GOT 803: M-au ucis cu suspansul

Precizare unu:

Dacă vii să comentezi că eşti singurul care nu se uită la Game of Thrones, eventual emiţi vreo ignoranţă pe temă: “Nu mă uit, dar ştiu că e o prostie”, ia plua şi du-te. Se vede din titlu despre ce e vorba în text, şi dacă totuşi dai click să te bagi anticlimactic în seamă, eşti o javră şi nimeni n-are timp de tine.

Precizare doi:

E cu spoilere. Dacă nu l-ai văzut, ai răbdare să te uiţi şi citeşti după.

Acum că am trecut de politeţurile introductive, să intrăm în subiect. Noaptea cea lungă. Acesta e titlul episodului. Noaptea cea lungă, care, dacă tot era lungă, era interesant să mai dureze. Mi se pare trist să-l ucizi pe marele monstru, Regele Nopţii, în episodul al treilea, şi apoi să mi-o scoţi pe Cersei marele şi ultimul ticălos. Şi totuşi. Pe de altă parte, tot eu am scris altundeva că nu aveam chef de şase episoade de Walking Dead şi că intrigile de curte, prostia, ticăloşia, răutatea, invidia omenească au fost întotdeauna calitatea de bază a acestui serial.

Aşa că poate că e o idee bună să lichidăm zombalăii, care sunt interesanţi vizual, dar complet unilaterali şi necomplicaţi mintal, şi să ne concentrăm pe perfidia omenească.

Iată: pot găsi argumente  pentru lichidarea intrigii cu Regele Nopţii într-un singur episod, deşi asta confirmă, cinic şi sarcastic, exact ipoteza de lucru a lui Cersei: lasă proştii să facă treaba murdară, şi îl rezolv eu pe ăla care iese învingător.

Deşi, dacă Regele Nopţii învingea, King’s Landing ar fi dispărut cu viteza haitei de Dothraki. Aşa cum ar fi meritat să se întâmple. Dar, de când e lumea, fraierii bagă efortul şi şmecherii seceră rezultatele.

Foarte Games of Thrones. OK. Tocmai m-am convins eu pe mine, singură, că e în regulă faptul că Oastea Morţilor a fost nimicită în episodul al 3-lea.

Acestea fiind clarificate, să intrăm în fineţuri.

*

Nu sunt un spectator foarte obiectiv la prima vizionare a unui episod din Game of Thrones. Mai ales că venea cu încărcătură emoțională. Miza pentru fani era uriașă. De la scena introductivă din episodul 1, sezonul 1, lumea văzuse de câtă cruzime şi sadism sunt în stare white walkerii şi wights-ii, astfel că eram toţi cu erecţiile horror-istice cât stâlpul de telegraf.

Prin urmare, la prima vizionare, duminică noaptea la 4, episodul m-a ținut în vârful canapelei. Numai că nu era neapărat vina episodului, să zic aşa. Ci şi a tensiunii construite în om. Clipă de clipă, putea muri cineva la care mă uitasem șapte sezoane și jumătate, cineva cu care ținusem, cineva alături de care trecusem prin situații limită.

Strict din punct de vedere vizual, muzical, coregrafic aș putea spune – da, regizorul episodului, Miguel Sapochnik, a regizat toate marile bătălii din Game of Thrones, și el regizează și episodul al cincilea, ceea ce ne spune că acolo va fi bubuiala din King’s Landing – acest episod e de o frumuseţe morbidă şi o stilistică inegalabile. Fiecare cadru în parte e perfecţiune, mişcările grupurilor mari de oameni sunt zdrobitoare – da, şi la propriu, şi la figurat – şi sunt multe clipe unde ritmul nu e atât de turbat şi atenția cade pe acţiuni individuale, şi atunci, episodul capătă profunzime şi sens.

Păcat că acestea din urmă sunt numai clipe.

Am ţipat, urlat, zbierat exact în locurile unde miza Sapochnik că voi face asta – apoi, m-a nemulţumit vag exact ce povestisem mai sus, că tot ce s-a construit ca miză în acest serial s-a dus pluii de suflet într-UN episod, apoi mi-am făcut un sandviş din două jumătăţi de ardei, între care am băgat mozzarella şi măsline, am văzut preview-ul episodului 4, să mă lămuresc cine nu murise – slavă domnului, direwolful Ghost e viu – şi m-am culcat.

Da, ştiu, partea asta  nu vă interesa.

A doua oară, am revăzut episodul ziua la 16, pe hbogo, liniştită că nu moare nimeni pe lângă ce am văzut în prima tură.  Și, la lumina soarelui, după trei cafele mari şi limpezitoare de creier, am trecut de perfecţiunea vizuală și mi-au răsărit problemele grave de scriitură dramaturgică.

Şi anume, faptul că cei doi autori, Benioff şi Weiss, şi-au dorit foarte tare să te ucidă cu suspansul, şi atunci, în loc să creeze o poveste cu sens şi cu un crescendo natural, au nimicit tot ce era pe câmpul de bătălie, Dothraki şi o parte dintre Unsullied, şi deja, la minutul gen 40 din 117, wighţii deja se căţărau de zor pe zidurile cetăţii.

Deci stai aşa. Vrei să mă convingi că le ia 20 de secunde să radă de pe faţa pământului luptători profesionişti de elită, care din asta trăiesc, dar când sunt deja în cetate, cu sutele, şi Regele reînvie şi foştii camarazi de luptă căzuţi, iar Viserion străbate în lung şi-n lat Winterfellul, suflând foc albastru şi dărâmând ziduri, cumva toţi eroii principali, înghesuiţi în diverşi pereţi, luptând concomitent cu câte zeci de zombi, scapă cu viaţă?

Dete-n morţii tăi de-aici. Reformulez. Dete-n white walkerii tăi.

Cum plua apoteotică a lui Hector să ai doi dragoni, cu care puteai face curat lejer măcar printre wights, cât timp armatele nu erau amestecate şi nu-ţi omorai propriii luptători, dar tu să stai la margine? Te descurcai cu Regele Nopţii mai încolo, prioritatea era să lichidezi hoiturile ambulante, care aveau acest bun obicei de a arde fără număr de cum sufla un dragon peste ei.

Practic le-ai pus cetatea pe tavă, să ne ucizi pe noi cu suspansul.

Nici nu e de mirare că Tata Deces rânjeşte aşa de satisfăcut în foto de alături. Ce zice el? Vă ştiam cretini pe voi, viii, dar nici aşa.

Atâţia oameni morţi pentru nimic.

Practic, D & D s-au grăbit ca fata mare la măritat, au dat totul pe tavă şi au urmat zeci de minute de luptă disperată unul contra o sută, unde, ca prin  miracol, toţi eroii au supravieţuit. Până şi Podrick, în plm.

În rarele momente când au ales să decupeze acţiunea şi să-i dea sens: încercarea Sansei de a-i băga strâmbe lui Tyrion în criptă, legat de fidelitatea lui faţă de Daenerys; încercarea Aryei de a te strecura prin încăperile castelului natal, infestat de wights; confruntarea între Lyanna Mormont şi gigantul ucigaş, sau momentul când Daenerys l-a prins pe Rege la şi a încercat să-l ardă cu foc de dragon, povestea devenea brusc convingătoare şi captivantă.

Păcat că au fost prilejuri atât de rare de naraţiune, în defavoarea momentelor inutile de luptă cu miile de zombi la perete.

Apoi, să enumerăm toate oportunităţile ratate scenaristic:

-în sezoanele precedente, Bran putea intra în trupurile altora. Şi să lupte cu corpurile lor, Irosită.

-tot în sezoanele precedente, am aflat că exista un întreg cult al zeului focului, R’hloor, şi preotesele acestui cult, în frunte cu Kinvara, ştiau de primejdia din nord şi credeau că Daenerys e prinţul promis. Când reapare Melisandre la răzbel, totuşi, vine complet singură. Irosită.

-deşi unica reprezentantă a lui R’hloor pe tarla, şi teoretic aptă să ridice şi ea nişte wighţi de foc, rolul Melisandrei a fost strict să aprindă nişte spade – stinse de Regele Nopţii – să aprindă focul în tranşee – depăşit de regele nopţii – apoi să se baricadeze în bibliotecă cu Câinele şi cu Arya.

Cât de tare ar fi fost să avem wights de foc în luptă cu wights de gheaţă?

Irosită.

Iar R’hloor ăsta e cam muist, merită să-i piară discipolii, oricum nu dă doi bani pe ei.

-oportunitatea dragonilor de a killeri sutele de mii de wights şi de a crea confruntarea strict cu white walkeri – irosită.

-oportunitatea lui Ghost de a rupe nişte c*r de mortăciune. Irosită. Câinele dispare o dată cu dothrakii morţi cât ai zice peşte.

-cum se aştepta tot fanclubul, îţi învie Starks morţi de prin criptă. Dar, cumva, eroii principali se strecoară pe după un stâlp, sau în nişa aia din perete, şi nu mor. Bă, dă-mă dreq. Wights au escaladat ditamai cetatea, dar nu urcă până în nişa din perete. Uau.

Şi ce frumos ar fi fost ca o bunică Stark să rupă un pic din Sansa. Irosită.

Şi după ce-l scapă pe Jon de wights, Drogon uită miraculos să zboare, iar Dany să-i zică Dracarys, şi ambii sunt copleşiţi de wights, ca mioriţa laie şi ciobănaşul de căpuşe. Doar pentru a crea un nou moment de suspans absolut ilogic şi inutil în fluenţa naraţiunii.

Sau dacă George R. R. Martin ar fi creat acest moment capcană, pasul următor ar fi fost moartea lui Daenerys. Pentru că dacă Martin băga un personaj în kkt, pasul următor era să-l ucidă, pur și simplu. De aceea sezoanele precedente sunt atât de fabuloase.

Singurul lucru corect dramaturgic a fost faptul că prinţul promis, cel care pune capăt terorii din noaptea cea lungă, e Arya. În fond, dacă cineva a primit antrenament de la cei mai fioroşi ucigaşi din Westeros şi Essos, dacă cineva a ajuns chiar să înveţe să-şi nege identitatea, pentru a ajunge la acel nivel de perfecţiune în care să elimine cea mai fioroasă forţă a magiei, acest cineva e Arya.

Şi hai s-o gândim scriitoriceşte. Arya a asistat la decapitarea lui Ned Stark. N-a putut face nimic. A asistat cu Câinele la nunta roşie. Unde au murit maică-sa, fratele mai mare, cumnata, şi toţi prietenii coroanei. N-a putut face nimic. În sfârşit, în faţa acestei ameninţări de moarte care îl pândeşte pe singurul ei frate rămas în viaţă – Jon e Aegon Targaryen, e doar văr, că simt deja comentariu aiurea venind în zare – e în stare să intervină.

Mi s-a părut, în scena ei cu Melisandre: “Ce îi spunem zeului morţii?” “Nu astăzi” – că vrăjitoarea de foc îi face o anumită formă de magie, care o reînnoieşte pe Arya şi o şi ajută să zboare până la copacul vrăjit, unde era întâlnirea dintre Bran şi Rege.

Rege care a ALES să nu lupte cu Jon. Când să aibă loc confruntarea 1 la 1 pe care o aştepta tot internetul, a ridicat braţele şi hopa, o nouă armată de wights. Aşa cum te şi aşteptai să se întâmple, dacă urmăreai puţin personajul.

Un alt moment de o frumuseţe rară, poetică, este moartea Melisandrei. Din proprie iniţiativă, de cum noaptea cea lungă ia sfârşit, iese din castel – urmărită de privirea etern fascinată a lui Davos, şi… se transformă în praf.

 

 

Să mori în propriii tăi termeni e chintesenţa libertăţii. De aceea am şi ales să includ această scenă absolut superbă.

Şi, desigur, internetul n-a ratat şansa să facă gluma.

 

Rezumând: cinematografic, episodul a fost o minune. Scenaristic, în proporţie de 70%, un kkt pansat.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

6 Responses

  1. Morbo says:

    Eu tot vreau sa stiu care e treaba cu bran. De ce el conta atat de mult pt night’s king? Adica acolo, pe moment.
    Iar ca a murit sefu la dusmani, o lovitura marca game of thrones :moare cine nu te astepti.
    Nu cred ca invingerea lui cersei e marea smecherie ramasa. Cred ca totul o sa aiba legatura cu puterile lui bran. Ce va face cersei va fi doar un detaliu. Iar iarna vine in continuare. Mai stii visul lui dany?
    Sper ca sfarsitul sa fie mai mult sf decat fantasy. Nu ca sfarsitul de la nightflyers, dar cred ca o sa aiba lucruri in comun.eu sunt adept al teoriei planetos (google it) , dar nu indraznesc sa sper pana acolo. Poate se va ajunge pana acolo in carti…

  2. H3xa says:

    Bran spune in episodul 2 de ce conta pentru Night king! Totusi, ceea ce ma face curios in tot serialul, este ca , ar exista o continuare…finalul episodului 4 cand Nightking a luat bebelusul din padure si i-a creat ochii albastrii…lasa o teorie…cum ca ar fi o inbunatatire(om combinat cu nightking, in tot GOT am vazut sa faca white walkeri doar din morti), rezistenta la sticla de dragon sau otel Valeryan!

  3. H3xa says:

    Scuze finalul sezonului 4

  4. Lorena Lupu says:

    Nu. Făceau wights din morţi şi white walkeri din bebeluşi vii.

  5. H3xa says:

    Lorena, explica-mi unde zice “teoria” asta, ca nici in carte nici in serial nu se explica, iar multi asteptau ca …acel bebelus sa fie ceva mult mai puternic, fiind jumatate uman jumatate facut de night king…nu am gasit decat o postare 2, cu teorii asemanatoare

  6. Lorena Lupu says:

    în carte e diferit, în serial e evidentă diferența între white walkeri (făcuți din bebelușii vii) și wights (cadavre reanimate).
    Mă scuzi că nu investesc timp gratuit în a-ți da ție explicații lungi, dar e prea puțin interesant pentru mine.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger