Zilele astea, viaţa e chitită să mă surprindă.
1. O nouă formă de utilizare a barelor de metrou.
Ştiţi bara aia de sus, creată pentru ca tu şi io să ne ţinem, să nu cădem în fund? Ei bine, o doamnă bondoacă rotunjoară din Staţia Muncii a ajuns la concluzia că merge şi ca susţinător de umeraş. Venea cu ciostumul de nunţi şi botezuri de la spălătorie, tras frumos la celofan. Îşi agaţă frumos costumul de bară, ca la mama-n şifonier, şi se aşează dedesubt. Triumfătoare.
2. O nouă formă de cerşetorie
Îmi iese în cale un ţigan, fluturând un formular. “Ajutaţi-mă, vă roooog!” Să ce? “Uite, ăsta-i cerfiticatul dă deces al lui fii-miu şi n-am bani dă sicriu!” Brrr. Să falsifici un certificat de deces e extrem, dar extrem de scabros. Şi penibil.
3. O nouă formă de scos o femeie în oraş.
Mă invită unu la cafea, cică să îmi propună o afacere. Ocazie cu care mi-am amintit să mai spumeg puţin: Nu mai încercaţi să ajungeţi la Boerescu prin mine! Nu-s o unealtă proastă, pe care voi să o manipulaţi cum vreţi. Dacă aveţi treabă cu Boerescu, omul are blog. Numărul de telefon al redacţiei şi mailul lui sunt disponibile pe www.playboyromania.ro. Simţiţi-vă liberi să îl accesaţi pe unde vreţi.
Aşa, şi mă invită ăla în oraş, în ideea de a îmi cere o propteluţă la şefu’. Îmi ţine teoria chibritului, cum că el se respectă şi mă cheamă la lounge, la Howard Johnson. OK, zic eu, hai să vedem. Odată ajunsă la lounge, omul îmi mărturiseşte candid că şi-a uitat cardul acasă şi nu ştie ce să facă, dar putem merge la McDonalds dacă vreau! 😀 Adică, tu vrei să îmi ceri o punere de pilă şi tot tu te aştepţi să-ţi plătesc cafeaua? Acum ajung la concluzia că certificatul de deces falsificat e mult mai puţin penibil, prin comparaţie.
da, am multa logica.
foarte bine. atunci n-o lăsa să putrezească în paragină, foloseşte-o.
Mna, daca tot veni vorba de cafea, cand bem una?
Când vrei.
Păi nu era preţul pentru Lorena, ci pentru Boerescu 🙂
Iar faza cu stabilirea preţului e un pic ciudată, atunci ar trebui să te superi şi când negociezi cât primeşti pe traducere.
Şi mi se pare o fază supernesi să inviţi o creatură cu cromozom xx la McDonalds. Asta dacă ţi-ai luat deja bacul.
Iar dacă vrei o favoare tre să-ţi amputezi dureros salariul fie cu un cadou, fie cu masă la un restaurant de fiţe, fie cu amândouă – niciodată nu m-am gândit că invitaţia la restaurant ar putea să supere. Doar dacă îi spui tipei că veţi plăti nemţeşte …
stai puţin, traducerea e un job oficial, unde negociezi tariful pt. o muncă legală şi impozitabilă. “indulgenţele” presupun ca eu să vând ceva imoral şi incorect pe o masă – indiferent unde.
no can do.
şi, da, ai dreptate, o invitaţie la restaurant e nice. dar nu în contextul în care masa aia m-ar obliga să ofer servicii la schimb.
Poveştile inerente din veaţa unei pi… domnişuare de succes.
P.S. Dacă aia cu barele de sus ţi se pare o mare jmekerie, înseamnă că n-ai ieşit în lume atât de mult precum îţi place să crezi. Eu aşa îmi luam costumul de la curăţătorie din Carfurordhideea pe vremea când eram ştudent.
Ce-aveţi, bă, a dat în voi o micoză la cur pe care aţi răspândit-o de la unul la altul şi n-are cine să vă scarpine? Dacă tac-tu (şi juma’ de bloc) îi spun “pi…” mă-tii, nu e un semn că tu poţi să îmi spui “pi…” mie – măcar pentru faptul că nu suntem în relaţia dintre mă-ta şi respectiva juma’ de bloc.
P.S.: Eu am curăţătoria lângă bloc. Nu tre’ să îmi plimb bulendrele prin tot Bucureştiul, să vază norodul că îs largă-n zestre.
,,Largă-n zestre”… se referă la dimensiuni?
Hai, măi, nu te supăra pe mine!
Cred că am început relaţia cu stângul.
Un hepimil? Îl dau eu.
Bravo, iată un mod relativ corect de a drege busuiocul. 😉
ba lorena, ce plm nu aranjezi numerele astea de la comenturi sa nu se tot repete. ma doare capu.
Şi un milcşeic de căpşune. Ca să iasă uşor hepimilu din system 😉