Dacă nu-ţi convine să fii reprezentat de habotnici, reprezintă-te singur!

La articolul de ieri, am primit o tonă de comentarii de la oameni care se prezentau drept credincioşi ortodocşi. Şi care îmi spuneau că acuz greşit ortodoxia. Dacă ăia erau atei?

Multe dintre comentariile de hate legau moartea tânărului designer de Paşti, că aşa i-a trebuit în zi de sărbătoare. Un ateu n-aduce în discuţie ziua de sărbătoare. Creştinii de alte confesiuni şi denominaţiuni au avut Paştele acum o săptămână. Iar celelalte religii n-au Paşte.

Acum, că am definit specific că da, minimum ăia care pompau ura cu ocazia sfintelor sărbători erau categoric ortodocşi, a urmat negocierea nuanţelor.
Şi anume: nu doar ăştia sunt ortodocşi, ci şi noi, care chiar suntem oameni buni, n-avem nimic cu gay-ii, nu dorim moartea nimănui, vrem pace în lume şi înfrăţire între popoare.

Şi cumva, referindu-te la ortodocşi, ne bagi şi pe noi în aceeaşi căciulă, iar noi suntem offended.

OK. Acum haideţi să vă răspund tuturor cu acest articol.

Da, fiecare pădure are uscăturile şi verziturile ei.Să le zicem credincioşii moderaţi şi fanaticii religioşi. OK, nu toţi fanaticii religioşi sunt fanatici strict pentru că le pasă tare de Dumnezeul cel adevărat, născut, nu făcut.
Cel puţin în cazul acestor religii cu elemente intens retrograde şi mentalitate închistată, ca ortodoxia şi credinţa musulmană, unii fanatici savurează pasajele de pedeapsă, cu diavoli, potop, chinuri groaznice, lepră şi alte efecte CGI şi găsesc în ele o supapă pentru propria răutate şi cruzime.
Alţii sunt idioţii verdictologi, aka Marius Ianuş, care găsesc pretexte să-i ia de sus pe diverşi interlocutori şi să le ţină predici arogante total nesolicitate şi nejustificate.
Alţii găsesc justificări pentru atacuri teroriste.
Alţii, justificări pentru a mulge de bani enoriaşii.

OK. Şi tot în cadrul acestor religii înapoiate, cu accente extrem de machiste, se întâmplă următorul fenomen:
a) OAMENII OK ŞI MODERAŢI STAU ÎN BANCA LOR.
b) NEBUNII FANATICI URLĂ ŞI AIUREAZĂ LIBER PE NET.

Similar, sunt zeci de milioane de musulmani paşnici, care n-ar omorî o muscă. Comercianţii turci şi arabi de la care cumpăr eu diverse sunt printre cei mai amabili şi generoşi proprietari de magazine din Bucureşti. Politicoşi, decenţi, se bucură că le eşti client, îţi dau mereu câte ceva bonus, gratuit.
Dar oamenii ăştia nu-s pe Facebook, sau dacă sunt, nu fac caz de faptul că sunt musulmani.

Aşa cum nici ortodoxul normal la cap şi educat nu face caz de faptul că e ortodox.

Şi online cel puţin, această religie este reprezentată strict de noile jăpcăreli ale lui Daniel Very Happy, de festivalul Corpse Kisses (pupat moaşte, Gigel), de nebuna care a debitat că Colectiv-ii meritau să moară, că-s satanişti, de celălalt nebun care a aberat că Andreea Bălan îşi merită complicaţiile sarcinii, pentru că a susţinut marşul Pride, de miile de nebuni care delirează că Ciobanu merita să moară că era gay şi aşa mai departe.

Şi cât timp numai asta se vede public, îţi asumi că numai asta se poate constata.

Poate că e timpul să-ţi reprezinţi singur religia, oricare ar fi ea, dacă nu-ţi convine s-o reprezinte nebunii ăştia sadici. Poate te asumi ca ortodox moderat, sau musulman moderat, şi începi să discuţi subiecte cu confraţii tăi de parohie, să le destupi mintea. Poate schimbi ceva în aceste mentalităţi toxice şi înţepenite în Evul Mediu.

Chiar cred că aceste religii pot fi reformate, şi schimbarea lor se poate petrece numai din interior.

Reprezintă tu public acea ortodoxie umană şi iubitoare, pe care tu spui că o ai, dar eu nu o văd nicăieri.

Temele acestui site, pornit iniţial ca blog de autor, s-au cristalizat când am constatat cum erau tratate femeile în online şi cât de politicos răspundeau ele celor mai funeste gherţoieli. În anul 2005, încă eram cetăţeni de rang secund ai internetului.

Nu mă simţeam reprezentată de acea formă de feminitate şi am ales să mă reprezint singură. Fă şi tu exact acest lucru pentru religia ta.

Cât timp un om nu vede decât prune brumării, omul nu poate să mintă că vede şi mere roşii. Eu am ales să fiu mărul roşu care lipsea la acel moment din peisaj. Fă-o şi tu. Pune un frâu pe intoleranţă, răutate, sadism, lăcomie, falsă superioritate din interiorul fenomenului.

Iar eu voi fi prima care să recunoască: Da, ok, aşa este. Uite şi un măr roşu.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger