Fructe şi violenţă

E o duminică ploioasă de septembrie, prin urmare, mă duc la piaţă. Nu pentru a-mi cumpăra de mâncare – se ştie doar că femeile fatale, aşa ca mine, nu mănâncă. În schimb, mă duc să îmi cumpăr mere, piersici, struguri, zmeură, banane, măsline negre şi măsline verzi – să recuperez cam tot ce îmi spune doctorul că pierd zi de zi datorită excesului de cafea şi energizante.
Prefer piaţa pentru că, dacă la Mega Image îs bananele naşpa, nu ai opţiune alternativă; pe când, în piaţă, dacă bişniţarul Ion are mere mici şi pricăjite, te duci la bişniţăreasa Maria, care le are mari şi rotunde. MegaImage versus piaţă: căznicie versus bordel!

Buooon, şi cum căscam eu gura la prunele unuia, încercând să îmi dau seama dacă-s destul de constipată încât să justific investiţia, se apropie de taraba ăluia un pirpiriu oacheş şi necunoscător într-ale săpunului:
-Ia dă şi mie să încerc io din pepenele ăla.
Tipu’ cu prune îi dă să încerce – pirpiriul muşcă, plimbă bucata de pepene prin gură, ca un degustător profesionist, să ajungă şi la papilele laterale, ba chiar şi la alea de la baza limbii, apoi clatină din cap:
-Nu! E trecut!
Şi pleacă.

Ajung la taraba altuia, îmi iau nişte piersici, când din spatele meu se aude aceeaşi voce:
-Ia dă şi mie să încerc pepenele ăla!
Cred că e previzibil faptul că şi pepenii omului cu piersici erau necorespunzători.

Ce pula calului, mormăi eu în gând, şi-l urmăresc din priviri pe pirpiriu, cum face exact aceeaşi fază la încă o tarabă, suficient de îndepărtată încât să nu se prindă vânzătorii. Şi simt excesul de tiroxină cum mi se transformă în spume. Când gigelu’ se apropie de a patra tarabă intervin:
-Nu-l serviţi pe domnul! Nu vine decât să vă strice un pepene degeaba.
-Dă-te, fă, în morţii mă-tii, panaramo, începe pirpiriul să urle. Ce pizda ta n-ai treabă?
-Gata, fără circ la mine la tarabă, se apucă şi ţăranul să urle la pirpiriu. De ce pui oamenii să-ţi taie pepenii dacă nu îi cumperi!
Şi balamuc. Şi eu tac, mă uit la ei, mă uit la lumea care se autosesizează şi înţelege că nu-l servească pe ciumec, şi simt o profundă satisfacţie. Nu de alta, dar parcă e prea multă muncă cu un pepene, sau un ardei, sau un orice, ca să vină un jegos nefăcător de nimic să îl strice aşa degeaba.
Până la urmă, pirpiriul pleacă, mai agită nişte pumni în direcţia mea – eu îi zâmbesc. Iar ţăranul ia un ciorchine de struguri negri, îi pune într-o punguţă şi zice:
-Mulţumesc frumos! Uite din partea casei.

Acum stau pe canapea, cu un bol de struguri negri în poală, ronţăi alene câte un bob, în timp ce lângă mine, motanul încovrigat îşi face o felaţie.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. Lorena Lupu says:

    “pepenii urlau ca nişte şacali verzi, cu coaja tigrată”.

    am început bine?

  2. Ostap Bender says:

    hahaha. bai, am si io partea mea de vina ca o venit rasaritul pe blog. am comentat acolo ca nu m-am putut abtine.
    lorena, io as mai adauga si emotionantul pastel:
    “Rebecca era imbracata in totalitate de Adidas, avea un tricou dintr-un material usor, de culoare portocalie care-i acoperea sanii abia inmuguriti, dar incredibil de bine slefuiti, o pereche de pantaloni trei sferturi albi ca marmura si pantofi sport in acelasi orange cuminte si viu. ”
    pantalonii trei sferturi, albi ca marmura, m-au distrus, m-au spart.

  3. Lorena Lupu says:

    “Sânii abia înmuguriţi, dar incredibil de bine şlefuiţi” 😀 😀 😀 😀

    omfg!

  4. danboeriu says:

    da’ cum dracu’-s sânii bine şlefuiţi?! aveau asperităţi înainte şi cineva a dat cu “şmirghelu'”?!

  5. Lorena Lupu says:

    nu cu orice fel de şmirghel, dane, ci cu “un şmirghel necruţător şi aprig precum un leu turbat” 😀

  6. danboeriu says:

    …un leu care, surprinzător, urla la lună ca lupu’ la răsărit. m-am prins.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: