Te trezeşti uneori că vine un ciumete, online sau în viaţa reală, şi începe să ţi se laude, absolut din senin și fără să-l fi întrebat tu nimic niciodată, că e dominator.
Decât să faceţi aşa ceva, dragi gigei, mai bine luaţi frumos un carton. Apoi, un marker. Scrieţi cu markerul pe carton: SUNT PROST. Găsiţi o sfoară. Legaţi-vă cartonul de gât. Şi acum, defilaţi prin lume.
A fi dominator nu e ceva cu care să te lauzi, pentru că a fi dominator e un mood şi un vibe. Nu trebuie să spui că eşti dominator. Nu stârneşti decât un „Uite, bă, puțică, nota asta de plată; ia să vedem dacă o domini vitejește sau începi să scâncești că e prea mult?”
Eu am avut mereu mesaje private de la diverși care îmi scriau și îmi scriu că vor să fie sclavii mei. Și asta dintr-un motiv simplu. Aura dominatoare se simte, fără ca eu să fac nimic. Când cineva se uită la mine, vede din prima că nu va face din mine ce vrea, decât dacă vreau și eu, și decât dacă merită deranjul.
Dar, pentru toți prostovanii pe care îi sfătuiește Tate să fie dominatori, și care înțeleg din asta să se laude neîntrebați de față cu necunoscuți 100% nepăsători că ei sunt dominatori, iată niște reguli ale dominației.
- Dominația nu se afirmă din vorbe, ci se naște de la sine. Sau nu.
Exact ca dragostea, atracția, conexiunea și alte emoții umane, un raport dominant – submisiv apare de la sine între două persoane. Acestea pot discuta despre starea vremii, cotele apelor Dunării, ultimul model de Samsung Galaxy, a câta misiune a lui Tom Cruise devine posibilă și alte baliverne, dar să simtă că între ei există un raport de dominație – supunere. Lăudăroșenia nu te face dominator. Te face doar penibil.
2. Dominația presupune o formă de autoritate recunoscută benevol de celălalt.
Există o vorbă în teatru: curtea joacă regele. Asta înseamnă că nu trebuie să te umfli tu în pene să arăți că ești rege. Ci, într-o scenă, faptul că intri și douăzeci de oameni cad sincron în genunchi e cel care îți dă statutul.
Tu poți să îți arăți puterea prin fapte și prin competență, dar, în definitiv, curtea e cea care te alege. Cu alte cuvinte, eventualul submisiv decide dacă ești sau nu dominatorul lui. Nu tu. Multe psihoze ar dispărea, dacă prostălăii ar înțelege asta și nu ar căuta să forțeze lucruri care nu se întâmplă de la sine.
3. Doar pentru că e femeie, NU înseamnă că e automat submisivă.
Cât timp societatea a negat femeilor dreptul la avere, educație și accesul la putere, le-a și silit într-un rol submisiv, pentru că, dacă n-ai nimic care să-ți permită să te întreții singur, poți doar să faci temenele altuia, în speranța că te întreține el.
Acum, că femeile au acces la educație – și foarte multe luptă cu dinți și gheare pentru o diplomă, la avere – și multe fac tot ce pot s-o obțină – și putere – same, o bună parte din ele au zero chef să mai fie vreodată submisive și guess what: e dreptul lor să stabilească în ce tip de raport se simt confortabil.
(Cât timp nu devin teroriste turbate și obsedate și nu se apucă să fugărească oameni care le-au spus clar și ferm că nu sunt interesați. Asta e de neiertat, fie că ești femeie, fie că ești bărbat. Învață să iei un „nu”, iar dacă nu poți, du-te la Obregia și cere pastilele adecvate, care îți deschid mintea până în punctul în care înțelegi că „nu” e „nu”.)
Înainte să te lauzi cât de dominator ești tu, verifică dacă discuți cu o submisivă. Că dacă nu, nu faci decât să îți iei sictir din prima secundă.
4. Dominația reală presupune boundaries
Punctam mai sus că dominația începe cu consimțământul submisivului. Dar odată cu consimțământul submisivului, ar trebui în mod ideal să urmeze o negociere clară legată de limite personale. Lucruri care fac obiectul jocului și lucruri de care nu te atingi.
Și da, boundaries trebuie respectate. Altfel, nu ești dominator, ci doar idiot.
De aceea se stabilește mereu un safeword, pentru ca persoana submisivă să indice când e în disconfort real. Și asta pentru că un dominator adevărat nu dorește niciodată să facă rău submisivilor săi și nici să forțeze nota în direcții pe care submisivul nu le poate tolera.
5. Și nu e atât de simplu să fii dominator
În ultima vreme, văd frecvent cuplul femeie deșteaptă și descurcăreață – bărbat care depinde de ea din toate punctele de vedere, dar totodată e frustrat pe ea, de parcă ea l-ar împiedica să fie alfa male.
Realitatea e că nu te împiedică nimeni să get a better job, să aduci mai mulți bani acasă, să creezi mai multă valoare cu faptele tale, să înveți să repari robinetul defect, să faci lucruri utile care să genereze în mod întemeiat respect și să arate că ești alfa. Dar când tu nu faci nimic, că nu poți sau că nu te duce capul, nu pe femeie ar trebui să fi furios. Prin inutilitatea ta de ficus de apartament, o obligi să fie dominatoare.
Fii furios pe tine, că stagnezi și procrastinezi în nimic.
***
Concluzie: a fi dominator presupune să ai cu ce și să aibă celălalt de ce. Dacă nu e cazul, stai pe c*rul tău. Învață întâi să domini o factură la ENEL.
***
Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.
***

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.


Sh*t They Say