Mi-a atras un comentator atenţia asupra acestui articol din Jurnalul Naţional, un articol care tratează despre satanism. Şi mi-a atras atenţia asupra păcatelor sataniste. Parcă ar fi exact ideile după care-mi guvernez eu viaţa.
Citez:
Păcatele Sataniste sunt:
1. Prostia
2. Infatuarea
3. Sataniștii trebuie să lupte pentru dictonul : “Fă celorlalți ceea ce îți fac și ei ție“.
4. Autoamagirea
5. Conformismul:
” Este bine să te conformezi dorint’elor altuia, dacă în final vei beneficia tu. Cheia este să-ți alegi cu înțelepciune Stăpânul, decât să te lași înrobit de născocirile majorității”, spun aceștia.
6. Lipsa de perspectivă
7. Uitarea trecutului Ortodoxiei
8. Orgoliul Neproductiv
9. Lipsa de estetică
Şi nu pot spune decât atât:
1. Dintre o religie care-mi spune să cred şi să nu cercetez, şi să îndur orice, că răsplata vine după moarte, şi una care-mi spune că prostia e un păcat, deci e firesc să-i asumi consecinţele, ader la a doua, oricând.
2.Nici măcar nu necesită argumente.
3. E exact ce fac eu dintotdeauna. Ţărănie pentru ţărănie şi bunătate pentru bunătate. Cea mai mare prostie e să suporţi abuzurile altuia. Pentru că nimeni nu va zice “Ce creştin bun e ăsta că mă lasă să-i ard încă o palmă” ci “Ce prost e ăsta, că stă la bătaie”.
4. Corect. Cel mai bine e să fii lucid, să vezi situaţia aşa cum e şi să make the best out of it. Dacă nu-i poţi explica unui om ce te deranjează, părăseşte-l, pur şi simplu. N-ai de ce să-ţi fuţi propria viaţă lângă un individ care te bate, doar pentru că a zis popa că aşa ar face o creştină adevărată.
5. JUUUUST. Tu ai de oferit gresie şi faianţă ieftin, ca să folosim metafora din postarea precedentă. E de la sine înţeles că vei prefera clienţii cu reputaţie financiară decentă, care nu te vor ţepui. Şi care, eventual, îţi fac şi cafea în timp ce lucrezi.
6. DAAA! Un om trebuie să aibă scopuri şi planuri. Altfel e doar o maşină ambulantă la uzina angajatorului şi un bon de masă gratis pentru copii.
7. Aici nici nu mai trebuie să dezvoltăm. De la popii care-ţi cer pe faţă sume de bani pentru diverse servicii şi până la ăia care-şi turnau enoriaşii la Securitate, avem tot spectrul de trădări.
8. Da. E perfect în regulă să fii orgolios, dacă ai pe ce să te bazezi. Orgoliul e sistemul imunitar al spiritului. De îndată ce vine un virus (minimalizarea, subminarea, insulta, folosirea muncii tale fără semnătură şi fără acordul tău), orgoliul îţi arată că gaşca din faţa ta nu te merită. Acceptarea umilinţelor îţi şifonează în primul rând respectul faţă de tine. E un cerc vicios: cu cât accepţi mai multă mârlănie, cu atât devii mai dronă.
9. Da. Frumuseţea e încântarea spiritului. Trăiască frumuseţea!
Una peste alta, chit că există satanişti proşti, aşa cum există şi creştini proşti, regulile astea ale satanismului îmi sună a “codul omului întreg la minte”. Mai “întunecat” mi se pare un “fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor va fi împărăţia cerurilor”, decât un “fă celorlalţi ceea ce îţi fac şi ei ţie”.
De fapt, asta e problema mea cu creştinismul. E exact ca tabloidul: porneşte de la prezumţia de prostie a consumatorului. Şi-l îmbârligă cu şmenuri. “Îndură tot, acum, şi după moarte vei avea fericire eternă!” “Întoarce şi celălalt obraz!” HAI, PĂ BUNEEE?
Cineva care vrea să-ţi ofere lucruri ţi le oferă, pur şi simplu. Cine te trage pe sfoară, te plimbă cu vorba, te îmbârligă cu baliverne şi te pune să construieşti Catedrala Mântuirii Neamului. Balivernele nu ţin loc de fapte.
Asta a fost partea despre satanism. Partea despre romane de dragoste, aici.
De asta am ales CIPRISMUL… este religia viitorului 😉
Faci ce vrea pana ta se intalneste cu ce vrea pana mea si o sa planji ca te abuzeaza cineva. In momentul in care ai definit ca este o religie deja nu mai este ceva nou si nu are legatura cu viitorul. Este moarta bre. Incerci sa faci o gasca de putori si lichele care sub firma Ciprism il popa in cor pe ciprian ca ase a visat el ca este bine. Ca sa intelegi ceva trebuie cetesti Biblia. Dupa, incerci sa o intelegi citind mult din Eliade(asta pentru minim de idei). Religie inseamna cultura nu ragaieli cu damf de mici la un pahar cu bere.Alegerea ta spune cat de mic esti. Ciprian asta al teu dupa ce a luat bataie de la tacsu ca se harjoneste in loc sa invete ceva ca sa-si castige painea cinstit, a stat el asa cu mana in falca si cotul in masa cujetand in ametzeala berii ca trebuie sa gaseasca o justificare la toata prostia lui. A avut o revelatie si a dat vina pe Dumnezeu. Fac ce vrea pana mea a zis el care te prinzi cu mine in gasca? Vad ca si tu tot cu mana in falca stai ca si mentorul tau (semn ca mintea voastra este invadata de lene si plictis)
Am citit articolul respectiv si mi-a placut ca nu era semnat :). Am mers la articolul original de pe b365 care este o alta mancare de peste, mult mai interesant si bine inchegat. Faza cu poruncile m-a amuzat. Este interesant cat de mare influienta a avut crestinismul, prin intermediul institutiei bisericesti, asupra “Satanismului” . In secolul XX, adeptii “Satanismului” au pus-o de o rebranduire :)))
Am facut o greseala. Ma refeream la pacate nu la porunci desi in principiu la asta se refera. Pacatos in satanism ??!?! :))) Asta este exact ca : o noapte nepierduta este o noapte pierduta
Multumesc!
Foarte superficială abordarea ta pe marginea unei teme ca asta. Unde anume in literatura creștină scrie “crede și nu cerceta”? Și mai ales, câte cărți pe tema asta ai citit înainte să scrii postarea? Sau un articol inept din JN e destul pentru a ne da cu părerea?
Despre link-ul de la finalul postarii: ti-ai spalat pacatele cu el. Recenzia ta la romanul doamnei Doina Rusti m-a facut sa caut cartea, exact asa cum mi s-a intamplat cand am citit pe site la Dan Boeriu despre romanele tale.
Fericirea I: “Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor”
Care este fericirea intai si ce inteles are?
“Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5, 3). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul ne invata ca prima virtute pe care trebuie sa ne-o insusim pentru a intra in imparatia cerurilor, adica pentru a dobandi fericirea, este “saracia cu duhul”. Dar ce inseamna “saracia cu duhul”?
Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de Aur, cuvintele «saraci cu duhul» inseamna «smeriti de buna voie», adica lipsiti de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine, pacate prin care au cazut ingerii cei rai si primii oameni. Ele nu arata deci pe cei neintelepti, nestiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel. Crestinii care cunosc si urmeaza pe Hristos sunt “invatati de Dumnezeu” (I Tes. 4, 9) si “fii ai luminii… nu ai intunericului” (I Tes. 5, 5), intrucat au dobandit invatatura dumnezeiasca de la Biserica, prin harul Sfantului Duh (I Cor. 5 s.u.).
Saraci cu duhul sunt crestinii care, cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe scara desavarsirii.
Patrunsi de convingerea ca nu au nimic de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme cat petrec in trup, sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica.
Smerenia este deci prima virtute ce se cere crestinului. Fara ea, nimeni nu poate trai o viata cu adevarat crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra in aceasta viata crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si de a dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a simti nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de ceea ce are neaparata trebuinta.
http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro/?p=973
sună a justificarea de o jumătate de kilometru pe care o dă bărbatul prins în flagrant delict.
io nu recunosc nici daca ma vezi cu ochii tai…
apropo…cred ca iei lucrurile literal. si nu e bine domnu chestor! mai ales ptr cineva care scrie…
7. Uitarea trecutului Ortodoxie
Cel mai tare punct!
Satan are darul de a ne face sa credem ca nu exista sau ca e mai bun decat Dumnezeu. Satan e in iad dar nu ii convine ca numai el e osandit vrea sa aduca cati mai multi oameni alaturi de el. Motivul pt care e acolo e trufia si neascultarea fata de Dumnezeu. Razvratirea. Vrea si ca alti oameni sa faca acelasi lucru pentru ca nu vrea ca el sa fie singurul pedepsit. Chiar vrei neaparat sa ajungi in iad? Nu-i mai bine sa ajungi in rai?
Citeste aici sa vezi ca near death experiences nu pot fi explicate de neurologie:
http://www.skeptiko.com/eeg-expert-on-near-death-experience/
““It’s very unlikely that a hypoperfused brain [someone with no blood flow to the brain], with no evidence of electrical activity could generate NDEs. Human studies as well as animal studies have typically shown very little brain perfusion [blood flow] or glucose utilization when the EEG is flat. There are deep brain areas involved in generating memories that might still operate at some very reduced level during cardiac arrest, but of course any subcortically generated activity can’t be brought to consciousness without at least one functioning cerebral hemisphere. So even if there were some way that NDEs were generated during the hypoxic state [while the brain is shut off from oxygen], you would not experience them until reperfusion [blood flow] allowed you to dream them or wake up and talk about them”, Greenfield stated.”
Unii pot descrie cu lux de amanunte ce s-a intamplat in timp ce erau resuscitati. Si pot sa descrie si conversatii pe care nu le puteau auzi.
““For the people who had a near-death experience and out of body experience [their recollection of resuscitation] was really quite accurate and I decided then to ask the control group, the people who’d had a cardiac arrest but had no recollection of anything at all. I asked them if they would reenact their resuscitation scenario and tell me what they thought that we had done to resuscitate them. And what I found is that many of the patients couldn’t even guess as to what we’d done. They had no idea at all. And then some of them did make guesses, but these were based on TV hospital dramas that they’d seen. I found that what they reported was widely inaccurate. So there was a stark contrast really in the very accurate out of body experiences reported and then the guesses that the control group had made.”, Dr. Sartori reported.”
Si unul si altul aveti probleme de cultura. Mintile voastre sun blocate de dogma. Unul se vrea detinatorul adevarului absolut iar celalalt gicacontra la tot(in opozitie ca magarul la tras) Discutati despre filozofie ca microbistii la ,,Catzeaua lesinata,,