri în grup, și prea puțin îi pasă că ăia sunt adversari politic. Trebuie să creezi detașare între bărbați și femei pentru a strivi compasiunea în soldații tăi. Un bărbat care are o mamă și o soție iubite și respectate nu poate viola și călca în picioare femeia dușmanului. Dacă pentru el femeia e un om, nu un obiect, nu poate comite crime cu sânge rece. Dacă pentru el copilul e un om, nu un obiect, nu îl poate desfigura în bătăi și varii forme de tortură.
Armata de tip rusesc e o armată din bărbați care au femei doar pentru înmulțire și treburi casnice. Altfel, ar fi ezitat când să inițieze masacre în spitale.
Nu întâmplător, după ce în SUA lui Trump, avortul a fost interzis în toate statele „roșii”, mai nou Pete Hegseth, secretarul apărării, a dat share vineri pe X unui fragment dintr-un speech al unui preot conservator care ataca dreptul la vot al femeilor. Dar e firesc: după tot dezastrul economic produs de deciziile alandala ale lui Trump și tariffs ale lui, nicio femeie cu țigle complete pe casă nu îl va vota vreodată.
***
Izbeşte autorul cu o cafea.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Sh*t They Say