Fă pași!

Articol de afiliat

Se întâmplă să mai punem un kilogram pe noi. Sau cinci. Sau chiar zece, dacă nu suntem atenți. Ajungem în punctul de jenă maximă în care nu ne mai vine nimic din garderobă și ne simțim într-un extrem disconfort la gândul de a merge la sală, sau la aerobic – zumba – kangoo jumps, pentru că rușinea față de restul lumii care e acolo ne copleșește din oficiu.

Partea bună e că poți arde calorii și făcând lucruri simple, omenești, normale, și unul dintre acestea este mersul pe jos, aka banala și nu suficient apreciata plimbare.

De ce e plimbarea diferită de diverse forme de antrenament fizic? Este mai soft decât alergarea, n-o să respiri întretăiat după zece minute, o poate face oricine fără să arate ridicol și nu costă bani.

Plimbarea e potrivită pentru orice vârstă și orice nivel de antrenament.

Îți iei niște adidași confortabili, sau chiar încălțăminte ortopedică dacă ești un hipster figurant (ca mine), şi o iei la pas lin, sau mai agitat, în ce direcţie vrei tu. Nici o presiune, nici un antrenor care să fluiere după tine a “mişcă hoitul” şi, dacă oboseşti, găseşti oriunde o bancă să îţi tragi sufletul zece minute.

Tu decizi cât, cum, unde, cât de intens şi cu câte opriri, iar senzaţia de control şi de autocontrol poate sluji drept factor motivant.

Plimbarea e distracţie.

Ia orice exerciţiu tradiţional. E efort pur, fără nuanţe şi fără negociere, de obicei în spaţiu închis. Ai de făcut multă introspecţie şi muncă cu tine însuţi, să identifici componenta de fun.
Spre deosebire de asta, plimbarea e un prilej să caşti ochii în jur. Să te uiţi la vitrine, peisaj, trecători, să râzi de certăreţi sau de beţivi, să admiri picioarele doamnelor. Eşti liber să alegi un traseu care să-ţi placă şi să te bucuri de tot ce vezi în drum.

OK, ideal să nu includă trei cârciumi şi patru beri în fiecare, că s-a compromis scopul, dar ai prins tu ideea.

Plimbarea e odihnă.

Spre deosebire de sesiunea ta obişnuită de cardio, care te lasă cu o limbă lungă ca cravata de pionier, plimbarea, chiar în pas alert, se pune drept pauză de limpezit gândurile şi aerisit plămânii. Lucrezi la un proiect dificil şi ai un blocaj intelectual? Fă o plimbare.
Zece minute de mers liber îţi restartează mintea, îţi dau idei noi şi îţi pun spiritul la lucru.

Plimbarea te mai dă jos de pe social media.

S-au uzat zeci de tastaturi în articole peste articole, care descriu cât de dăunător e belitul ochilor în ecrane 20+ de ore pe zi pentru om. Nu dezvolt, că ştiţi instinctiv. Şi totuşi, de cum prinzi un minut liber, deja eşti călare pe Facebook, Twitter, Instagram, Snapchat sau ce alte reţele tickle your pickle.

Plimbarea te obligă să bagi mobilul în buzunar, acolo unde îi e locul, să faci abstracţie de notificări şi să te concentrezi pe percepţia nemijlocită a simţurilor date de natură. Periodic, e fun să faci şi asta, ştiai?

Dar tot plimbarea îţi şi dă material de social media.

Plimbându-te, vezi lucruri, oameni, interacţiuni, auzi discuţii, certuri, împăcări, declaraţii de iubire gheboasă, oameni care vorbesc singuri pe stradă şi aşa mai departe. Vezi spaţii interesante, clădiri ciudate, momente amuzante. Tot atâtea momente de imortalizat pe social media, conţinut original. Să nu mai furi statusuri de la influenţări şi să le postezi drept ale tale.

Plimbarea te şi duce unde ai treabă.

Sunt oameni care iau maşina şi la buda din fundul curţii. Sedentarismul n-a fost niciodată atât de răspândit, şi atât de toxic pentru sănătatea umană.
Fă-ţi un plan să mergi pe jos până în locurile unde ai treabă, dacă numitele locuri sunt la distanţe rezonabile. Nimeni nu spune să vii pe jos din Militari până în Balta Albă, dacă ai jobul într-o parte şi casa în cealaltă. Dar dacă poşta e la două staţii de tramvai – şi la Bucureşti e câte o staţie per intersecţie – nu mori să faci pe jos drumul până acolo.

Când m-am mutat la Bucureşti, ăsta a fost unul dintre primele lucruri care m-au șocat. Cum iau oamenii autobuzul pentru a merge două intersecţii. Cum pierd zece minute din timpul lor să aştepte în staţie, apoi se înghesuie cu toţi cocalarii, împuţiţii şi ciorditorii de celulare, când exact aceleaşi cincisprezece minute puteau fi petrecute în pas de plimbare plăcută până la destinaţie. Și nici nu te stresai că se prinde controlorul că ți-a expirat ieri abonamentul.

Google Maps mi-a salvat viața. Nu mai am de cerut indicații până la un punct aflat la trei străduțe distanță, și să mi se explice cum ajung acolo cu patru autobuze diferite. Și apoi ne mirăm de ce suntem obezi.

Plimbarea nu suscită atenție.

“Adică ce vrei să spui, Lorena, că eu alerg ca o căprioară zglobie într-un crop top şi în pantalonaşi cu vedere la perineu să târfesc atenţie stradală?”
Nu, sigur că nu. Dar cum românul e retardat cu 50 de ani faţă de ţările civilizate, tot o să belească ochii după tine şi o să fluiere, eventual să o strige: Te fugăresc şi eu o tură, păsărică, până te împiedici?

Plimbarea e mai puţin remarcabilă. Un om care merge nu e cine ştie ce spectacol. Că tot se găsesc şoferi să te claxoneze şi muncitori pe şantier să ragă “Bineee, pisiiii!”? Ia-o ca pe un semn că plimbatul slăbeşte.

Plimbarea poate fi socială.

Nu ţi-ai văzut prietena de secole şi ţi se vaietă la telefon că a pus slăninuţe? Bun. În loc să vă vedeţi la un Starbucks, la un pumpkin spice latte, care e genial, dar oh, atât de caloric, vedeţi-vă la o plimbare împreună în Herăstrău şi la cafea fără zahăr adusă de acasă la termos. O poţi lăsa neagră, sau o poţi “îmblânzi” cu ingrediente mai puţin răutăcioase cu silueta, ca de exemplu laptele pentru omnivori, laptele de migdale pentru vegani, câţiva stropi de esenţă de vanilie sau rom.
Şi cum vă bârfiţi foştii, colegele de muncă şi pe Firea că iar bagă bani în Catedrala Mântuirii Neamului, aţi şi făcut trei ture de parc fără să vă daţi seama.

Plimbarea nu necesită pregătiri.

Îţi faci abonament la sală. Să te duci, ar presupune să iei cu tine la muncă echipament, prosoape, gel de duş şi deodorant. O zi, uiţi echipamentul. O zi, uiţi deodorantul. Când aduci şi echipament, şi deodorant, îşi aminteşte şefa că are nevoie de tine peste program şi ratezi ora antrenamentului.
În plus, ai de făcut drumul până acolo. Ai treabă acasă, nu ai timp. Şi încet, abonamentul tău expiră, iar tu ai consumat trei şedinţe din douăsprezece.

Plimbarea nu e cu oră fixă, nu e cu echipament, nu e cu n condiţii care trebuie întrunite şi astre care să se alinieze. Începe din exact punctul în care eşti acum, la ora la care eşti acum, şi e în regulă.

Plimbarea nu se poate greşi.

Dacă ai un instructor conştiincios, o să-ţi facă capul calendar cu modurile în care ţi-ai greşit abdomenele, scândurile, fandările şi cum, în general, nu faci nimic cum trebuie şi eşti doar o risipă inutilă de biomasă.

Partea bună cu plimbarea e că nu ai cum s-o faci eronat. Chiar dacă mergi mai lent: o faci jumătate de oră în plus şi eşti tot acolo.

Concluzia: Mersul este unul dintre primele exerciţii fizice de forţă care ţi-au determinat evoluţia, încă de când erai bebeluş. Te serveşte şi acum, şi va fi al tău până când o boală degenerativă vă va despărţi. Iar dacă mergi zilnic, vă va despărţi târziu.

Foto: pixabay.com.

***

Se ştie că activitatea fizică dă cele mai bune roade când e combinată cu nutriţia corectă.
Vrei deprinderi alimentare sănătoase, dar la fel de relaxate şi la îndemână cum e mersul pe jos?
Încearcă Noom.

Noom – Drumul către un “tu” mai suplu începe aici. Intră cu încredere.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger