De două zile, m-a răpus o gripă, sau o răceală, sau Covid25, sau ce rahat o fi, că am lucrat din pat. Iar noaptea trecută, am văzut opt din cele zece episoade ale prequelului Dexter: Original Sin.
Dexter, serialul original, a fost un hit masiv în a doua jumătate a anilor 2000. Spre deosebire de criminalii în serie clasici, care erau buni sau răi, Dexter îți propunea un criminal în serie antrenat de tatăl său adoptiv polițist să ucidă doar criminali în serie. Dacă îți plăceau thrillerele cu accente horror cum îmi plăceau mie, Dexter era serialul tău preferat. Michael C. Hall, interpretul, era nesfârșit de carismatic, și totodată un pic creepy, cum te aștepți să fie un criminal în serie; dilema morală, cea care te ținea mereu captiv, era dacă suntem de acord cu crime sângeroase, când acestea pedepsesc câțiva dintre cei mai înfricoșători criminali din Miami; și cât de incitantă e ancheta unor crime, când o face cineva înfrățit prin spirit cu ucigașii.
În plus, serialul original avea meritul unor personaje extrem de bine scrise și jucate, tot departamentul de poliție Miami Metro era memorabil și interesant, și îți oferea o incursiune intensă și vie într-un Miami plin de petreceri și culoare, pe de o parte, și de crime teribile, pe de alta.
Și, ca orice thriller bine scris, abunda de mister, pericol, twisturi neașteptate, piste false, senzații tari și, desigur, perpetua amenințare că, la un moment dat, Dexter se va da de gol.
Cine nu a văzut Dexter, poate să se oprească din lectura acestui articol și să înceapă prin a-l vedea.
Sezonul al optulea, exact ca în cazul Game of Thrones, a fost dezamăgirea noastră a tuturor. Apoi, a urmat un sequel, Dexter: New Blood, care nu mi-a plăcut. Nu mi-a plăcut pentru că l-a mutat pe Dexter din Miami într-o zonă friguroasă și rece, l-a înconjurat de personaje mult mai puțin interesante decât cele din filmul original și i-a și dat pe cap un fiu adolescent crizat, absolut anticlimactic din punctul de vedere al spectatorului. La final, acest fiu îl și împușcă pe Dexter, ceea ce a stârnit un val de furie și nemulțumire în fani.
Producătorii au înțeles ideea și au venit cu o nouă propunere: Dexter: Original Sin, povestea începuturilor lui Dexter, pe când era el mic, inocent, și își descoperea instinctele de criminal. Opt din cele zece episoade se pot viziona pe SkyShowtime.
Recunosc, la început mi s-a părut futilă ideea. Pentru că, oricum, povestea lui Dexter, a mamei sale ucise în fața lui și a fratelui său, a polițistului care a luat copilașul și l-a adoptat doar ca să descopere că acesta avea de mic instincte criminale și a dresajului cu „codul lui Harry”, cel care îi impunea să ucidă doar pe cei care merită să moară – cum ziceam, povestea lui Dexter e relatată deja în serial, în flashbacks. Ce noutăți ne poate oferi serialul?
Ei, bine, poate. Chiar dacă primul episod începe repovestind o parte din detaliile din flashback, ceea ce pentru publicul vechi de Dexter este oarecum redundant, o face pentru ca spectatorii noi să poată intra în acest univers. Și, evident, realitatea e mult mai complexă decât în amintirile lui Dexter. Harry Morgan, polițistul care l-a adoptat, jucat în Original Sin de un actor de talia lui Christian Slater, își are propriile tendințe întunecate, traume și demoni interiori, dincolo de aspectul bonom și grijuliu. Redescoperim departamentul de poliție pe care îl iubeam odinioară, dar personajele atât de simpatice sunt jucate de actori tineri, care fac o treabă FENOMENALĂ în a prelua detaliile definitorii ale versiunilor lor mature din Dexter. Aproape că vezi aceleași persoane, într-o formă mult mai tânără. Dar distribuția e completată de vedete ca Sarah Michelle Gellar (protagonista serialului Buffy) și Patrick Dempsey (vedeta din Grey’s Anatomy).
Chiar dacă narațiunea / monologul interior sunt realizate de Michael C. Hall, interpretul inițial al rolului, iar acest lucru creează o conexiune mult mai intensă între seriale, era nevoie, evident, de un actor tânăr pentru rolul lui Dexter adolescent. Iar actorul Patrick Gibson are o sarcină extrem de dificilă, pentru că Dexter a avut acel succes fenomenal taman datorită protagonistului. Spre norocul nostru al tuturor, Gibson găsește detaliile care definesc personajul și adaugă altele noi, cum ar fi candoarea vârstei, dificultatea de a se integra, ezitările adolescentine, greșelile copilărești pe care le comite la primele crime, un amestec extrem de convingător de inocență, nerdiness și sete de sânge. Și tânăra actriță Molly Brown izbutește să redea vocea și manierele surorii lui, Debra, cu o acuratețe uimitoare.
Drama de familie a lui Harry și a copiilor lui se îmbină, ca și în serialul original, cu crime șocante și ucigași care scapă de lege, cu nedreptăți și răzbunări, iar ritmul, intensitatea, surprizele sunt extrem de bine dozate și bine scrise, amintind de serialul mamă. Iar când, dintr-o observație a lui Dexter, ți se revelează cine e de fapt criminalul în serie principal al primului sezon – pentru că fiecare sezon avea un criminal principal memorabil – rămâi înțepenit. Și-ți dai seama că epoca sezoanelor bune de Dexter e din nou printre noi. Da, cu alți actori, cu 20 de ani în urmă, cu alte mici și mari probleme – dar e din nou printre noi.
Abia aștept episodul al nouălea și anticipez un final de sezon fenomenal. Așa cum ne-a obișnuit Dexter pe noi, cei ce l-am savurat la timpul lui.
***
Cafeaua de la tine e inspirația mea. 😀
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Sh*t They Say