Stâlpule de telegraf
Ce mă ţii când eu sunt praf
Şi nu mă iei la perdaf
Că-mi stric viaţa cu-ăst năraf
Te iubesc că mă înduri
Nu mă iei la-njurături
Ca pizdeştile făpturi
Balauri cu şapte guri.
Stâlpuţule, spune-mi dară
Cum să merg acasă iară
Jurat-am s-ajung pe seară
Nu în dalba zilişoară.
Am muiere ca un drac
Cu gură de pitpalac
Cu suflet de-amoniac
Şi cu dinţi de vârcolac.
Mi-e şi frică că m-o lua
Calabalâc mi-o făcea
Şi pe străzi m-o arunca
C-ar lăsa-o inima.
Dar mai frică mi-e şi jale
Pe unde s-o iau agale?
Că prea mult m-am îmbătat
Şi adresa am uitat.
Ce le-a fătat mintea
Cred ca ai gresit titlul, ar fi trebuit sa fie Doină de soţie.
De-oi gasi-o iar in poarta
O sa o intreb pe data
Cu ochi tulburi de strigoi:
“De ce stai pe maturoi
Si la mine te holbezi?”
Faci curat sau decolezi?
:)))
Și mă jur pe stâlpu meu,
Nu mai beu, și nu mai beu…
dadada. corect.
Zi-le, Loredana!
Am uitat să zic: miștoacă balada! Congratulațiuni!
Ia tojâi baladistu!
O rubedienie; omu’ simpatic si jovial, da’ cam bun consumator…
Se abtiguieste el zdravan intr-o seara si fix ca in poezioara, uita adresa. Si o suna pe nevasta-sa, ca hac… d’raga… hac… ia-ma si pe mine de la… hac… ca’ciuma.
Nevasta-sa: “Bun, hai ca te iau; unde esti?”
El: Pai… hac… nu’stiu.
Aia oftand adanc: “Uita-te in jur; ce vezi”?
“Hac… vad… hac… vad lumini”
:))