Nu sunt fanul câinilor. N-am fost niciodată.
Dar în seara asta, traducerea m-a determinat să caut pe Google “flat-coated retriever” şi să-i caut un echivalent românesc acestei rase. Evident, nu există – sau n-am găsit eu.
Dar frumuseţea acestor animale e de-a dreptul năucitoare:
Iote: aici.
În Marea Britanie, în America şi Olanda, posesorii acestor jivine divine au şi o Asociaţie.
De aici poţi afla date concrete despre rasa asta superbă, prezentate cu o tandreţe destul de puţin enciclopedică, dar care ne face plăcere. Aflăm că sunt firi iubitoare, exuberante şi nu foarte submisive. Bun aşa!
Bineînţeles, iubitorii de animale au de unde cumpăra tot soiul de suveniruri şi bagatele inspirate de frumuseţea câinelui lor preferat – şi nu-i condamn pe ăi de le produc (deşi detest bagatelele) dar câinele ăsta e pur şi simplu splendid. Iote!
Bun, nu e tipul de postare cu care v-am obişnuit – dar dacă văd ceva atât de frumos, nu am cum să nu dau sfoară în ţară (şi catgut în străinătate 😛 ).
Enjoy!
Later edit: primul link e de pe un forum românesc. Dar proprietarii – deşi români, evident – nu au nimic din etalarea ostentativă a haurului şi a valorii, a bengoşeniei şi a adevărăciunii, care încet-încet devine caracteristica de bază a românismului. Pe oamenii ăştia i-aş dori să-mi fie prieteni.
Later edit2:
Ui’, ce frumoşi îs:
park tzie tzi placeau pisicile.
aloooo, am dat shi eu un raspuns, de ce nu apare????
şi dacă îmi plăceau pisicile, CE?
faza e k nu aparea nici aya cu parerea mea asteapta sa fie ok. Iar eshti cu capsa pusa?
Sunt cu capsa pusă? Doar pentru că te-am întrebat “dacă îmi plăceau pisicile, CE?” 😀
shi akum te krezi deshteapta shi ma iei la mishto, sa shtii k nu te mai citesk niciodata, bye!
fak pariu k o sa shtergi komentu asta 😆 😆
Băieţel, mă plictiseşti. E cinci dimineaţa, iar eu chiar stau să traduc, nu să frec menta. Bucură-te că eşti star şi nu te-am şters, şi de-acum chiar te invit să mă laşi naibii în pace să lucrez. Nu am nici timp, nici chef de infantilisme. Grow up and get a life!
Clipul imi aminteste de cele 2 ocazii cand a nascut sora-mea (sora-mea era rottweiler, asa, ca sa fie clar :P) Ma uitam la puiutii aia cum tremura pe picioare si cum se balanseaza, si cum ii spala ma-sa de parca s-ar curata pe sine..Si dupa aia mi-am amintit cum Emma (=sora-mea) venea prima la usa cand aveam musafiri, ca sa isi ia portia de alintari si pupaturi inainte sa vada vizitatorii puii :))
Treaba cu ‘parca iti placeau pisicile’…am crezut ca-i dadatroll deghizat. Asta e un fel de “nu ai voie sa iti placa decat un animal, asa ca trebuie luate pe rand, nu se poate sa iti placa si pisicile si cainii si caii si purceii si sobolanii s.a.m.d. toate in acelasi timp’ Chiar asa, ce, esti Sf. Francisc? Eeeee ntz ntz ntz
Cand eram eu mica la astia le ziceam setteri… si daca aia roscati erau ‘setteri irlandezi’ astia tre sa fie africani. Na ca ti-am rezolvat dilema =)) bine, nu te lua dupa mine ca ma cam indoiesc sa se cheme setteri, si cu atat mai putin africani 😛 L-ai lasat asa, nu?
ăia roşcaţi fiind golden retriever-ii, nu? 🙂
te rog, nu-l jigni pe dadatroll. poate de alţii se mai ia ca musca în lapte, dar de mine niciodată.
apropo, ieri, tot dând din rasă în rasă, m-am uitat şi la pisici, sa vad ce rasă e Pulică. rezultantul: dacă dau search pe internet cu Bombay cat, nu văd decât chipuşorul lui, multiplicat de o mie de ori.
Draga Lorena, eu iti mulţumesc ca ai postat aici despre caini, da, de mine e vorba, eu sunt Cora, catzeluşa sau mai bine sora lui didi=cutza40 si admiratoare a lui Pulică al tău. Câinele ala din video e superb. Didi zice că si io-s draguţă, că-s metis de terrier si am părul creţ.Stăpâna mea iubeşte câinii şi tare se întristează când aude de câini chinuiţi sau otrăviţi, de aceea se bucură când vede oameni care se preocupă de animale. Ea nu se prea omoară după pisici, eu le fugăresc toată ziua, când mă lasă. Acu Didi îmi şopteşte la ureche să scriu că nu contează ce rasă de câini suntem, poate fi fidel şi un maidanez ca şi un retriever sau un ciobănesc german. Ei cer puţin şi iubesc necondiţionat.Lumea oamenilor, in schimb. e aiurea, plină de conflicte.
pt Anthea- eu ştiu că există setteri englezi şi irlandezi, nu africani. Retrieverii au mai multe grupe, ca şi terrierii.
Noi, adică eu şi Cutza vă salutăm respectuos. Hau hau hau!
Lorena, setterii şi goldenii seamănă un pic, dar nu sunt aceiaşi, sunt din altă grupă.
Imi place cum folositi “iote”.:)).Iote Golden Retriever http://www.animale.ro/caini/golden-retriever si iote si Setter Irlandez http://www.zooland.ro/Setter_Irlandez-4141.html .
Am avut ca prieten un schnauzer urias timp de 13 ani (l-am primit cand avea un an).O chema Alfa si nu mai este printre noi.Uneori imi este dor de ea.
Mie imi plac in special aia mai ciufuliti (exemplu schnauzer sau bobtail) dar cred ca daca iubim animalele,pana la urma reusim sa iubim si pisici si caini si maimute si…pana si oamenii.:)
Numa bine.
dragă Cora, mă bucur că ai trecut pe aici. partea cu setterii africani a fost o glumiţă, ca şi răspunsul meu cu setter-retriever. ştiu că animalele sunt minunate – ştiu cât de mult a însemnat pentru mine să iau şi să cresc un animăluţ. M-a echilibrat teribil.
Andrei: nu îl folosesc peste tot, doar unde simt. Repet, faza cu setterul şi cu retrieverul era o glumă-răspuns la o glumă a Antheei.
Reuşim mai uşor să iubim câini şi pisici, decât oameni. După câtă meschinărie omenească ne înconjoară… 🙁
M-am intooors. Daca o mai las pe Cora pe aici, se apuca de scris poezii. E indragostita de un dobermann si a picat in melancolie.
Lasand gluma la o parte, are dreptate Andrei. Animalele ne ofera un exemplu despre cum trebuie sa iubim. Si nu mai stiu care scriitor a zis ca pe masura ce cunosti mai bine omul, iti iubesti mai mult cainele
Valabil şi pentru mine. Pe măsură ce cunosc mai bine omul, îmi iubesc mai mult pisica. 🙂
In privinta iubirii de animale…cred ca ar trebui sa atasez inca un principiu “cine nu iubeste animalele nu are ce cauta in lista mea de prietenii”.Si cu asta basta.
Cresterea unui animalut te si invata cu anumite responsabilitati de care tot ce e posibil sa te lovesti pe viitor.:).
Ultima mea experienta a fost cu doi pui de porumbei care s-au gandit ei ca e bine sa apara pe lumea asta in umilul meu pervaz de bucatarie.Dragii de ei.Acum zboara atent supervizati de porumbeii seniori.
Cred că aş putea scrie un roman despre motănelul meu şi câte diarei i-am provocat în frageda lui pruncie până când am învăţat să-l hrănesc corect.
Adevărul e că ar trebui să i se dea fiecărui copilaş câte un animăluţ – evident, curat şi deparazitat. Asta i-ar educa să fie mai responsabili şi mai atenţi cu nevoile făpturilor de lângă ei.
Eu am avut o teama imensa de caini, pt ca bunicul meu avea un dulau care mushca pe toata lumea. Dar pe masura ce am mai crescut, am descoperit cat sunt de frumosi, cum tb sa ma port cu ei…Bine, ma tem de unul necunoscut, dar mi-s dragi oricum
Imi amintesc cand bunicul a adus acasa un pui de ciobanesc german si mi-a zis”uite, de asta nu o sa iti fie frica, e pui, creste mare, se obisnuieste cu tine si nu te va mushca niciodata”. A fost Fulga. Apoi, au urmat alti caini draguti si mi-am invins teama
apropo de asta… când am stat în cartierul ăla naşpa, despre care e vorba în Bătăuşu’ de Câmpi, sub bloc se aciuase o haită imensă de câini vagabonzi răi. Nu vrei să ştii ce teroare era să treci printre ei. 🙁
Clarrrrrrrrrrrrrrrrr…..dar sa nu o spui in public ca majoritatea o sa se uite urat la tine.
Apropo de pisici.Acum 3-4 ani,am gasit cu soramea 6 pui de pisica.Aveau o zi.I-am luat si i-am crescut.Nopti nedormite.Lapte cu ceai de menta sa nu faca diaree.Hranirea cu pipeta,cu seringa…pfff…si nu reuseam deloc.Mangaierea pe burtica sa faca pisu.Nebunie.
Şi aţi reuşit să-i daţi în adopţie?
Bine, Lorena, cand aveam teama aia de caini, iubeam pisicile. Culmea! Acum, s-a schimbat parerea in favoarea latratorilor
A, si sa iti explic ca odata, cu prietenul; meu am venit de la o discoteca de la Iernut, la 30 km de Tg Mures, atunci s-a deschis discoteca. S-a luat dupa noi un pisic pana la tren, noi nu am stiut, sa-l luam, sa nu-l luam, aveam deja un caine(nu Cora, altul)…ehh, stateam la casa atunci si mi-a parut apoi rau ca nu l-am luat acasa
Eu iubesc aproape orice fel de animal – exceptând insectele, care îmi stârnesc o repulsie teribilă.
Dar faţă de pisici am avut o atracţie specială, de când eram mică. Atât de frumoase şi de cochete, atât de exotice şi de graţioase. Şi mai ales alea negre, ca al meu…
Din toti pisicii doar de unul mai stiu ceva care la momentul acela a fost adoptat de o prietena.Iar restul si-au luat lumea in cap.
Ma duc sa hranesc porumbeii.
Trebuia să ai grijă de ei, şi să încerci să le găseşti stăpâni. Părerea mea.
În facultate, aveam o prietenă de o superficialitate teribilă, care făcea aşa – în exces de zel, adopta câte un mâţişor, apoi îl lăsa pe stradă după două zile.
Eu nu îmi imaginez ce caracter infect şi ordinar trebuie să aibă un om, să poată azvârli astfel o făptură pentru care şi-a asumat responsabilitatea. Dar mă rog.
Nu-i infecta,e doar aiurita. Si eu iubesc orice animal, minus reptilele si insectele alea urate. Cu un caine nu se compara nimic.Aoleu, ce am zis???Iubitorii de pisici ma iau la bataieeee.
A, dintre pisici, imi plac alea alb cu negru, dar nu am avut, eu am avut una gri cu galbui
Măi, scuză-mă. Se ştie că un animal de apartament are toate instinctele mult atenuate, o imunitate şi o capacitate de autoapărare mai mică decât unul vagabond. Şi să laşi în stradă un animal de apartament doar pentru că creieru-ţi cu doi neuroni uscaţi (aici nu e vorba de tine ci de cei care fac aşa ceva) “s-a plictisit” înseamnă să îl arunci direct în ghearele morţii.
Ar fi mai simplu să-l omori direct – măcar îl scuteşti de foame, frică, boli, traume şi agresiuni din partea altor animale care-şi apără teritoriul, din partea cocalarilor cretini sau a naiba mai ştie cui.
A, uite ca imi tot vin amintiri placute cu animale si le povestesc aici. Un fost elev de-al meu avea o pisica , metisa de siberiana de padure cu o pisi normala. Deci, alb cu negru, maaare si latzoasa un pic. Mergeam la ei, sa o meditez pe sora copilului, ca avea probleme cu romana(erau familie de basarabeni si vorbeau rusa in casa). Ei, la inceput, pisi era reticenta, eu, la fel, ca mi-au spus copiii ca ea zgarie de obicei pe cine nu cunoaste. Intr-o zi ma simteam aiurea, era iarna, frig, am mers la ei, ei, foarte amabili, m-au tratat cu ceai. La un moment dat ii explicam fetei, iar pisi mi s-a pus pe picioare. Asa era de calda blana, nu mi-a mai trebuit nici ceai, nici nimic si de atunci am devenit prietena cu pisi. Copiii si parintii lor au zis ca pisi nu a acordat pana atunci nimanui asa dovezi de prietenie si incredere.
frumos 🙂
Sa nu intelegi ca dupa cateva saptamani am pus pisicii intr-o sacosa si i-am dus la marginea orasului.Au crescut destul de maricei iar la varsta aceea deja stateau la mama la curte.Si au plecat pur si simplu.Si-au continuat viata.
Si zic ca decat sa il omori,nu stiu daca ai putea dar eu nu pot,incerc,daca e vorba de un animal pe care il adopt pentru o anumita perioada,sa il ingrijiesc.Chiar daca ii dau drumul inapoi de unde l-am gasit si poate ca ii v-a fi greu sa supravietuiasca…cred ca mai are inca o sanse.E clar ca doi e mai mare decat unu.:)
ps:iar viata in deva e mai “calda”,nu sunt cocalari care sa chinuie animale iar din cate stiu eu nu mai exista nici o gasca de satanisti (hahaha) care sa faca voodoo pe cetatea din localitate.
Atitudinea asta “dacă îi dau drumul unde l-am găsit, nu e nimic” e cea mai de neiertat chestie pe care i-o poţi face unui animal. Şi am menţionat mai sus TOATE motivele. Nu doar că îl omori sigur, dar îi mai şi oferi o moarte lentă şi chinuitoare. Plus trauma abandonului de către persoana care i-a fost cel mai aproape.
Dacă nu îl mai poţi ţine, ai următoarele opţiuni onorabile şi decente:
-te interesezi pe la cunoscuţi – poate găseşti un doritor
-pui anunţ pe blogul personal şi în publicaţii de profil – poate găseşti un doritor
-dacă nu şi nu – îl duci frumos la un adăpost de specialitate.
Deci sa inteleg ca am gresit cand nu am lasat acei pui de pisica pe marginea drumului.Trebuia sa ii ias acolo in carpa aceea decat sa ii iau acasa,sa ii hranesc si sa ma bucur de ei cum cresc.
Cred ca am fost destul de clar cu a-i da drumul undeva,de a doua sansa.Un catel sau un pisic de o zi are mai putine sanse de supravietuire decat la o varsta de 4 luni.Zic si eu.
Nu cred ca ar trebui sa vezi problema atat de radicala…si nu inteleg de ce iau eu apararea celora care fac acest lucru pentru ca eu nu am facut asa ceva.:)
Iar solutia de al duce la un adapost de specialitate e un fel de a te spala pe maini de problema.Zic si eu,nu dau cu parul.
Cel mai onorabil ar fi sa se inceapa odata a se implementa castrarile domnilor de pe strada astfel incat in timp sa nu se mai intample asaceva.Si cel mai onorabil ar fi ca cei care poseda animale de casa sa aiba grija de imperecherile odraslelor pentru ca nu de multe ori aud de monte nereusite si catelandri aruncati pe marginea drumului sau cum si-a lasat cainele sau motanul la imperecheat cu o domnisoara de pe strada.Si cel mai onorabil ar fi sa inteleaga si marii credinciosi din tara asta,ca asa se bat cu pumnul in piept,ca aceste animale sunt creatile atotputernicului.
Fetelor,eu ma duc sa gatesc ceva in aceasta dupamasa de sambata calduroasa.Ma bucur ca nu sunt singurul care nu s-a dus la marea linistire a sufletului,gratarul si plaja.
Numa bine.
Firi nu foarte “submisive” ? Hm, cred că nu scapi chestii d-astea şi în traducere, altfel ne trezim cu o populaţie englezificată care n-o să mai cumpere cărţi scrise în română. Apropo, cărţile traduse de tine sunt pomenite pe undeva, că văd că nu apar la “Ce-am făcut” ? Merită şi ele măcar o menţionare acolo.
andrei: Păi stai puţin: să-i laşi la un adăpost (unde vor primi hrană, vaccinuri şi tot ce le trebuie, până la găsirea unui nou stăpân) e spălare de mâini, şi să-i laşi pe stradă, singuri şi înfometaţi, părăsiţi şi la dispoziţia tuturor bolilor, nu e spălare de mâini?
Sinceră să fiu, nu prea înţeleg acest mod de a gândi.
În problema cu castrările ai foarte mare dreptate – atât la animale de pe stradă, cât şi la cele de apartament, în cazul în care posesorii lor nu au unde să plaseze puiuţii.
Iar chestia cu lăsat câinele sau motanul la împerecheat cu o domnişoară de pe stradă e… no comment. E ca şi cum s-ar fi dus el să se împerecheze fără prezervativ cu o doamnă care păzeşte trotuarul seara. Adică – şansa de a contacta nu-ş câte boli.
Diferenţa: cucoana cu pricina şi-a ales deliberat destinul de traseistă, pe când căţeluşa nu are nici o vină că e pe străzi. Traseista se va duce şi-şi va face avort – căţeluşa va naşte alţi nu ştiu câţi puiuţi neajutoraţi.
Poftă bună.
supramisiv: ia deschide tu larg ochii şi urechile, înainte de a te teme pentru englezificarea poporului! Am trei veşti pentru tălică:
1. poporul e deja englezificat mai mult decât poate duce, deci nu voi fi eu englezificatorul.
2. termenul “submisiv” a intrat destul de serios în uzul curent al vorbitorilor de limbă română.
3. mersi că te chinuie grija pentru traducerile mele, m-am înduioşat până la lacrimi – chiar acum plâng în handkerchief, pardon, batistă, de atâta înduioşare. părerea mea ar fi să vezi întâi produsul finit şi să dai cu
bâta-n baltăpărerea pe urmă. tu ce zici?Last, but not least:
pentru mine, traducerea e un hobby. un hobby făcut cu profesionalism, ce-i drept, dar nu e meseria pe care am ales-o. Tu ţi-ai trecut cumva sexul oral la categoria “ce-am făcut”?
Mentionarea analogiei dragoste om-animal si om-om mi-a adus aminte de Chemarea Strabunilor, de Jack London. Nu sunt de acord cu castrarea animalelor, nu stiu, poate sa le faca si lor vasectomie mai bine (asta-i termenul corect?). Daca tot se lauda ca ei sunt medici de animale si se pricep. Asa si eu ma fac medic specialist, si orice problema ai, nici o problema, dau cu barda si voila! Cum a zis ala? “a brand new ass”
Problema, Eugen, e cea a stopării înmulţirii necontrolate. Şi a sutelor de puiuţi siliţi să moară pentru că nu se găsesc doritori.
Eu am un motan pe care l-am castrat la un an. Două zile, a şchiopătat şi a trebuit să îl supraveghez să nu lingă locul.
După castrare, a devenit mult mai tandru, a încetat să dea flatulenţe insuportabile şi să facă pipi în pat de câte ori nu-i convenea ceva. Încă are erecţie – şi face sex cu prosoape şi cu nişte pulovere pufoase de-ale mele – deşi se fac trei ani de-atunci. Mai mult: în trei-patru zile de la castrare, a revenit la energia şi cheful de zbenguială de dinainte. Pe care le are şi acum.
Dar de ce nu vasectomie? Totusi consider castrarea o forma de amputare si cred ca exista metode mai “elegante” de stopare a inmultirii necontrolate. In fine.
Tot vorbind de animale, mi-am amintit de un caine asa mai special pe care l-au primit ai mei de la tara. Motivul pentru care aia au decis sa il trimita la oras a fost ca era “bitangă” (vagabond). Cica cutreiera prin tot satul. Probabil ca la oras avea sa isi faca si el o educatie.
Faza era ca atunci cand un necunoscut venea la noi, cand deschidea poarta, Leu (asta era numele cainelui) dadea startul din capatul celalat al curtii. Gonea cu atata hotarare ca efectiv omul paraliza de spaima in usa. Din cauza ca era masiv, intotdeauna de lovea cu soldul de poarta, insa ignora complet omul, iesind afara in strada, triumfator, cu zgomotul impactului cu poarta dupa el “Buuumm!”.
Odata lipsise de acasa cateva ore, am plecat la autoservire sa cumpar ceva, aia era cam la un kilometru distanta de casa, cand sa intru Leu iesea pe usa, tinand in gura niste cremvursti, impachetati asa, frumos…
Mai avea o ciudatenie, nu latra niciodata, eu am ajuns asa de obisnuit cu el incat la un moment dat am intrebat pe unu’ ce vindea un caine in piata “ii latrator ?”, la care ala o ras crezand ca glumesc.
Pana la urma a disparut, la care eu am afirmat ca “a plecat in strainatate sa munceasca”.
OK, hai să zicem că eu, la veniturile mele de acum, sau orice alt posesor de animal cu venituri medii, ne permitem să plătim o vasectomie.
Acum trei ani însă, mă încadram la venituri mici. Şi sunt mulţi care îşi iubesc animalele, dar nu pot scoate tam-nesam nu ştiu câte sute de euro o fi costând o vasectomie.
Iar când vine vorba de sterilizarea în masă a animalelor fără stăpân – să le faci vasectomie la toate ar însemna să aloci nu ştiu cât din PIB numai pentru asta 😛 Ceea ce e inutil, câtă vreme sterilizarea nu le afectează negativ sănătatea. Le ia o plăcere – e drept – dar scuteşte sute de puiuţi de vieţi mizere şi fără căpătâi.
Iar pe Leu nu trebuie să îl judeci greşit 😛 poate i-a cumpărat. 😀
Salut, lumea de aicia! Ma numesc Denis, maidanezul, un maidanez absolut maidanez salvat in ajunul Craciunului de Zana Carabina in Tg-Mures, acum ceva vreme. Desi sunt maidanez, cu frumusetea mea nu e de glumit. Cand m-a salvat fata asta, eram un pui necajit cu labutza ranita, renegat de mama lui. Zana m-a bagat in vana, m-a spalat, mi-a luat sunca, m-a dus la doctor si a inceput sa planga cand parintii i-au interzis sa ma tina, mai ales ca dupa sarbatori, stapana mea se intorcea la Cluj la camin. Stapana mea cea guraliva este plangacioasa, de fiecare data plange cand vede animale necajite. Timp de o saptamana, am trait ca un rege dar mai degraba eram un bufon ce figuri faceam si ce ghiumbustiucuri faceam sa ma admire lumea, gimnastici speciale, dansuri, dat de-a dura si am fost foarte fericit alaturi de Zana, tare mult ne iubeam (la bloc). Dupa o saptamana, rudele de la tzara ale Zanei (cam maneliste, ce-i drept), m-au dus la tzara. Zana a mai tras un plans, evident, si in timp ce Dacia 1300 ma ducea catre sat si din boxe se auzea Adi Minune, mi-am pus capul jos si i-am jurat acestei fete dragoste eterna.
Foarte frumos.
A picat la tanc acest post,am gasit o pisica pe strada,nu se tinea pe picioare,am fost cu ea la veterinar,diagnostic accident cerebrovascular(prin lovire in cap cel mai probabil),nicio fractura,i s’a facut o injectie,mi s’a recomandat s’o tin la semiintuneric,sa revin inca de vreo 2-3ori ca sa i se mai faca injectie,si daca nu se ridica cat de cat pe picioare atunci nu se mai poate face nimic.In prima zi(adica ieri) a baut apa si putin lapte,azi a refuzat orice.Are cineva idee daca se poate face mai mult?Multumesc anticipat.
veterinarul e cel mai în măsură să o trateze.
ce poţi tu să faci e să îi dai mai degrabă iaurt în loc de lapte, şi să îi arăţi multă afecţiune.
P.S. Nu înţeleg. Injecţiile respective nu i se fac zilnic? Azi nu trebuia să te mai duci o dată cu ea?
“Iar solutia de al duce la un adapost de specialitate e un fel de a te spala pe maini de problema.”
Am spus asta pentru ca nu sunt convins ca la adaposturile de specialitate nu sunt conditile de care spuneai.
“să-i laşi la un adăpost (unde vor primi hrană, vaccinuri şi tot ce le trebuie, până la găsirea unui nou stăpân) e spălare de mâini, şi să-i laşi pe stradă, singuri şi înfometaţi, părăsiţi şi la dispoziţia tuturor bolilor, nu e spălare de mâini?”
Adica nu stiu cate adaposturi de genul sunt in romania.Poate Bucuresti,Timisoara,Cluj…poate.Dar sunt totusi un numar mare de localitati care nu au un adapost de genul.
Sti?!?
De asta zic…
Atasez un link cu un articol pe care l-am postat pe blog.Nu e al meu articolul dar m-a impresionat.
http://rpst.wordpress.com/2008/08/09/moartea-unui-prieten/
Asta vizavi de dragostea fata de un animal si cat de mult conteaza acesta pentru noi
OK, dar nu mi se pare corect să-l lepezi pe stradă, de teamă că nu va beneficia de condiţii excelente la adăpost. Frumos ar fi, dacă tot ţi-a ţinut companie, să ştii pe ce mâini îl laşi – dacă se poate, pe mâini responsabile.
De obicei, şterg linkurile către bloguri proprii – mi se par o formă de autoreclamă, dar cu ăsta fac o excepţie. Cu rugămintea să înţelegi: eu nu mă duc la nimeni să dau comment şi hop şi linkul de pe blogul meu – şi dacă eu n-o fac altora, am rugămintea ca nici alţii să nu mi-o facă mie.
Am fost si azi cu ea,i s’a mai facut o injectie,si mai urmeaza acelasi lucru si maine si poimaine.Iar in privinta mancarii am incercat si cu iaurt si acelasi refuz total.Nu stiu nici cat poate trai o pisica fara apa/mancare,si’am uitat si sa’l intreb pe veterinar.
Ok.Vad ca nu gasesc intelegere.Ma refer la faptul sa iei un pui de o zi,pe care daca il lasi acolo o sa moarea sigur…Dupa ce creste,si e pe picioarele lui ii dai drumul in libertate,pe strazi pentru ca nu iti permiti sa ti N animale intr-o garsoniera.Stiu ca nu e normal dar totusi i-ai mai dat inca o sansa la viata.Sunt cazuri in care am recunoscut caini pe care ii stiam de puii.Cred ca m-am exprimat destul de bine in privinta celei de a doua sansa.Si cred in continuare ca meritam fiecare dintre noi o a doua sansa,ca e om,ca e animal.
In privinta adapostului te rog foarte mult sa vi pana in Deva,pentru ca eu personal vorbesc despre orasul meu,despre ceea ce e aici,si sa imi spui daca sunt conditile cele mai normale in unicul adapost de animale din judet.Atunci poate ai intelege de ce spun ca te speli pe maini cand il duci acolo.Mare lucru nu schimbi decat doar ca poate sta inchis cu alti 10 caini in 1 m patrat,lucru care nu e normal.Nu e deloc uman si nu face sa ne mandrim ca suntem oameni.Ce ma mai mir defapt,sunt o graba de lucruri care ma sperie pe lumea asta.
Scuze de “reclama”.Nu asta mi-a fost obiectivul.Doream doar sa citesti ceea ce e a scris cineva despre moartea unui prieten.
Sper ca am fost destul de clar.
Ti-as fi trimis acest comment pe privat dar nu stiu daca se poate acest lucru.Nu trebuie sa dai accept acestui mesaj pe blog.
Param param!