De ce râdeți, oameni buni?

Nu mai suport să văd titluri de știri pe Facebook. Și nu din cauza știrilor în sine. Da, trăim momente dificile, le tot trăim de doi ani, dar asta e situația, și prefer să fiu informată.

Nu mai suport să văd titluri de știri pe Facebook pentru că, în ultima vreme, se întâmplă un fenomen cutremurător. Cu cât știrea e mai nasoală, cu atât are mai multe reacții de haha.

Rusia invadează Ucraina. O mie de reacții, 350 de haha. Ucraineni uciși. 750 de reacții, 200 de haha. Zelenski amenințat cu asasinatul. 800 de reacții, 300 de haha. Tineri ruși spun că nu sunt de acord cu războiul. 1500 de reacții, 699 haha. Viața contribuabilului de rând, devenită imposibilă în Rusia, în urma sancțiunilor. 1300 de reacții, 800 haha.

Ce p*la apoteotică și existențialistă a lui Terente, cea conservată în formol, e de râs, Gizăz?

Civili care s-au trezit că trebuie să fugă în lume și să lase tot ce au agonisit în urmă, pentru că viețile, copiii, persoanele vulnerabile din familiile lor sunt în pericol?

Civilii care s-au trezit că niște scelerați au atacat Cernobâlul, și rezultatul poate fi un nou dezastru nuclear, cu consecințe incalculabile? Știu că după dezastrul din 1986, au crescut exponențial cazurile de cancer și în România.

Deci, ce plm e de râs?

Sau s-o luăm pe cealaltă parte.

Ce rahat e de râs?

Civili constrânși de un dictator să se implice într-un război care nu e al lor? Civili care nici măcar nu s-au implicat, dar îndură consecințele, doar pentru ghinionul de a fi ruși? (Deși, recunosc, când vine vorba de toate vedetele plătite cu bani occidentali și promovate cu PR occidental să ajungă superstaruri, dar care după aceea au șters-o în Rusia pentru că acolo masculul e încordac în continuare și nu trebuie să respecte voința femeii ca în nemernicul ăla de vest care i-a propulsat, râd și eu. Ați vrut dominație masculină, îl aveți pe tata Putin să abereze megaloman și necruțător și să vă bage dominația lui pe gât până vomitați, apoi încă puțin. Valabil și pentru regimul taliban afgan, altă mostră a minunilor pe care le poate face p*la proastă și arogantă dacă i se permite acces la putere.

Și nu, Gigel profund rănit în ego care ai sărit de c*r în sus ca un jack-in-the-box, nu am scris că toți bărbații sunt așa. Dar cei care aberează despre superioritatea bărbatului strict pentru deținere de cocoșel sunt așa. Cei care au minimum un merit nu cer superioritate per cocoșel, își bazează superioritatea pe numitul merit.)

Din cauza obsesiei bolnăvicioase față de putere a unui bolnav mintal ajuns în scaunul de președinte, pentru care fură alegeri după alegeri, două popoare au de suferit. Poate și mai multe, pe termen lung.

Ce e de râs?

Câtă lipsă de omenie, de caracter, de decență elementară să ai, să poți râde la genul ăsta de știri?

Cât de prost și cât de gunoi să fii?

Țin minte că maică-mea se uita la telenovele și țipa la personajele negative: C***a dracului, lasă-l în pace pe Jose Armando, are familie!!! Cam așa eu acum. Mă uit la cei care postează haha și țip la ecran: Care p**a mea e problema voastră, băi, gunoaie ordinare, nu v-au spus părinții destule bancuri cu Bulă în copilărie? Vă spun eu ce ar fi de râs, jegurilor. Prezența voastră în ziar, la Decese.

Oare îi cunoaște cineva pe ăștia care râd la știri nasoale? Dacă da, îmi spuneți și mie ce urmăresc și ce vor să demonstreze?

Mulțumesc anticipat.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. crankygirl7 says:

    Draga Lorena, cred ca aceia care rad la astfel de stiri e posibil sa fie genul de oameni care crede ca totul e o facatura. Pandemia e o facatura. Razboiul e o facatura. Ca e Oculta, ca e Bill Gates, ca sunt mogulii, nu conteaza. EI STIU. Problema e ca nu ajunge sa stie ca ei stiu, vor sa arate cumva si celorlalti cat de destepti si de clarvazator sunt ei, pt ca altfel ce satisfactie ar avea sa stie, dar restul lumii sa nu stie ca ei stiu.

  2. Ion says:

    Circula o poza pe net cu Putin, mort, intr-un sicriu. Din pacate, poza nu este reala). Dar nici asa macar nu ar fi ceva de ras.
    Moscovei (Kremlin-ului, mai exact), ii lipseste un Claus von Stauffenberg. Dar care sa isi duca misiunea pana la capat. Doar moartea lui Putin si acolitilor lui din imediata apropiere ar putea, teoretic, sa puna capat ororilor.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading