În ploaie

Veneam eu acasă ieri seară, prin ultimele picături de ploaie. Frig de înţepeneai, mai ales că plecasem în haine subţiri, de vară. Când treceam prin piaţă – menţiune; blocul meu e lângă o piaţă – aud bocnet de zaruri lovite de lemnul cutiei de table.

În faţa mea, cei doi bărbaţi care vând pepenii de Dăbuleni, înfăşuraţi în nailon până-n nas, jucau table pe o tarabă goală.

Eu nu-s genul care să se bage în seamă. Dar toată faza era suprarealistă. Aşa că i-am întrebat:

-Dumneavoastră de ce jucaţi aici, în ploaie?

-Păi e acoperit, domnişoară, se poate? Nu stăm în ploaie.

Tehnic, da, piaţa era acoperită. Dar artistic, faza era cel puţin bizară.

-Dar nu… nu aveţi casă, să jucaţi table?

-Domnişoară noi suntem olteni, am venit cu pepenii. Nu avem casă în Bucureşti.

-Şi nici cazare, ceva?

-Dacă ne luăm cazare, dăm tot ce câştigăm pe pepeni. Gândiţi-vă. Un leu kilu, şi camera e 100 de lei în cel mai ieftin loc.

-200, mă, zice celălalt.

-Şi unde dormiţi?

-Cât avem pepeni, în maşină.

-Şi unde vă spălaţi?

-Are piaţa baie pentru noi, de aici.

-Hai, mă, gata cu vorba, se plictiseşte celălalt. Dă cu zaru!

Prrrrt-boc!

Prrrrt-boc!

Acasă, pe Facebook, o madamă spilcuită, unsă pe toate părţile numai cu creme de firmă şi fashion victim, mi se vaietă legat de evaziunea fiscală la fructe.