În ultima vreme, capitalismul a devenit unul dintre acei termeni demonizaţi pe nedrept, ca progresismul şi George Soros. Soluţia prostească e să te dezici de cuvânt, cam cum a făcut PSD când a eliminat termenul de progresism din doctrina partidului, să nu cumva să creadă analfabeţii că ei sunt gay din ăia, ştiţi voi de care, cărora le place p în c.
Dar cum noi tânjim spre o lume mai puţin idioată şi mai puţin respiracă pe gură, azi vorbim despre ce înseamnă cu adevărat capitalismul. Ca să nu ne trezim în situaţia în care avem o firmă, trăim pe urma banilor pe care-i facem cu ea, deci faptic suntem capitalişti pur-sânge, dar noi ieşim cu pancarte în oraş să urlăm „Jos capitalismul”.
Capitalismul e un sistem economic bazat pe predominanța proprietății private și pe utilizarea proprietății private cu scopul de a obține profit. Se definește – la modul ideal – prin concurență liberă, piață care se autoreglează singură – cei neperformanți sunt eliminați – și, taman din acest motiv, prin nevoia de inovație și de îmbunătățire permanentă a procesului tehnologic, pentru ca mâine să fii mai bun decât azi și să îți păstrezi locul pe piață.
Istoric, capitalismul a urmat feudalismului, odată cu apariția burgheziei și a industriilor. Feudalismul se definea prin existența a mari boieri care dețineau tot pământul, și țărani săraci care munceau zi și noapte pământurile boierului pentru grâne cât să nu moară de foame.
Dezavantajul era că, periodic, țăranii se răsculau, incendiau tot și pagubele erau uriașe, iar dacă îi trăgeai pe roată, îți diminuai tot tu forța de muncă. Și atunci, în noua orânduire socială, s-a inventat un lucru care ne place tuturor: salariul pentru munca prestată.
Da, burghezul bogat punea banii la bătaie să facă, să zicem o fabrică de textile, dar, spre deosebire de boier, nu lega muncitorii de glie și nu punea un popă să le spună că misiunea lor divină e să-l slujească, ci le plătea o sumă de bani, să vină și mâine la muncă.
Evident, la început sumele astea erau foarte mici. Așa au apărut socialismul și mișcările sindicale, care, între noi fie vorba, sunt imperativ necesare într-o economie sănătoasă. Capitalismul ne ține pe toți angajați, socialismul garantează că șeful ne plătește orele suplimentare și nu încearcă să ne și f*** profitând de autoritatea profesională. O economie sănătoasă rezultă taman din coexistența acestor forțe contrarii.
Cum se vede, capitalismul în sine, exact ca familia în sine, nu este un lucru rău. Și totuși, există țări cu o economie capitalistă oribilă, așa cum există și familii pline de violență și traume. În aceste cazuri, vina nu e a formei de organizare, ci user error, sau mai degrabă user abuse. Indiferent de forma de organizare, mereu vor exista jigodii care vor căuta să detecteze pârghiile puterii și o vor exploata porcin. Așa s-a întâmplat și în comunism unde, oficial, toți eram egali, dar neoficial, o pojghiță subțire de securiști sus-puși călcau în picioare pe toată lumea și nu aveai, individual, nicio formă de libertate.
Ai firma ta? Ai o formă de proprietate privată cu care îți generezi profit? Păi, fratele sau sora mea, tu trăiești după definiția din dicționar a capitalismului.
„Păi, da, Lore, dar eu îmi plătesc corect salariații și le vorbesc civilizat”.
Deci, ești un capitalist corect și civilizat. Felicitări.
Lucrările lui Marx povestesc despre o lume ideală în care toți suntem egali și toți dansăm bachata pe străzi. Problema e că omul e egoist și dacă îi iei prosopul și îl faci prosopul poporului, toți se vor șterge la c* cu prosopul, că oricum nu e al nimănui. De aceea managementul întreprinderilor de stat are ca prioritate hoția individuală.
Toate încercările de comunism au eșuat în exact același mod: cei mai parșivi au folosit blablaul siropos despre unitate și egalitate să se cocoțeze pe putere ca scroafa-n copac, apoi să își strivească concetățenii acuzându-i că nu iubesc poporul dacă se simțeau nedreptățiți.
Și cum piața nu era concurențială și liberă ca în capitalism, dispăreau mecanismele de autoreglare.
Prin urmare, comunismul impus va duce întotdeauna la abuzuri mult mai dure decât capitalismul, oricât de imperfect ar fi el.
Exploatarea săracului de către bogat a existat dintotdeauna. În antichitate, săracul era sclavul bogatului. În Evul Mediu, bogatul îl controla prin religie și îl arunca pe rug. În comunism, bogatul folosea argumente populiste: nu iubești poporul român.
În capitalism, săracul are cele mai bune oportunități să se dezvolte și să refuze să fie exploatat. Pentru că, dacă un job are un salariu aberant de mic sau un angajator e insuportabil, piața liberă îți oferă infinite alte opțiuni.
Închei cu recomandarea pe care v-am făcut-o și la progresism, și la sorosism: nu înghițiți propaganda pe nemestecate. Documentați-vă individual. Din surse legitime, nu pe grupuri de ură organizată.
***
Dacă ți-a plăcut articolul, arată-ți susținerea cu o donație.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Sh*t They Say