DECREŢEII RELOADED

Tipic pentru prostia românească sinistră şi gravă: natalitatea a scăzut de foamete – iar guvernanţii nu încearcă să trateze cauza – foamea cea mare – ci efectul. Adică: vor să supună femeia gravidă, lipsită de mijloace materiale şi lucidă, unei presiuni suplimentare, unei amânări îngrozitor de stresante, pisălogelii, intruziunii, “consilierii psihologice” nesolicitate. Vezi aici.

Unu: Orice om este stăpân pe corpul lui. Are dreptul să decidă dacă este pregătit pentru povara şi responsabilitatea creşterii unui copil sau nu. Iar dacă o femeie ajunge până la a se duce la un doctor să ceară avortul, e evident că deja s-a măcinat, s-a consumat, a cântărit argumente pro şi contra şi nu mai are nevoie de hărţuiala ta agresivă şi patronizantă, îmbâcsită cu limbaj de lemn.

Doi: Un copil avortat e un copil care nu va creşte în condiţii precare, silit să renunţe propria copilărie din cauza neajunsurilor. E un copil care nu va fi abandonat, care nu va fi neglijat de părinţi care muncesc 12 ore pe zi pe salarii mizere, un copil care nu va ajunge să tragă aurolac pe nas să uite de foame şi nici nu se va prostitua de la 12 ani, căutând soluţia rapidă şi eficientă la toate problemele.

Trei: Mai ţineţi minte cum se avorta pe vremea lui Ceauşescu, cu andrele, cu leacuri băbeşti, cu diverse mijloace care făceau ca jumătate dintre femei să moară în decursul procesului? Oh, well. Să revenim acolo.

Patru: Când vrei să rezolvi o problemă, nu trebuie să cosmetizezi efectul. E ca-n povestea aia cu contesa cuprinsă de milă că biata slujnică e palidă şi suptă la faţă şi-i zice: “Vezi că găseşti pe măsuţa mea de toaletă nişte pudră şi nişte fard. Machiază-te. Şi acum, cară geamantanele astea”. Sau ca atunci când ai o carie în măsea de-ţi vezi creştetul capului prin ea, iar tu iei trei fiole de algocalmin, să nu te doară. Cam aşa şi autorii proiectului ăstuia de lege cu problema avortului. Cea mai bună consiliere psihologică în cazul acesta ar fi o redresare economică, urmată de politici financiare care să te îndemne să stai acasă şi să îngrijeşti un copil. Sau, ce aş întreba eu, dacă aş fi Maricica moartă de foame, băgată în consiliere psihologică forţată: “Dom’ doctor, mă consiliezi şi pe mine de unde fac rost de bani de naştere, de toate îngrijirile ulterioare, plus de toate articolele de care are nevoie un nou-născut? Dacă nu izbuteşti să mă consiliezi în privinţa asta, TACI ÎN MORŢII MĂ-TII ŞI LASĂ-MĂ SĂ-MI IAU SINGUR DECIZIILE! ”

Cinci: Dar dacă vorbim de vreuna de 15 ani, făcută poştă de toţi flăcăii din sat într-o seară mai glumeaţă a ălora? Şi pe ea o trimiţi la consiliere psihologică? Sau de vreuna din Ciumpalacii de Deal, care are deja 13 copii şi un singur salariu în casă? Sau de una cu carenţe grave de cine ştie ce fel, care ar putea duce la naşterea unui copil cu probleme?

Nu că am văzut “Izvorul femeilor”, dar cred că iniţiatorii acestui proiect de lege ar merita o grevă a sexului. Justificată. Orice pastilă contraceptivă are o marjă de ineficienţă, orice prezervativ poate avea o gaură minusculă. Dacă nu ai asigurare medicală în caz de accidente, e mai safe pentru orice femeie să opteze pentru vibrator.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Frantz says:

    Loreno, explică-le proștilor și habotnicilor chestia asta. Eu am făcut-o și rezultatul a fost ură și privirea dubioasă, ba unul chiar era să-mi rupă capul. N-ai ce le face. Dacă-n secolul 21 încă mai există frica de fantome și scheleți, de strigoi și dumnezăi, imaginează-ți ce înseamnă să-i explici unuia că un copil nu-l crești cu aer și concepția că pui o cană cu apă și o bucată de carne și mai crești un om e de căcat. Nu poți să le scoți concepțiile cretine din cap. Stai liniștită, că nu o să treacă legea aia imbecilă prin Parlament, cu atât mai puțin să fie aprobată și publicată-n Monitorul Oficial.
    Rău și nasol e că adolescenți, oameni tineri, poate mai tineri ca tine și ca mine au aceeași mentalitate, că avortul e păcat. Sună ca pula, dar e un adevăr.
    Și asta numai din lipsă de educație și prea multă pudoare prost folosită. De când pula mea sexul mai e tabu, când sunt țâțele și bucile pe tv, alături de soliști proști pe 1/10 îmbrăcați? Nu am spus nimic, dar pe zi ce trece mă uit că lumea-i tot mai dobitoacă și oamenii au penisuri în loc de capete.

  2. Tristan da Cunha says:

    In legatura cu punctul doi eu cred ca:

    1. Problematica ce face referire la cine sa se nasca si cine nu sau cine sa traiasca si cine nu care face din fiecare un (mic) Dumnezeu mi se pare atat de complicata pentru o mana de politicieni, vanatori de bani, incat orice lege sau proiect care vine din partea lor trebuie sa le aduca un profit. In Romania, in alte conditii, nu se fac scoli, gradinite, biserici, biblioteci et caetera daca nu se poate “mulge” respectiva “initiativa”.

    Oricum, sa decizi cine traieste si cine nu mi se pare din start (cel putin) halucinant.

    2. Cand citeam acest punct mi-a venit in minte un fragment din Bohemian Rhapsody si ma gandeam ca – pana la urma – nimeni nu si-a dorit nasterea on purpose. Inca nu mi-au fost relatate declaratii ale unor oameni care sa-si fi cerut acest moment si dreptul la viata propriilor mame.

    O zi buna!

  3. neax says:

    Da, umblă la efect, nu la cauză, care e femeia de-gravidă. Cauza cauzelor fiind femeia vergină.

  4. neax says:

    ne-gravidă, ptiu!

  5. andriespaul says:

    multe tinere se lasă folosite sexual pentru puţină acceptare şi atenţie, doar ca să descopere ulterior că trupul lor a fost acceptat, în timp ce ele ca persoane au fost respinse….e vina părinţilor că în loc să vorbească cu ei, să petreacă timp cu ei, etc. ei (părinţii) stau toată ziua la crâşma din sat sau la Taraf tv acasă..e tragic să vezi cum adolescenţii nu au nici măcar o idee despre ceea ce presupune contactul sexual…

    • Lorena Lupu says:

      “trupul lor a fost acceptat, în timp ce ele ca persoane au fost respinse”. excelent mod de a descrie problema. bravo!

      • Tristan da Cunha says:

        Un drog mananca pe altul. “Fie ca cel mai bun drog sa castige!”

        Cam asta e regula. Sa-mi fie scuzat “ermetismul”, dar prefer sa nu-mi expun mai pe larg acest comentariu, oricat de troll ati crede ca sunt. 🙂

  6. Don Mitel says:

    O idiotenie absolut sinistra si spun asta ca psiholog. Cu ce drept sa dau eu aviz unei persoane in legatura cu asa ceva. Pentru noi, nu este considerat tocmai etic nici macar sa dai sfaturi, cum dau babele proaste la orice colt de strada. In plus, cum ai zis si tu, consilierea facuta cu arcanul nu este consiliere. Este o frecangeala penibila pentru ambele persoane.

  7. evelind says:

    ” Un copil avortat e un copil care nu va creşte în condiţii precare, silit să renunţe la propria copilărie din cauza neajunsurilor. E un copil care nu va fi abandonat, care nu va fi neglijat de părinţi care muncesc 12 ore pe zi pe salarii mizere, un copil care nu va ajunge să tragă aurolac pe nas să uite de foame şi nici nu se va prostitua de la 12 ani, căutând soluţia rapidă şi eficientă la toate problemele.”- incheiat citatul. Iata o apologie a nenasterii in genere, ca ceva inutil si rau, asta chiar mi se pare ca devanseaza problema discutata, cea despre avort, si trece catre filosofia existentialista plus o doza de nostalgie personala, probabil, dupa neantul dinainte de nastere(ce bine era!) si ciudat sau nu, o impartasesc, (din ciclul foaie verde busioc,fie viata cat de buna, tot mai bine e deloc)

    • Lorena Lupu says:

      absolut deloc. e o simplă analiză a motivelor care îndeamnă în mod normal o femeie să avorteze. ATÂT.

      pentru că una cu o viaţă familială stabilă şi venituri ok nu are de ce să o facă.

      doh!

      • Tristan da Cunha says:

        O clipa… Cum devine “viata familiala stabila si venituri ok” un motiv sa nu o faca?
        Sunt foarte curios care e logica din spatele acestei afirmatii.

        Pentru ca din punctul meu de vedere chiar si o astfel de femeie o poate face:
        1. Deoarece pur si simplu nu-si doreste un copil. – cazul general
        2. Deoarece nu-si doreste un copil ATUNCI. – cazul particular

        Si-atunci…? Show me thy logic.

        • ILUZIA says:

          genul acesta de persoane sunt in general (evident exceptiile exista) respaonsabile si deci nu stau cu cracii in sus fara o pastila, un gel, un sterilet ca sa-si dea seama ulterior ca nu-si doresc o sarcina,

        • Lorena Lupu says:

          o femeie cu o viaţă familială stabilă şi cu venituri ok nu are de ce să o facă. adică SĂ AVORTEZE. în mod normal. în condiţiile în care cele mai multe astfel de femei îşi doresc copii.

          există cazul momentului care pică prost, dar rar. pentru că un cuplu stabil care face sex regulat are şi contracepţia foarte bine pusă la punct, nu e ca şi cum “oops, am uitat că o să fac sex în seara asta”. din nou, doh!

          asta e ca şi aia a ta, slightly penibilă, când eu vorbeam despre artiştii care trebuie plătiţi şi tu aberai despre negocierea cu moartea. Te rog, mai lasă strădaniile de a părea deştept cu tot dinadinsul şi concentrează-te pe temă, că devii annoying.

          (răspunsul se adresează comentacului tristan, subscriu la ce spune iluzia.)

          • Tristan da Cunha says:

            “Fii impecabil in tot ceea ce spui.” – intelepciune tolteca. Sa ma dau si mai inteligent, na!

            Don’soara Lupu, daca nu formulati cum trebuie, nu va mai cramponati atat de raspunsuri. You’re going to reap just what you sow.

            Pe viitor incercati sa folositi conditional- optativul daca doriti sa lasati de inteles ca sunt si exceptii(pe care le admiteti in propria acceptiune despre cutare subiect). Altfel riscati sa deveniti categorica si sententioasa in exprimare.

            Sunteti foarte aproape sa-mi egalati invatatorul de scoala primara la capitolul “cine formuleaza cel mai nepotrivit un enunt” in care domnul cu pricina intreba “Ce facea Baba Tranca?”, iar primul raspuns care-mi venea in minte era tot o intrebare:
            “Dimineata, la pranz sau seara?” … so on.

            Acum, daca v-am enervat destul, ma puteti bana.

            Cheers!

          • Lorena Lupu says:

            da, oamenilor care nu sunt inteligenţi, nu le rămâne decât “să se dea”. ghinion.

            uite că iluzia a priceput ce spuneam. dacă puneai surogatul ăla de creier la contribuţie în loc să te sforţezi să încordezi muşchi şi să mimezi fals inteligenţa, poate pricepeai.

            dar, nu. oamenii proşti ca tine preferă să întreţină un climat conflictual decât să raţioneze. n-am de ce să mă enervez, cel mult să-mi fie milă.

          • Tristan da Cunha says:

            SUNT O VITĂ RETARDĂ CARE SUGE PULA. O VITĂ INCAPABILĂ DE ARGUMENTE CARE, PENTRU CĂ NU LE ARE, NEAGĂ CALITĂŢILE INTERLOCUTORULUI. UN GUNOI PENIBIL ŞI PROST. VIN SĂ CERŞESC ATENŢIE, DAR TOTODATĂ NEG OMUL DE LA CARE CERŞESC ATENŢIE. SPER CĂ TOATĂ LUMEA E DE ACORD CĂ MERIT MUIE ŞI BAN.

          • Lorena Lupu says:

            pulifrici prost, nu mai lătra tâmpenii că degeaba o faci. tot în spam rămân. ţi-ai dovedit caracterul de lepră proastă – gata, nu mai avem ce discuta. ţi-ai pierdut definitiv dreptul la cuvânt pe acest blog.

  8. Amelie says:

    chiar ma intrebam cand o sa abordezi problema asta.. desi cred ca e in zadar efortul. eu am mai lasat comentarii peste tot unde am prins subiectul tratat cu ode false pentru bietul copil nebotezat. ma supara incredibil mai ales femeile tinere care sustin astfel de conceptii, poate ar trebui sa se uite la mamele lor cat au avut de patimit. doua exemple la care am vomitat:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/reportaj-fara-anestezie-avortul-o-despartire-in-somn-de-copilul-care-moare-inainte-sa-se-96.html
    http://siblondelegandesc.ro/2012/03/29/a-fost-odata-un-copil-salvat-de-la-avort/
    (le poti scoate daca nu e voie cu linkuri).
    ar trebui sa fie ilegal sa ai peste 8 clase si sa fii atat de incuiat.
    comentariile sunt un motiv sa bei singura acasa in timp ce iti faci planuri cum sa nu mai iesi niciodata in lume.

  9. goodman says:

    eu n-am nimic de comentat la chestia asta, eu sunt baiat, rolul meu este decat sa-mi bag pula, sa dau din cur si sa ne simtim bine, e strict treaba femeii sa se ingrijeasca inainte/in timp ce/dupa sa nu ramana bortoasa. punct.

  10. ILUZIA says:

    as merge pana intr-acolo incat consider ca femeile ar trebui cosiliate exact in sensul celalalt si anume cand ajunge la primul avort sa vina psihologul si s-o conseieze
    ” si ia spune fa de ce gatu matii te-ai futut fara protectie daca ai inca 5 copii si nici un venit”? si baaang…un pumn in mecla
    ” si ia spune fa cum n-ai avut 1 leu de prezervativ sa-l dai la farmacia ta din sat si acum ai dat 10 lei sa ajungi la spital la avort”? si bang alt pumn in mecla
    Mars pe masa de operatie si la urmatorul avort ti se va coase pizda!

    • Lorena Lupu says:

      😀 cât umor negru.

    • goodman says:

      …si-mi vine aia acasa batuta de psiholog, si eu ma duc la psiholog si zbaaaang un pumn in mecla: pai bine ba/fa io nu pun cauciuc pe bunatate de pula, zbaaaang! plus daca as avea 1 leu as mai pune 3/4 pentru un pet de bere, zbaaang! plus dac’o cosi o fut pe ma-ta zbaaaang! si pe tot neamu’ tau in gat si’n cur, zbaaaang!

      • Lorena Lupu says:

        problema nu e că tu trolezi căcaturile astea, problema e că, realmente, majoritatea pulelor rurale şi dă cartier aşa gândesc. cum plm să faci copii cu asemenea haite de oameni?

        iar statistica: 22 de milioane de suflete în minus s-ar traduce: 22 de milioane de aurolaci şi de copii abandonaţi în minus. ceea ce e ok.

        • andriespaul says:

          din 1950 până în 2009 au fost avortaţi c1rca 22 de milioane de copii numai pe acte, spune o statistică 🙁 şi ne numim creştini de 2000 de ani :)) atâta penibilitate vezi doar la noi…

  11. nedormitu says:

    nu înțeleg cum ești anti-eutanasia cîinilor, dar cînd e vorba de avort, să lăsăm muierea să se scîrme-n pizdă.
    iar creșterea avorturilor față de europa este pentru că româncele sînt, în genere, tîmpite. e plin de corporatiste “deștepte”, informate și nemuritoare de foame (decît dacă fac cură de slăbire) care apelează la avort pentru că n-au auzit de balon sau de pastile. ălea care zic “dar mie nu mi se poate întîmpla așa ceva”. între timp, ălea sărace, lovite de foame, puiesc bine-mersi, că primesc ajutoare de la stat.
    dacă un șofer omoară o femeie gravidă, fie și în prima fază a sarcinii, cea de embrion, urlă toată presa împotriva ucigașului de viitoare mămică cu copil. dacă aceeași femeie, înainte s-o omoare șoferul, a făcut un avort țaca-paca, se numește că face ce vrea cu corpul ei. urîtă discriminare.
    a, legea e tîmpită, dar din alte motive.

    • Lorena Lupu says:

      eu nu port câinele-n uter. tu?

    • goodman says:

      comparatie mai tampita decat intre eutanasierea maidanezilor si avort nu se exista.

      • Lorena Lupu says:

        eventual între avort şi sterilizarea maidanezilor, mai mergea. şi, da, susţin sterilizarea maidanezilor. eutanasia ar putea fi comparată, eventual, cu gazarea homeleşilor sau aşa ceva, dacă tot ne dăm autori de paralelisme.

        • nedormitu says:

          femeia e stăpînă pe corpul ei, de acord. însă embrionul ăla nu mai e corpul ei. și aici putem vorbi de capacitatea femeii de a-şi stăpîni propriul trup. atunci cînd stăpîneşti o casă, un animal, un trup, etc., se presupune că ai şi responsabilitatea stăpînirii, nu numai posesia. şi iaca, ajungem la unul din motivele pentru care legea e tîmpită – cine obține acordul psihologului pentru avort? cele stabile sau cele labile psihic? cele care se presupune că îşi stăpînesc responsabil corpul, sau cele fără discernămînt? și, dacă întrebarea nu e puerilă, care sînt criteriile obiective de evaluare a unei paciente?

        • nedormitu says:

          al doilea motiv pentru care legea e tîmpită – psihologul nu e dumnezeu. decizia mamei de a ucide sau nu este pusă pe umărul altui om.

        • Lorena Lupu says:

          atâta timp cât acel embrion ar urma să-şi extragă resursele din corpul ei, respectiv să ajungă o viitoare fiinţă care depinde material de ea, femeia ARE DREPTUL SĂ DECIDĂ DACĂ RĂMÂNE SAU NU. DACĂ ÎŞI ASUMĂ SAU NU RESPONSABILITATEA.

        • goodman says:

          cuvantul “ucide” nu-i deloc potrivit in chestiunea cu embrionul (pana in nu stiu cate luni), care nu-i fiinta vie. daca mergem putin inapoi, f. putin, pe aceeasi logica putem spune ca si laba este o crima din moment ce-ti UCIZII spermatozoizii pe peretii din baie.

        • nedormitu says:

          ţîţa nu e resursă din corpul mamei?
          ce spun eu este că mama, atîta vreme cît îşi asumă fututul fără o minimă protecţie, trebuie să-şi asume şi o eventuală sarcină şi un eventual copil. posesie + responsabilitate, despre asta e vorba.

          • Lorena Lupu says:

            accidente se pot întâmpla în cazul oricărei protecţii.

            e ca şi cum ai zice: dacă tu te-ai molipsit din greşeală de lăţei, e obligatoriu să-ţi asumi întreţinerea lor. nu, frate, femeia nu trebuie să-şi asume decât ceea ce ştie că poate duce. punct.

        • nedormitu says:

          un singur spermatozoid fecundează, restul sînt ucişi.

        • goodman says:

          “un singur spermatozoid fecundează, restul sînt ucişi” ar fi o scuza acceptabila pentru laba ucigasa genocidara in masa decat daca esti in stare sa-l alegi-distingi pe campion de pe pereti, sa-l extragi cu grija si sa-l cresti responsabil pana la majorat.

        • Pula mică și tristă says:

          e ca şi cînd eu ţi-aş face observaţie că-ţi faci labă în văzu lumii şi nu e frumos, iar tu îmi răspunzi că şi ostap bender are unghia maro de la scărpinat în – de pildă – ureche, tot în public.

    • goodman says:

      aaaa, ” să lăsăm” ! sa lasam NOI cine ? de cand pana cand niste NOI, UNII, ne permitem sa lasam/interzicem ?

  12. dadatroll says:

    Mey daca intra femeile in greva sexuala sa poarte un ecuson ceva sa stim si noi barbati.

  13. Amelie says:

    oricum nu o sa se voteze mizeria aia niciodata, isi fac unii campanie electorala printre ortodocsii nostri de carton si gata, apoi ingroapa subiectul.

  14. mircea1313 says:

    Dar voi ce faceti?O paralela intre cateii doamnei Tache si femeile care fac,sau nu ar trebui sa mai faca,multi copii?

  15. Ciprian P. says:

    Lorena, problema se pune in felul urmator. Ei situatia la modul personal si nu este cazul. Nu discut despre dreptul la avort sau moralitatea avortului. Facem o mica analiza pentru a explica motivul declansarii a asfel de decizii la nivel politic. In 22 de ani avem 14 milioane de avorturi, si aici vorbim de avorturi inregistrate, nu spontane, nu in urma accidentelor sau provocate. Mai facem un calcul, sa vedem cate femei fertile avem in aceasta perioada. Sa zicem ca avem 10 milioane de femei din care 6 milioane sunt fertile( am scazut copii si persoanele care au ajuns deja la menopauza) in orice moment din cei 22 de ani. La aceste a adugam 100000 de femei care devin fertile in fiecare an. Rezulta ca avem in jur 8,5 milioane de femei fertile in cei 22 de ani. Inseamna ca, pentru fiecare femeie fertila din ultimii 22 de ani, avem 1,647 avorturi. Acum, 1,647 avorturi pe cap de femeie fertila este o data statistica. Nici eu si nimeni altcineva nu crede ca fiecare femeie din tara asta, si care a fost fertila in ultimii 22 de ani, a facut unul sau doua avorturi. Rezulta ca ne intalnim cu recidiva. Vorbim de persoane cu peste 4 avorturi(in urma unor cercetari am gasit cazuri cu cel putin 10 avorturi) . Ca sa revin, problema nu este dreptul la avort sau moralitatea ci inconstienta, iresponsabilitatea si ignoranta. In momentul in care sari de 4 avorturi a o problema. Pe de-o parte, ai metode de contraceptie la dispozitie, unele gratuite pe de alta nu pot sa inteleg o femeie care nu intelege ca la numarul respectiv de avorturi corpul(ala pe care esti propriul stapan) sufera niste transformari ireversibile si care vor duce la niste probleme pe termen lung. Aici ar trebui un fel de consiliere. Daca avem ceva de criticat este si cazul sa criticam, dar sa respingem tot, nu este in regula.
    Multumesc!

  16. Eu as evita avortul, dar as alege mijloacele contraceptive. Si aici e o problema, pt ca barbatul nu pare usor de convins sa foloseasca prezervativul…Acum, fiecare e liber sa face exact cum doreste

  17. cipslim says:

    Ti se pare justificat ca o fata sa faca avort la presiunea parintilor sau constransa psihologic de catre peer pressure? Ideea este ca psihologul are rolul sa se asigure ca avortul este facut in cunostinta de cauza, dupa o decizie luata la rece, nu un impuls de moment, si in nici un caz decizia sotului sau a mamei sau mai stiu eu ce alta persoana.
    In plus trebuie sa mai si gaseasca doctori, ca si astia se cam feresc sa faca avorturi de la un timp neavand nevoie de stigme prin societate si remuscari.
    Nu exista nici o modalitate sa fortezi un doctor sa faca avort decat daca dovedesti ca respectiva sarcina prezinta un pericol pentru viata mamei.

    • Lorena Lupu says:

      nu, nu mi se pare justificat ca o fată să facă avort la presiunea nimănui, dar nici nu mi se pare justificat să fie forţată să păstreze copilul dacă nu e pregătită să-l aibă.

      • cipslim says:

        Pai dar nu e vorba de asa ceva. E vorba de consiliere psihologica. E o piedica in fata avortului dar nu e o piedica in fata deciziei finale a mamei decat in cazuri in care se descopera tulburari grave.
        si pana la 3 luni ca dupaia e crima, copilul fiind deja format, cu manute cu picioruse cu ochi.

  18. dadatroll says:

    Acuma dece sa nu recunoastem ca si interzicerea la avort are si aspecte benefice. Uite de exemplu la Mircea Popescu care a demonstrat ca toti parinti e boi si vaci ca nu sau opus comunismului cu arma in mana cum ar fi facut el daca sar fi nascut pe vremea aia. Cu exceptia normal la mama la Mircea Popescu care desi era cercetator la institutu de cercetare si prin urmare pe dinauntru la sistem nu e vaca ca restu romanilor ca navea varsta. Ce varsta? Nare importanta cine intreaba e un securist. Deci vezi? Daca mama la Mircea Popescu il avorta pe Mircea Popescu nu o putea Mircea Popescu sa o scuteasca dea fi vaca ca toti restu de romani si era si ea vaca. Da asa nare varsta.

    • Lorena Lupu says:

      dadatroll, Mircea Popescu însuşi e cel mai bun argument pro avort.

      • dadatroll says:

        Dala mama la Mircea Popescu nu te gandesti? Ca daca nu demonstra el ca ea e singura romanca care nu e vaca ca na avut varsta undeajungea? Sa o faca un cretinel tembel ca Mircea Popescu vaca, nu? Sau stai un pic cum era. Daca Mircea Popescu nu exista atunci nici mama la Mircea Popescu nu era facuta vaca de un cretin tembel ca Mircea Popescu ca nici Mircea Popescu nu exista. Sau cum?

  19. mircea1313 says:

    Femeia e totusi campul.Samanta conteaza.Ce, sunt eu de vina ca Nedo nu si-a pus samanta?

  20. mircea1313 says:

    Devin deja penibil cu simpatia mea pentru Nedo.Probabil este o forma de patriotism local.S-a nascut pe aici,prin apropiere.Sunt trist ca imi voi ingropa mediocritatea aici,in Oltenia.Pe de alta parte,am simpatii deosebite si pentru anumiti amici care-s unguri(asa cum spui tu ca esti pe jumatate).Este cu adevarat o diferenta mare fata de olteni.

  21. Chris says:

    Educatia este cea care conteaza. Si accesul femeilor la metode de contraceptie sigure. Vezi Melinda Gates / TEDx

  22. mastic says:

    Natalitatea nu a scazut de foamete ci gratie contraceptiei si educatiei. Nu este asa o nenorocire scaderea natalitatii si oricum nu se poate stopa prin combaterea avortului. Si asa sunt prea multi oameni pe lume.
    Consilierea psihologica inainte de avort este necesara, dar trebuie asigurata de catre stat, nu impusa si nici intr-un caz nu poate fi admisa ideea de aviz psihologic. Este o lege neconstitutionala.
    Copilul nu este de capul lui pe lume pana la nastere, chiar daca este viu si are suflet. Nu poti impune unei femei sa nasca un copil pe care nu si-l doreste. Oricum, decat o tampita care nu te vrea, mai bine mort.

Leave a Reply to Lorena LupuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading